Arhive blog

Edward Cucuel(6 august 1875 – 18 aprilie 1954), pictor impresionist american

 Edward Cucuel - At the Lake

Edward Cucuel – At the Lake

Edward Cucuel - At the Lake

Edward Cucuel – At the Lake

Edward Cucuel - Blossoming Tree

Edward Cucuel – Blossoming Tree

Edward Cucuel - Am Strand

Edward Cucuel – Am Strand

 Edward Cucuel - Young Girl with a Parasol

Edward Cucuel – Young Girl with a Parasol

Edward Cucuel - Summer fragrance

Edward Cucuel – Summer fragrance

Edward Cucuel - Summer on Lake Starnberg

Edward Cucuel – Summer on Lake Starnberg

Edward Cucuel - In the Rosegarden

Edward Cucuel – In the Rosegarden

Edward Cucuel - Garden

Edward Cucuel – Garden

Edward Cucuel - The Artist's Garden on Lake Starnberg

Edward Cucuel – The Artist’s Garden on Lake Starnberg

Edward Cucuel - Summer Idyll

Edward Cucuel – Summer Idyll

Edward Cucuel - Im Walde

Edward Cucuel – Im Walde

Edward Cucuel - The Bavarian Window

Edward Cucuel – The Bavarian Window

Edward Cucuel - Spring flowers

Edward Cucuel – Spring flowers

 Edward Cucuel - The Bathers

Edward Cucuel – The Bathers

 Edward Cucuel - The Bathers

Edward Cucuel – The Bathers

Edward Cucuel - On a Pier

Edward Cucuel – On a Pier

Edward Cucuel - An Outing by Boat

Edward Cucuel – An Outing by Boat

 Edward Cucuel - By The Lake

Edward Cucuel – By The Lake

Edward Cucuel - An Afternoon On The Lake

Edward Cucuel – An Afternoon On The Lake

Edward Cucuel - Sommertraumerei

Edward Cucuel – Sommertraumerei

Edward Cucuel - Autumn Walk

Edward Cucuel – Autumn Walk

Edward Cucuel - Autumn Walk

Edward Cucuel – Autumn Walk

Edward Cucuel - Wood Nymph

Edward Cucuel – Wood Nymph

Edward Cucuel - Woman Reclining by a Lake

Edward Cucuel – Woman Reclining by a Lake

 Edward Cucuel - Tea in the Park

Edward Cucuel – Tea in the Park

 Edward Cucuel - Autumn Magic, 1912

Edward Cucuel – Autumn Magic, 1912

Edward Cucuel - In Autumn Sunlight

Edward Cucuel – In Autumn Sunlight

Edward Cucuel - Woman with Flowers

Edward Cucuel – Woman with Flowers

Edward Cucuel - Lady with a Parasol, 1914

Edward Cucuel – Lady with a Parasol, 1914

Edward Cucuel - Golden Autumn

Edward Cucuel – Golden Autumn

Edward Cucuel - Autumn Sun

Edward Cucuel – Autumn Sun

Edward Cucuel - Two Girls in White Beside a Lake in Autumn

Edward Cucuel – Two Girls in White Beside a Lake in Autumn

Edward Cucuel - Autumn Sun

Edward Cucuel – Autumn Sun

Edward Cucuel - Girl with a straw hat

Edward Cucuel – Girl with a straw hat

Edward Cucuel - Girl in Fur Coat

Edward Cucuel – Girl in Fur Coat

Edward Cucuel - The Farewell

Edward Cucuel – The Farewell

Edward Cucuel(6 august 1875, San Francisco – 18 aprilie 1954, Pasadena) a fost un pictor impresionist american.

Edward Cucuel(6 august 1875 – 18 aprilie 1954), pictor impresionist american

Tot in 6 august s-a nascut Andy Warhol(6 august 1928 – 22 februarie 1987), grafician, fotograf, pictor și realizator de filme american.

Myles Birket Foster (4 februarie 1825 – 27 martie 1899), ilustrator, acuarelist si gravor englez

Myles Birket Foster - A Lace Maker

Myles Birket Foster – A Lace Maker

Myles Birket Foster - A school girl

Myles Birket Foster – A school girl

Myles Birket Foster - An Afternoon in the Garden

Myles Birket Foster – An Afternoon in the Garden

Myles Birket Foster - At the Cottage Door.

Myles Birket Foster – At the Cottage Door.

Myles Birket Foster - A Highland Burn, Balmacara, Near Kyle Of Lochalsh

Myles Birket Foster – A Highland Burn, Balmacara, Near Kyle Of Lochalsh

Myles Birket Foster - First Steps

Myles Birket Foster – First Steps

Myles Birket Foster - Spring Flowers

Myles Birket Foster – Spring Flowers

Myles Birket Foster - Snowdrops

Myles Birket Foster – Snowdrops

Myles Birket Foster - Children Playing in a Wood - ca 1867

Myles Birket Foster – Children Playing in a Wood – ca 1867

Myles Birket Foster - Careful Now

Myles Birket Foster – Careful Now

Myles Birket Foster - Girl with a Pitcher

Myles Birket Foster – Girl with a Pitcher

Myles Birket Foster - Collecting Bird's Eggs.

Myles Birket Foster – Collecting Bird’s Eggs.

Myles Birket Foster - Waiting for Father

Myles Birket Foster – Waiting for Father

Myles Birket Foster - Tea Time

Myles Birket Foster – Tea Time

Myles Birket Foster - Playing With Baby

Myles Birket Foster – Playing With Baby

Myles Birket Foster - Summertime

Myles Birket Foster – Summertime

Myles Birket Foster - Ring a Ring a Roses

Myles Birket Foster – Ring a Ring a Roses

Myles Birket Foster - Figures And Children Beneath A Tree In A Village

Myles Birket Foster – Figures And Children Beneath A Tree In A Village

Myles Birket Foster - The Bird Cage

Myles Birket Foster – The Bird Cage

Myles Birket Foster - Old Chair Mender and Pedlar hanging baskets near Whitley

Myles Birket Foster – Old Chair Mender and Pedlar hanging baskets near Whitley

Myles Birket Foster - The Little Nurse

Myles Birket Foster – The Little Nurse

Myles Birket Foster - The Posy

Myles Birket Foster – The Posy

Myles Birket Foster - The Itinerant Fiddler

Myles Birket Foster – The Itinerant Fiddler

Myles Birket Foster - The Old Chairmender

Myles Birket Foster – The Old Chairmender

Myles Birket Foster - The Milk-maid

Myles Birket Foster – The Milk-maid

Myles Birket Foster - The Brook.

Myles Birket Foster – The Brook.

Myles Birket Foster - Children Paddling in a Stream

Myles Birket Foster – Children Paddling in a Stream

Myles Birket Foster - The Stile

Myles Birket Foster – The Stile

Myles Birket Foster - The Wheelbarrow

Myles Birket Foster – The Wheelbarrow

Myles Birket Foster - The shepherdess

Myles Birket Foster – The shepherdess

Myles Birket Foster - The Country Inn

Myles Birket Foster – The Country Inn

Myles Birket Foster - Who's to be king of the castle

Myles Birket Foster – Who’s to be king of the castle

Myles Birket Foster - The fish market on the steps of the Rialto Bridge

Myles Birket Foster – The fish market on the steps of the Rialto Bridge

Myles Birket Foster - The Shepherds Rest

Myles Birket Foster – The Shepherds Rest

Myles Birket Foster - The River Cluny near Braemar, Scotland

Myles Birket Foster – The River Cluny near Braemar, Scotland

Myles Birket Foster - The Swing

Myles Birket Foster – The Swing

Myles Birket Foster - The Young Eel Angler

Myles Birket Foster – The Young Eel Angler

Myles Birket Foster - The Ford

Myles Birket Foster – The Ford

Myles Birket Foster - Crossing the Ford

Myles Birket Foster – Crossing the Ford

Myles Birket Foster - Landscape. The Girl with the Orange

Myles Birket Foster – Landscape. The Girl with the Orange

Myles Birket Foster - Holly Gatherers

Myles Birket Foster – Holly Gatherers

Myles Birket Foster - Springtime

Myles Birket Foster – Springtime

Myles Birket Foster - Harvest Time

Myles Birket Foster – Harvest Time

Myles Birket Foster - Children gathering blackberries

Myles Birket Foster – Children gathering blackberries

Myles Birket Foster - Loading the Cart for Market

Myles Birket Foster – Loading the Cart for Market

Myles Birket Foster - The China Peddler.

Myles Birket Foster – The China Peddler.

Myles Birket Foster - Teaching Dolly to Walk

Myles Birket Foster – Teaching Dolly to Walk

Myles Birket Foster - Bridge near Dalmally

Myles Birket Foster – Bridge near Dalmally

Myles Birket Foster - Eel pots, on the banks of a river

Myles Birket Foster – Eel pots, on the banks of a river

Myles Birket Foster - The Farm Cart

Myles Birket Foster – The Farm Cart

Myles Birket Foster - Young Shepherds at Evening Time

Myles Birket Foster – Young Shepherds at Evening Time

Myles Birket Foster - The Fountain at Toulon

Myles Birket Foster – The Fountain at Toulon

Myles Birket Foster - A Fruit and Vegetable Market, Spain

Myles Birket Foster – A Fruit and Vegetable Market, Spain

Myles Birket Foster - Kew Bridge from Strand on the Green

Myles Birket Foster – Kew Bridge from Strand on the Green

Myles Birket Foster - San Giorgio Maggiore Venice

Myles Birket Foster – San Giorgio Maggiore Venice

Myles Birket Foster - St Marks and The Ducal Palace From San Giorgio Maggiore

Myles Birket Foster – St Marks and The Ducal Palace From San Giorgio Maggiore

Myles Birket Foster - A market Day On The Giudecca Venice

Myles Birket Foster – A market Day On The Giudecca Venice

Myles Birket Foster - Ben Venue and Ellen's Isle, Loch Katrine

Myles Birket Foster – Ben Venue and Ellen’s Isle, Loch Katrine

Myles Birket Foster - Highland Scene near Dalmally.

Myles Birket Foster – Highland Scene near Dalmally.

Myles Birket Foster - Lake Como

Myles Birket Foster – Lake Como

Myles Birket Foster - On Cullercoats Cliffs

Myles Birket Foster – On Cullercoats Cliffs

Myles Birket Foster - Rocks on the Greta

Myles Birket Foster – Rocks on the Greta

Myles Birket Foster (4 februarie 1825 – 27 martie 1899) a fost un ilustrator, acuarelist si gravor englez din perioada victoriana.

Foster s-a nascut in North Shields, Anglia intro familie de Quakeri, insa s-au mutat in sudul Londrei in 1830, unde tatal sau a fondat M. B. Foster & sons – o  companie de imbuteliere a berii.A facut scoala la Hitchin, Hertfordshire si dupa absolvire a intrat initial in afacerea tatalui sau. Insa, remarcand talentul lui in arta, tatal lui i-a asigurat ucenicia cu remarcabilul gravor in lemn, Ebenezer Landells, unde a lucrat la ilustratii pentru revistele Punch si Illustrated London News.

Birket Foster a calatorit foarte mult, pictand peisaje rurale din Scotia, valea Rinului, lacuri din Elvetia si din Italia, in special Venetia. In 1863 s-a mutat la Witley, langa Godalming din Surrey unde avea construita o casa („The Hill”). Fiind prieten cu Edward Burne-Jones si William Morris, a avut casa decorata si mobilata in stil contemporn, cu gresie si picturi  de la Burne-Jones and Morris’ firm, Morris and Company. In acelasi an a publicat un volum de “English Landscapes,” cu un text deTom Taylor.

S-a imbolnavit in 1893 si a plecat la Weybridge. A continuat sa picteze, insa a murit in 27 martie 1899.

Myles Birket Foster (4 februarie 1825 – 27 martie 1899), ilustrator, acuarelist si gravor englez

Tot in 4 februarie s-au nascut:

Octav Băncilă (4 februarie 1872, Botoşani – 3 aprilie 1944, Bucureşti) a fost un pictor realist român şi activist politic de stânga.

Fernand Léger (4 februarie 1881, Argentan, Normandia – 17 august 1955, Gif-sur-Yvette) a fost un pictor, grafician și artist decorator francez. A fost printre primii pictori francezi care au expus public lucrări de orientare cubistă, deși el însuși nu este considerat ca aparținând mișcării cubiste propriu zise.

Constantin Piliuță (4 februarie 1929 – 2003), pictor român.

 

„Arta ne ajută să suportăm mizeria din jur”

serban-foarta

Sper sa va faca placere acest interviu cu scriitorul si artistul  Şerban Foarţă care mi-a iesit in cale azi dimineata cand am intrat pe net.Si mai e un interviu la fel de minunat.Stiati ca versurile pieselor”Mica ţiganiadă” sau „Fată verde, cu părul pădure” ale trupei Phoenix,ii apartin lui Şerban Foarţă?Eu una nu stiam si cu atat sunt mai bucuroasa ca s-a inventat internetul ca sa ma mai culturalizez .

Carol Popp de Szathmary – Doamna Elena Cuza

Carol Popp de Szathmary – Carol I în biroul de lucru de la Cotroceni

Carol Popp de Szathmary – Munteancă

Carol Popp de Szathmary – Muntean

Carol Popp de Szathmary – Carol I in timpul Razboiului de Independenta

Carol Popp de Szathmary – Tăietori de lemne

Carol Popp de Szathmary – Universitatea

Când cântăm piesele „Mica ţiganiadă” sau „Fată verde, cu părul pădure” ale trupei Phoenix, rostim şi versurile lui Şerban Foarţă, care, la începutul anilor ’70, scria cele mai frumoase texte pe care le-a avut vreodată muzica rock din România. Astăzi, Foarţă este unul dintre cei mai importanţi poeţi de la noi.

Cezar Paul-Bădescu: Dragă Şerban, mulţi spun despre tine că eşti un brand al poeziei româneşti actuale. Cum te simţi în postura de brand?

Şerban Foarţă: M-aş simţi mai bine în postura de brandy, pentru că le-aş face plăcere altora bându-mă.
Iartă-mă, dar eu mă consider aşa ceva. Nu fac nici cea mai mică moftangeală ipocrită. Nu sunt decât un tip care încearcă să-şi facă datoria faţă de sine, faţă de o abstracţie care se cheamă literatură.

– De ce trebuie să-ţi faci datoria faţă de literatură? Ai vreo datorie de plătit literaturii?

– Da, am de plătit în măsura în care pe de o parte există un prim pariu pe care probabil voluntar sau involuntar, conştient sau inconştient, îl facem toţi când ne apucăm de această meserie, mai mult sau mai puţin ruşinoasă… Pentru că nu e chiar cea mai glorioasă – e mult mai glorios să câştigi bani în Alaska, umblând după aur, sau să descoperi America.

Deci, facem un pariu cu noi înşine, faţă de literatură sau altă artă. Şi asta e prima obligaţie: să nu trişăm, dacă se poate. În al doilea rând, este vorba de o recunoştinţă faţă de artă – literatură, pictură, muzică, ce-o fi -, care ne ajută mai mult decât credem să supravieţuim şi să suportăm mizeria şi mizeriile din jur. Din cauza asta trebuie să fii fidel acestui hobby, care nu este doar un hobby.

„Literatura este singurul drog”

– Pe tine, literatura te-a ajutat?

– Da. Mi-e foarte dificil acum să-mi închipui că aş fi putut face altceva. Există în fiecare dintre noi pulsiuni demoniace sau perverse, pe urmă există ceea ce s-ar chema melancolie, depresie. Ei bine, literatura te ajută să depăşeşti toate aceste lucruri. Altfel, s-ar ajunge, de multe ori, sau la depravare totală, sau la sinucidere.

– Deci literatura pe care ai făcut-o a îmblânzit fiara din tine?

– O să ţi se pară ciudat, în măsura în care astea ţi le spune cineva care pare că scrie mai mult sau mai puţin gratuit, adică nu e neapărat angajat existenţial în ceea ce face. Tot ce pot să spun e că literatura este singurul drog care ţine locul altora faţă de care, probabil, aş fi fost tentat.

– Privind înapoi, ce s-a păstrat sau schimbat din Şerban Foarţă care scria pentru Phoenix, în „Cantafabule” sau „Mugur de fluier”, şi Şerban Foarţă de acum?

– Întâmplător, versurile pe care le-am scris pentru „Cantafabule” şi câteva piese din „Mugur de fluier” au reprezentat un fel de debut – deşi eu nu mai eram la vârsta debutului (aveam 25-26 de ani). Ce s-a schimbat de-atunci? Nu s-a schimbat mare lucru… Mă uit la apa asta heraclitică, dar mai mult eleată (deci care stă mai mult pe loc, decât să curgă) şi mă gândesc că nici eu nu am curs foarte mult.

Probabil am câştigat puţin mai mult curaj – cum se spune acum, „tupeu” -, am scăpat în primul rând de lumea în care am trăit totuşi până la 47 de ani, cea a comunismului, care te făcea să renunţi câteodată la unele lucruri, pentru că ştiai că le scrii zadarnic.

– Deci în ’89 aveai 47 de ani…

– M-am născut în ’42. Chiar îi spuneam nevestei mele, care din păcate nu mai e: uite, Arghezi a debutat la 47 de ani; debutez şi eu la 47! Oricâte văicăreli s-ar auzi că nu s-a schimbat nimic, s-a schimbat enorm! Faptul că poţi să scrii ce-ţi trece prin cap e mare lucru pentru un condeier.

„Mi-am publicat cărţile pe banii mei”

– Te cenzurai înainte de „89?

– Nu mă cenzuram. Sigur că, oarecum, da, era o autocenzură, ştiai din capul locului că putea sări de oriunde iepurele. De exemplu, eu am scris la un moment dat „cantilenă tricoloră” – dar era vorba de alt tricolor decât cel românesc: verde, violet şi roşu. Şi redactorul de carte mi-a zis că nu poate să rămână aşa, pentru că „face aluzie la…”, pentru că „se interpretează” etc.

În genere, din păcate, trebuia să anticipezi unele reacţii. Ori te gândeai că scrii literatură pentru sertar şi pentru mai târziu sau niciodată. Ori, dacă voiai cât de cât să mai publici, trebuia să ai grijă să preîntâmpini anumite „interpretări”. Altfel scriai zadarnic.

Uite, odată, în loc de a spune „cruciform” într-o cronică plastică, am spus „stavromorf”. Era vorba de nişte picturi în care apărea un fel de spaţiu împărţit în formă de cruce. Ştiam că-mi scot cuvântul „cruciform” – crucea devenise un fel de înjurătură. Şi atunci am pus „stavromorf”, pe care nu l-au înţeles şi nu l-au scos. Dar nici cititorii probabil nu l-au înţeles…

– Poezia ta nu era deloc pe linia poeziei oficiale, acceptate, era chiar la polul opus. Cum de nu ţi-o refuzau la publicare?

– Unu: în reviste nu publicam aproape deloc. Doi: din şase cărţi de poezie, patru au fost publicate la Editura Litera, pe banii mei. Fiind vorba de un tiraj minuscul, nu făceau caz de anumite lucruri. Singura chestie pe care mi-au scos-o din cărţile publicate la Litera a fost „fiare filozoafe” (din „Invocaţie”, în „Cantafabule”, care pe discul Phoenicşilor e recitată extraordinar de Pittiş).

Nu ştiu ce aveau ei cu „fiare filozoafe”!… Da, am dat eu bani pentru publicarea lor. De exemplu, „Texte pentru Phoenix” a costat cam 5.000 de lei – asta pe vremea când salariul mediu era vreo 2.500 de lei. În plus, trebuia să le dai ceva şi celor de la tipografie, să-ţi pună o hârtie mai bună, o copertă mai acătării… Adică le dădeai un mic bir acolo, câteva Kentane, câteva vodcane… Lucrurile funcţionau într-un fel în regim capitalist. Era, de fapt, un capitalism sovietic.

Traducător intraductibil

– Ai tradus foarte mult şi, traducând, ţi-ai pus marca pe ceea ce ai tradus. Dar, pe de altă parte, poezia ta este în mare măsură intraductibilă. Cum se împacă lucrurile acestea?

– Da, ai dreptate. Problema intraductibilităţii de care vorbeşti este cât se poate de adevărată. Recent, mi-au cerut nişte poezii (vor să facă o antologie, la Paris, de poeţi români actuali), şi am căutat nişte versuri care
s-ar fi putut traduce în franceză. Am găsit cu chiu, cu vai câteva mai mult în vers alb, care nu mă reprezintă în mod special.

Există acest paradox, că, deşi eu sunt traducător, poeziile mele sunt intraductibile. Sunt intraductibile pentru că sunt prea tributare plasmei lingvistice a limbii române. Deci sunt un poet – ca să zic aşa – vernacular. Am mai scris şi în alte limbi (bineînţeles, fără să ştiu limbile respective pe dinăuntru), dar şi în cazurile acelea cad într-un fel de intraductibil.

Am tradus din alţi scriitori pentru că: unu, m-a interesat foarte mult ce se poate face cu acest transport, această transbordare dintr-o limbă în alta; doi, este şi un pariu că poţi să faci lucruri care par insuportabil de făcut. În plus, este şi o mică tendinţă a mea de a naţionaliza, în sensul de a intra în posesia acelei poezii sau text pe care-l traduc.

– Ai tradus de curând şi texte din Vechiul Testament – „Eclesiastul” şi „Cântarea cântărilor”, după ce ai făcut acelaşi lucru şi cu „Psalmii” anul trecut. De ce te-ai oprit asupra textelor din Vechiul Testament?

– Pentru că se exagerează în direcţia asta şi a început să se poarte un fel de bigotism, iar eu am vrut să arăt că acestea sunt nişte poezii uluitoare. Ar mai fi interesantă şi „Cartea lui Iov”, dar ea ar trebui tradusă foarte
shakespearian şi nu ştiu dacă mă mai ţin curelele.

Altele nu mă interesează, numai acestea, pentru că ele au un fel de embrion poetic. Consider că dialogul cu Dumnezeu nu trebuie să fie idilic, aşa cum cred mulţi, ci ca în „Cartea lui Iov” sau ca în Iacob şi îngerul – un dialog plin de reproşuri, uneori revendicativ şi chiar vindicativ, pentru că în asta constă măreţia unei credinţe, nu doar într-o simplă ducere la biserică.

Pictura – o terapie fără creier

– Te exerciţi şi în domeniul artelor plastice. Ai avut şi ceva expoziţii. Cum de te-ai apucat şi de pictură?

– N-am avut niciodată talent la desen. Caietele mele de desen, când eram la şcoală, mi le făcea mama. Am tradus multe cărţi care au legătură cu artele plastice: Valery despre Leonardo da Vinci, Vermeer, Salvador Dali etc.

Am iubit întotdeauna artele plastice ca un fel de curte interzisă, ceva care era după un gard. Am avut prieteni de diverse vârste care erau mai mult sau mai puţin plasticieni…

La un moment dat, am iubit disperat o domnişoară de la Arte plastice care probabil din cauza asta a plecat în Canada, prin ’64… Oricum, acest limbaj al artelor plastice m-a interesat. Acea expresie a francezilor, „bête comme un peintre” („prost ca un pictor”), nu e deloc injurioasă. În timp ce pictezi şi mâna merge pe hârtie, nu e nevoie de creier. Pictura este una din cele mai mari terapii prin lipsa acestui releu, care se cheamă creierul.

Există în fiecare dintre noi pulsiuni demoniace sau perverse, pe urmă există ceea ce s-ar chema melancolie, depresie. Ei bine, literatura te ajută să depăşeşti toate aceste lucruri. Altfel, s-ar ajunge, de multe ori, sau la depravare totală, sau la sinucidere.
Şerban Foarţă,
Scriitor

Sursa.

Şerban Foarţă: Criză mare, monşer, dar n-am mare lucru de pierdut. Praful de pe tobă.

Picturile si fotografiile, Carol Popp de Szathmary, pictor si fotograf roman,nascut in 11 ianuarie 1812.

La multi ani doamnei Olga Tudorache!

De ceva vreme obisnuiesc sa ma uit in calendarul zilei.Acest obicei e prilej de aduceri aminte a unor evenimente de demult sau mai aproape de zilele noastre,de zile de nastere sau de „plecare” a diferitelor personalitati,oameni de arta,de cultura,precum si alte evenimente.

Uneori vreau sa aflu mai multe si atunci caut pe net;caut destul de mult si in fiecare loc in care ajung gasesc povesti interesante,frumoase pe care le aduc aici.Stiu ca multe dintre aceste povesti plac celor care imi viziteaza „taramul de povesti si magie”,barlogul meu plin de verdeata,de aceea incerc sa-l fac sa arate cat mai bine,atat cat ma pricep eu.

Astazi am aflat ca e ziua doamnei Olga Tudorache.La multi ani! ii doresc si multa sanatate.S-a nascut in 11 octombrie 1929, comuna Oituz, judeţul Bacău.De ce am tinut sa amintesc despre dansa?pentru ca pe vremuri am vazut-o jucand la noi in oras in „Efectul razelor gamma asupra anemonelor de Paul Zindel, rolul Beatrice”.M-a impresionat foarte mult jocul ei si mi-a ramas in memorie mult timp aceasta piesa.

Am gasit un articol proaspat despre Olga Tudorache,am sa citez cateva fraze doar,cine doreste sa afle mai multe poate citi articolul in intregime.

In aceasta stagiune joaca pe scena Teatrului National Bucuresti in Noiembrie si Regina Mama.

„Cine vrea să ştie ceva despre mine să vină să mă vadă jucând!” – această frază a Olgăi Tudorache a devenit un motto. Este invitaţia ei la conversaţie. Ce are de spus o spune prin mijloacele artistice – infinit de multe. Prin talent. Prin credinţa în această religie ce i-a devenit teatrul. În rest, este foarte scumpă la vorbă. A vorbit mulţi ani în şir, uneori seară de seară şi continuă să o facă (acum ceva mai rar), despre oamenii creaţi de autori. Şi în teatru, şi în film. Le configurează destinele personajelor jucate prin autenticitatea sa, spunând poate totul despre ele sau poate cât trebuie spus, ca totul să fie memorat, să vieţuiască în amintirea spectatorilor. E un fenomen. De aceea trebuie să o protejăm, ca pe un bun comun, adică să mergem la teatru şi să o vedem ori de câte ori apare în scenă. Reprezintă o parte a tezaurului nostru uman.Mucalita Olga Tudorache iubeşte mult oamenii. Dar cât de mult o iubesc oamenii pe ea! …

Mergeti la teatru si veti trai momente de neuitat!La multi ani tuturor artistilor !Imi doresc ca in Romania sa invinga arta si cultura;este posibil.Si oamenii mai simpli,mai putin educati stiu sa pretuiasca frumosul,doar sa li se arate!iar mass-media,televiziunile,in special,ar putea face multe pentru cultura.