Arhive blog

Ion Minulescu (6 ianuarie 1881 – 11 aprilie 1944), poet şi prozator român

Ion Minulescu

Ion Minulescu (6 ianuarie 1881, Bucureşti – 11 aprilie 1944, Bucureşti) a fost un poet şi prozator român, reprezentant important al Simbolismului românesc.

Povestea mea şi a lor

de Ion Minulescu

Mă-ntreb:

Cel care-am fost cândva

Tot eu sunt şi-azi?…

Sau sunt altcineva?…

Confraţii mei – e drept – nu bănuiesc

Că sunt şi morţi rebeli care trăiesc!

Dovadă eu –

Eu, care-am fost ucis

De către cei care, citind ce-am scris,

M-au ponegrit

Şi m-au scuipat,

Apoi cu toţi m-au pastişat…

Iar când n-au mai avut ce-mi face,

Mi-au presărat în pat un pumn de ace –

Convinşi c-am să mă-nţep în ele

Şi-am să mor!…

Dar eu le-am dat cu tifla tuturor…

Şi azi – deşi înmormântat de ei

De viu –

Continuu să trăiesc, ba chiar să scriu…

În timp ce criminalii mei confraţi

Trăiesc din semne de-ntrebare

Şi putrzesc ne’nmormântaţi…

Reamintesc celor carora le place arta si vor lucrari de arta ca in 5 ianuarie s-a nascut Raymond Georges Yves Tanguy (5 ianuarie 1900–15 ianuarie 1955), cunoscut sub numele de Yves Tanguy, pictor francez suprarealist.

In 6 ianuarie s-a nascut Gustave Doré (6 ianuarie 1832 – 23 ianuarie 1883) artist, gravor, litograf, ilustrator de carte si sculptor francez.

Tot in 6_ianuarie6 ianuarie s-au nascut si Ion Heliade Rădulescu, scriitor și politician român, Emil Monția, compozitor român, Ionel Teodoreanu, scriitor român, David Ohanesian, bariton român.

Din blogosfera.

DE-ALE CHEFLIILOR – “Şorici, brânză şi claxoane”

A.P.I.S. România.Noi şi ai noştri – 04.01.12

Cristian Dima.Principesa

Florina Lupa Curaru.Alt joc cu poze – 04.01.12

Ioan Usca.Dicţionar de rime

zamfirpop.Clipe încremenite (040112)

Ulise al II-lea cel Ocoş.Latraturi ocose (040112)

Ulise al II-lea cel Ocoş.Latraturi ocose (30.12.11)

Ulise al II-lea cel Ocoş.Latraturi ocose (27.12.11)

Ulise al II-lea cel Ocoş.Latraturi ocose (24.12.11)

Ulise al II-lea cel Ocoş.Iaca şi prima listă din an

Amintiri din filumenie.Vechi scăpărări (040112)

Punctul de vedere.Toata viata mea

Teo Negură.Vulpoiul predicator – fabula

Gabriela Elena.Inedit!

„A XI-a poruncă” de Ion Minulescu

A XI-a poruncă

de Ion Minulescu

Ascultă, priveşte şi taci!…
Ascultă, să-nveţi să vorbeşti,
Priveşte, să-nveţi să clădeşti.
Şi taci, să-nţelegi ce să faci…
Ascultă, priveşte şi taci!

Când simţi că păcatul te paşte
Şi glasul Sirenei te fură,
Tu pune-ţi lacăt la gură
Şi-mploră doar sfintele moaşte –
Când simţi că păcatul te paşte!…

Când simţi că duşmanul te-nvinge,
Smulgându-ţi din suflet credinţa,
Aşteaptă-ţi tăcut biruinţa
Şi candela minţii nu-ţi stinge –
Când simţi că duşmanul te-nvinge!

Când braţele-ncep să te doară,
De teamă să nu-mbătrâneşti,
Rămâi tot cel care eşti –
Aceeaşi piatră de moară –
Când braţele-ncep să te doară!…

Iar când, cu ochii spre cer,
Te-ntrebi ce-ai putea să mai faci,
Ascultă, priveşte şi taci!…
Din braţe fă-ţi aripi de fier

Şi zboară cu ele spre cer!…

Ion Minulescu (n. 6 ianuarie 1881, București – d. 11 aprilie 1944, București) a fost un poet și prozator român, reprezentant important al Simbolismului românesc. Ion Minulescu este numit director general al artelor în 1922.

Artisti nascuti in 6 ianuarie despre care am postat anii trecuti:

Gustave Doré (6 ianuarie 1832 – 23 ianuarie 1883) artist, gravor, litograf, ilustrator de carte si sculptor francez.

Aleksandra Ekster(rusa: Александра Александровна Экстер, ucraineana: Олександра Олександрівна Екстер; 6 ianuarie 1882 – 17 martie 1949), pictorita si designer ruso-ucrainean (Cubo-Futurista, Suprematista, Constructivista).

Din blogosfera.

Cristian.Traista cu vise

Teo Negură.Despre un blog descheiat la suflet

Cristian Dima.Năbădăiosu` şi prietenia

Mirela Pete.Al Di Meola sau jazz fusion cu influențe latine

Ioan Usca.Tempi passati

Victor.PAveste fără sfârşit. Medieval story. Cap. 11

Călin Hera.Fotografia zilei

Cosmin Stefanescu.Aeroportul International din Memphis – fotografii

CELLA.coLecţii- apa

Nu sunt ce par a fi.Ion Minulescu


Nu sunt ce par a fi

de Ion Minulescu

Nu sunt ce par a fi –
Nu sunt
Nimic din ce-aş fi vrut să fiu!…
Dar fiindcă m-am născut fără să ştiu,
Sau prea curând,
Sau poate prea târziu…
M-am resemnat, ca orice bun creştin,
Şi n-am rămas decât… Cel care sunt!…

Sunt cel din urmă strop de vin
Din rustica ulcică de pământ
Pe care l-au sorbit pe rând
Cinci generaţii de olteni –
Cei mai de seamă podgoreni,
Dintre moşneni
Şi orăşeni –
Strămoşii mei, care-au murit cântând:
„Oltule… râu blestemat…
Ce vii aşa turburat”…
Dar Oltul i-a plătit la fel
Cum l-au cântat şi ei pe el…
Şi cum – mi-e martor Dumnezeu –
Astăzi, nu-l mai cânt decât eu!…

Pe mine, însă –
Ce păcat
Că vinul vechi, de Drăgăşani,
M-a întinerit cu trei sute de ani,
Când fetele din Slatina
Cu ochii mari cât strachina,
De câte ori le-am sărutat,
M-au blestemat
Să-mi pierd cu minţile
Şi datina,
Să nu mai fiu cel care sunt
Cu-adevărat,
Şi ca să fiu pe placul lor,
Să le sărut doar la… culesul viilor,
În zvonul glumelor zvârlite-n vânt
Pe care Oltul, când le prinde –
Oricât ar fi de turbure –
Se limpezeşte
Şi se-ntinde
Cu ele până-n Dunăre!…

La fel şi eu, ca orice bun creştin,
Pe malul Oltului, cândva,
Mă voi întinde tot aşa,
Când cel din urmă strop de vin
Îl voi sorbi tot din ulcica mea,
Nu din paharul de argint, al altuia –
Pahar străin!…
Şi-abia atunci voi fi cu-adevărat
Cel care-am fost –
Un nou crucificat –
În vecii vecilor… Amin!…

Romanţă fără muzică

de Ion Minulescu


Că ne iubim – şi-o ştie lumea toată –
E-adevărat ;
Dar cât ne vom iubi
Nici noi nu ştim,
Nici lumea nu va şti…
Şi nu va şti-o, poate, niciodată…
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Ne-am cunoscut în ţara-n care-alt’dată
Manon Lescaut iubi pe Des Grieux,
Într-un amurg de toamnă, orchestrată
În violet,
În alb,
În roz
Şi-n bleu.

Şi ne-am iubit întâia oară-n parcul
În care Nimfele de marmură privesc,
Cu ochii-ntrebători, către peluza
Pe care-un Zeu îşi pregăteşte arcul,
Să-şi bată joc de cei ce-l ocolesc…

Şi ne-am iubit!…
Ţi-aduci aminte?…
Bluza –
Ah!… Bluza ta pe sânu-ţi decoltat
Părea un peplum de mătase, sfâşiat
Pe sânul unei Venere ce moare!…

Şi ne-am iubit cu-atâta nebunie,
Că statuile albe ne-au privit
Cu ochi geloşi,
Iar zeul a-mpietrit
În mână cu-o săgeată-otrăvitoare!…
Şi ne-am iubit,
Şi-azi toată lumea ştie
Că ne iubim…
Dar cât ne vom iubi
Nici noi nu ştim,
Nici lumea nu va şti!…

Ion Minulescu (6 ianuarie 1881, Bucureşti – 11 aprilie 1944, Bucureşti) a fost un poet şi prozator român, reprezentant important al Simbolismului românesc.

Romanţa ultimului sărut

sarut-19071 Romanţa ultimului sărut


800px-antonio_canova-cupids_kiss-3-hermitage

Opreşte-mă!…
Nu mă lăsa
Să te sărut,
Căci gura mea
În clipa-n care îţi sărută gura
Îţi soarbe lacomă şi respirarea
Cu care-ţi prelungeşti caricatura
Pe care bunul Dumnezeu
Ţi-a creionat-o după chipul său –
Aşa cum i-a dictat-o inspirarea!…

Opreşte-mă!…
Nu mă lăsa
Se te sărut,
Căci gura mea
E gura care nu sărută
Decât cu sărutarea mută
A celor ce,-mpăcaţi cu cele sfinte,
Pornesc cu tălpile-nainte
Şi-n gură cu câte o floare,
Culeasă-anume pentru cine moare!…

Opreşte-mă!…
Nu mă lăsa
Să te sărut,
Căci gura mea
Sărută fără… „va urma”.

Iar mâine-n zori când voi pleca,
În gura mea
Cu respirarea ta,
Nu-ţi voi lăsa – drept amintire –
Decât portretul meu pe poartă,
O zi de doliu-n calendar,
Nota de plată la dricar
Şi… „Veşnica ta pomenire”
Pe fundul celor opt pahare
De ţuică fiartă,
Golite după-nmormântare
De cei opt ciocli ce-ţi purtară
Coşciugul în spinare.

Opreşte-mă!…
Nu mă lăsa
Să te sărut,
Căci gura mea
N-a sărutat decât aşa
Cum a vrut Ea…

Şi tot aşa va săruta mereu,
Fiindcă – fatal – nu sărut Eu,
Sărută numai Gura mea…

the_kiss_auguste_rodin

În noaptea de 6 spre 7 ianuarie se naste Ion Minulescu, in Bucuresti.