Arhive blog

Ne-am nascut egali?

hunger

In intreaga lume exista o mare diferenta in ceea ce priveste bunastarea, nivelul de trai.La fel e si la noi.E de-ajuns sa ne uitam in jurul nostru sau sa calatorim prin tara si vom vedea ca alaturi de vilele cu etaj si piscina exista niste casute,baraci in care traiesc oameni.E prea mare diferenta dintre bogati si saraci si se adanceste pe zi ce trece.Si peste toate,omenirea va fi afectata de foamete cum n-a fost niciodata.

Raport ONU: Pana la sfarsitul anului 2009, unul din sase oameni de pe planeta va suferi din cauza foametei.”O sesime din populatia planetei va suferi din cauza subnutritiei, procent nemaiatins niciodata pana acum”, se arata intr-un raport preliminar al FAO pe tema insecuritatii alimentare.

Raportul precizeaza ca, pana la finalul anului 2009, numarul persoanelor care vor suferi de foame la nivel mondial va ajunge la 1,02 de miliarde, ceea ce inseamna un „record istoric”.

Is life fair?

is life fair (6) 1
is life fair (6) 2
is life fair (6) 3
is life fair (6) 4
is life fair (6) 5
is life fair (6)

(Source:Unknown)

Diferenta de clasa.

 Paraisópolis Favela, Morumbi, SaoPaulo

Paraisópolis Favela, Morumbi, SaoPaulo, terenul de tenis e mult mai mare in comparatie cu casutele din stanga.

The class difference (3) 1
This single photo from Venezuela speaks a lot.

Aceasta fotografie din Caracas, Venezuela spune totul.

a district of central Mumbai

Dharavi ,un cartier din centrul Mumbai – intins pe o suprafata de  175 hectare, cu o populatie de peste 1 milion de oameni.

The class difference (3) 2

Conditiile de trai din cealalta jumatate a  lumii.

Living conditions (6) 1
Living conditions (6) 2
Living conditions (6) 3
Living conditions (6) 4

Cum cresc copiii aici.

How kids are growing up (6) 1
How kids are growing up (6) 2
How kids are growing up (6) 3
How kids are growing up (6) 4
How kids are growing up (6) 5

Cred ca merita citit (eu nu am citit in intregime)   discursul lui Jean-Jacques Rousseau asupra originii şi fundamentelor inegalităţii dintre oameni ,scris în anul 1754, cu ocazia participării la un concurs organizat de Academia din Dijon. Tema era următoarea: „Care este originea inegalităţii dintre oameni şi daca ea este îngăduită de legea naturală”.

După Rousseau, societatea trece în evoluţia sa prin trei etape:

1. starea naturală;
2. constituirea primelor societăţi omeneşti;
3. apariţia societăţilor omeneşti bazate pe proprietatea privată.

În prima parte a Discursului, Rousseau descrie individul uman în starea de natură. Rousseau susţine că în această primă epocă omul nu era încă corupt de societate. El era bun, pentru că omul se naşte bun; era capabil de compasiune, nutrind milă faţă de cei aflaţi în suferinţă; era liber. De asemenea, în aceasta stare ipotetică, omul trăia după două principii: auto-conservarea şi mila, deosebindu-l astfel de celelalte animale.
Perioada a doua este un progres, spune el, faţă de starea naturală, dar în ea apar deja primele semne ale decăderii. Progresele ulterioare, susţine Rouseau, „au fost tot atâţia paşi în aparenţă spre perfecţionarea individului, în realitate, însă, spre decăderea speciei”. Astfel, autorul Discursului descoperă caracterul contradictoriu al progresului social.
Caracterul contradictoriu al progresului se observă cel mai bine în cea de-a treia etapa a istoriei – etapa apariţiei proprietăţii private. Izvorul inegalităţii, opinează filozoful, este proprietatea privata. Ea nu exista în „stare naturală” şi de aceea nu este justificată de legea naturală: „Primul om care, împrejmuind un teren, s-a încumetat sa spună: «acesta este al meu» şi care a găsit oameni destul de proşti ca să-l creadă, a fost adevăratul întemeietor al societăţii civile”. Dar de câte crime, războaie, omoruri, de câte mizerii şi orori ar fi scutit omenirea acel care, socotind ţăruşii sau astupând şanţul, ar fi strigat semenilor săi: „Feriţi-vă să-l ascultaţi pe acest impostor; sunteţi pierduţi dacă uitaţi că roadele sunt ale tuturor şi că pământul nu este al nimănui”. Apariţia proprietăţii private duce la apariţia conflictelor dintre oameni. Fiecare tinde sa-şi mărească avuţia şi intra în lupta cu ceilalţi. Aşa apar dominaţia şi sclavia, violenţa şi jaful.

„I have a dream”,Dr. Martin Luther King Jr.

„I have a dream”

Discurs cu ocazia marşului spre Washington de la 28 august 1963, ţinut în faţa a 250.000 de oameni strânşi la Lincoln Memorial.

„Mă bucur să iau parte astăzi cu voi la un eveniment considerat a fi cea mai mare demonstraţie pentru pace din istoria naţiunii noastre.
Acum o sută de ani, un mare american, în a cărui umbră ne-am adunat noi astăzi, semna proclamaţia de emancipare. Aceasta a venit ca zorii fericiţi ai unei zile răsărite după o lungă noapte de prizonierat.
Cu toate acestea, nici după o sută de ani negrii nu sunt liberi. O sută de ani mai târziu, viaţa negrilor suferă în continuare de pe urma cătuşelor segregării rasiale şi a lanţurilor grele ale discriminării. O sută de ani mai târziu, negrii se află tot la marginea societăţii americane, fiind exilaţi în propria lor ţară.
Am astăzi aici pentru a dramatiza o situaţie ruşinoasă. Am venit oarecum în capitala ţării noastre pentru a încasa un cec. Când arhtecţii republicii noastre au scris marile cuvinte ale Constituţiei şi ale Declaraţiei de Independenţă, ei au semnat o poliţă pe care a fi trebuit ca toţi americanii să o poată încasa. Această poliţă garanta tuturor oamenilor – atât albilor, cât şi negrilor, în egală măsură – drepturile nestrămutate de a trăi fericiţi şi în libertate.
Se poate însă observa cu uşurinţă astăzi că America nu şi-a onorat promisiunile în ceea ce-i priveşte pe cetăţenii de culoare. În loc să-şi îndeplinească obligaţiile cele sfinte, America a oferit negrilor un cec fără acoperire. Refuzăm să credem totuşi că n-a mai rămas nimic în seifurile de ocazii ale ţării acesteia.
Am venit astăzi aşadar să ne încasăm cecul, acest cec care ne va deschide accesul către bogăţiile libertăţii şi ale securităţii garantate de dreptate. Am venit în acest loc neobişnuit pentru a aminti Americii de urgenţa imediată pe care o presupune ziua de astăzi. Nu este vreme acum să ne permitem luxul să ne „liniştim” sau să înghiţim calmantele unui progres lent şi treptat. A venit vremea să transformăm promisiunile democraţiei în realitate. A venit vremea să ieşim din prăpastia întunecată a segregării rasiale şi să purcedem pe drumul strălucitor al dreptăţii pentru toate rasele. A venit vremea să ne salvăm naţiunea din nisipurile mişcătoare ale nedreptăţilor rasiale în care s-a scufundat şi să o ridicăm pe culmile solide ale fraternităţii. A venit vremea ca toţi copiii lui Dumnezeu să trăiască realitatea dreptăţii. Ar fi fatal pentru această naţiune să nu ia la cunoştinţă caracterul urgent al situaţiei curente. Această vară fierbinte a nemulţumirilor justificate ale negrilor nu se va sfârşi până când nu va fi venit proaspăta toamnă a libertăţii şi dreptăţii.
1963 nu este sfârşitul ci începutul. Cine speră că negrii se vor fi mulţumit acum când s-au mai eliberat de presiune, va avea o surpriză urâtă atunci când va constata că naţiunea urmează acelaşi drum ca mai înainte.
America nu va cunoaşte linişte până ce negrilor nu se vor bucura de deplinătatea drepturilor civile. Vârtejul revoltei va zgudui în continuare temeliile naţiunii noastre până cât va veni ziua senină a dreptăţii.
Şi trebuie să spun poporului meu care se află pe pragul tocit al uşii care duce spre palatul dreptăţii că atâta vreme cât vom încerca să ne câştigăm locul de drept nu trebuie să ne facem vinovaţi de nici un comportament nedrept.
Să nu ne lăsăm ispitiţi să bem din paharul amar al urii pentru a ne stinge setea de libertate. Trebuie să ne ducem mereu lupta la nivelul superior al demnităţii şi disciplinei. Nu trebuie să lăsăm să ne cadă acest protest creator în prăpastiile violenţei fizice. Trebuie să ne ridicăm mereu pe acele culmi maiestuoase de unde să putem răspunde actelor de violenţă fizică cu puterea sufletului nostru.
Acest nou şi minunat spirit revoluţionar care a cuprins comunitatea negrilor nu trebuie să ne facă să ne pierdem încrederea în toţi albii. Pentru că mulţi dintre fraţii noştri albi – şi acest lucru o dovedeşte prezenţa lor astăzi – şi-au dat seama că viitorul lor este stâns împletit cu al nostru. Ei şi-au dat seama că libertăţile lor nu pot fi despărţite de libertăţile noastre. Nu putem mărşălui de unii singuri.
Şi dacă e să mărşăluim, trebuie să ne obligăm să nu întrerupem niciodată acest marş. Nu ne mai putem întoarce. Există oameni care îi întreabă pe cei devotaţi drepturilor civile: „Când veţi fi satisfăcuţi pe deplin?” Nu vom fi niciodată satisfăcuţi pe deplin atâta vreme cât negrii vor mai cădea victime brutalităţii înfiorătoare a poliţiei.
Nu ne putem declara satisfăcuţi atâta vreme cât trupurile noastre obosite nu vor găsi un loc să se odihnească în motelurile de pe şosele şi în hotelurile din marile oraşe. Nu ne putem declara satisfăcuţi atâta vreme cât libertatea de deplasare a negrilor va fi limitată doar la mutarea dintr-un ghetou mai mic într-unul mai mare.
Nu ne putem declara satisfăcuţi atâta vreme cât copiii noştri vor fi privaţi de libertate şi demnitate prin semne pe care stă scris: „Doar pentru albi”. Nu ne putem declara satisfăcuţi atâta vreme cât negrii din Mississippi nu vor obţine drept de vot, iar negri din New York nu vor avea pe cineva pe care într-adevăr să vrea să îl aleagă. Nu, nu ne vom declara satisfăcuţi decât cânt drepturile vor curge ca apa iar dreptatea cu puterea unui fluviu măreţ.
Ştiu că unii dintre voi au venit astăzi aici pentru că sunt nefericiţi şi au multe nevoi. Unii dintre voi au venit direct din strânsoarea celulelor din închisoare. Unii dintre voi au venit din regiuni în care sunteţi urmăriţi de brutalitatea poliţiei pentru că vă cereţi dreptul la libertate. Voi sunteţi veteranii suferinţelor creatoare. Continuaţi tot aşa şi aveţi încredere că aceste suferinţe nemeritate vă vor elibera.
Întoarceţi-vă în Mississippi, în Georgia, în Louisiana, în mahalalele şi ghetourile din marile oraşe din Nord cu conştiinţa că situaţia de acum poate şi va fi schimbată. Nu vă complaceţi în disperare.
Vă spun astăzi, prieteni, că, în ciuda dificultăţilor de azi şi de mâine, am un vis. Este un vis al cărui rădăcini sunt adânc ancorate în visul american. Am un vis, şi anume că într-o bună zi această naţiune se va ridica şi va trăi conform adevăratului sens al credinţelor sale:acest adevăr este de la sine înţeles pentru noi: toţi oamenii sunt egali.’ Am un vis, şi anume că într-o bună zi, pe dealurile roşii din Georgia, fii foştilor sclavi şi fii foştilor proprietari de sclavi vor putea să se aşeze împreună la masa fraternităţii. Am un vis, că într-o bună zi chiar şi statul Mississippi, un stat care lâncezeşte în fierbinţeala nedreptăţii şi oprimării, se va transforma într-o oază a libertăţii şi dreptăţii. Am un vis, că cei patru copii ai mei vor trăi într-o bună zi într-o naţione în care nu vor mai fi judecaţi după culoarea pielii lor, ci după caracterul lor. Am astăzi un vis…
Am un vis, că într-o bună zi în Alabama, statul cu rasiştii aceia răi, cu guvernatorul său, din a cărui gură au ieşit cuvinte precum „intervenţie” şi „anularea integrării rasiale” …, că într-o bună zi chiar şi acolo, în Alabama, băieţeii şi fetiţele de culoare îşi vor da mâna cu băieţeii şi fetiţele albe, ca fraţii şi surorile. Am un vis, că într-o bună zi fiecare vale se va înălţa şi fiecare munte se va apleca. Locurile cu gropi vor fi netezite, la fel şi cele denivelate. Iar splendoarea lui Dumnezeu ni se va revela, ca tot ce e din carne să o vadă.
Aceasta este credinţa noastră. Şi cu această credinţă mă voi întoarce în Sud.
Această credinţă mă va motiva să scot din muntele disperării o piatră a speranţei. Această credinţă ne va motiva să transformăm inechităţile exagerate din sânul naţiunii noastre într-o minunată simfonie a fraternităţii.
Această credinţă ne va motiva să lucrăm împreună, să ne rugăm împreună, să ne luptăm împreună, să mergem împreună la închisoare, să ne ridicăm împreună pentru cauza libertăţii, în conştiinţa că într-o bunp zi vom fi liberi. Aceea va fi ziua în care toţi copiii lui Dumnezeu vor da un nou înţeles acestui cântec: „Ţara mea, Ţară a Libertăţii, aşa cânt eu. Ţară în care au murit strămoşii mei, mândria pelerinilor, de pe toţi munţii răsună libertatea.” Dacă America vrea să devină o naţiune măreaţă, atunci toate aceste lucruri trebuie să devină realitate.
Lăsaţi să răsune cântul libertăţii de pe piscurile din New Hampshire. Lăsaţi să răsune cântul libertăţii de pe munţii cei înalţi din New York, lăsaţi să răsune cântul libertăţii de pe munţii Allegheny din Pennsylvania. Lăsaţi să răsune cântul libertăţii de pe culmile înzăpezite ale Munţilor Stâncoşi din Colorado. Lăsaţi să răsune cântul libertăţii de pe înălţimile Californiei. Dar nu numai atât, lăsaţi să răsune cântul libertăţii de pe Stone Montain din Georgia. Lăsaţi să răsune cântul libertăţii de pe Lookout Mountain din Tennesee. Lăsaţi să răsune cântul libertăţii de pe fiecare deal şi măgură din Mississippi, lăsaţi să răsune cântul libertăţii de pe fiecare ridicătură.
Pentru că dacă vom lăsa să răsune câmpul libertăţii – dacă îl vom lăsa să răsune din fiecare aşezare şi fiecare cătun, din fiecare stat şi din fiecare oraş, atunci vom putea trăi mai repede ziua în care toţi copiii lui Dumnezeu – oameni albi şi negri, evrei şi necredincioşi, protestanţi şi catolici – îşi vor da mâinile şi vor intona versurile vechiului Negro Spiritual: „În sfârşit liberi! În sfârşit liberi! Doamne Dumnezeule Atotputernic, suntem în sfârşit liberi!”

Astazi s-au implinit 40 de ani de la asasinarea lui Martin Luther King (nascut in 15 ianuarie 1929,Atlanta,Georgia-decedat in 4 aprilie 1968,Memphis,Tennessee), a fost un pastor baptist nord-american, activist politic, cunoscut mai ales ca luptător pentru drepturile civile ale persoanelor de culoare din S.U.A.