Arhive blog

Puterea gandului,”Presedintele planetei Pamant”

Update:Vedetele despre victoria lui Obama.Articolul scris de Cristian Tudor Popescu m-a impresionat foarte mult pentru ca e ceea ce as fi scris si eu daca as fi avut harul unui scriitor si ziarist care nu scrie la comanda.E minunat sa stii sa manuiesti cuvinte;“Cuvintele sunt foarte asemănătoare cu fiinţele, ele sunt chiar fiinţe”,nu-i asa?
Preşedintele planetei Pământ
de Cristian Tudor POPESCU
Washington şi o aşezare din Kenya bucurându-se pentru acelaşi lucru. Africa – polul sărăciei, sălbăticiei, al bolii şi morţii şi America – vârful tehnologic şi civilizaţional al lumii, vibrând la unison. Barack Obama este primul preşedinte cu aură planetară din istoria omenirii. În toate ţările unde s-au făcut sondaje pe confruntarea Obama – McCain, americanul african a câştigat clar. Mai mult, destui dintre cetăţenii acestor ţări l-ar vota pe Obama preşedinte al statului lor, preferându-l conducătorilor politici băştinaşi.

Este extraordinar modul în care senatorul de Illinois a obţinut acest uriaş impact. Barack Obama a fost un candidat popular, nu unul populist. Nu a recurs la trivialităţi, bâlcisme, bateri pe burtă cu poporul, pomeni electorale, n-a răcnit, n-a făcut-o pe moralistul, pe justiţiarul lovindu-se cu microfonul în piept, n-a melodramatizat, n-a vărsat decât o lacrimă, la moartea bunicii sale. Şi toate astea fără a părea arogant. Forţa şi coerenţa discursului său au fost interioare, oamenii au rezonat până în straturile cele mai de jos ale societăţii, dincolo de rasă, sex sau religie, la miezul celor spuse de Obama, la idei, nu la artisticării de campanie, şi acelea, bine făcute de echipa lui. În marea de politicieni abţibild care ne înconjoară, Barack Obama apare ca un om politic tridimensional, are adâncime. Obama este un intelectual, un harvardian pursânge. N-am crezut până acum că e posibil ca un intelectual să rămână intelectual devenind totodată un om politic de succes. Mi s-a părut că trebuie să-şi anuleze raţionalitatea şi bunul simţ pentru a câştiga la mase. Obama a reuşit rămânând el însuşi.

Ieşită din comun, de asemenea, lecţia de fair play politic şi calitate umană dată de cel învins, John McCain. Veteranul din Vietnam i-a îndemnat pe toţi cei care l-au susţinut să fie de-acum alături de Obama, care l-a convins că va şti să apere prestigiul Statelor Unite. Câte generaţii mai trebuie să treacă până când clasa noastră paleolitică se va apropia cât de cât de acest nivel de civilizaţie politică?

Dincolo de nesiguranţa zilei de mâine în care i-a aruncat criza fabricată de cei bogaţi, americanii obişnuiţi se simt desconsideraţi de Wall Street sub ochii „organelor“ guvernamentale. Jigniţi, dispreţuiţi, luaţi de fraieri. Obama înseamnă pentru cei mulţi speranţa nu numai de a supravieţui financiar, dar şi de a-şi recâştiga încrederea în autorităţile statului.

Mai mult decât atât: victoria lui Obama – cel mai important moment politic de după căderea comunismului – înseamnă regândirea capitalismului. Până acum, capitalismul s-a mulţumit să trăiască din superioritatea care i-a fost recunoscută faţă de comunism, ajungându-se până la năzbâtiile publicate de un Fukuyama despre „sfârşitul istoriei şi ultimul om“ – adică mai rămâne doar să cucerească toată planeta capitalismul liberal şi gata. Acum, capitalismul e silit să lupte, să se reformeze din rădăcini dacă vrea să mai existe.

Avem şi noi românii o contribuţie la soluţionarea problemelor Americii şi ale lumii întregi: am scos un banc în vreme ce ne uitam la meci, căci fotbalul a făcut audienţă, nu alegerile americane. Cum rezolvă Obama criza economică? Îi pune pe toţi să muncească la negru. V-aţi râs, stimaţi cititori? Eu, nu. Mi-am amintit doar de o definiţie dată de Mircea Vulcănescu românului de succes: secătura seducătoare.

Barack Obama nu este un vlăstar al marilor familii ale Americii, aşa cum a fost cel cu care este comparat, John F. Kennedy. Este un băiat venit dintr-o familie destrămată, crescut fără tată, atins de alcool şi de droguri în adolescenţă. Ca să ajungă să vorbească în numele altora, a trebuit să lupte mai întâi cu sine însuşi. Poate tocmai de aceea este omul potrivit pentru a face uitată „strategia“ Bush, pe care a descris-o foarte exact: să dai lecţii lumii întregi fără să asculţi pe nimeni. Fireşte, politica Americii nu se schimbă în coordonatele ei fundamentale de pe o zi pe alta, dar dialogul, respectul, raţionalitatea în locul încăpăţânării arogante şi agresive poate însemna un pas uriaş.Închei cu un gând dincolo de politică: dacă incredibilul s-a produs şi un negru a ajuns preşedintele Americii, atunci poate că şi creştinii vor conştientiza mai bine de-acum înainte faptul că Iisus Hristos a fost evreu. ctp@gandul.info

Ganduri

Un gand
Vorbim cu noi insine?
Mihai Vlasie
Sambata, 22 Septembrie 2007
Cand te simti foarte singur, nu tacea. Stai de vorba cu tine. Sunt cuvintele lui Tudor Musatescu (1903-1970, autorul cunoscutelor comedii de moravuri „Titanic vals”, „…Escu”, „Visul unei nopti de iarna”).
si ma gandeam… Oare cate ceasuri in viata noastra, stam de vorba cu noi insine? Avem atatea zile de singuratate (poate chiar ani!) si nu putem gasi prietenul din noi cu care sa stam de vorba, cu noi insine. De ce? Pentru ca multi dintre noi avem un gol inlauntrul fiintei, acolo unde ar trebui sa salasluiasca un prieten in sufletul nostru. si atunci, din pricina acestei pustietati launtrice, fugim in afara, in gloata zgomotoasa, si devenim un strain noua insine, cum spune asa de intelept, intr-o cugetare a sa, Lucian Blaga: «Cei mai multi isi sunt asa de straini, incat ar trebui sa vorbeasca la persoana a treia despre ei insisi.»
Cel mai adesea, semenii (cunoscuti sau asa-zisi prieteni, rude) nu ne pot fi convorbitori; vulgaritatea, prostia, rautatea de multe feluri ale acestora ne pot cobori in tristeti, ne pot aduce mal, murdarii in suflet, greu de spalat. si atunci, e bine sa avem in noi insine un prieten cu care sa putem sta de vorba, sa-i destainuim necazurile sau sa-i impartasim, izbanzile noastre.
Pe langa atatea rugaciuni pe care le facem divinitatilor in care credem, e bine sa avem si aceasta cerere pentru linistirea noastra launtrica: O, Zei, o Dumnezei! ajutati-ma sa ma intalnesc cu mine insumi, sa am un prieten inlauntrul fiintei mele!

Murim… ca mâine

E-asa de trist sa cugeti ca-ntr-o zi,
poate chiar maine, pomii de pe-alee
acolo unde-i vezi or sa mai stee
voiosi, in vreme ce vom putrezi.
Atata soare, Doamne,-atata soare
o sa mai fie-n lume dupa noi;
cortegii de-anotimpuri si de ploi,
cu par din care siruie racoare…
Si iarba asta o sa mai rasara,
iar luna tot asa o sa se plece,
mirata, peste apa care trece-
noi singuri n-o sa fim a doua oara.
Si-mi pare-asa ciudat ca se mai poate
gasi atata vreme pentru ura,
cand viata e de-abia o picatura
intre minutu-acesta care bate
si celalalt – si-mi pare nenteles
si trist ca nu privim la cer mai des,
ca nu culegem flori si nu zambim,
noi, care-asa de repede murim.
Autor: Magda-Isanos

Nedreptate

De ce sa auzim si de ce sa avem urechi pentru auz ?
Atit de pacatosi sa fim noi incit sa fim nevoiti
sa avem
sperante, pentru frumusete
si pentru duiosie, ochi
si pentru alergare, picioare ?
Atit de nefericiti sa fim noi
incit sa trebuiasca sa ne iubim.
Atit de nestabili sa fim noi
incit sa trebuiasca sa ne prelungim
prin nastere
tristetea noastra urita
si dragostea noastra infrigurata ?
Autor: Nichita-Stanescu

Cânt

Cint ca privighetorile oarbe.
Nu stiu, eu sorb cintecul sau el ma soarbe.
Atit de sus ne-naltam citeodata…
Sufletu-mi arde de-o flacara infricosata.
Ca rugul din care a vorbit Dumnezeu,
asa arde sufletul meu.
Cred in zine, in sfinti si minuni ;
prieteni, nu-mi impletiti cununi.
Cintecul e-n mine ca-n voi tacerea ;
ii banuiesc uneori puterea,
insa nu stiu nimic si ma-nchin smerit
ingerului linga mine ivit.
Fa-ma sa cint despre oameni si suferinti,
soptesc cu buzele reci, fierbinti,
despre saraci, despre copii si foame…
Si-n mijlocul cerestii mele spaime,
intrezaresc cuvintele de foc,
cu care-ar trebui sa creez lumea, s-o pun la loc.
Apoi ramin singura. Nu stiu nici eu
de ce mi-a vorbit din stufisul aprins Dumnezeu.
Autor: Magda-Isanos

Întrebãri

Traim un prezent pur ?
A trai inseamna timp ?
Timpul este tot ceea ce nu intelegem ?
Timpul este tot ceea ce nu suntem noi ?
Exista timp acolo unde nu este nimic altceva ?
Timpul este fara sa fie ?
Timpul este insusi Dumnezeu ?
Inima mea bate in timp ?
Sunetele, mirosurile,
pipaitul, gustul, vederea
sint chipuri ale timpului ?
Timpul este legat de lucruri ?
Timpul este legat de cuvinte ?
Gindurile sint timp ?
Timpul este insusi Dumnezeu ?
A fi, inseamna timp ?
A avea, inseamna timp ?
Ceasurile sunt bisericile noastre
de mina sau de buzunar,
de perete…
Ne rugam luind cunostinta
de bataia lor inscrisa pe cadrane…
Nichita Stanescu

Alta matematica

Noi stim ca unu ori unu fac unu,
dar un inorog ori o para
nu stim cit face.
Stim ca cinci fara patru fac unu,
dar un nor fara o corabie
nu stim cit face.
Stim, noi stim ca opt
impartit la opt fac unu,
dar un munte impartit la o capra
nu stim cit face.
Stim ca unu plus unu fac doi,
dar eu si cu tine,
nu stim, vai, nu stim cit facem.
Ah, dar o plapuma
inmultita cu un iepure
face o roscovana, desigur,
o varza impartita la un steag
fac un porc,
un cal fara un tramvai
face un inger,
o conopida plus un ou,
face un astragal…
Numai tu si cu mine
inmultiti si impartiti
adunati si scazuti
raminem aceiasi…
Pieri din mintea mea !
Revino-mi in inima !
Autor: Nichita-Stanescu