Arhive blog

Sa ne imaginam a zecea dimensiune

ten_dimensions Rob Bryanton ,un autor,compozitor si sound designer canadian prezinta un model unic,fascinant al universului celei de-a zecea dimensiuni care ofera posibilitatea de a vizualiza si patrunde pas-cu-pas in topografia de dimensiuni mai mari. Cartea sa , “Imagining the Tenth Dimension” este un amestec de speculatii stiintifice si filozofie si e citita de cei interesati de filozofia fizicii,explorarea samanica sau de natura realitatii.
Cei mai multi dintre noi ne-am obisnuit cu ideea ca exista 4 dimensiuni;cum am putea sa ne imaginam a 10 a dimensiune? Acest proiect porneste de la unicul argument ca timpul,de fapt este doar una dintre dintre directiile in cea de-a patra dimensiune si ca universul nostru spatiu-timp creaza o dimensiune a constantei Planck(constanta Planck este una dintre cele mai mici constante folosite în fizică) in acelaşi timp cat o luam cand la dreapta,cand la stanga in ramurile disponibile ale dimensiunii a cincea.Pentru multi oameni,acest “mod nou de a gandi despre timp si spatiu” are rezonante cu propriile cai de intelegere a realitatii. Imagining the Tenth Dimension este un exercitiu de ascutire a simturilor care ne-ar putea schimba modul in care privim universul incredibil in care traim.

Imagining the Tenth Dimension
: A New Way of Thinking about Time and Space

„Testul celor trei filtre”

In Grecia antica Socrate era foarte mult laudat pentru intelepciunea lui. Intr-o zi, marele filozof s-a intalnit intamplator cu o cunostinta care alerga spre el agitat si care i-a spus:
-Socrate, stii ce-am auzit tocmai acum, despre unul dintre studentii tai?
-Stai o clipa, ii replica Socrate. Inainte sa-mi spui, as vrea sa treci printr-un mic test. Se numeste Testul celor Trei Filtre.
-Trei?
-Asa este, a continuat Socrate.Inainte sa-mi vorbesti despre studentul meu, sa stam putin si sa testam ce ai de gand sa-mi spui.
Primul test este cel al Adevarului. Esti absolut sigur ca ceea ce vrei sa-mi spui este adevarat?
-Nu, spuse omul. De fapt doar am auzit despre el.
-E-n regula, zise Socrate. Asadar, in realitate, tu nu stii daca este adevarat sau nu. Acum sa incercam testul al doilea, testul Binelui.
Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu este ceva de bine?
-Nu, dimpotriva.
-Deci, a continuat Socrate, vrei sa-mi spui ceva rau despre el, cu toate ca nu esti sigur ca este adevarat?
Omul a dat din umeri, putin stanjenit.
Socrate a continuat. Totusi mai poti trece testul, pentru ca exista a treia proba – filtrul Folosintei. Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu imi este de folos?
-Nu, nu chiar…
-Ei bine, a conchis Socrate, daca ceea ce vrei sa-mi spui nu este nici Adevarat, nici de Bine, nici macar de Folos, atunci de ce sa-mi mai spui?
Omul era invins si s-a rusinat.
Si astfel Socrate nu a aflat niciodata ca nevasta-sa il insela cu studentul respectiv.

Socrate a fost primul gânditor care a luat ca obiect al meditaţiei sale fiinţa umană. Începând cu Socrate,omul devine în mod exclusiv o problemă pentru el însuşi. „Persoana ta este sufletul tău” spunea Socrate.

Ştiu că nu ştiu nimic, şi nici măcar asta nu ştiu.

Cunoaşte-te pe tine însuţi.

Invidia este ulcerul sufletului.

Sfatul meu este să te căsătoreşti. Dacă vei avea o nevastă bună, vei fi fericit; dacă nu, vei deveni filosof.

Cine vrea să mişte lumea trebuie mai întâi să se mişte el însuşi.

Adevărata înţelepciune înseamnă să-ţi recunoşti propria ignoranţă.

Ştiu că nu ştiu nimic, dar ştiu că pot şti mai mult decât ştiu.

Suprema înţelepciune este a distinge binele de rău.

Ştiu ce e binele, dar săvârşesc adesea răul.

Mitul peşterii sau povestea cunoasterii

1. „Mai departe-am zis -asemuieste firea noastra in privinta educatiei si a lipsei de educatie cu urmatoarea intamplare: iata mai multi oameni aflati intr-o incapere subpamanteana, ca intr-o pestera, al carui drum de intrare da spre lumina, drum lung fata de (lungimea) intregului pesterii. In aceasta incapere ei se gasesc, inca din copilarie, cu picioarele si grumazurile legate, astfel incat trebuie sa stea locului si sa priveasca doar inainte, fara sa-si poata roti capetele din pricina legaturilor.Lumina le vine de sus si de departe, de la un foc aprins inapoia lor; iar intre foc si oamenii legati este un drum asezat mai sus, de-a lungul caruia , iata, e zidit un mic perete, asa cum paravanul scamatorilor, pus dinaintea celor ce privesc, deasupra caruia isi arata ei scamatoriile…”

” Vad”-spuse el.

” …mai incearca sa vezi si ca, de-a lungul acestui perete, niste oameni poarta felurite obiecte care depasesc in inaltime zidul, mai poarta si statui de oameni, ca si alte fapturi de piatra sau lemn, lucrate in chipul cel mai divers. Iar dintre cei care le poarta, unii, cum e si firesc, scot sunete, altii pastreaza tacerea.”

„Ciudata imagine si ciudati sunt oamenii legati!”

” Sunt asemanatori noua -am spus. Caci crezi ca astfel de oameni au vazut, mai intai, din ei insisi, cat si din sotii lor, altceva decat umbrele care cad, aruncate de foc, pe zidul de dinaintea lor?”

„Cum ar putea vedea altceva-spuse el-daca intreaga viata sunt siliti sa-si tina capetele nemiscate?”

„Dar ce ar putea vedea din obiectele purtate? Oare nu tot acelasi lucru?”

„Bun, si?”

” Iar daca ei ar fi in stare sa stea de vorba unii cu altii, nu crezi ca oamenii nostri ar socoti ca, numind aceste umbre pe care le vad, ei numesc realitatea?”

” Necesar.”

” Si ce-ar face daca zidul de dinainte al inchisorii ar avea un ecou? Cand vreunul dintre cei care trec ar emite vreun sunet, crezi ca ei ar socoti emisiunea sunetului iscata fiind de altceva, in afara umbrei ce le trece pe dinainte?”

” Pe Zeus,-raspunse el- nu cred!”

„In general, deci -am spus eu-, asemenea oameni nu ar putea lua drept adevar decat umbrele lucrurilor.”

” E cu totul obligatoriu.”

2. ” priveste acum in ce fel ar putea fi dezlegarea lor din lanturi si vindecarea de lipsa lor de minte, daca asa ceva le-ar sta in fire: atunci cand vreunul dintre ei s-ar pomeni dezlegat si silit, deodata, sa se ridice, sa-si roteasca grumazul, sa umble si sa priveasca spre lumina, facand el toate acestea ar resimti tot felul de dureri, iar din pricina stralucirii focului n-ar putea privi acele obiecte, ale caror umbre le vazuse mai inainte. Ce crezi ca ar zice, daca cineva i-ar spune ca ceea ce vazuse mai inainte earu desetaciuni, dar ca acum se afla mai aproape de ceea ce este si ca, intors catre ceea ce este in mai mare masura, vede mai conform cu adevarul? In plus, daca aratandu-i-l pe fiecare dintre obiectel purtate, l-ar sili prin intrebari, sa raspunda ce anume este lucrul respectiv? Nu crezi ca el s-ar putea afla in incurcatura si ca ar putea socotica cele vazute mai inainte erau mai adevarate decat cele aratate acum?”

” Ba da. „

„Iar daca l-ar sili sa priveasca spre lumina insasi, nu cerzi ca l-ar durea ochii si ca ar da fuga indarat, intorcandu-se spre acele lucruri care poate sa le vada si le-ar socoti pe acestea, in fapt, mai sigure decat cele aratate?”

„Chiar asa.”

3. „Dar daca cineva l-ar smulge cu forta din locuinta aceasta ducandu-l pe un suis greu si pieptis, nedadu-i drumul pana ce nu l-ar fi tras la lumina soarelui, oare nu ar suferi si s-ar mania ca e tras? Iar cand ar iesi la soare, nu i s-ar umple ochii de stralucire, astfel incat nu ar putea vedea nimic din lucrurile socotite acum adevarate?”

” N-ar putea, cel putin indata, sa le vada!”-grai el.

” Cred ca ar avea nevoie de obisnuinta, daca ar fi ca sa vada lumea cea de sus. Iar mai intai, el ar vedea mai lesne umbrele, dupa aceea oglindirile oamenilor si a celorlalte lucruri, apoi lucrurile ele insele. In continuare, i-ar fi mai usor sa privesca in timpul noptii ceea ce e pe cer si cerul insusi, privind deci lumina stelelor si a lunii mai curand decat, in timpul zilei, soarele si lumina sa.

” Cum de nu!”

” La urma, el va privi soarele, nu in apa, nici reflexiile sale in vreun loc strain, ci l-ar putea vedea si contempla, asa cum este, pe el insusi in locul sa propriu.”

” Necesar.”

Dupa aceasta ar cugeta, in legatura cu soarele, cum ca acesta determina anotimpurile si anii, ca el carmuieste totul in lumea vizibila, fiind cumva raspunzator si pentru toate imaginile acelea, vazute de ei (in pestera).”

” E clar ca aici ar ajunge, dupa ce va fi strabatut toate celelalte etape.”

” Ei si nu crezi ca daca omul acesta si-ar aminti de prima sa locuinta, de intelepciunea de acolo, ca si de partasii sai in lanturi, el s-ar socoti pe sine fericit de pe urma schimbarii, iar de ceilalti i-ar fi mila?”

” Cu totul.”

” Iar daca la ei ar exista laude si cinstiri si s-ar da rasplata celui mai ager in a vedea umbrele ce trec alaturi si care isi aminteste cel mai bine cele ce, de obicei, se preced, se succed sau trec laolalta, si care, in temeiul acestor observatii, ar putea cel mai bine sa prezica ce urmeaza in viitor sa se intample, li se pare ca omul nostru ar putea sa poftesca rasplatile acelea si sa-i invidieze pe cei onorati la ei si aflati la putere? Sau ar simiti ce spune Homer, voind nespus mai degraba argat sa fie pe pamant la cineva neinsemnat, sarman si fara de stare, consimtand sa pata orisice mai degraba decat sa aiba parerile de acolo si sa traiasca in acel chip?”

” Asa cred -zise el. Ar voi sa pateasca orice mai curand decat sa traiasca in acel chip.”

4. „Mai gandeste-te si la urmatorul aspect: daca iarasi, acel om, coborand, s-ar aseza in acelasi scaun de unde a plecat, oare nu ar avea ochii plini de intunecime, sosind deodata dinspre lumea insorita?”

” Ba da”- zise.

” Iar daca el ar trebui din nou ca interpretand umbrele acelea, sa se ia la intrecer cu oamenii ce au ramas totdeauna legati si daca ar trebui s-o faca chiar in clipa cand nu vede bine, inainte de a-si obisnui ochii, iar daca acest timp cerut de reobisnuire nu ar fi cu totul scurt, oare nu ar da el prilej de ras? Si nu s-ar putea spune despre el ca, dupa ce s-a urcat, a revenit cu vederea corupta si ca, nici nu merita sa incerci a sui? Iar pe cel ce incearca sa-i dezlege si sa-i conduca pe drum in sus, in caz ca ei ar putea sa puna mainile si sa-l ucida, oare nu l-ar ucide?”

” Ba chiar asa.”

5. „Iata, draga Glaucon, – am spus eu – imaginea care trebuie in intregime pusa in legatura cu cele mai inainte: domeniul deschis vederii e asemanator cu locuinta-i inchisoare, lumina focului din ea- cu puterea soarelui. Iar daca ai socoti urcusul si contemplarea lumii de sus ca reprezentand suisul sufletului catre locul inteligibilului, ai intelege bine ceea ce nadajduiam sa spun, de vreme ce asa ceva e dorit sa asculti. Daca nadejedea acesta e indreptatita, zeul o stie.”

simboluri:

peştera – lumea sensibilă (a realităţii aparente);
întunericul peşterii – ignoranţa omului;
focul – lumina cunoaşterii;
corpurile purtate prin faţa focului – aparenţele adevărate, realitatea fizică;
suişul greu spre ieşirea din peşteră – drumul iniţiatic spre cunoaşterea esenţială;
contemplarea lumii din afara peşterii -cunoaşterea adevărată prin intelect şi raţiune;