Arhive blog

Citate Mahatma Gandhi

Mahatma Gandhi

Este mai uşor să construieşti o punte peste oceanul ce desparte două continente, decât să treci peste prăpastia ce desparte doi indivizi sau două popoare.

Resping ideea de violenţă, pentru că binele obţinut prin mijlocirea acesteia nu este de durată; în schimb, răul provocat de violenţă este de durată.

Violenţa este arma celor slabi; non-violenţa este arma celor puternici.

Nu există decât o singură cale de a obţine independenţa prin non-violenţă: dacă murim, vom trăi, dacă ucidem, niciodată.

Non-violenţa, în forma ei dinamică, înseamnă suferinţă conştientă. Ea nu presupune să plecăm capul în faţa voinţei celor ce ne asupresc, ci să ne măsurăm, cu toată fiinţa noastră, cu voinţa tiranului.

Credinţa mea în principiul non-violenţei mă obligă să fiu foarte hotărât. Nu mai rămâne loc pentru laşitate sau slăbiciune.

Iubirea nu cere nimic, ea oferă. Iubirea suferă, ei nu-i pare niciodată rău de nimic şi nu se răzbună.

Viaţa mea este un întreg indivizabil iar activităţile mele se întrepătrund unele pe celelalte; toate izvorăsc din iubirea mea neostoită pentru oameni.

Iubirea este cea mai mare forţă a omenirii şi totuşi este cea mai modestă pe care ne-am putea-o închipui.

În ceea ce mă priveşte, mă consider incapabil de a urî vreo fiinţă de pe acest pământ. Disciplina şi rugăciunile m-au ajutat ca de peste patruzeci de ani să nu mai urăsc pe nimeni. Ştiu că aceasta este o sarcină incredibilă, cu toate acestea o duc la capăt cu toată umilinţa.

Pentru a putea recunoaşte spiritul universal şi omniprezent al adevărului, trebuie să fi capabil să iubeşti cea mai neînsemnată creatură – pe tine însuţi.

Chiar şi cel mai mic neadevăr îl strică pe om, la fel cum o picătură de otravă poate strica un lac întreg.

sursa

Din blogosfera.

PILULA LU` LISANDRU – Jordy, ambasadorul rus la NATO şi „nazismul” lui Băsescu

Ioan Usca.Dimineaţă ploioasă 

CELLA.”Deşertul negru se zbate adânc în închipuirea mea. Libertatea ţi-o câştigi cu preţul lerpădării de sine”*

Punctul de vedere.2 in 1

Călin Hera.Horezu văzut prin lentilă

„Nu ştiu dacă aţi trăit vreodată o asemenea stare”.

Edvard Munch.Blossom of Pain

Nu ştiu dacă aţi trăit vreodată o asemenea stare. Nu eşti nici mort, nici viu. Te simţi ca un foc care abia mai pâlpâie, gata să se stingă. Stai cu ochii deschişi, te uiţi într-un punct fix, dar nu vezi nimic. Şi nici nu te gândeşti la nimic decât la propria ta oboseală de a trăi şi de a muri. Răstignit undeva între viaţă şi moarte, nu eşti bun pentru niciuna dintre ele. Parcă pluteşti în derivă şi aştepţi să fii aruncat pe un mal, ori al vieţii, ori al morţii, ţi-e egal.

Octavian Paler în Viaţa pe un peron

Tot ce există fost-a marcat din prima zi.
Absenţi pe chipul lumii sunt binele şi răul.
Dintr-u-nceputuri Cerul a-nscris tot ce va fi.
Să scrie totul altfel, în veci nu-ndupleci Zeul.
–––––––––––––––
Ivirea mea n-aduse nici un adaos lumii,
Iar moartea n-o să-i schimbe rotundul şi splendoarea.
Şi nimeni nu-i să-mi spună ascunsul tâlc al spumii:
Ce sens avu venirea? Şi-acum ce sens plecarea?

Omar Khayyam

Dand… primesti,
Pierzand… gasesti,
Iertand… esti iertat,
Murind… reinvii la viata eterna!

„Cine îndrăzneşte să spună cu voce tare cuvintele pe care numai inima le poate rosti?”

sadness
Un necaz poate fi o nouă fereastră pe zidul dinspre răsărit al casei tale.
sadnessCharArtDacă nu poţi să vezi decât ceea ce lumina îţi luminează şi nu auzi decât ceea ce îţi vesteşte sunetul, atunci tu nici nu vezi şi nici n-auzi cu adevărat.

TakeMeInYourTears

Bucuria
şi necazul sunt nedespărţite. Ele vin împreuna, iar când una stă lânga
tine, adu-ţi aminte ca cealaltă îţi doarme în pat.

white dove

Cântecul sufletului

În adâncul inimii mele
Se-aude un cântec fără versuri –
Un cântec ce trăieşte
În sămânţa inimii mele.
Refuză să se amestece cu cerneala pe pergament;
Îmi învăluie dragostea într-o mantie diafană
Şi zboară, dar nu peste buzele mele.
Cum să îl cânt?
Mi-e teamă să nu se amestece cu eternul pământesc;
Cui să îl cânt?
Căci locuieşte în casa sufletului meu
De teama urechilor pline de sensibilitate.
Când privesc în mine,
Văd umbra umbrei sale;
Când îmi ating vârful degetelor
Îi simt vibraţiile.
Faptele mâinilor mele îi oglindesc prezenţa,
Aşa cum un lac reflectă stelele strălucitoare;
Lacrimile mele îl dezvăluie,
Aşa cum picăturile strălucitoare de rouă
Dezvăluie taina unui trandafir veştejit.
Este un cântec ce s-a născut din contemplaţie
Şi adus la suprafaţă de către linişte,
Evitat de larmă,
Îmbrăţişat de adevăr,
Repetat de vise,
Înţeles de dragoste,
Ascuns de trezire
Şi cântat de sufleteste cântecul dragostei.
Ce Cain sau Esaul ar putea să-l cânte?
Este cu mult mai parfumat decât iasomia;
Ce voce l-ar putea înrobi?
Este pecetluit la inimă, ca taina unei fecioare;
Ce coardă l-ar putea face să vibreze?
Cine îndrăzneşte să uneasă urletul mării
Cu ciripitul unei privighetori?
Cine îndrăzneşte să asemuiască strigătele unei furtuni
Cu suspinul unui copil?
Cine îndrăzneşte să spună cu voce tare
Cuvintele pe care numai inima le poate rosti?
Ce fiinţă omenească îndrăzneşte să cânte
Cântecul lui Dumnezeu?