Arhive blog

Ramas bun,motanelu` baietelu`!

Imagine0182

M-am hotarat sa povestesc despre nenorocirea care s-a abatut asupra noastra,despre durere si suferinta motanelului nostru,baietelul motanelul,Miki.Nu am inteles,nu stiu exact ce s-a intamplat si as vrea sa stiu:de ce?

Tragedia a inceput in 1 septembrie cand m-am grabit sa ajung la policlinica dupa rezultatele analizelor de sange.Pentru ca e deschis doar pana la ora 16 m-am grabit cat am putut si l-am lasat pe motanel afara,mai exact in casa scarii (locuim la ultimul etaj,deasupra e podul).Nu am lipsit mult si nici foarte ingrijorata nu am fost pentru ca se mai intamplase si altadata sa-l uitam afara din nebagare de seama.Nu plangea,doar astepta cuminte…stia ca-i vom observa lipsa.

In acea seara s-a culcat langa mine (eram la calculator) si la un moment dat a inceput sa planga si a facut pipi pe el,ca sa zic asa.M-am gandit ca are probleme cu rinichii fiindca motanii castrati fac de obicei litiaza renala.In aceeasi seara am facut rost de niste medicamente de la sora mea al carei motan a avut mari probleme cu pietrele la rinichi si am sperat ca tratamentul il va ajuta.

A doua zi l-am dus la medicul veterinar si de atunci au inceput necazurile.In primul rand,motanelul nostru a fost foarte speriat si a incercat sa fuga de pe masa de tratament,iar in incercarea de a scapa ne-a zgariat (nu cu intentie si nici cu violenta).Era doar speriat de moarte.Medicul l-a anesteziat,l-a consultat,i-a pus o sonda si a scos urina(limpede,fara sange sau puroi),apoi continutul intestinului gros.I-a administrat NoSpa ca sa nu mai aiba dureri si am sperat ca se va face bine.

Cand s-a trezit din anestezie nu s-a simtit deloc mai bine,din contra.Am vazut ca inainte de crize avea o privire speriata,ii tremura maxilarul si apoi plangea foarte tare.Il mangaiam incercand sa-l linistesc si ii faceam masaj usor la burta.Il durea si mi se rupea inima ca nu-l pot ajuta mai mult.Dupa fiecare criza manca cu pofta,dar nu orice.Apoi am observat ca la fiecare criza ii curge saliva.Am vorbit cu veterninarul si a doua zi ne-am dus la Deva pentru o investigatie la ecograf.Nu se vedea nici un organ intern afectat,iar medicii au banuit ca e o problema neurologica.

La intoarcere spre casa,motanelul a vomitat foarte mult,iar mirosul vomei a fost foarte puternic.Credeam ca isi va reveni,dar m-am inselat.Mai mult,veterinarul ne-a sunat seara sa ne spuna ca banuieste ca motanelul are rabie si trebuie sa mergem la spital sa ne vaccinam.Ne-a obligat sa-l izolam pe motanel intro incapere din cabinetul lui,l-am lasat acolo singur,fara hrana (avea apa intru vas),fara o paturica pe care sa stea.In acea seara motanelul se simtea mai bine,incepuse sa se comporte firesc,nu mai avea crize si speram ca totul se va termina cu bine.

Ne-am dus la spital si am fost obligati sa ne internam pana a doua zi pentru vaccinarea anti-rabie.Dimineata am fost sa-l vedem pe motanel si doream foarte mult sa-l iau acasa.Medicul nu m-a lasat fiindca motanelul avea din nou crize.

Seara am fost din nou la el si l-am gasit mort, intins pe burta…era deja rece.

Nu va pot spune ce mult ma doare ca l-am pierdut,ce mult ma doare ca a murit speriat si singur.

Luni  l-am dus la Directia Sanitar-Veterinara pentru,iar rezultatele testelor de rabie au iesit negative.

De ce a murit?ce boala a avut?l-a otravit cineva?Ma poate ajuta cineva cu un raspuns?De ce s-a intamplat tocmai in ziua cand l-am lasat in casa-scarii?

Cei de la Directia Sanitar-Veterinara  nu-i fac autopsia,pe ei ii intereseaza doar creierul si dupa ce termina cu testele il incinereaza.

Sunt tare mahnita si ma gandesc ca eu sunt vinovata pentru ca s-a prapadit.Era cel mai cuminte,jucaus,torcator,lipicios motanel si cam fricos.

Chiar si celelalte doua pisici ale familiei simt ca s-a intamplat ceva rau si il cauta.Uneori mi se pare ca il vad acasa.

Suntem tristi cu totii si nu dorim nimanui sa treaca prin astfel de momente tragice.

De bine despre cadre medicale si spital

Dupa o saptamana de spitalizare, dupa o saptamana fara calculator, fara internet, fara stiri, am cam ramas in urma cu evenimentele.
Important este ca ma simt bine, atat cat se poate la varsta mea si la problemele mele de sanatate.In primul rand le multumesc prietenilor mei virtuali care au fost cu gandul alaturi de mine, e asa de minunat sa stii ca prietenii nu sunt indiferenti la problemele tale.
Sa vorbesc acum despre spital si ingrijirea medicala.De un timp am tot auzit plangeri despre medici, cadrele medicale, conditii proaste in spitale, lipsa de medicamente.De data asta veti auzi cu totul altceva.
Am fost internata la spitalul municipal Alexandru Simionescu din Hunedoara, sectia Cardiologie, medicul cardiolog Radu Irina s-a ocupat de mine.
Am primit o ingrijire deosebita, toate asistentele, infirmierele (imi pare rau ca nu le stiu numele) sunt profesioniste minunate si nu numai asta, au si ceva ce lipseste unor cadre medicale, au dragoste fata de oameni, fata de meseria lor.
Le multumesc pe aceasta cale si sper sa citeasca cat mai multi oameni ca-n unele spitale din Romania pacientii sunt bine ingrijiti, nu trebuie sa aduca de acasa medicamente sau sa-si plateasca tratamentul, ca nimeni n-a cerut nimic, ca in spital este curatenie, apa calda, toaletele sunt curate, spitalul e vechi de vreo 40 de ani dar se renoveaza .
Le doresc tuturor cadrelor sanitare de la spitalul municipal Dr.Alexandru Simionescu sanatate si sper ca cei care fac parte din categoria cealalta(despre care vorbeste mass-media) sa ia exemplu de la colegii lor care-si iubesc meseria si oamenii.

Gabriela Dragoi.

In capela ecumenica se tin slujbe duminicile si inca intro zi (nu stiu ce zi) pentru toti oamenii credinciosi sau care simt nevoia sa asculte o slujba bisericeasca, indiferent de religie.

N-am fost la slujba, noi hraneam porumbeii care veneau pe pervaz(cred ca aproape toti pacientii ii hranesc cu miez de paine), in plus, ce nu se manca adunam si duceam la cateii de prin zona.Daca ar fi dupa mine, toate resturile de mancare le-as folosi pentru o ferma de porci, bineinteles si pentru cateii de acolo (poate sunt si pisici) care ar putea fi ingrijiti foarte bine, ar putea fi sterilizati sa nu se mai inmulteasca si sunt sigura ca aceste animalute ar putea ajuta pe multi pacienti sa se simta mai bine.

Pentru ca am vorbit destul de multe despre spital(din ceea ce cunosc), as vrea sa mai adaug ca mai exista un corp al spitalului intrun bloc cu patru etaje care are nevoie de renovare,chiar si drumul prin curtea spitalului pana acolo este plin de gropi, pacientii de acolo se pot deplasa foarte greu cu scaunele rulante, mai ales ca foarte greu pot fi coborati, spatiul fiind foarte ingust, iar lift nu exista.Poate se va face dupa ce se renoveaza cladirea.Din experienta mea pot sa spun ca multi oameni bolnavi sau cu handicap care stau internati perioade indelungate sau chiar pana la sfarsitul vietii, ar avea o viata mai frumoasa daca ar fi scosi la aer sau ar avea voie sa aiba langa ei un animalut.Din pacate, asa sunt facute normele pentru ingrijirea acestor oameni ca nici robot sa fii n-ai putea sa te ocupi de opt astfel de oameni in timpul programului.Adica sa faci curat, sa-i hranesti, sa-i schimbi, sa-i speli, sa le spui o vorba bune sau sa-i mangai.Sper sa se schimbe aceste norme, mai alesc ca acesti oameni platesc serviciile cu cateva milioane pe luna.Sunt ingrijiti bine, dar lipseste acel ceva care le-ar face mai placute zilele ramase de trait si doar pentru ca e prea putin personal de ingrijire(infirmiere, ingrijitoare).

Le doresc tuturor oamenilor multa sanatate, stiti, nu conteaza ca ai averi sau nu, cand ajungi neputincios e acelasi lucru pentru sarac ca si pentru bogat, adica depinzi de altii care te hranesc, te spala, te schimba si daca au timp, te mangaie.