Arhive blog

Rechinul,regele oceanelor

12girl-sharks-section.jpg

-Ce te uiti la mine ca la urs?N-ai mai vazut rechin?Nici macar n-am deschis gura ca sa-mi arat sirurile de dinti ascutiti.

-De ce ma sperii cu dintii tai ascutiti?sau vrei sa ma manaci?Ti-e foame cumva?Mai bine povesteste-mi despre tine,ca sa te cunosc mai bine.Spune-mi ce doresti despre tine.

-Cum sa te refuz daca m-ai rugat asa frumos.Vino la Magic Land si vei auzi povestea mea.

Magic Land

Unde traiesc?Traiesc in toate oceanele lumii cu exceptia Antarcticii. Uneori mai ajung si in rauri sau lacuri. Imi plac apele temperate, de obicei mai reci de 32 C�. Cum arat eu? Am pielea groasa, cu tepi subtiri. Poti fi ranit si numai daca esti atins de un rechin. Am intre 5 si 7 branhii prin care respir, am corpul lung, un bot ascutit dar alti prieteni il au lat, am o inotatoare ascutita pe spate care a devenit in multe cazuri semnul meu de recunoastere si am un strat important de grasime.
Ce culoare am?Sunt gri-albastrui, maroniu sau cu pete. Cat de mare sunt?Cel mai mare rechin este rechinul balena care poate ajunge la 18 m lungime, iar cel mai mic este de doar 15 cm.
Cat de mult cantaresc?Pentru ca sunt de o asa mare varietate de marimi, pot cantari chiar si cat tine. Uneori ma poti ridica si tu in brate, sau pot cantari cu mult mai mult.
Ce este asa de interesant despre mine?Am aparut cu 400 de milioane de ani in urma, inaintea dinozaurilor si m-am schimbat foarte putin in tot acest timp. Nu am nici un os ci numai cartilagii asa cum este urechea sau nasul tau. Sunt 2 nari pe botul meu care, ciudat, nu folosesc la respiratie ci numai pentru miros. Pot mirosi o mancare de la 25 m departare. Imi folosesc 70% din capacitatile creierului numai pentru miros. Dar am si un auz foarte dezvoltat. Imi aud prada de la 900 m. Aud foarte bine sunetele joase. Ciudat este ca sunete joase scoate si un elicopter de salvare, deci el poate atrage rechinii la locul de salvare. Am mai multe randuri de dinti si pot avea 3 pleoape care la unii prieteni se inchid inainte de momentul atacului lasandu-i practic orbi. Daca pierd un dinte, in maxim 24 de ore imi creste altul. Ii schimb pe toti cam o data la 8 ani. Pierd cam 30.000 de dinti in toata viata mea. Rechinul nu mesteca ci doar sfasie prada si o inghite. Unii rechini traiesc peste 100 de ani.

„Traieste clipa!Caci clipa-i viata ta!”

carpe-diem300

Cred ca sunt aproape de ceea ce ,cum imi place mie sa spun,e calatoria din urma.Numai asa se explica de ce dupa ce am citit ca Max Banus a murit in urma unui stop cardiac,mi-am amintit de expresia „Carpe diem”,”Traieste clipa”.Nu numai ca mi-am amintit,dar am vrut sa aflu mai multe.Si primul lucru pe care l-am gasit este o poezie.Marturisesc cu jena ca nu stiam exact de unde vine expresia „Carpe diem!”In afara de faptul ca apartine unui poet latin si ca se traduce prin „Traieste clipa!”,nu stiam nimic,nimic…Expresia apartine poetului Quintus Horatius Flaccus care în oda Ad Leuconoen, îndeamnă la trăirea clipei – carpe diem – şi renunţarea la cercetarea inutilă a viitorului:

„Spem longam reseces. Dum loquimur, fugerit invida
aetas:CARPE DIEM, quam minimum credula postero!”

„Speranţa după timp ţi-o păsuieşte
căci vremea, cât de rea, se scurge cât vorbim
CULEGE  ZIUA CEA DE ASTĂZI, ce va fi mâine noi nu ştim”.



„Trăieşte-ţi clipa! Căci clipa-i viaţa ta!”

de Omar Khayam
Viaţa se grăbeşte, rapidă caravană.
Opreşte-te şi-ncearcă să-ţi faci intensă clipa.
Nu mă-ntrista şi astăzi, făptură diafană,
Mai toarnă-mi vin! Amurgul m-atinge cu aripa…

Bea vin! în el găsi-vei Viaţa-fără-moarte.
Pierduta tinereţe din nou ţi-o va reda,
Divinul timp al rozei şi-al inimii curate!
Trăieşte-ţi clipa dată! Căci clipa-i viaţa ta!

Grăbite ca şi apa şi repezi ca un vânt
Ce-aleargă prin pustiuri, fug zilele-mi puţine.
Şi totuşi douâ zile indiferente-mi sunt:
Ziua de ieri şi ziua care-o să vină mâine.

Nu depăşi prezentul cu gândul! Ştii tu oare
Măcar dacâ-ai să termini cuvântul început?
Mâini poate deja fi-vom asemeni celor care
De şaptezeci de veacuri în neant au dispărut.

În parfumatul prier, când – beată de iubire –
Tu îmi întinzi paharul, eu uit ziua de mâine.
De m-aş gândi atuncea la rai şi mântuire,
N-aş preţui, iubito, mai mult decât un câine.

Se-ntoarce anotimpul suav al tinereţii.
Mi-e dor de vinu-acesta în care înfloresc
Surâsurile toate. Chiar aspru-l preţuiesc.
Nu mă certaţi. E aspru, căci, are gustul vieţii.

Nu caut nici minciună nici adevăr viclean.
Dar veşnic s-în cătarea de vin trandafiriu.
Mi-e părul alb, prieteni. Am şaptezeci de ani.
Vreau să mă bucur astăzi. Mâini – poate-i prea târziu.

Culege din viaţă tot ce-i surâs şi floare.
Serbează orice clipă! la cupa cea mai mare!
Alah nu ţine seama de vicii sau virtuţi.
Nu numără mătănii, nici ochii ce-i săruti.

Priveşte-n jur: durerea cu mii şi mii de feţe.
Cei dragi sunt morţi. Eşti singur cu palida tristeţe.
Ridică însă fruntea! Culege tot ce-atingi!
Trecutul e-un cadavru. Nu este timp să-l plângi.

Cât de sărac e-acela ce nu poate să spună:
„Sunt beat mereu de vinul cel tare al iubirii!”
Cum poate el să simtă în zori uimirea firii
Şi noaptea vraja sfântă a clarului de lună?

Nimic nu mai m-atrage. Dă-mi vin! la astă seară
Cea mai frumoasă roză din lume-i gura ta.
Dă-mi vin! Să strălucească aprins la fel ca ea!
Căinţa mea să fie ca bucla ta, uşoară…

Noi nu vom şti vreodată ce ne aşteaptă mâne.
Tu bucură-te astăzi! Atâta îţi rămâne.
la cupa şi te-aşează sub luna de cleştar,
Căci mâine poate luna te va căta-n zadar.

Ce ruşinos e timpul celui gândind amar
Că-n lume afli zilnic în loc de îngeri, râme.
Ci tu în cânt de harfă bea vin dintr-un cleştar,
Căci poate mâini cleştarul o piatră-o să-l sfărâme.

Fă-ţi rost de vin şi-o fată cu chip de heruvim,
– dacă heruvi există. De Rai grijă să n-ai,
căci în afara dragei şi-a cupei – ce alt Rai
mai dulce-i, – dacă este ceva ce Rai numim.

Pe drumul spre iubire cădea-vom în curând.
Nepăsător destinul ne va călca-n picioare.
Ridică-te copilă – o, cupă vrăjitoare!
Dă-mi buzele aprinse cât încă nu-s pământ!

Nădejdi nesăbuite mi-au risipit, iubito,
În vânt mulţi ani din viaţă. Dar timpul ce-mi rămâne
Din plin de-acum trăi-l-voi. Vreau prin intensul mâne
S-ajung din urmă viaţa pe care n-am trăit-o.

Vreau doar o cupă plină, o pâine de jumate
Şi-o carte de poeme. Şi dacă sunt cu tine,
Chiar stând într-o ruină, – mai fericit ca mine
Nici un sultan nu este cu-o sută de palate.

În zori într-o tavernă s-a auzit un glas:
„O, voi nebuni de viaţă! Voi, tineri veseli! Vinul
Turnaţi-l iar în cupe, ‘nainte ca destinul
Cu lacrime să umple paharu-acestui ceas!”

Nu mai cârti, nu geme – durerea mea! Tăcere!
Îţi voi găsi balsamul ce vindecă şi minte!
Vreau să-mi revăd iubita, cât inima o cere.
Vreau să trăiesc! Căci morţii nu-şi mai aduc aminte.

Nu-ţi răsădi în suflet copacul întristării,
Ci răsfoieşte zilnic a desfătării carte.
Bea vin şi poartă-ţi paşii pe căile-ncântării,
Căci măsurat ţi-e drumul de la surâs la moarte.

Sfârşit e Ramazanul! O, inimi vestejite!
Se-ntoarce bucuria! Vor vinde iar surâsuri
Cei care poartă vinul – neguţători de visuri.
Redaţi-mă vieţii, chemări ale iubitei!

În loc s-o faci să cânte cu fiece zvâcnire,
Tu inima ţi-ai pus-o în lanţuri de mâhnire…
lar mintea ta şi chipul ţi le-ai îndoliat.
– Mă tot uimesc într-una: „Ce ignorant ciudat!”

Priveşte! Trandafirul se leagănă în vânt.
Ce pătimaş îi cântă de sus privighetoarea!
Bea! Ca să uiţi că vântul va scutura azi floarea
Şi va lua cu dânsul fermecătorul cânt…

Ce-i înţelept? Să-ţi bucuri cămările fiinţei
Având în mână o cupă. Ce-a fost şi ce-i de faţă
Să nu te mai frământe. Fă-ţi dintr-o clipă-o viaţă
Şi sufletul sloboade-l din temniţele minţii.

Nimic n-au să te-nveţe savanţii. Dar alintul
Suav al unor gene o să te instruiască
Ce este fericirea. Preschimbă-n vin argintul,
Căci ţărna e grăbită ca sâ te găzduiascâ.

S-au desfăcut în juru-mi, aprinşi iar trandafirii.
Desfă-ţi şi tu simţirea în bucuria firii.
C-un înger blond alături, ia cupa şi-o deşartă,
Căci îngerul cel negru al morţii-aşteaptă-n poartă


jerba-flori-albe