Arhive blog

O intalnire cu Brancusi

Am aflat de la Belle de Jour despre un concurs: Cultura pe continentele lumii.Durata concursului : 16 februarie-1 Mai 2010.Astazi m-am hotarat sa ma inscriu si eu, mai ales ca-mi plac calatoriile si cultura.

Toată lumea poate participa la acest concurs ?

Da (cu o condiţie unică : Cea de a scrie posturile!)

Cum se participă la acest concurs?

Pentru a lua parte la acest concurs intraţi pe blogul concursului: http://culturapecontinente.blogspot.com şi lăsaţi un comentariu la postul iniţial sau trimiteţi un mail la adresa de mail: ruojedellebje@gmail.com.

Constantin Brancusi-Poarta Sarutului

Pe vremuri am fost intro excursie la Targu-Jiu si am vizitat Ansamblul sculptural Constantin Brâncuşi format din Masa tăcerii, Poarta sărutului şi Coloana fără sfârşit.Imi amintesc cu ce emotie am trecut pe sub Poarta sărutului si cum visam sa mai vin odata acolo cu alesul meu.Din pacate, asta nu s-a intamplat, iar acum am auzit ca de Anul Nou e obiceiul casatoriilor sub aceasta poarta magica.Nu stiu cat de romantic e sa stai la coada ca sa treci pe sub Poarta sărutului cu alesul inimii, apoi sa semnezi certificatul de casatorie.Nu cred ca mi-ar placea.

Am gasit un text deosebit despre intalnirea lui Petre Ţuţea cu marele artist pe care romanii nu au stiut sa-l aprecieze.Nici macar n-au vrut sa accepte lucrarile lui lasate prin testament tarii in care s-a nascut, dar acceptate de franta, tara in care a trait si a murit.

O intalnire cu Brancusi.Petre Ţuţea.

Cînd am ajuns la Brâncuşi, seara, ne-a primit cu întrebarea ; „De ce-aţi venit la mine ?”

I-am răspuns eu: „Cînd vă aflaţi dumneavoastră în Bucureşti, numai două primiri sînt deosebite: la Palat şi la dumneavoastră. Şi-apoi, noi dorim să aflăm de la un mare artist dacă arta trebuie să aibă mesaj şi dacă mesajul ei este mai aproape de adevăr decît comunicările ştiinţei”.

„Luaţi loc”, ne-a poftit Brâncuşi.

Fiindcă noi venisem la Brâncuşi să obţinem răspuns la o singură întrebare semnificativă şi anume: care a fost ideea care a prezidat la înfăptuirea operei „Pasărea măiastră”. Cînd l-am întrebat, a răspuns:”Am şlefuit materia pentru a afla linia continuă. Şi cînd am constatat că n-o pot afla, m-am oprit, parcă cineva nevăzut mi-a dat peste mîini.”

Constantin Brâncuşi

Constantin Brâncuşi (19 februarie 1876, Hobiţa, Gorj — 16 martie 1957, Paris) a fost un sculptor român cu contribuţii covârşitoare la înnoirea limbajului şi viziunii plastice în sculptura contemporană. Constantin Brâncuşi a fost ales postum membru al Academiei Române.

video Constantin Brâncusi, sculptor român

Leapşa de la Belle de Jour

Belle de Jour mi-a trimis o leapsa, a doua din acest an.Marturisesc ca e mai greu de rezolvat fiindca nu mai citesc carti decat foarte rar.Nici macar cartile cele mai bune si nici aparitiile din ultimii ani.Nu mai am chef, nu mai am rabdare, nu stiu exact de ce.

1. Când citiţi, pentru a marca locul unde aţi rămas cu lectura, folosiţi semne de carte sau îndoiţi paginile? – Citesc mai rar si pun ca semn de carte o hartiuta sau las cartea deschisa.

2. Aţi primit în ultimul timp o carte drept cadou şi dacă „da” care a fost aceasta? – Am primit o carte de la Mirela Pete:”Discutii despre jazz, teatru si scriitura” (Koffi Kwahulé, Gilles Mouëllic) pe care am inceput s-o citesc  dupa Craciun.La spital.

3. Citiţi în baie? – Pe vremuri citeam in baie orice, nu numai carti.

4. V-aţi gândit vreodată să scrieţi o carte şi dacă „da” care ar fi fost aceasta? – Mi-ar fi placut sa pot scrie o carte.De povesti, bineinteles.

5. Ce credeţi despre colecţiile de carte de la noi? – Cred ca sunt minunate.Sper sa se vanda cat mai multe carti din toate genurile si pentru toate varstele.

6. Care este cartea preferată? – Rosu si negru mi-a placut in mod deosebit.

7. Vă place să recitiţi unele cărţi şi care ar fi acestea? – Am recitit cateva carti, dar trebuie sa citesc mai mult, mai ales aparitiile din ultimii ani.Din pacate, nu mai am chef de citit carti.

8. Ce părere aţi avea de o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciaţi şi ce le-aţi spune? – Daca as fi o cititoare sau o  fana infocata a unui scriitor, nu stiu ce i-as spune.Cred ca primul lucru care mi-ar trece prin minte dupa ce scap de emotii.

9. Vă place să vorbiţi despre ceea ce citiţi şi cu cine?- Nu prea vorbesc decat rar si doar daca intereseaza pe cei cu care vorbesc.De obicei, familia sau prieteni.

10. Care sunt motivele care vă determină să alegeţi o carte pe care să o citiţi? – De cele mai multe ori, intamplarea.

11. Care credeţi că este o lectură „obligatorie”, o carte pe care cineva trebuie să o citească? – Orice carte.

12. Care este locul preferat pentru lectură? – In pat.

13. Când citiţi ascultaţi muzică sau lecturaţi în linişte? – Prefer linistea si daca e posibil, ascult muzica .

14. Vi s-a întâmplat să citiţi cărţi în format electronic? – Da.

15. Citiţi numai cărţi cumpărate sau şi pe cele care sunt împrumutate? – Si una si alta.

16. O carte este pentru mine… Cum aţi descrie o carte? – O carte este ceva ce ne face sa traim in alte lumi, sa fim orice, oricine.Cu conditia sa ne placa mult „povestea’ si felul cum e „povestita” de autor.

Leapşă de la Belle de Jour :”Dacă aş fi fost…”

Update:Am primit un premiu de la prietenul meu, domnul motanel Sakura pentru care ii multumim toate trei.
Transmit leapsa mai departe, Dianei Emma.

Am primit de la Belle de Jour o  leapşă  si raspund doar acum.Transmit leapsa mai departe celor care vor s-o preia, stiu ca multi nu se bucura sa primeasca lepse, asa ca nu nominalizez pe nimeni.

Iata raspunsurile mele:

„Dacă aş fi fost:

o lună: aş fi fost mai;

o zi a săptămânii: aş fi fost miercuri;

o parte a zilei: aş fi fost zorii zilei;

o direcţie: aş fi fost stanga;

o planetă: aş fi fost Luna;

un film: aş fi fost Cassablanca;

un lichid: aş fi fost cafea;

o piatră: aş fi fost granit;

un tip de vreme: aş fi fost o zi cu soare în luna mai;

un instrument muzical: aş fi fost vioară;

o emoţie: aş fi fost bucuria;

un sunet: aş fi fost sunetul naturii;

un element: aş fi fost aerul;

un cântec: aş fi fost Imagine, John Lennon;

o carte: aş fi fost Povesti nemuritoare;

un scriitor: aş fi fost un anonim;

un personaj de fictiune: aş fi fost personajul din Masina timpului;

un oraş: aş fi fost Viena;

o aromă: aş fi fost levantica;

o culoare: aş fi fost verde;

un material: aş fi fost bumbac;

un cuvânt: aş fi fost „Bine”;

o parte a corpului: aş fi fost ochii;

o expresie a feţei: aş fi fost un surâs;

un personaj de desene animate: aş fi fost Jerry;

o formă geometrică: spirala;

un număr: aş fi fost 8;

un mijloc de transport: aş fi fost un balon cu aer cald;

o haină: aş fi fost o bluza de vara.”

„Je T’aime”.Pentru Belle de Jour si Sakura

Dedic acest videoclip cu fotografii ale frumoase cea mai frumoasa femeie, actrita Catherine Deneuve  si muzica minunata a Larei Fabian („Je T’aime”), celor mai mari fani ai artistei, Belle de Jour si Sakura.

 

Povestile mele pentru Belle de Jour

ButterflyFairyTales

Belle de Jour ne provoaca sa spunem o poveste pe blog:”Pentru că basmele sunt necesare … mereu.”

Povestea la care m-am gandit am mai postat-o  pe la inceputurile mele in ale bloggeritului,dar vreau sa o readuc la vedere deoarece e prea ascunsa privirilor.

mitten

Manusa

Mergea odata un mosneag prin padure,iar in urma lui alerga un catelus.A mers mosneagul ce-a mers si si-a pierdut o manusa.
Si iata ca a trecut pe acolo un soricel;a intrat in manusa ai a spus:
-Asta o sa fie casa mea.
In vremea asta -hop,top- s-a apropiat de manusa o broscuta si a intrebat:
-Hei,cine sta aici?
-Eu,soricel-roade-multicel.Da’tu cine esti?
-Eu sunt broscuta-umbla-fuguta.Primeste-ma si pe mine!
-Hai,vino.

-Si uite ca acum stau doi in manusa.A trecut in fuga si un iepuras.S-a apropiat de manusa si a intrebat:
-Hei,cine sta aici?
-Noi,soricel-roade-multicel si broscuta-umbla-fuguta.Da’tu cine esti?
-Eu sunt ierurici-alerg-pe-aici.Primiti-ma si pe mine!
-Hai,vino.
Si uite ca acum stau trei in manusa.A trecut o vulpe si a intrebat:

-Hei,cine sta aici?
-Noi,soricel-roade-multicel,broscuta-umbla-fuguta si ierurici-alerg-pe-aici.Da’tu cine esti?
-Eu sunt vulpita-cumetrita.Primiti-ma si pe mine!
Si uite ca acum stau patru in manusa.Cand,iata,a trecut si un lup ;s-a apropiat de manusa si a intrebat:

-Hei,cine sta aici?
-Noi,soricel-roade-multicel,broscuta-umbla-fuguta, ierurici-alerg-pe-aici,vulpita-cumetrita.Da’tu cine esti?
-Eu sunt jupanul-lup-sur-la-trup.Primiti-ma si pe mine!
-Ei,haide,vino si tu!
A intrat si lupul.Acum stau cinci in manusa.Si uite ca s-a ivit pe acolo un mistret si a intrebat:

-Groh-groh-groh,cine sta aici?
-Noi,soricel-roade-multicel,broscuta-umbla-fuguta, ierurici-alerg-pe-aici,vulpita-cumetrita si jupanul-lup-sur-la-trup. Da’ tu cine esti?
-Eu sunt porcul-mistret-colt-lunguiet.Primiti-ma si pe mine!
Tii ce belea:toti ar vrea sa intre in manusa!
-N-ai sa poti intra,sa stii!
-Las’ca intru eu cumva,primiti-ma numai!
-Ei,haide,ce sa-i faci,vino si tu!
A intrat si mistretul.Si uite ca acum stau sase in manusa.Le e atat de stramt in manausa ,ca nici sa se miste nu-i chip.S-a auzit apoi un trosnet de ramuri si din desis s-a aratat un urs.Ursul tot spre manusa s-a indreptat:

-Hei,cine sta aici?

-Noi,soricel-roade-multicel,broscuta-umbla-fuguta, ierurici-alerg-pe-aici,vulpita-cumetrita,jupanul-lup-sur-la-trup si porcul-mistret-colt-lunguiet.Da’ tu cine esti?
-Moor,moor,moor,da’multi mai sunteti aici!Eu sunt Mos Martin-cel-batran.Primiti-ma si pe mine!
-Cum sa te primim si pe tine?Ca e destul de stramt si asa.
-Cum s-o putea!
-Ei,haide si tu,da’mai la margine!
A intrat si ursul si acum sunt sapte in manusa.E atat de stramt inauntru,ca manusa e gata-gata sa plesneasca.
In vremea asta mosneagul a bagat de seama ca si-a pierdut manusa si s-a intors sa o caute.Catelusul alerga inaintea lui.A alergat ce a alergat,pana cand a gasit manusa.Zacea pe jos si parca se misca.Catelusul s-a pornit sa latre:
-Hau,hau,hau!
Cei sapte s-au speriat,au iesit afara din manusa si au tulit-o in padure,care incotro.
Iar mosneagul s-a apropiat si si-a luat manusa.

Si mai am doua povesti frumoase pentru toti cei care iubesc povestile.

puss-in-boots-1695
Motanul incaltat.

repka

Ridichea uriasa


Inima rece
Inima rece

Muzeul Vodcii

Alcoolul consumat in exces dauneaza grav sanatatii si familiei.

Belle de Jour concurs: Cultura pe continentele lumii.Logo-ul concursului este făcut de Vic.

Hoinarind prin virtual, m-am trezit la portile unui  muzeu mai ciudat despre care nu auzisem, nici nu-mi trecea prin cap ca ar exista.E vorba de Muzeul Vodcii din Rusia.Daca tot am gasit acest muzeu am vrut sa cunosc si putina istorie a acestei bauturi.Am gasit si am preluat din Wikipedia cateva paragrafe din articolul despre vodca.Nu uitati, alcoolul consumat in exces dauneaza grav sanatatii.

Votca (din rusă Водка, Vodka) este una din cele mai cunoscute băuturi alcoolice distilate. Este un rachiu foarte tare, făcut din alcool de cereale şi din apă cu duritate scăzută.

 



Conform DEX online, cuvântul votcă are ca variante substantivele vodcă şi vutcă. Forma de plural este „votci”, iar cea de dativ-genitiv este „votcii” (nu „votcăi”).Originile votcii nu pot fi stabilite cu exactitate, dar se crede că aceasta provine din regiunile cerealiere din Polonia, Belarus, Lituania, Ucraina şi Rusia europeană. Are de asemenea rădăcini vechi în Scandinavia.Prima utilizare scrisă a cuvântului „votcă” a fost descoperită într-un document oficial rus, decretul Împărătesei Elizabeta din 8 iunie 1751, care reglementează posesiunea asupra distileriilor de votcă. Taxele votcii deveniseră un element-cheie ale finanţelor guvernamentale în Rusia Ţaristă, aprovizionând atunci 40% din beneficiile statului.Până în anii 1860, datorită politicii guvernului de promovare a consumului de votcă produsă de stat, a devenit băutura preferată printre mulţi ruşi. În 1863, monopolul guvernului asupra votcii a fost revocat, făcând preţurile acesteia să scadă, făcând-o valabilă şi pentru cetăţenii cu venit mic. Până în 1911, votca reprezenta 89% din toate băuturile alcoolice consumate în Rusia.

 



Prima biblioteca publica de imprumut din Imperiul Habsburgic

Belle de Jour, concurs: Cultura pe continentele lumii.Logo-ul concursului este făcut de Vic.

Dupa cum am povestit, am fost plecata intro calatorie de cateva zile prin Banat, mai exact la tara si in Timisoara la fiul meu cel mare.M-am plimbat foarte mult prin oras si am vazut  locuri minunate, cel mai mult mi-a placut Parcul Rozelor si Piata Unirii.Duminica seara am fost la Festivalul International de Film Timishort (filmele premiate), eveniment  ce mi-a facut o deosebita placere fiindca n-am mai fost la cinema de un car de an.La noi in oras nici nu mai exista cinematograf de cativa ani.
In toate plimbarile mele mi-a placut sa descopar cat mai multe din frumusetile si istoria Timisoarei,astfel am vazut o placuta pe care scria aproximativ asa:in 15 mai 1815 in aceasta cladire s-a deschis prima biblioteca publica de imprumut din Imperiul Habsburgic.Azi am cautat pe net sa aflu mai multe despre aceasta biblioteca si am gasit un articol foarte interesant si cu multe informatii.Sper sa va placa acest articol despre istoria bibliotecii timisorene.


In 15 mai 1815 se înfiinţează biblioteca tipografului Josef Klapka, prima bibliotecă publică de împrumut din Imperiul Austriac.
Primarul Josef Klapka a avut meritele sale de edil, datorită cărora a deţinut această funcţie vreme de 14 ani, el introducând un ingenios sistem de colectare a taxelor şi impozitelor,  săparea unui canal sanitar în lungime de 4 kilometri şi sistematizarea reţelei stradale. Totuşi, Josef Klapka va rămâne în memoria timpului mai ales datorită înfiinţării unei biblioteci publice cu împrumut şi cu sală de lectură, prima de acest gen la acea vreme în tot Imperiul. Aceasta va fi deschisă în 1815 şi va fi administrată până în 1831.

Josef Klapka, un editor şi tipograf remarcabil, care va scoate calendare ce au devenit celebre în vremea respectivă, va publica în 1830 un catalog al cărţilor ce puteau fi împrumutate din biblioteca sa. Se pare că din cauza demnităţilor publice pe care le avea Josef Klapka, acesta şi-a neglijat afacerile, ceea ce l-au determinat să vândă tipografiile şi biblioteca.

Placa comemorativa pe fatada cladirii, care sa aminteasca tuturor ca prima biblioteca publica de imprumut din Imperiul Habsburgic a functionat incepand cu anul 1815 si pana spre 1848 in actualul sediu al DCCPCN, pe str. Episcop Augustin Pacha nr. 8. „La inceputul secolului al XIX-lea, Timisoara se afla in plin proces de dezvoltare, avida de noutati, urmand tendintele europene ale vremii si doritoare sa-si depaseasca limitele. Piata tipariturilor era tot mai interesanta, intr-o societate care punea tot mai mult pret pe stiinta de carte vazuta ca o conditie a propasirii fiecarui individ. Joseph Klapka trebuie sa fi stiut de existenta bibliotecilor de imprumut din Europa si sa fi ajuns la concluzia ca aceasta este o forma interesanta si pentru el de a-si rentabiliza investitiile facute in tipografie, editura, librarie etc…

Sursa.

Legenda Muntelui Saint-Michel

Belle de Jour concurs: Cultura pe continentele lumii.Logo-ul concursului este făcut de Vic.

dsc001311

Am ales sa scriu despre legendele Mont Saint-Michel dupa ce am primit cateva fotografii facute de Kevin,un tanar de 28 de ani din Franta care imi viziteaza blogul si caruia ii place foarte mult istoria,cultura,calatoriile si spera sa viziteze cat de curand Europa de Est si Romania.Sper sa cunoasca o fata buna si draguta din Romania cu aceasta ocazie.Chiar a donat niste bani Asociatiei PAVEL.Mi-a scris Isabellelorelai:”Ce am uitat să îţi spun: Olga îi mulţumeşte lui Kevin, pe site-ul PAVEL, pentru donaţia lui din februarie

http://asociatiapavel.ro/index.php?ln=ro&cat=1

Ce este Mont Saint-Michel?In Wikipedia scrie ca Le Mont-Saint-Michel este o stâncă granitică  din Marea Mânecii, unde se manifestă cel mai reprezentativ fenomen de flux şi reflux. Stânca este ocupată de un sat şi o mănăstire fortificată ridicată începând cu secolul al VIII-lea, până prin secolele al XII-lea – al XIV-lea. A jucat un rol important în istoria Franţei, fiind singurul loc care nu a putut fi cucerit de armatele engleze în timpul „Războiului de 100 de ani”.

Din anul 1979, Mont Saint-Michel se află pe lista patrimoniului mondial cultural UNESCO.

Legendele Mont Saint-Michel ,intre istorie,religie,fantastic,real.

Legenda Muntelui spune că într-o noapte de octombrie a anului 708, episcopul Aubert de la Avranches dormea un somn frământat de vise. Ca şi în nopţile trecute, Sfântul Arhanghel Mihail i-a apărut, poruncindu-i să îi construiască un sanctuar, pe vechiul munte Tombe, în mijlocul golfului. Şi, pentru ca episcopul ca să nu mai uite, cum o mai făcuse, Arhanghelul şi-a pus degetul de lumină pe capul episcopului Aubert, marcându-l pentru totdeauna. În zorii secolului al VIII-lea, muntele Tombe era o ridicătură rotunjită de granit, înaltă de 78 de metri, în mijlocul unui golf adânc, al cărui profil nu are cu nimic de-a face cu contururile de azi, deoarece aici pământul a câştigat peste tot în lupta cu marea. În vârful ridicăturii de granit se afla aşezată o piatră destul de mare, despre care se spune că ar fi fost înfiptă în pământ de către Satan. Nimeni nu putea să scoată această piatră, pentru începerea construcţiei sanctuarului. În cele din urmă, copilaşul Bain, cel de-al doisprezecelea fiu al unuia din lucrători, puternic prin nevinovăţia sa, reuşeşte ceea ce toţi ceilalţi eşuaseră, tot aşa cum Arthur, viitor rege legendar al Bretaniei, încă adolescent, reuşise să smulgă spada Excalibur din stânca în care fusese înfiptă. Numele Sfântului Mihail, substantivare a unui strigăt, devine strigăt de luptă al cavaleriei. Roland, unul dintre cavalerii lui Carol cel Mare, îl invocă fără încetare în luptele contra sarazinilor. Dar Sfântul Arhanghel mai are rol: cântăreşte sufletele în ziua Judecăţii de Apoi. Legendele apar curând după instalarea Benedictinilor în mănăstire. Ele consacră definitiv Muntele în ierarhia sanctuarelor.

Arhanghelul Mihail învingând cu şarpele monstruos din Irlanda

Legenda şarpelui din Irlanda i-a asigurat Muntelui un renume internaţional. Un şarpe monstruos pustia regiunea. Armele regelui Elgar, rugăciunile arhiepiscopului Ivor rămân neputincioase. S-a luat hotărârea unui atac în masă contra balaurului, dar când cavalerii au sosit la faţa locului, monstrul era deja mort. L-au ars şi i-au împrăştiat cenuşa, în care Ivor a distins două obiecte insolite: un scut de lemn de cedru şi de piele întărită, precum şi o spadă de oţel, foarte scurtă, încă pătată de sângele monstrului. Scutul şi spada erau de dimensiuni curioase, adevărate jucării de copil. Noaptea următoare, Ivor l-a văzut pe Sfântul Mihail în vis, iar acesta i-a poruncit ca aceste relicve să fie duse la sanctuarul său preferat, fără nici o altă precizare. Cei doi călugări, însărcinaţi să ducă armele sfinte, au luat drumul Italiei, crezând că la Gargano, cunoscut sub numele de Monte Sant’Angelo, este sanctuarul preferat al Arhanghelului Mihail. Dar în fiecare zi, orice drum ar fi luat, ei ajungeau spre soare-apune. Disperaţi că nu reuşesc să ajungă în Italia, ei s-au rugat Arhanghelului Mihail: acesta le-a apărut şi i-a informat că locul său preferat pe pământ este acum muntele Tombe. Tradiţia fixează la 16 octombrie 708 sfinţirea locului noului sanctuar în vârful muntelui Tombe. Episcopul Aubert organizează viaţa religioasă în Munte, instalează acolo doisprezece călugări care trebuie să persevereze, cu reguli precise, în serviciul preafericitului Arhanghel. Trimişi de episcop, aceşti călugări au format prima comunitate instalată şi organizată vreodată în Munte. Prin revelaţie, Aubert a fost înştiinţat de Arhanghel de existenţa unei surse de apă potabilă, apoi a ridicat o capelă dedicată Sfântului Petru, unde, mai târziu, va fi înhumat, conform tradiţiei medievale. Muntele se numeşte încă Tombe. Miracolele nu au întârziat să apară. Un pelerin orb, sosit acolo, a exclamat: Ce frumos este să vezi! Muntele şi-a luat definitiv numele actual pe la sfârşitul secolului al X-lea. Rând pe rând, au apărut noi construcţii, Muntele căpătând o înfăţişare din ce în ce mai apropiată de cea actuală. Trebuie să ne imaginăm amploarea acestor lucrări: blocurile de granit trebuiau aduse pe corăbii din insulele Chausey, în ritmul mareelor. Odată aduse, tăietorii de piatră le-au fasonat în blocuri definitive şi şi-au înscris pe ele, pentru a-şi primi simbria, semnele lor, pe care le putem citi încă. Aceste blocuri grele de piatră sunt apoi urcate în vârf şi aşezate la locul potrivit.

Cea mai adanca fantana

Belle de Jour concurs: Cultura pe continentele lumii.Logo-ul concursului este făcut de Vic.

Construita in secolul X, fantana Chand Baori din India a reprezentat o solutie practica la problema apei din regiune.Climatul arid i-a fortat pe localnici sa sape adanc ca sa gaseasca o sursa de apa care sa le asigure apa pe perioada intregului an.Fantana Chand Baori  are o adancime de 30 metri, 13 nivele si 3.500 trepte.Legenda spune ca spiritele au construit-o intro noapte si ca are asa multe trepte pentru a fi imposibil ca cineva sa ajunga la monedele aruncate in fantana.

Sursa

Si pentru ca veni vorba de fantana,vreau sa va spun povestea fantanii de la Castelul Huniazilor.

Se povesteste despre aceasta fantana ca a fost sapata de catre trei prizonieri turci pe care Ioan de Hunedoara în tinea în castel. Ioan le promite celor trei ca ii va elibera daca vor sapa o fantana cu apa buna. Prizonierii, animati de speranta eliberarii, sapa in stanca timp de 15 ani si la 28 de metri adancime reusesc sa gaseasca pretioasa apa.

Numai ca intre timp Ioan murise iar sotia sa, Elisabeta Szilagyi, a decis sã nu respecte cuvantul dat de sotul sãu si nu ii elibereaza pe cei trei turci, hotarand sa fie ucisi. Prizonierii, ca ultima dorinta, cer permisiunea sa scrie pe cheile fantanii o inscriptie: „Apa ai, inima nu”, ca un repros pentru promisiune facuta si nerespectata.

castelul-corvinilor-din-hunedoara

De fapt, inscriptia descifrata de Mihail Guboglu glãsuieste astfel: „Cel ce-a scris-o este Hassan, prizonier la ghiauri în cetatea de langa biserica”. Caracterele vechi arabe continute de inscriptie o dateaza la mijlocul secolului al XV-lea. Poziþia actuala a inscriptiei este pe unul dintre contrafortii capelei.

 

Siebenburgen

Belle de Jour concurs: Cultura pe continentele lumii.Logo-ul concursului este făcut de Vic.

Biserică fortificată săsească, Biertan

Mihnea a vizitat Ardealul si a facut multe poze.

Mediaş (Mediasch, Medgyes) - wall tower (Turnul Pietrarilor)

Saşii transilvăneni (germ. Siebenbürger Sachsen) sunt o populaţie de origine etnică germană, stabilită în sudul şi în nord-estul Transilvaniei începând cu mijlocul secolului al XII-lea.

Sibiu.Turnul Scarilor

Colonizarea saşilor în Transilvania a fost iniţiată de regele Géza al II-lea (11411162) al Ungariei, fiind justificată, în esenţă, prin raţiuni de ordin economic şi militar. Timp de câteva decenii, sarcina principală a coloniştilor germani a fost apărarea graniţei Regatului Ungar din sudul Transilvaniei. Procesul colonizării germane în Transilvania a continuat până spre sfârşitul secolului al XIII-lea şi începutul veacului următor. Transilvania,Ardealul mai bine zis e mai altfel,tocmai datorita sasilor si svabilor care au adus civilizatia apusului.Stiti ca printul Charles e interesat de satele sasesti si si-a cumparat o casa in zona.

Sighisoara-Tower-Clock

In copilaria mea indepartata, indepartata, mergeam in vacante la Sighisoara si Medias.Aveam matusi si unchi, aveam si verisori, dar mult mai in varsta decat mine si sora mea.Mi-am amintit de acea perioada fericita din copilarie si ce mult imi placeau cele doua orase atat de vechi si, mai ales, atat de…sasesti.Mama e sasoaica, s-a nascut in Medias si a copilarit in Sibiu.A facut scoala la Ursuline.Nu stiu limba germana, n-am vrut s-o invat, imi amintesc cum strigau unii copii dupa noi:hitleristii, fascistii.Asa era atunci;cateodata se vorbea despre razboi desi era terminat de multi ani.Poate de aceea n-am vrut sa invat germana, simteam ca-i urasc si eu pe nemti.La gradinita germana uram sa vad la copii papuci ca ai mei (le spuneam „papuci nemtesti”), erau toti cam la fel, nu ca acum, atatea modele.Am uitat sa va spun.Tatal meu era nascut in Basarabia si eram mandra la gradinita cu creioanele mele colorate, ascutite de tata(cu cutitul fiindca nu erau ascutitori).Nimeni nu le avea asa frumos ascutite.Imi amintesc ca de cate ori ne plimbam cu parintii, intotdeauna erau intrebati de prieteni cu care nu se intalnisera de mult:”cum se mai impaca rusii cu nemtii?”Era frumos si bine atunci.

Sighişoara (Schäßburg,Segesvár)

Am facut aceasta introducere cam lunga ca sa ajung la radacinile familiei mamei.O ruda de-a mamei a facut arborele genealogic al familiei.A ajuns pana in anul 1550.”Stefan Gundhardt, Stadtprediger in Schassburg Geb.um 1550″.Nu e familie de rang inalt, e doar o familie oarecare cu oameni de diferite profesii, meseriasi foarte buni.Din pacate, nu s-a mai ocupat nimeni de arborele genealogic desi sunt multi copii, nepoti, stranepoti, insa doar un baiat care duce numele mai departe, din pacate n-are copii.Daca nu va avea un copil, mai bine zis un baiat, ar fi pacat.Mama s-a gandit sa afle mai multe despre radacinile familiei, din ce regiune se trage familia ei.M-a rugat pe mine stiind ca m-am apucat de navigat pe internet si avand mai mult timp liber sa intreb la redactia unui ziar de limba germana din Sibiu daca o pot ajuta sa-i spuna unde se poate adresa.Am primit raspunsul imediat.Mi s-a recomandat sa ma adresez bisericii evanghelice din Sighisoara.Am scris si n-am primit raspuns.Nu stiu unde m-as mai putea adresa, am si uitat pana de curand….Cam asta e povestea.Mi-e dor de copilarie, mi-e dor de matusa preferata, Minnie Tante care locuia intr-o camaruta inchiriata din Medias…era singura si era asa de buna, o iubeam.A murit demult.