Arhive blog

Povestea Tom Degeţel de Charles Perrault

Am preluat din Wikipedia rezumatul povestii Tom Degeţel si ilustratiile lui Gustave Doré.

Tom Degeţel (franceză Le Petit Pouce) este o poveste de origine franceză scrisă de Charles Perrault publicată în 1697 în culegerea de poveşti Les Contes de ma mère l’Oye (Poveştile mamei mele gâsca).

Un tăietor de lemne sărac avea şapte feciori, din care al şaptelea nu era mai mare de un deget, din care cauză era numit „Degeţel”. În decursul anilor el n-a crescut de loc, fiind considerat de ceilalţi un prostănac. La vârsta când el a împlinit vârsta de şapte ani, a izbucnit o foamete în ţară.

Părinţii feciorilor s-au hotărât să-şi părăsească copiii lăsându-i în pădure. Degeţel aude noaptea planurile părinţilor, iar pe drumul spre pădure presară pietricele pentru a regăsi drumul spre casă. El îi va aduce pe fraţii săi din nou acasă pe drumul marcat.

Între timp bogătaşul „Écus” trimite bani familiei pentru a cumpăra mâncare. Bucuria părinţilor este mare când îşi revăd copiii, dar fericirea ţine până ce-au cheltuit banii. Părinţii trebuie să se despartă din nou de copii în pădure, Degeţel a presărat firimituri de pâine ca să găsească drumul înapoi, dar păsările au mâncat tot ce-a presărat pe drum Degeţel.

Copiii nu mai găsesc drumul spre casă, ei rătăcesc prin pădure şi ajung la casa unui căpcăun care avea şapte fete.

Căpcăunul are o femeie miloasă, care le dă de mâncare şi ascunde copiii sub pat.

Uriaşul simte miros de om şi descoperă copiii.

Femeia îl înduplecă pe căpcăun să nu mănânce imediat copiii, ci să-i pună la îngrăşat.

Noaptea Degeţel va schimba căciulile fraţilor cu coroanele de aur ale fiicelor căpcăunului.

Este încă întuneric când căpcăunul beat vine să mănânce copiii, el va tăia gâtul fiicelor sale care poartă căciulile băieţilor. Degeţel îşi trezeşte fraţii şi vor fugi din casa uriaşului. Dimineaţa uriaşul observă lipsa copiilor şi porneşte în urmărirea lor, cu cizmele fermecate care făceau la un pas şapte poşte.

Obosit de drum uriaşul adoarme pe stânca sub care s-au ascuns copiii. Degeţel se strecoară în cizma uriaşului şi ajunge înapoi la casa căpcăunului unde, printr-un şiretlic, îi fură cizmele şi aurul, care va aduce bunăstare în casa tăietorului de lemne.

Charles Perrault (12 ianuarie 1628, Paris — 16 mai 1703) a fost un poet francez, scriitor de proză şi povestitor, membru de frunte al Academiei Franceze, care a avut un rol de frunte preponderent în disputa literară, cunoscută sub numele de „Cearta dintre antici şi moderni”.

Devine celebru prin poveştile lui pentru copii: Contes de ma mère l’oye Barbă albastră (poveste), Tom Degeţelul (1697: Poveştile mamei mele gâsca).

Tot in 12 ianuarie, anul 1876 s-a nascut  Jack London, scriitor englez († 22 noiembrie 1916).Scriitorul este cunoscut pentru romanele sale mai importante : Chemarea străbunilor, Colţ alb…

Motanul incaltat

puss-in-boots-1695Copiilor le plac povestile si jocurile.Unii dintre ei au nevoie de ajutorul nostru ca sa se joace si sa citeasca povesti.LaIsabellelorelai am citit povestile unor copii tristi.

Un morar lasase o mostenire destul de modesta celor trei feciori ai sai: o moara un asin si un motan. Imparteala se facu de indata. Celui mai mare i se cuvenea moara, celui de-al doilea, asinul, iar celui mai tanar nu-i ramase decat motanul.

Mezinul nu se putea consola cu atat de putin.

– Fratii mei isi vor putea castiga cinstit bucatica de paine. Dar eu? Daca imi mananc motanul si imi fac o caciula din blana lui, raman muritor de foame.

Motanul il auzi si-i sopti cu multa seriozitate si intelepciune:

– Nu te necaji, stapane. Da-mi un sac si porunceste sa mi se faca o pereche de cizme, sa pot porni printre balarii, si vei vedea ca n-ai fost nedreptatit cu partea de mostenire, asa precum ti de pare.

Cand isi vazu dorinta indeplinita , motanul isi trase cu multa barbatie cizmele si, luandu-si sacul in spinare, se duse de-a dreptul intr-o crescatorie de iepuri. Isi puse in sac tarate si laptuci si se intinse ca si cum ar fi mort, asteptand ca vreun iepure tanar sa intre de buna voie in sac, ca se infrupte din ce era acolo.

zpage142Dupa cateva clipe, un iepuras se furisa in sac si motanul il ucise fara pic de mila. Apoi , mandru de prada sa, se duse de-a dreptul la rege si ceru sa-i vorbeasca. Fu condus chiar in apartamentul Majestatii Sale, in fata caruia facu o plecaciune adanca si ii vorbi:

– Iata, Sire, un iepure pe care marchizul de Carabas (caci asa il numise pe stapanul sau) m-a insarcinat sa vi-l aduc in dar din partea sa.

– Spune-i stapanului tau ca ii multumesc si ca mi-a facut o mare placere.

Altadata, motanul se ascunse in grau, tinand desaga pregatita. Cand doua potarnichi nimerira in sac, le prinse inauntru, tragand baierele desagii. Apoi se duse din nou la rege si le darui, cum facuse si cu iepurele. Acesta primi cu placere cele doua potarnichi si ii multumi motanului.

Si mereu tot asa, timp de vreo doua-trei luni, motanul ii ducea regelui cate un vanat din partea stapanului sau.

481px-lechatbotte1Intr-o buna zi, afla ca regele avea sa iasa la plimbare pe malul raului, impreuna cu fiica sa, cea mai frumoasa fiinta din cate s-au vazut vreodata, si-i spuse stapanului sau:

– Daca vei lua in seama sfatul meu, ti-ai gasit norocul; nu ai decat sa te scalzi in rau, la locul pe care ti-l voi arata, si dupa aceea … las’ pe mine!

Marchizul de Carabas facuse tocmai cum il invatase motanul, fara a-i cunoaste planurile. Im timp ce se scalda, trecu pe acolo regele in caleasca si motanul se porni sa strige cat il tinea gura:

– Ajutor! Ajutor! Marchizul de Carabas se ineaca!

La strigatele acestea, regele scose capul pe fereastra calestii si, recunoscandu-l pe motanul care ii daduse de atatea ori vanat in dar, porunci garzii sa alerge degraba in ajutorul marchizului de Carabas.

In timp ce-l scoteau pe bietul marchiz din rau, motanul se apropie de caleasca si spuse regelui:

– Banditii au furat vesmintele marchizului (afurisitul de motan le pitise sub un bolovan).

Regele porunci servitorilor sai sa aduca in graba cele mai frumoase vesminte pentru marchizul de Carabas.

Regele ii arata marchizului toata prietenia si, cum vesmintele cele frumoase, care tocmai ii fusesera daruite, ii veneau de minune, printesa il gasi pe placul ei si il indragi.

zpage144Regele dori sa faca plimbarea impreuna cu marchizul de Carabas, care se urca in caleasca regala si continua drumul. Motanul intelese ca planurile sale aveau sorti de izbanda.

Merse inainte, amenintand taranii intalniti pe camp:

– Oameni buni, daca nu veti spune ca pasunea pe care o cositi este a marchizului de Carabas, va fi vai si amar de voi.

Regele intreba pe tarani a cui era pasunea cosita.

– A marchizului de Carabas, au raspuns cu totii, caci amenintarile motanului le bagase frica in oase.

– Vad ca aveti o avere frumoasa! spuse regele marchizului de Carabas.

– Da, sire, este o faneata care aduce, an de an, roade imbelsugate, raspunse marchizul.

Regele, care trecu imediat dupa aceea, vru sa stie ale cui sunt granele pe le vede inaintea ochilor.

– Ale marchizului de Carabas, raspunsera seceratorii, si regele se bucura din nou.

Motanul, care mergea inaintea calestii, le repeta aceleasi lucru tuturor celor intalniti in cale, iar regele se minuna de averile nenumarate ale marchizului de Carabas.

Ajunse, in cele din urma, in fata unui castel frumos, ce apartinea unui capcaun care era stapanul tuturor pamanturilor pe unde trecuse regele pana atunci.

748px-lechatbotte4Motanul, care avusese grija sa afle cate ceva despre ce era in stare capcaunul, ceru sa-i vorbeasca.

El ii spuse:

– Nu voiam sa trec prin apropierea castelului fara sa am cinstea sa va fac o plecaciune.

Capcaunul il primi atat de frumos pe cat poate un capcaun.

– Mi s-a spus ca aveti darul de va preface in fel si chip de animale. Intr-un leu, de pilda, sau intr-un elefant, vorbi motanul.

– Este foarte adevarat, raspunse brusc capcaunul, si, pentru a te convinge, ma voi preface pe loc intr-un leu.

Motanul fu atat de inspaimantat la vederea leului, ca tremura tot. Dupa putin timp, il vazu pe capcaun reluandu-si intruchiparea dinainte si ii destainui spaima prin care trecuse.

– Mi s-a mai povestit, spuse motanul, ca puteti lua si infatisarea celor mai mici animale, de exemplu va puteti preschimba in sobolan sau chiar in soarece, ceea ce nu-mi prea vine a crede.

– Si de ce nu-ti vine a crede? intreba capcaunul. Vei vedea.

Si capcaunul se prefacu pe data intr-un soricel, care alerga pe podea. Motanul atat astepta, se azvarli asupra lui si-l inghiti.

Intre timp, regele, zarind frumosul castel al capcaunului, dadu sa intre. Motanul care auzise zgomotul calestii, ii sari inainte.

– Majestate, fiti binevenit in castelul marchizului de Carabas, spuse el regelui.

– Asadar, domnule marchiz, si acest castel va apartine?! exclama regele.

Marchizul oferi bratul tinerei printese, si porni in urma regelui, care urca cel dintai. Intrara intr-o sala mare, unde gasira masa imbelsugata pentru ospatul pe care il pregatise oaspetilor sai.

Regele, incantat de calitatile marchizului, ii spuse acestuia:

– As dori sa-mi fiti ginere, domnule marchiz.

Marchizul accepta onoarea acordata de rege si, in aceeasi zi, se casatori cu printesa. Iar motanul, ajunse mare dregator, nu mai prindea soareci decat pentru propria lui placere.

chperraultIn 12 ianuarie 1628 s-a nascut Charles Perrault, scriitor francez, renumit pentru povestile sale pentru copii .