Arhive blog

Nascuti in 27 ianuarie.Wolfgang Amadeus Mozart si…

Astazi e ziua de nastere a lui Ioan Usca, scriitor, blogger.La multi ani si multa sanatate! Tot astazi e ziua lui Florin Piersic, marele nostru actor de teatru si film.La multi ani!

Wolfgang Amadeus Mozart (27 ianuarie 1756, Salzburg – 5 decembrie 1791, Viena) a fost un compozitor austriac, unul din cei mai prodigioşi şi talentaţi creatori în domeniul muzicii clasice. Anul 2006, cu ocazia jubileului a 250 de ani de la naşterea compozitorului, în Austria şi Germania a fost cunoscut ca „Anul Muzical Mozart”. Wolfgang Amadeus Mozart (născut Johannes Chrysostomus Wolfgangus Teophilus Mozart) s-a născut la 27 ianuarie 1756 la Salzburg, pe atunci capitala unui principat-arhiepiscopat (germ. Fürstbistum) ce făcea parte din Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană (după 1804 devenit Imperiul Austriac). Tatăl lui, Leopold Mozart, era un talentat violonist în orchestra de la curtea prinţului arhiepiscop din Salzburg, şi era apreciat pentru aptitudinile sale pedagogice. În registrul de botez, Mozart a fost înregistrat cu numele: Johannes Chrysostomus Wolfgangus Theophilus. Mai târziu, în Italia, şi-a luat numele de „Amadeus”, traducerea latină a lui „Theophilus” („Iubitorul de Dumnezeu”).

Videoclip creat de mine cu muzica lui Mozart si picturi reprezentand femei care citesc.

Încă de mic copil, Wolfgang dă dovada geniului său muzical. La vârsta de 5 ani, înainte de a şti să scrie, compune câteva piese pentru pian, transcrise imediat de tatăl său. În ianuarie 1762, Leopold Mozart obţine de la arhiepiscopul Schrattenbach un concediu de trei săptămâni, pentru „a arăta lumii acest miracol”. Acest turneu va dura 9 ani! Prima apariţie are loc la München, unde Wolfgang execută muzică la clavecin în faţa prinţului elector de Bavaria, după care familia Mozart pleacă la Viena, tânărul Wolfgang concertând în faţa familiei imperiale. Urmează un lung turneu european: Augsburg, Aachen, Bruxelles, Paris şi Versailles. Rămâne un an la Londra, apoi se întoarce în Austria, trecând prin Franţa, Elveţia şi Bavaria. Între decembrie 1769 şi martie 1771 întreprinde un lung turneu în Italia: Verona, Milano, Florenţa, Roma şi Napoli au fost principalele staţiuni de concerte. Peste tot publicul era fascinat de talentul acestui copil precoce, între timp devenit adolescent.