Arhive blog

Povestea privighetorii,Hans Christian Andersen


Acum mult timp, in China traia un imparat al carui palat era cel mai frumos din lume, fiind construit in intregime din portelan delicat. In jurul palatului erau splendide gradini imense, pline cu plante si flori rare. In spatele acestor gradini, o padure mare de pini strajuia drumul pana la mare. In aceasta padure de pini traia o micuta privighetoare. Privighetoarea canta atat de frumos incat, oricine o auzea cantand nu mai putea sa uite vrodata cantecul ei. Pescarii sarmani care-si aruncau plasele in mare toata ziua, se opreau din munca lor cand auzeau privighetoarea cantand.

„Ce frumos canta!” ziceau ei, uitand de problemele lor si ascultand muzica dulce. Calatori multi veneau din tari indepartate sa vada regatul imparatului, ei admirau delicatul palat de portelan si gradinile minunate, dar cand auzeau cantecul privighetorii, toti spuneau: „Acesta e cel mai frumos din toate frumusetile de aici!”Scriitori si poeti au scris carti in care laudau frumusetea palatului imparatului si a gradinilor lui. Dar ei laudau privighetoarea mai mult chiar decat aceste frumuseti. Aceste carti ajungeau peste tot in lume, iar intr-o zi, imparatul insusi deschise una dintre acestea.

„Ce minunat!” zise el, „Aceasta carte spune ca, dintre toate lucrurile minunate din regatul meu, cantecul privighetorii e cel mai frumos! Dar unde este aceasta privighetoare, de ce eu n-am auzit-o niciodata cantand?” Imparatul a adunat toti ministrii si curtenii sai si i-a intrebat despre privighetoare. Dar nici-unul din acestia nu auzise pasarea, nici macar doamnele de onoare, bucatarii sau ceilalti servitori nu auzisera cantecul privighetorii.

Continuarea povestii:AICI

Hans Christian Andersen s-a născut la Odense, Danemarca, marţi, 2 aprilie 1805.“Mica sirena”, “Prinţesa şi bobul de mazăre”,“Răţuşca cea urâtă”,“Hainele noi ale împăratului”, „Fetita cu chibrituri” sunt cateva dintre cele mai cunoscute povesti scrise de el.

În portul din Copenhaga există o statuie a micii sirene, plasată în memoria lui Hans Christian Andersen, iar ziua de 2 aprilie, ziua de naştere a lui Andersen, este celebrată drept Ziua Internaţională a Cărţii pentru Copii.

O poveste cu un ghiocel

Aflandu-ma in vizita pe blogul lui Vania, am auzit ca astazi e ziua CELLEI.Vreau sa-ti urez aici La multi ani, CELLA!Multa sanatate, orice dorinta sa ti se implineasca, sa fii iubita!CELLA, cea mai mare cititoare a blogurilor noastre si a tuturor cartilor care exista!Pentru tine, CELLA!

Si o melodie frumoasa, Nicu Alifantis – Ploaie in luna lui marte.

In continuare inca o poveste  frumoasa (stii doar ca toate povestile sunt frumoase) cu:
„Ghiocel, ghiocel
Mic, firav si subtirel
Scoate capul din zapada
Soarele ca sa te vada
Si ma iarta ca-ti ating
Clopotelul de argint
Si ma iarta ca te rup
Mamei mele sa te duc”.

Am promis cuiva ca voi mai spune o poveste despre ghiocel si m-am tinut de cuvant.Aceasta poveste este o adaptare dupa „Povestea ghiocelului” de Hans Christian Andersen.

„Era iarna. Zapada se asternuse intrun strat gros si vantul batea rece,dar intrun loc se afla un locsor unde era placut si caldut.In acel loc se afla o floricica al carei bulb se afla sub pamant si in zapada.Intro zi a inceput sa ploua,iar stropii de ploaie au patruns prin gheata si zapada ajungand in pamant.O raza de soare,subtirica si firava a ajuns si ea in pamant pana la bulbul florii.”Intra”,a spus floricica.”Nu pot”i-a raspuns raza de soare.”Nu sunt destul de puternica sa ridic zavorul.Voi fi mai puternica cand vine primavara.” ”Cand va fi primavara?” intreba floricica pe fiecare raza de soare care ajungea la usa ei.Dar inca era iarna,pamantul era acoperit cu zapada si noaptea,apa ingheta.Floricica crestea destul de greu,obosita de atata asteptare:”Ce mult timp a trecut!” ”Ma simt foarte inghesuita…trebuie sa ma fortez si sa ma ridic putin.Vreau sa ajung la zavor,sa-mi scot capul afara si sa-i spun primaverii, Buna dimineata.Asa ca floricica s-a sfortat si sfortat.Peretii casutei sale erau deja inmuiati de ploaie si de caldura razelor de soare astfel ca din zapada s-a ridicat un mugure verzui deschis pe lujerul caruia se aflau cateva frunzulite lunguiete si inguste pe ambele parti.Era cam frig ,iar vantul si vremea i-au spus:”Ai iesit putin mai devreme!”;insa fiecare raza de soare ii canta:”Bine ai venit!”. Floricica si-a ridicat capsorul din zapada si s-a deschis-pura si alba,cu dungulite verzi.Parea ca se va sparge in bucati,asa era de delicata,dar era mult mai puternica decat si-ar fi putut inchipui cineva.Statea drept in zapada alba, in rochita ei alba,aplecandu-si capsorul cand cadeau fulgii de nea,ridicandu-l din nou pentru a zambi razelor soarelui.Fiecare zi o facea tot mai frumoasa.”Oh!” au strigat intro zi niste copii care alergau in gradina.”Veniti sa vedeti ghiocelul!E asa de frumos…e primul si singurul din gradina!”

Prima carte de poveşti a lui H.C. Andersen

swan-song

Hans Christian Andersen publică prima sa carte de poveşti in 1 decembrie 1835 Hans Christian Andersen a publicat publică prima sa carte de poveşti  care vor deveni nemuritoare.  Valoarea acestor poveşti nu a fost recunoscută imediat, şi s-au vândut cu greu.

Am si eu o carte de povesti scrise de Andersen.E veche,e din copilaria mea.Am citit din ea si copiilor mei,apoi au aparutfilmele de desene animate inspirate din povestile de altadata si am terminat cu cititul.Stiam destul de multe povesti,mai ales din colectia de  povesti nemuritoare.

Cred ca cea mai cunoscuta poveste a lui Andersen e Mica sirena,mai ales ca s-au facut si filme dupa ea.Ce alte povesti de Andersen sunt mai cunoscute:Prinţesa şi mazărea ; Degeţica ;Mica sirenă ;Hainele cele noi ale împăratului ;Lebedele ;Răţuşca cea urâtă ;Fetiţa cu chibriturile .

Am ales sa „povestesc ” Ratusca cea urata .Voi pune si cateva poze gasite de mine pe net ca sa fie mai frumos aici.E cam lunga povestea,dar asa-s toate povestile.

Ratusca cea urata
de H.C. Andersen
Razele soarelui se revarsau asupra unui castel vechi imprejmuit cu santuri adanci; foi mari de lipan se inclinau de pe ziduri deasupra apei; si erau asa de late, copiii se puteau ascunde sub ele; acolo te gaseai intr-o singuratate ca in adancul unei paduri. Intr-o astfel de ascunzatoare isi facuse cuibul o rata, si isi clocea ouale; era foarte nerabdatoare sa-si vada puii.

In sfarsit incepura a ciocni ouale unul dupa altul; se auzea: „piu! piu!” sopteau puisorii care erau toti vii si scoteau ciocul din gaoace.

„Mac! Mac!” zisera ei mai pe urma, facand o galagie de-ti lua auzul.

Se uitau in toate partie pe sub frunzele verzi, si mama ii lasa in voia lor, caci culoarea verde e foarte buna pentru ochi.

– Ce mare e lumea! zisera puisorii, cum iesira din ou.

– Voi credeti ca lumea e numai cat vedeti aici? zise mama. O! Nu, hotarele ei se intind mult mai departe, dincolo de cealalta parte a gradinii, pana in livada preotului; insa eu n-am fost niciodata pe-acolo. Sunteti toti aici? adauga ea ridicandu-se. Ati iesit toti? Nu, nu-i am inca pe toti, oul cel mai mare nici nu s-a clintit sta neciocnit; Doamne! Ca mult mai tine. Spun drept m-am saturat.

Si se aseza iar sa cloceasca, dar cu un aer foarte plictisit.

– Ei bine, cum merge? intreba o rata batrana, care venise sa-i faca o vizita.

– Mai am numai un ou, si nu stiu ce sa ma mai fac, ca uite nu iese puiul. Ia priveste putin pe cei scosi, nu gasesti ca sunt cei mai draguti bobocei care s-au vazut vreodata? Seamana toti leit cu tatal lor, si el nici macar nu vine sa ma vada…

Cine vrea sa citeasca sau sa asculte povestea toata,continuarea e aici.Ratusca cea urata.


Fetita cu chibrituri

Sunt si acum fetite si baietei care „vand chibrituri”.Unii dintre noi ii vedem,altii intorc privirea.Nu pot sa vada atata suferinta.Si acesti copii il asteapta pe Mos Craciun(daca exista cu adevarat.eu ma indoiesc .)Si ei vor un brad de Craciun si…cateva dulciuri.

Fetita cu chibriturile

Hans Christian Andersen – Fetiţa cu chibriturile Era un ger grozav; ningea şi începuse a înnopta: era ajunul Anului Nou. Pe frigul acela şi pe întunericul acela, mergea pe stradă o biată fetiţă cu capul gol, şi cu picioarele goale. Avusese ea doar nişte papuci când plecase de-acasă, dar nu-i folosiseră mult: erau nişte papuci mari, pe care mama ei îi rupsese aproape, şi erau aşa de largi pentru ea, încât mititica-i pierdu grăbindu-se să treacă o stradă, unde cât p-aci era să fie strivită între două trăsuri. Unul din papuci nici nu-l mai găsise, iar celălalt îl luase un băiat care zicea că vrea să facă din el leagăn pentru copilul lui, când o avea şi el unul.
Fetita mergea cu picioarele ei goale, rosii-vinete de frig; si-n sortul ei vechi tinea strans un vraf de cutii cu chibrituri si mai avea si-n mana o cutie. Fusese o zi rea pentru dansa si nimeni nu-i cumparase in ziua aceea nimic, si n-avea prin urmare nici un ban; si-i era foame si frig tare. Biata fetita! Fulgii de zapada cadeau pe parul ei lung si balai, care se incretea frumos pe langa ceafa, dar nu se gandea ea acum la parul ei cret. Luminile straluceau pe la ferestre, miros de fripturi se raspandea in strada; era ajunul Anului Nou, iata la ce se gandea ea.
Se opri si se ghemui intr-un colt dintre doua case, din care una iesea in strada mai mult ca cealalta. Isi stranse piciorusele sub dansa. Frigul o patrundea din ce in ce mai mult, si totusi nu-i venea sa se duca acasa; aducea inapoi toate chibriturile, si nici un banut macar. Tatal sau are s-o bata; si afara de asta, si acasa nu era tot asa de frig? Ei locuiau tocmai sub acoperis si vantul sufla in voie, cu toate ca fusesera astupate crapaturile cele mari cu paie si cu trente vechi. Manutele ei erau aproape inghetate de frig. A! Un chibrit aprins le-ar putea face bine. Dac-ar indrazni sa scoata unul, numai unul din cutie, sa-l zgarie de zid si sa-si incalzeasca degetele! Scoase unul: harsti! Cum mai trosni, si cum se aprinse! Chibritul ardea ca o lumanarica, tinu manuta deasupra flacarii. Ce lumina ciudata. I se paru fetitei ca sta langa o soba mare de fier, care avea deasupra un capac lucios de arama. Inauntru ardea focul si era asa de cald; dar ce-i oare asta? Fetita isi intindea acum piciorusele ca sa si le incalzeasca si pe ele; flacara se stinse si soba pieri; fetita ramase stand cu ramasita de chibrit in mana.Harscai un altul, care se aprinse, straluci, si zidul in care batea lumina se facu straveziu ca o panza subtire. Fetita putu vedea pana-ntr-o odaie unde era o masa acoperita c-o fata alba, pe care sclipeau portelanuri subtiri; in mijloc era o gasca fripta umpluta cu prune si cu mere ce raspandeau un miros placut; si, lucru de necrezut, deodata gasca sari de pe masa, si veni cu furculita si cutitul in spinare pana la biata fetita. Chibritul se stinse: si nu mai avu in fata ei decat zidul rece si gros.
Mai aprinse inca unul. Deodata se vazu sezand sub un pom frumos de Craciun; e mult mai mare si mai impodobit decat a vazut prin geamuri la negustorul cel bogat. Mii de lumanarele ardeau pe crengile verzi, si poze de tot felul, ca cele ce impodobesc ferestrele pravaliilor, pareau ca-i zambesc. Fetita ridica amandoua mainile: chibritul se stinse: toate lumanarelele din pom se inaltau tot mai sus, tot mai sus, si ea vazu deodata ca luminitele acelea erau stele. Una din ele cazu si trase o dunga mare de foc pe cer.
„A murit cineva”, isi zise micuta; caci bunica ei, care fusese foarte buna pentru dansa si care acum nu mai traia, ii spusese adesea: „Cand cade o stea, un suflet se inalta la Dumnezeu”.
Mai trase inca un chibrit pe zid: si se facu o lumina mare, in mijlocul careia era bunica ei in picioare, si era asa de stralucitoare, o privea bland si duios!
– Bunica, striga fetita, ia-ma cu tine. Cand s-o stinge chibritul, stiu ca n-o sa te mai vad. Ai sa pieri si tu din fata ochilor mei, ca si soba de fier, ca si gasca fripta, ca si frumosul pom de Craciun. Şi aprinse repede toate chibriturile ce-i mai ramasese in cutie, caci voia sa vada mereu pe bunicuta ei. Se facu o lumina ca ziua. Niciodata bunica nu fusese asa de frumoasa, asa de mare. Ea lua pe fetita in bratele ei, si amandoua zburara vesele in stralucirea aceea, asa sus, asa sus, si nu mai era acolo nici frig, nici foame, nici griji; erau la Dumnezeu.
Dar in coltul dintre cele doua case, cand se lumina de ziua, zacea jos fetita, cu obrajii rosii, cu zambetul pe buze… moarta, moarta de frig, in cea din urma noapte a anului. Ziua Anului nou o gasi acolo zgribulita cu gramajoara ei de cutii cu chibrituri, din care o cutie fusese arsa.
„A vrut sa se incalzeasca”! zise cineva. Nimeni nu stiu ce frumuseti vazuse fata, si-n ce stralucire intrase impreuna cu bunica, in ziua Anului nou.