Arhive blog

Legenda Calului troian

Giovanni Domenico Tipeolo, Procession of the Trojan Horse in Troy


In 24 aprilie 1184 î.Hr., grecii intră în Troia folosind un Cal troian, un gigantic cal de lemn, gol în interior, nascocit de Ulise in timplul Războiului Troian dintre ahei şi oraşul Troia . Conform mitologiei greceşti, acest război a izbucnit după ce Paris, prinţul Troiei a răpit-o pe Elena, soţia lui Menelaus, regele Spartei.

Detail from The Procession of the Trojan Horse in Troy by Domenico Tiepolo

Calul troian a fost construit de Epeius şi pregătit de zeiţa Atena. Era făcut din lemn de corn luat dintr-o pădure sacră a lui Apollo. Calul avea inscripţia următoare: Grecii dedică această ofrandă Atenei pentru întoarcerea lor acasă. Fiind gol în interior, calul a fost umplut cu soldaţi, aflaţi sub comanda lui Ulise. Restul armatei a ars taberele şi s-a îndreptat cu corăbiile spre Tenedos.

Când troienii au descoperit că grecii au plecat, crezând că războiul s-a încheiat, s-au bucurat şi au dus calul în cetate, în timp ce dezbăteau ce să facă cu el. Unii erau de părere să îl arunce de pe stânci, alţii să îi dea foc, în timp ce câţiva se gândeau să-l dedice zeiţei Atena.Şi Casandra şi Laocoon erau împotriva păstrării calului, profeţind şiretlicul aheilor. Însă Casandra nu era crezută din cauza blestemului lui Apollo. Nişte şerpi au ieşit din mare şi i-a devorat pe Laocoon şi pe cei doi fii ai săi (Virgil, „Eneida”); pe Laocoon şi pe unul din fii săi (Proclus, „Crestomatia”) sau doar pe fiii lui Laocoon (Quintus Smyrnaeus, „Posthomerica” şi Apolodor, „Epitome”). Acest incident i-a determinat pe Enea şi pe însoţitorii săi să se retragă pe Muntele Ida.

Lovis Corinth-Trojan horse

Troienii au decis să ţină calul şi au sărbătorit până noaptea. Sinon, un spion aheu a semnalat că flota a staţionat în Tenedos când era miezul nopţii şi luna plină se ridicase pe cer. Soldaţii din cal au ieşit şi au ucis gărzile.Aheii au intrat în oraş şi au început să ucidă populaţia care dormea. Un mare masacru a urmat, masacru care a continuat de noaptea până ziua.

Johann Georg Trautmann . The fall of Troy

Din blogosfera.

Mirela Pete.Shakespeare, Cristian.CIOBURI, Calin.Norul – de Eugen Evu,  Elena Agachi.Drama Club – premiera 2010, Dumitru Agachi.Itinerarii belgiene 7 – vegetal, verde, floral…,  Caius.Ioan Usca – Ultimul Mitropolit – 11, Ioan Usca.Asasini în serie, Gabriela Savitsky.Planuri de călătorie, Orfiv.Joannes Marijnen (1902 – 1984) – Realitate

Legenda Calului troian

In 24 aprilie 1184 î.Hr,in timpul razboiului Troiei,grecii intră în cetate folosind un cal troian.

Legenda calului troian

In mitologia greaca, in timpul asediului Troiei, armata aheana (greaca) a lasat in afara zidurilor cetatii un cal de lemn urias. Cand grecii s-au retras, troienii, crezand ca era o ofranda religioasa, au adus calul in cetate. Soldatii greci au navalit atunci afara din calul gol pe dinauntru si au deschis portile cetatii permitand astfel capturarea Troiei.

Calul troian ( a nu se confunda cu calul traian),expresie care desemneaza un cadou aparent inofensiv dar in fapt perfid, venit din partea unui dusman.

Chiar si poetul nostru national,Mihai Eminescu a scris despre aceasta legenda.Nu am stiut pana acum,ma gandesc ca poate unii cititori sunt curiosi sa citeasca legenda asa cum a povestit-o Eminescu.

Calul troian de Mihai Eminescu

Şi ascultând aşa fel de-al unora îndemn,
Băgară în cetate pe calul cel de lemn
Ş-apoi pe veselie, pe chef se aşternură
Pân- ce în miezul nopţii pe toţii somnu-i fură…
Din calul acel mare elinii se coboară,
Cu pază ei prin uliţi în pândă se strecoară;
Cum văd că mic şi mare căzuse-n somn ca morţi,
Ei gâtuie străjerii, ce stau lungiţi la porţi
Ş-aprind făclii în noapte pe-a zidurilor creste.
Din Tenedos văzură luminile aceste
Şi-mplătoşaţi cum fură, armaţi cu lănci şi săbii,
S-apropie de ţărmuri pe negrele corăbii.
Când peste lumea toată domnea a nopţii slavă
Ei prea cu molcomişul şi fără de gâlceavă
Intrară în cetate… oricare repezi
Şi începur-în toţii a da şi a snopi.
Tăiau bătrâni şi tineri, din mic până la mare,
Ostaşi în floarea vârstei şi tinere fecioare…
Şi-s chiote, blesteme din inimă, rărunchi.
Prin porţile cetăţii curgeau pân-în genunchi
Şiroaiele de sânge… pe pruncii cei de ţâţă
Îi aruncau în flăcări, să nu rămâie viţă
Şi urmă de Troada… Şi dând în visterie
Grămezile de aur răpeau cu lăcomie.
Trei zile pustiiră cetatea şi olatul
Împlând cu jale ţara lui Priam-împăratul.
Când oamenii-s grămadă ucişi în orice loc,
Elinii atunci dederă cetăţii mândre foc
De răsărea din ziduri o mare de jeratec
Roşind bolta întreagă şi crugul singuratec.

Ard turnurile-n vânturi ­ de vaietele mumii
Nu se vedea de flăcări nici marginile lumii