Arhive blog
Într-o joi cu dragoste, Nichita Stănescu
Seară de joi, seară deasă de suflet,
în care destinele noastre creşteau
ca iarba de primăvară,
iar eu te iubeam
atât de mult, încât te uitam,
crezând că faci parte din mine.
Şi numai atunci mă miram
când, uneori, surâdeam, şi tu
nu surâdeai
când jefuiam copacii de frunze,
şi tu
râmâneai lângă ei, mai departe.
Atunci mi-apărea
că eşti altcineva,
dar numai atât cât poate să fie
altcineva soarele serii –
luna…
Parcă dormim şi visăm, Nichita Stănescu
Cântec de primăvară.Necuvintele.Nichita Stănescu
Acel ceva dintre aripa si aer,Nichita Stanescu
Frunzele toamnei:muzica si poezie
Sunt bolnav. Mă doare o rană călcată-n copite de cai fugind.Nichita Stănescu
Invataturile cuiva catre fiul sau
“Cuvintele sunt foarte asemănătoare cu fiinţele, ele sunt chiar fiinţe”.
Ce bine ca eşti, ce mirare ca sunt!
Imbrăţişare si poveste de iubire
Spune omul:”Ma asemui unui copac”
Nedreptate.Întrebãri.Rugãciunea
Nichita Stănescu
Nichita Stănescu, numele la naştere Nichita Hristea Stănescu, (n. 31 martie 1933, Ploieşti, judeţul Prahova — d. 13 decembrie 1983 în Spitalul Fundeni din Bucureşti) a fost un poet, scriitor şi eseist român, ales post-mortem membru al Academiei Române.
A fost laureat al Premiului Herder. În 1981 a fost decorat cu ordinul Meritul Cultural, clasa a II-a.
G a b i, My heart to your heart 