Arhive blog

E = mc²

Albert Einstein, una dintre cele mai creative minti din istoria omenirii, a plecat sa mai caute cateva raspunsuri in 18 aprilie 1955 . A plecat lasandu-ne teoriile sale cu privire la relativitatea generala si speciala care au schimbat dramatic viziunea omului asupra universului, iar munca sa in domeniul teoriei particulei si a energiei au facut posibila aparitia mecanicii cuantice si, in ultima instanta, a bombei atomice.

Ne-a lasat si cateva dintre gandurile sale.Daca le consideram intelepte sau nu,asta e alegerea noastra.Geniul nu inseamna neaparat si intelepciune,spun unii.In ceea ce ma priveste,nu inteleg mare lucru din teoriile stiintifice ,tocmai de aceea mi-am concentrat atentia asupra acestor citate de mai jos si am inteles ce este relativitatea.

  • Cea mai frumoasă şi mai profundă trăire omenească este misterul.
  • Este mai uşor de sfărâmat un atom decât o prejudecată.
  • Marile spirite întotdeauna au întâlnit opoziţii violente de la minţile mediocre.
  • În veacul nostru materialist, singurii oameni de ştiinţă serioşi sunt oamenii profund religioşi.
  • Dumnezeu este subtil, dar nu rău intenţionat.
  • Imaginaţia este mai importantă decât erudiţia.
  • Doar viaţa ce o trăim pentru alţii este o viaţă ce merită să fie trăită.
  • Grija pentru om şi destinul lui trebuie să constituie interesul principal.
  • Valoarea unui om rezidă în ceea ce dă el şi nu în ceea ce este capabil să primescă.
  • Nu ştiu cu ce arme va fi luptat cel de-al treilea război mondial, dar cu siguraţă cel de-al patrulea va fi luptat cu beţe şi pietre.
  • Lucrul cu adevărat valoros este intuiţia.
  • Mintea intuitivă este un dar sfânt şi mintea raţională este servitorul fidel. Noi am creat societatea care onorează pe servitor şi care a uitat darul.
  • Realitatea este o iluzie.
  • Cu cât matematicile sunt mai exacte, cu atât se desprind de realitate.
  • Două lucruri sunt infinite: universul şi prostia omenească, şi încă nu sunt sigur de primul.
  • Sunt două feluri de a-ţi trăi viaţa: UNUL – de a crede că nu există miracole, ALTUL – de a crede că totul este un miracol.
  • Nu mă gândesc la viitor. Va veni el oricum.
  • Pune mâna pe o sobă fierbinte un minut şi ţi se va părea o oră. Stai cu o fată frumoasă o oră şi ţi se va părea un minut. Asta este relativitatea.
  • Teoria descrie ceea ce putem observa.
  • Cel mai neinteligibil lucru despre lume este că e inteligibilă.
  • Încearcă nu să fii un succes, ci să fii o valoare.
  • Nici o problemă nu poate fi rezolvată la acelaşi nivel de cunoştinţe la care a fost creată.
  • Singura modalitate sigură de a nu greşi este să nu ai idei noi.
  • Cultura nu este urmare a şcolii ci a dorinţei de o viaţă de a o dobândi.
  • Orice prost poate şti. Scopul este să înţelegi.
  • Nu există cuvinte mari ci doar oameni mici.
  • Mă interesează ce gândeşte Dumnezeu; restul sunt detalii.
  • Sunt satisfăcut cu misterul eternităţii vieţii şi cu o cunoaştere, un simţ, al minunatei structuri a existenţei – precum şi încercarea umilă de a înţelege chiar şi o mică porţiune a Raţiunii care se manifestă în natură.