Arhive blog

„Templul Spiritului”

Iulia Hasdeu

Iulia Hasdeu

Diogène Maillart – Iulia Hasdeu

Iulia Haşdeu s-a născut la Bucureşti şi a decedat tot aici. A fost un copil supradotat,la vârsta de 2 ani şi jumătate ştia deja puţină franceză şi germană,la 4 ani învăţase să scrie şi să citească, iar la 8 ani neîmpliniţi a absolvit şcoala primară. Tot din această perioadă datează şi primele scrieri literare ale Iuliei.A   murit la 19 ani de tuberculoză şi a fost inmormântată la Cimitirul Bellu. Tatăl ei, foarte afectat de moartea ei i-a construit un castel la Câmpina, Castelul Iulia Hasdeu,cunoscut sub denumirea populara de „Templul Spiritului„construit intre 1893 si 1896 palatul pe care l-a dedicat memoriei fiicei sale. Legenda spune ca, Hasdeu se retragea deseori la resedinta sa de la Campina pentru a comunica, prin intermediul spiritismului, cu fiica lui. Deasupra intrarii principale se gaseste inscriptia „E pur si muove”. Numele Iuliei Hasdeu sta gravat pe fiecare dintre cele doua scaune din piatra din fata castelului, iar in mijlocul cladirii se afla o sculptura din lemn pictat a lui Isus Cristos, realizata de artistul francez Casciani. In spatele ei, este asezat bustul Iuliei Hasdeu.

După dispariţia prematură a preaiubitei sale fiice, marele cărturar îşi va canaliza întreaga energie într-o singură direcţie: spiritismul. Ani buni după moartea Iuliei, cei doi, tatăl şi fiica, se vor întâlni regulat în castelul de la Câmpina, în timpul şedinţelor de spiritism. De altfel, chiar şi acest castel construit de Hasdeu, gândit ca un templu închinat fiicei sale, a fost înălţat întocmai după planurile transmise de Iulia din lumea de dincolo. O însemnare a cărturarului pe un manuscris spiritist, scrisă cu cerneală neagră şi păstrată nealterată peste timp, stă mărturie acestui fapt: „Acest castel s’a zidit între anii 1894 şi 1896, planul fiind dat de spiritul Juliei B.P. Hasdeu prin medium B.P. Hasdeu, apoi desemnat arhitectonic de T. Dobrescu, construcţiunea de N. Angelescu“.

Exista si cateva legende locale despre  castelul Iulia Hasdeu pe care le-a cules un  ziarist,Teodor Olimpiu Albini.”Noaptea, dincolo de portile ferecate ale Castelului, se aude Iulia cântând la pian. Se mai aud strigãtele de Bravo ! si aplauzele bãtrânului Hasdeu (la moartea Iuliei avea doar 50 de ani!) Uneori, pianul cântã si ziua.”

„Nimeni nu calcã prin fata castelului. Oamenii trec pe partea cealaltã a strãzii si se închinã, speriati ca de dracul. Cei aflati prin vecinãtate au cerut primãriei ca Hasdeu sã fie fortat sã se mute si casa stafiilor sã fie dãrâmatã.”

„Ne-am suit în copac si am stat ascunsi toatã noaptea. N-am vãzut când a intrat stafia în clãdire, darã la cântatul cocosilor, d-soara Iulia a iesit pe terasa din stânga. Era îmbrãcatã în rochie albã, avea flori de margarete în brate si pãrul prins în coc cu o stea. A doua zi dimineata, câteva fire de margarete au fost gãsite de mãturãtorul de stradã lângã gardul castelului. Era în septembrie, margaretele dispãruserã demult. Si dl. vardist spune cã este adevãrat.”

„Când vin domnii ãia sã facã spiritism cu dl. Hasdeu, lãmpile din casã se sting. Ieri searã, mama a aprins lampa de patru ori.”

„Dacã cineva trece prin fata castelului si vrea sã înjure, nu poate. Limba i se face de clei.”

„Uneori, noaptea, bãtrânul urlã ca lupul. Iese la geam, descheiat la cãmasa de noapte, cu ochii rosii ca rugul si strigã :, ce stiu, o vorbire de vrãjitor…” (Probabil: „Viens, ma fille, papaliga (asa îi spunea Iulia tatãlui ei) t’attend!” – în traducere: „Vino, fiica mea, papaliga te asteaptã!” .

Unei file
de Iulia Hasdeu
februarie 1886

Sărmana filă-n care aştern
A gândului comoară
Nu ştii câte dureri se cern
Când vin spre tine iară.

Ca lumea, rece mă priveşti
Mă vezi surâzătoare
Dar rana cum s-o potoleşti
Când inima te doare?

Sunt rele care nu se scriu
Şi nu se spun în şoapte,
În ele chinu-i tot mai viu
Şi sufletul e-o noapte.

Poţi să mă plângi hârtie deci
Ca muta mărturie;
Ce grea amărăciune
Să râzi, când plânsu-nvie!