Arhive blog

Remember Cernobil.23 de ani de la cel mai grav accident nuclear din istorie.

The nuclear reactor after the disaster. Reactor 4 (center). Turbine building (lower left). Reactor 3 (center right).

Azi se implinesc 23 de ani de la cel mai grav accident nuclear din istorie din Cernobil,Ucraina.  La data de 26 aprilie 1986, cel de-al patrulea reactor al Centralei Atomoelectrice din Cernobîl a explodat la 01:23 noaptea. Toţi locuitori permanenţi ai oraşului şi împrejurimilor acestuia au fost evacuaţi pentru că nivelul de radiaţie în aria respectivă devenise periculos.

Oraşul Cernobîl şi împrejurimile sale sunt acum casă pentru oamenii de ştiinţă, oferă slujbe de întreţinere pentru Centrala Atomoelectrică Cernobîl, slujbe de lichidare, pentru doctori, fizicieni şi fizicieni nucleari. Deşi Pripiat, oraşul părăsit învecinat a rămas neîntreţinut, Cernobîl a fost renovat şi are acum o populaţie de aproximativ 2.000 locuitori, inclusiv vizitatori şi turişti.

Conform estimarilor programului international pentru monitorizarea efectelor accidentului de la Cernobil asupra sanatatii (IPHECA), initiat de Organizatia Mondiala a Sanatatii, cantitatea de material radioactiv eliberata in mediu a fost de 200 de ori mai mare decat cea rezultata in urma exploziilor de la Hiroshima si Nagasaki. S-a estimat ca intreaga cantitate de xenon, jumatate din cea de cesiu si de iod si 5% din restul elementelor radioactive prezente in reactor au fost aruncate in atmosfera. Cea mai mare parte a contaminat zona invecinata centralei nucleare, in timp ce gazele cu densitate scazuta au fost purtate de vant, initial, de-a lungul Ucrainei, Belarusului, Rusiei, iar intr-o masura mai mica, in Scandinavia, Polonia, Cehoslovacia, Austria si sudul Germaniei. In ultimele zile, din cauza schimbarii directiei vantului, au fost afectate mai ales tarile din sudul continentului: Romania, Grecia, Bulgaria si Turcia. Suprafata cu cel mai mare grad de risc de iradiere includea nordul Ucrainei, sudul si estul Belarusului si zona de vest, la granita dintre Rusia si Belarus. Depunerile radioactive au afectat Romania mai ales in primele zile ale lunii mai, din cauza schimbarii directiei vantului. Aproape 350.000 de oameni au fost evacuati sau au parasit zona imediat dupa accident, dar inca 5 milioane mai locuiesc acum pe aceasta suprafata. Marimea acesteia a fost calculata pe baza masurarii nivelului de radioactivitate a izotopului de Cesiu-137, al carui timp de injumatatire este de 30 de ani.Efectul Cernobil.

Anul trecut am postat un articol despre aceasta tregedie.Am gasit si poze ale orasului parasit.E tragic ca inca sunt oameni care sufera de pe urma accidentului.

Catastrofa nucleara de la Cernobil

Cititi si Catastrofa de la Cernobîl în stenogramele lui Ceauşescu

„I have a dream”,Dr. Martin Luther King Jr.

„I have a dream”

Discurs cu ocazia marşului spre Washington de la 28 august 1963, ţinut în faţa a 250.000 de oameni strânşi la Lincoln Memorial.

„Mă bucur să iau parte astăzi cu voi la un eveniment considerat a fi cea mai mare demonstraţie pentru pace din istoria naţiunii noastre.
Acum o sută de ani, un mare american, în a cărui umbră ne-am adunat noi astăzi, semna proclamaţia de emancipare. Aceasta a venit ca zorii fericiţi ai unei zile răsărite după o lungă noapte de prizonierat.
Cu toate acestea, nici după o sută de ani negrii nu sunt liberi. O sută de ani mai târziu, viaţa negrilor suferă în continuare de pe urma cătuşelor segregării rasiale şi a lanţurilor grele ale discriminării. O sută de ani mai târziu, negrii se află tot la marginea societăţii americane, fiind exilaţi în propria lor ţară.
Am astăzi aici pentru a dramatiza o situaţie ruşinoasă. Am venit oarecum în capitala ţării noastre pentru a încasa un cec. Când arhtecţii republicii noastre au scris marile cuvinte ale Constituţiei şi ale Declaraţiei de Independenţă, ei au semnat o poliţă pe care a fi trebuit ca toţi americanii să o poată încasa. Această poliţă garanta tuturor oamenilor – atât albilor, cât şi negrilor, în egală măsură – drepturile nestrămutate de a trăi fericiţi şi în libertate.
Se poate însă observa cu uşurinţă astăzi că America nu şi-a onorat promisiunile în ceea ce-i priveşte pe cetăţenii de culoare. În loc să-şi îndeplinească obligaţiile cele sfinte, America a oferit negrilor un cec fără acoperire. Refuzăm să credem totuşi că n-a mai rămas nimic în seifurile de ocazii ale ţării acesteia.
Am venit astăzi aşadar să ne încasăm cecul, acest cec care ne va deschide accesul către bogăţiile libertăţii şi ale securităţii garantate de dreptate. Am venit în acest loc neobişnuit pentru a aminti Americii de urgenţa imediată pe care o presupune ziua de astăzi. Nu este vreme acum să ne permitem luxul să ne „liniştim” sau să înghiţim calmantele unui progres lent şi treptat. A venit vremea să transformăm promisiunile democraţiei în realitate. A venit vremea să ieşim din prăpastia întunecată a segregării rasiale şi să purcedem pe drumul strălucitor al dreptăţii pentru toate rasele. A venit vremea să ne salvăm naţiunea din nisipurile mişcătoare ale nedreptăţilor rasiale în care s-a scufundat şi să o ridicăm pe culmile solide ale fraternităţii. A venit vremea ca toţi copiii lui Dumnezeu să trăiască realitatea dreptăţii. Ar fi fatal pentru această naţiune să nu ia la cunoştinţă caracterul urgent al situaţiei curente. Această vară fierbinte a nemulţumirilor justificate ale negrilor nu se va sfârşi până când nu va fi venit proaspăta toamnă a libertăţii şi dreptăţii.
1963 nu este sfârşitul ci începutul. Cine speră că negrii se vor fi mulţumit acum când s-au mai eliberat de presiune, va avea o surpriză urâtă atunci când va constata că naţiunea urmează acelaşi drum ca mai înainte.
America nu va cunoaşte linişte până ce negrilor nu se vor bucura de deplinătatea drepturilor civile. Vârtejul revoltei va zgudui în continuare temeliile naţiunii noastre până cât va veni ziua senină a dreptăţii.
Şi trebuie să spun poporului meu care se află pe pragul tocit al uşii care duce spre palatul dreptăţii că atâta vreme cât vom încerca să ne câştigăm locul de drept nu trebuie să ne facem vinovaţi de nici un comportament nedrept.
Să nu ne lăsăm ispitiţi să bem din paharul amar al urii pentru a ne stinge setea de libertate. Trebuie să ne ducem mereu lupta la nivelul superior al demnităţii şi disciplinei. Nu trebuie să lăsăm să ne cadă acest protest creator în prăpastiile violenţei fizice. Trebuie să ne ridicăm mereu pe acele culmi maiestuoase de unde să putem răspunde actelor de violenţă fizică cu puterea sufletului nostru.
Acest nou şi minunat spirit revoluţionar care a cuprins comunitatea negrilor nu trebuie să ne facă să ne pierdem încrederea în toţi albii. Pentru că mulţi dintre fraţii noştri albi – şi acest lucru o dovedeşte prezenţa lor astăzi – şi-au dat seama că viitorul lor este stâns împletit cu al nostru. Ei şi-au dat seama că libertăţile lor nu pot fi despărţite de libertăţile noastre. Nu putem mărşălui de unii singuri.
Şi dacă e să mărşăluim, trebuie să ne obligăm să nu întrerupem niciodată acest marş. Nu ne mai putem întoarce. Există oameni care îi întreabă pe cei devotaţi drepturilor civile: „Când veţi fi satisfăcuţi pe deplin?” Nu vom fi niciodată satisfăcuţi pe deplin atâta vreme cât negrii vor mai cădea victime brutalităţii înfiorătoare a poliţiei.
Nu ne putem declara satisfăcuţi atâta vreme cât trupurile noastre obosite nu vor găsi un loc să se odihnească în motelurile de pe şosele şi în hotelurile din marile oraşe. Nu ne putem declara satisfăcuţi atâta vreme cât libertatea de deplasare a negrilor va fi limitată doar la mutarea dintr-un ghetou mai mic într-unul mai mare.
Nu ne putem declara satisfăcuţi atâta vreme cât copiii noştri vor fi privaţi de libertate şi demnitate prin semne pe care stă scris: „Doar pentru albi”. Nu ne putem declara satisfăcuţi atâta vreme cât negrii din Mississippi nu vor obţine drept de vot, iar negri din New York nu vor avea pe cineva pe care într-adevăr să vrea să îl aleagă. Nu, nu ne vom declara satisfăcuţi decât cânt drepturile vor curge ca apa iar dreptatea cu puterea unui fluviu măreţ.
Ştiu că unii dintre voi au venit astăzi aici pentru că sunt nefericiţi şi au multe nevoi. Unii dintre voi au venit direct din strânsoarea celulelor din închisoare. Unii dintre voi au venit din regiuni în care sunteţi urmăriţi de brutalitatea poliţiei pentru că vă cereţi dreptul la libertate. Voi sunteţi veteranii suferinţelor creatoare. Continuaţi tot aşa şi aveţi încredere că aceste suferinţe nemeritate vă vor elibera.
Întoarceţi-vă în Mississippi, în Georgia, în Louisiana, în mahalalele şi ghetourile din marile oraşe din Nord cu conştiinţa că situaţia de acum poate şi va fi schimbată. Nu vă complaceţi în disperare.
Vă spun astăzi, prieteni, că, în ciuda dificultăţilor de azi şi de mâine, am un vis. Este un vis al cărui rădăcini sunt adânc ancorate în visul american. Am un vis, şi anume că într-o bună zi această naţiune se va ridica şi va trăi conform adevăratului sens al credinţelor sale:acest adevăr este de la sine înţeles pentru noi: toţi oamenii sunt egali.’ Am un vis, şi anume că într-o bună zi, pe dealurile roşii din Georgia, fii foştilor sclavi şi fii foştilor proprietari de sclavi vor putea să se aşeze împreună la masa fraternităţii. Am un vis, că într-o bună zi chiar şi statul Mississippi, un stat care lâncezeşte în fierbinţeala nedreptăţii şi oprimării, se va transforma într-o oază a libertăţii şi dreptăţii. Am un vis, că cei patru copii ai mei vor trăi într-o bună zi într-o naţione în care nu vor mai fi judecaţi după culoarea pielii lor, ci după caracterul lor. Am astăzi un vis…
Am un vis, că într-o bună zi în Alabama, statul cu rasiştii aceia răi, cu guvernatorul său, din a cărui gură au ieşit cuvinte precum „intervenţie” şi „anularea integrării rasiale” …, că într-o bună zi chiar şi acolo, în Alabama, băieţeii şi fetiţele de culoare îşi vor da mâna cu băieţeii şi fetiţele albe, ca fraţii şi surorile. Am un vis, că într-o bună zi fiecare vale se va înălţa şi fiecare munte se va apleca. Locurile cu gropi vor fi netezite, la fel şi cele denivelate. Iar splendoarea lui Dumnezeu ni se va revela, ca tot ce e din carne să o vadă.
Aceasta este credinţa noastră. Şi cu această credinţă mă voi întoarce în Sud.
Această credinţă mă va motiva să scot din muntele disperării o piatră a speranţei. Această credinţă ne va motiva să transformăm inechităţile exagerate din sânul naţiunii noastre într-o minunată simfonie a fraternităţii.
Această credinţă ne va motiva să lucrăm împreună, să ne rugăm împreună, să ne luptăm împreună, să mergem împreună la închisoare, să ne ridicăm împreună pentru cauza libertăţii, în conştiinţa că într-o bunp zi vom fi liberi. Aceea va fi ziua în care toţi copiii lui Dumnezeu vor da un nou înţeles acestui cântec: „Ţara mea, Ţară a Libertăţii, aşa cânt eu. Ţară în care au murit strămoşii mei, mândria pelerinilor, de pe toţi munţii răsună libertatea.” Dacă America vrea să devină o naţiune măreaţă, atunci toate aceste lucruri trebuie să devină realitate.
Lăsaţi să răsune cântul libertăţii de pe piscurile din New Hampshire. Lăsaţi să răsune cântul libertăţii de pe munţii cei înalţi din New York, lăsaţi să răsune cântul libertăţii de pe munţii Allegheny din Pennsylvania. Lăsaţi să răsune cântul libertăţii de pe culmile înzăpezite ale Munţilor Stâncoşi din Colorado. Lăsaţi să răsune cântul libertăţii de pe înălţimile Californiei. Dar nu numai atât, lăsaţi să răsune cântul libertăţii de pe Stone Montain din Georgia. Lăsaţi să răsune cântul libertăţii de pe Lookout Mountain din Tennesee. Lăsaţi să răsune cântul libertăţii de pe fiecare deal şi măgură din Mississippi, lăsaţi să răsune cântul libertăţii de pe fiecare ridicătură.
Pentru că dacă vom lăsa să răsune câmpul libertăţii – dacă îl vom lăsa să răsune din fiecare aşezare şi fiecare cătun, din fiecare stat şi din fiecare oraş, atunci vom putea trăi mai repede ziua în care toţi copiii lui Dumnezeu – oameni albi şi negri, evrei şi necredincioşi, protestanţi şi catolici – îşi vor da mâinile şi vor intona versurile vechiului Negro Spiritual: „În sfârşit liberi! În sfârşit liberi! Doamne Dumnezeule Atotputernic, suntem în sfârşit liberi!”

Astazi s-au implinit 40 de ani de la asasinarea lui Martin Luther King (nascut in 15 ianuarie 1929,Atlanta,Georgia-decedat in 4 aprilie 1968,Memphis,Tennessee), a fost un pastor baptist nord-american, activist politic, cunoscut mai ales ca luptător pentru drepturile civile ale persoanelor de culoare din S.U.A.

Ioan Paul al II-lea,un sfant?

john_paul_ii_medal_of_freedom_20041

Au trecut trei ani de la moartea Papei Ioan Paul al II-lea,un om sau un sfant? Intreb si eu asa,ca o mai putin credincioasa si pacatoasa ce sunt,fiindca in 1999 cand a vizitat Romania si l-am vazut la televizor, am simtit ca omul acela in varsta,aplecat de spate si pe chipul caruia se citea suferinta,dar si o blandete si inca ceva ce nu se poate descrie in cuvinte,e mai mult decat un om ,e un sfant.Cam lunga introducerea mea si greoaie in exprimare,imi pare rau ca nu ma pricep mai bine sa manuiesc cuvintele.

Catolicii au comemorat astazi moartea papei Ioan Paul al II-lea.

În luna mai 1999, românii l-au avut alături pe Suveranul Pontif, ţara noastră fiind singura cu populaţie prioritar ortodoxă vizitată de el. S-a spus atunci că reconcilierea între bisericile ortodoxă şi catolică a început la Bucureşti, o dată cu îmbrăţişarea frăţească între Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist şi Papa Ioan Paul al II-lea.

În fraze româneşti impecabile, Papa a rostit la 9 mai 1999: „Aduc mulţumire Domnului, în special pentru credinţa şi speranţa mărturisite pe pământ român de membrii Bisericii Ortodoxe şi Bisericii Catolice. Să izbucnească în Biserica Ortodoxă şi cea Catolică o singură cântare de preamărire a Numelui Domnului. Să formeze o simfonie de glasuri exprimând frăţietatea cordială a raporturilor reciproce, implorând comuniunea deplină a tuturor credincioşilor. Exprim urarea ca al treilea mileniu creştin să ne găsească, dacă nu total uniţi, cel puţin aproape de comuniunea deplină”.