Arhive blog

Pisicile in pictura

Three-Cats

O lacrima pentru motanelul nostru,videoclipul creat de mine cu pisici in pictura.

Dedic acest video Serafinei si lui Sakura,prietenii mei si-ai fetelor.

Pisicile au fost subiectul favorit al artistilor si scriitorilor, timp de secole. Poate ca cea mai cunoscuta dintre toate reprezentarile artistice este cea a zietei egiptene antice Bastet. Sculpturile antice si picturile cu imaginea capului unei pisici au fost gasite in multe locuri de pe Valea Nilului. Artistii japonezi au excelat in portretizarea pisicii. Unele dintre desene erau atat de realiste, incat in timpurile antice areu considerate a fi magice. Oamenii credeau ca daca acest desen este atarnat in case si in temple, acestea vor tine soarecii si sobolanii la distanta. Printre cele mai populare pisici japoneze se afla si Maneki-Neko, o pisica mica, despre care se crede ca aduce fericire si noroc. Budistii venerau pisicile dupa moarte, iar templul Go-To-Ku-Ji, dinTokio, le este dedicat.

Vestitele preotese din temple intonau incantatii pentru sufletele felinelor. Tempele erau ticsite cu sculpturi, piscuti si garvuri in relief ce reprezentau pisici. In fiecare reprezentare, pisica are o laba ridicata, ca pentru a saluta, aceasta fiind si reprezentarea clasica a pisicii japoneze Maneki-Neko.

Pisicile au fost reprezentate in lucrarile multor artisti mari, inclusiv ale lui Leonardo da Vinci, Albrecht Durer, Paul Gauguin, Theodore Gericault, William Hogatrh, Edouard Manet si Pablo Picasso. Probabil ca cea mai cunoscuta pisica din lume este pisica Felix, star de filme de desene animate. Alte desene faimoase ii includ pe Krazy Kat si pe Tom (din Tom si Jerry), ambii avand ca parteneri de film niste soricei. Muzicieni precum Gioacchino Rossini si Maurice Ravel si-au adus si ei omagiul acestor animale, in cateva dintre compozitiile lor.

Sursa:Pisica in istorie

Pisici in pictura

Picturi pisici:

1

2

3

4

5

O familie de artisti:Enya,Mirela si Xaba Pete

Update:Am primit un dar de la Mirela si sunt tare bucuroasa,onorata,ma simt o persoana importanta.

Gabi, prin darul ei, mă instigă la ARTĂ !

Pentru că Gabi a adunat desenele Enyei, picturile mele, postate aici, pe blog, ceva poze cu noi, creațiile de design ale lui Xaba, de pe site-ul firmei, și le-a așezat cu măiestrie într-o artistică înșiruire, pe o muzică perfectă, într-un video cu adevărat reușit, făcut cu artă. Felicitări și mulțumiri, Găbița!

Multumesc,multumesc,multumesc.

Astazi va prezint o familie de artisti:Enya,Mirela si Xaba Pete si pisicuta lor,Serafina.Pe Mirela am cunoscut-o acum cateva luni cand a inceput sa ne prezinte parfumurile,arta parfumului,arta picturii,diferiti artisti si genuri de arta.

Nu ma pricep sa vorbesc foarte bine,de aceea va las sa cititi articolele Mirelei de pe site-ul ei.

http://mirelapete.dexign.ro/

http://blog.dexign.ro/

Politica si Street Art

Am aflat ca toata lumea despre scandalul legat de lucrarile tinerilor artisti romani.Nu ma pricep la acest gen de arta,”Street Art”,nici n-am stiut ca exista o astfel de arta pana anul trecut cand am vazut pe net o multime de astfel de lucrari.Daca mi-au placut sau le-am inteles?Asta depinde de fiecare cum intelege arta,credca artistii pot sa explice cel mai bine.

Cred ca s-a iscat un scandal prea mare legat de cele cateva lucrari,mai ales cea cu poneiul cu zvastica .Oare politicienii romani sunt specialisti in arta contemporana?Nu s-a facut cumva din tantar armasar?Consider ca trebuie sa se afle si alte pareri despre aceste lucrari ale tinerilor artisti romani.

Scandalul poneiului cu zvastica pe crupa sau ‘cum sa ii explici unui iepure mort pictura'(9 am).Dupa ce un ponei cat o palma a starnit mania diasporei si autosesizarea unor politicieni si jurnalisti, Horia-Roman Patapievici, a incercat sa desfiinteze acuzatiile de pornografie si antisemitism aduse tinerilor artisti romani care au expus la New York.


Poneii sunt fiinte extraordinare, mai ales cand sunt folositi, de Nuclear Fairy, ca pretext de exorcizare fantastica a fascismului. Dupa ce presa romaneasca a dat curs initiativei indoielnice a unui roman din diaspora, John Gabrian Marinescu, in care acesta acuza expozitia colectiva “Freedom for Lazy People”, anuntata si aici si organizata de Institutul Cultural Roman din New York, ca instiga la pedofilie, rasism si antisemitism, Institutul are un raspuns pe masura.

Sa te superi pe o serie de opere de arta contemporana e ca si cum japonezii s-ar ofusca daca ar citi pe peretii oraselor cum ca “Japanese People are Aliens”. Cum ar putea, cineva, sa fie deranjat de zvastica delicata pe care-o poarta pe fese un ponei roz?

Iata si textul integral al replicii semnate de Cristi Neagoe:

New York, 23 iulie 2008 – Publicaţia românească New York Magazin publică în numărul 580 un articol semnat de John Gabrian Marinescu despre expoziţia Freedom for Lazy People pe care ICRNY a vernisat-o pe 18 iunie 2008. Preluat de unele instanţe ale mass-media româneşti ca un subiect de scandal, articolul incriminator necesită câteva lămuriri din partea Institutului Cultural Român din New York.

Continuând politica sa curatorială de susţinere a artelor vizuale româneşti emergente, ICRNY a invitat la New York trei dintre cei mai activi şi mai provocatori street artişti români: IRLO, Omar şi Nuclear Fairy. Aceştia sunt cunoscuţi în România pentru lucrările lor de pe pereţii marilor oraşe, care pot fi însă întâlnite şi în spaţii precum librăriile Cărtureşti din Bucureşti şi Cluj, terasa Teatrului Naţional din Bucureşti, calcanul de pe strada Arthur Verona, skate park-ul din Herăstrău, clubul Amsterdam (fost Cina), Metroul Bucureşti, clubul Cuba din Piteşti, reşedinţe personale sau spaţii comerciale din întreaga ţară, dar şi în publicaţii precum ziarul Cotidianul, revista de creaţie contemporană Omagiu, revista Hardcomics, jurnalul ilustrat Aooleu, revista TimeOut Bucureşti.

Expoziţia Freedom for Lazy People a avut parte de susţinerea Wooster Collective, cel mai important site de street art din SUA, atrăgând un public numeros şi divers în Galeria Română. Printre aceştia, câţiva dintre membrii comunităţii din Murray Hill au ţinut să mulţumească ICRNY pentru energia pozitivă pe care această expoziţie o aduce cartierului lor, lucru confirmat şi în titlul unei relatări din prestigioasa revistă americană New York Magazine (a nu se confunda cu publicaţia românească menţionată mai sus): “Romanian Graffiti Artists Make Murray Hill Even More Fabulous”.

Mai mult decât atât, cei trei au fost invitaţi de scenografa Marina Drăghici şi de regizorul-coregraf Bill T. Jones (laureat al Tony Award şi un nume de referinţă pe Broadway) să picteze sala teatrului 37 Arts, unde va avea loc, la începutul lunii august, premiera spectacolului dedicat legendei muzicii africane, Fela Kuti.

Merită remarcat că este pentru prima oară când un institut cultural european organizează o expoziţie de street art în SUA (conform Sarei şi lui Marc Schiller, fondatorii Wooster Collective), şi că această formă de manifestare artistică este prin excelenţă reprezentativă pentru libertatea creaţiei.

Argumentele folosite de John Gabrian Marinescu pentru a discredita expoziţia organizată de Institutul Cultural Român din New York reiau teme de mult consumate în critica de artă şi care apar astăzi, prin anacronismul şi agresivitatea lor, pur şi simplu tendenţioase. În acest sens, ne surprinde că redactorii unor publicaţii precum Evenimentul Zilei, Ziua, ai televiziunii Antena 3 sau ai portalului Ziare.com le preiau cu titluri senzaţionaliste (cuvinte cheie: „sex”, „zvastică”, „securişti”) şi le descriu ca reprezentative pentru viziunea întregii comunităţi româneşti din diaspora americană. Ne vedem datori, aşadar, să reluăm aceste teme şi să ne explicăm opţiunea.

John Gabrian Marinescu este revoltat mai întâi de câteva dintre desenele şi obiectele din expoziţie, pe care le consideră expresii ale „sexului şi ale actului împreunător în sine” (sic!). Or, sexualitatea este departe de a fi principala temă a expoziţiei. S-ar putea vorbi, mai degrabă, despre o exhuberanţă a experienţei proxime pe care cei trei artişti o transpun instant, focalizând pe detalii semnificative, ca printr-un Polaroid organic. S-ar putea discuta despre reciclarea trăirii în cotidian, despre încărcarea ei alegorică prin „reprezentări religioase viu colorate, şerpi, păianjeni, animale-oameni, sloganuri şi simboluri”, după cum observă Catrinel Bartolomeu în articolul citat mai sus.

Dar Marinescu alege să interpreteze ceea ce vede printr-o prismă infernală, ca şi când cele şapte păcate capitale şi-ar fi dat locul de întâlnire în Galeria Română din New York: „o păpuşă din cârpă, înfăţişând un tânăr de 14-15 ani, fără haine, cu organul genital vizibil”, „un urangutan, cu chipul negru (probabil o aluzie la negrii Americii)”, „o jucărie, un căluţ care în porţiunea dorsală, pe pulpa spate, are pusă o zvastică germană (să fie anti-semitism, adică ură faţă de poporul evreu măcelărit de hitlerişti?)”. Sunt afirmaţii tendenţioase ce reprezintă acuzaţii făţişe de pedofilie, rasism şi antisemitism. Precizia identificării vârstei unei păpuşi şi viteza cu care morile de vânt devin monştri pentru domnul Marinescu ne-ar produce o stare de ilaritate, dacă astfel de aberaţii nu ar putea fi luate în serios de un public slab informat. În ceea ce priveşte monştrii, găsim mereu nou adagiul lui Goya din Capriciul 43.

Întâmplător, „oroarea erogenă” din Galeria Română are loc în aceeaşi perioadă în care la Brooklyn Museum se încheie expoziţia lui Takashi Murakami şi la Muzeul Guggenheim sunt expuse lucrările Louisei Bourgeois, ambii explorând intens corpul uman şi sexualitatea explicită, de la proiectile de spermă la păduri de falusuri. Atât frumuseţea, cât şi grotescul se află în ochiul privitorului.

În beţia sa naţionalistă în care multiculturalismul este o crimă, Marinescu se leagă, printr-un frumos argumentum ad hominem, de numele celor trei artişti, afirmând nici mai mult nici mai puţin decât că “nu sună a fi tradiţionale româneşti”. Pentru cineva care îşi spune “John Gabrian”, ne-am aştepta ca această chestiune să fie irelevantă. Însă în cursul zilei de azi am primit un telefon în care am fost anunţaţi că următorul editorial din New York Magazin se va concentra asupra etniei cetăţenilor români invitaţi în cadrul programelor ICRNY (cităm din Robert Horvath, interlocutorul nostru: “în 2008 nu aţi invitat decât evrei, maghiari şi alţi neromâni”).

„Expoziţia NU ne face cinste nouă, românilor, şi nici artei sau culturii noastre. Cu atât mai mult, ea nu va contribui niciodată la schimbarea imaginii României în bine”, afirmă cu emfază John Gabrian Marinescu. Nu cu mult timp în urmă, Corina Şuteu, directoarea ICRNY, primea de la Biroul Naţional de Turism al României pentru America de Nord următorul mesaj: „Dorim să vă semnalăm faptul că prezentarea în filmul Occident (r. Cristian Mungiu) pe care ICRNY îl promovează a aspectelor cu privire la sărăcie, intoleranţă, gândire retrogradă, pesimismul tinerilor în legătură cu viitorul României nu serveşte la conturarea unei imagini pozitive pentru România şi implicit diminuează efectele eforturilor de stimulare a circulaţiei turistice din America de Nord către România”.

Vom relua aici răspunsul Corinei Şuteu privind ce este şi ce nu este reprezentativ pentru cultura română: „Arta nu mai este azi în România un instrument de propagandă, iar valoarea artistică a unui film, a unei piese de teatru, a unei expoziţii nu mai rezidă, din fericire, în nevoia autorităţilor de a zugrăvi un prezent şi un viitor luminos. Dar oricât de importante ar fi victoriile artiştilor români care s-au rupt de tradiţia păşunistă şi oricât de multe discursuri se ţin despre ei, cu retorică goală şi cu pompă, artele româneşti vor fi obstrucţionate pentru încă multă vreme de mentalităţi contaminate, scăldate în utopii naţionaliste, profund antidemocratice şi obtuze.”

Vom oferi aici o mostră de logică perversă a celor care se ascund sub umbrela “comunităţii româneşti din New York”, culeasă dintr-un email primit astăzi pe adresa ICRNY: „Sant de acord cu libertatea artistica si libertatea de expresie garantata de ” Bill of Rights”din Constitutia Americana, dar intr-o galerie Americana particulara……NU INTR-O GALERIE ROMANEASCA CE APARTINE UNUI INSTITUT AL DIPLOMATIEI SI IMAGINEI CULTURII ROMANESTI SI CARE TREBUIE SA NE REPREZINTE IN MOD CEL PUTIN ONORABIL. ROMANIA, TARA NOASTRA, IN STRAINATATE!”. Semnatarul acestei scrisori, Paul Mircea Goreniuc, se alătură unor personaje precum John Gabrian Marinescu, Robert Horvath, Rodica Perciali sau Grigore N. Culian, autointitulaţi „reprezentanţi ai comunităţii româno-americane” şi care exclamă insistent şi, uneori, cu violenţă, pătrunşi poate de înflăcărare patriotică: „să se revizuiască, primesc, dar să nu se schimbe nimic!” (Caragiale)

Sunt foarte curios daca mass-media romaneasca, in isteria care o caracterizeaza, va reactiona prompta in publicarea dreptului la replica al ICR New York.

http://mironghiu.wordpress.com