Arhive blog

Amintiri despre varul meu

candela

Inainte de `89 daca aveai de gand sa pleci din Romania pentru reintregirea familiei,de exemplu,aveai de suportat multe umilinte,mai ales daca lucrai in anumite domenii.
Aveam un verisor care lucra la Casa Scanteii ca redactor la o publicatie in limba germana.Si sotia lui lucra tot acolo.Pentru ca erau sasi din Transilvania,au luat decizia sa emigreze in Germania,mai ales ca acolo traiau multe rude de gradul I si II.Si-au depus actele ,apoi a urmat cosmarul…Cine a trait acele vremuri isi aminteste cum era.
Varul meu si sotia lui au fost dati afara de la Casa Scanteii si au ramas fara servici.Nu s-au descurajat:si-au cautat de lucru si au gasit:ea medita copii la limba engleza si germana,iar el s-a angajat ca om de servici si portar la o intreprindere din Bucuresti.I-am vizitat in acea perioada (aveam vreo 20-21 de ani) si mi-am vazut varul la noul lui loc de munca,imbracat intrun halat albastru,maturand in curtea intreprinderii.

Au avut de asteptat destul de multi ani pana li s-a indeplinit visul si au plecat intro zi,in Germania.
Nu mai erau foarte tineri si nici sanatosi,dar erau fericiti ca pleaca si ca aveau copilul pe care si l-au dorit foarte mult.Nu i-am mai vazut de atunci,mai exact de vreo 25 de ani.
Au trecut anii,sotia varului meu a scapat cu viata de cancerul la san,iar varul meu,dupa ce a avut cateva accidente vasculare,a incetat din viata acum cateva zile.Avea 67 de ani.Odihneasca-se in pace.

8 mai 1921: Începe, la Bucureşti, Congresul Partidului Socialist din România (8-12 mai), care hotărăşte transformarea în Partidul Comunist din România (PCR).

Între 1947 şi 1989 PCR a fost de facto partidul politic unic în România. În articolul 3 al Constituţiei României din 1965, PCR era numit „forţa politică conducătoare a întregii societăţi din Republica Socialistă România”.

Azi e ziua baiatului meu cel mic

lilac

Acum 22 de ani,ziua de 3 mai a picat tot intro duminica ca si acum.Tin minte pentru ca duminica, 3 mai 1987,aproape de miezul noptii a venit pe lume baiatul meu cel mic.
Durerile facerii ma apucasera inca din seara zilei de 2 mai si imi doream sa pot rezista pana luni cand eram programata la operatie de cezariana.Medicul imi recomandase ca cezariana e indicata deoarece exista riscul ca fatul sa sufere la nastere (primul copil se nascuse foarte greu,medicii fiind nevoiti sa foloseasca forcepsul).
In acea duminica de 3 mai am suportat durerile destul de bine,eram bucuroasa ca ma pot misca si amintirile de la prima nastere imi dadeau puterea de a rezista.Dupa masa am avut chiar si musafiri,niste prieteni cu copilasul lor.Nu stiu cum au reusit,dar m-au convins sa merg la maternitate.Bagajele mele erau pregatite deja…am urcat in masina lor si am plecat la spital cu baietelul meu cel mare si sotul meu.Ajunsi acolo,mi-am luat ramas-bun de la copilasul meu pe al carui chip se vedea ingrijorarea,l-am incurajat spunandu-i ca voi lipsi doar cateva zile si vom veni acasa doi,cu un fratior sau surioara.
La cateva ore de la internare,dupa ce am fost ajutata si pregatita sa nasc,am adus pe lume un baietel de 4 kilograme a carui voce puternica m-a bucurat foarte mult,semn ca totul e bine si copilasul meu nu a avut de suferit.

chocolate cake
Baiatul meu cel mic (are 1,87 m inaltime) implineste astazi 22 de ani.La multi ani,Adi!Sa ai parte de tot binele din lume,sa fii sanatos,fericit!Ii multumesc LUI Dumnezeu ca mi-a dat doi copii sanatosi si buni,ii multumesc ca ii ocroteste si-L rog sa aiba grija de ei,sa ii fereasca de rau…pe toti oamenii sa ii fereasca de rau!

Parca din ce in ce mai des imi aduc aminte de intamplari de demult despre care am scris si aici,pot sa spun ca uneori mi se deruleaza in minte filmele acelor intamplari…sa fie adevarat ce se spune ca omul cand imbatraneste si se apropie de ultima calatorie,retraieste momente din viata lui?

Bine ca fiul meu cel mic nu citeste ce scriu aici ca m-as trezi cu observatii si critici din partea lui.Dar cum sa nu scriu ca zi e ziua fiului meu cel mic?

Stiti ce zi mai este astazi?Ziua Mondială a Libertăţii Presei.

A fost odata ca niciodata…Poveste despre tata

pic

A fost odata ca niciodata o fetita orfana de mama.Tatal ei a hotarat sa-i gaseasca o mama,iar dupa ce a gasit-o,s-a gandit ca ar trebui sa aiba si fratiori si surioare.Anii au trecut si fetita ,acum fiica vitrega,si-a luat lumea-n cap si a trebuit sa razbata de una singura.Si-a gasit de lucru pe un vas care facea curse intre porturile de la fluviu si a lucrat din greu.A strans si bani frumusei,apoi a cunoscut un chipes ofiter din armata imparatului.Ofiterul a cerut-o de nevasta si iat-o acum la casa ei.Dupa cativa ani a dat nastere unui baiat frumos si istet nevoie mare.dar fericirea lor n-a durat foarte mult si cand baietelul avea vreo cinci anisori au fost nevoiti sa fuga si sa-si lase casa si agoniseala de-o viata.Niciodata nu au reusit sa-si revada casuta si nimic altceva de acolo.
Au luat-o de la capat,baietelul crestea vazand cu ochii,a mers la scoala,a invatat o meserie.Era foarte destept si priceput la toate.Si-a completat studiile ,insa a renuntat la facultate pentru ca trebuia sa-si ingrijeasca parintii,batrani acum si bolnavi.S-au mutat in alt oras si au luat-o de la capat din nou.Feciorul era capul familiei si nu-i era deloc usor.Era prea tanar pentru o responsabilitate asa de mare.
Intro zi, feciorul a plecat intro excursie prin Ardeal.Acolo a cunoscut o fata frumoasa…dragoste la prima vedere.A cerut fata de sotie de la tatal ei care i-a atras atentia ca sunt oameni saraci si nu prea are ce zestre sa-i dea fetei.Ce conta  asta  pentru cei doi tineri indragostiti!
Fata lucra si ea intro fabrica din acel oras,iar dupa casatorie a fost nevoita sa-si gaseasca alt servici si sa faca niste cursuri de specialitate.
Acum erau patru in familie,tinerii mergeau zilnic la lucru ,duminicile ieseau in oras sau la cinema…asa era atunci.Dupa cativa ani a aparut primul copil,o fetita cuminte.Peste vreo doi ani a mai aparut una.Fetele cresteau,bunicii le ingrijeau,iar parintii erau ocupati cu serviciul,ingrijirea bunicilor si a fetitelor.Se descurcau cat de cat,pana intro zi cand bunicul s-a imbolnavit si a inchis ochii.Atunci au inceput greutatile,mai ales ca imediat dupa moartea bunicului a venit pe lume inca o fetita.
Fetele au crescut,erau bune de maritat.Cum era si normal,fata cea mare s-a casatorit prima.Peste cateva luni a dat nastere unui baiat,primul baiat din familie.Bucuria bunicului a fost asa de mare…in sfarsit,avea si el un baiat.Toti vecinii si prietenii au aflat ca are un baiat.
Din pacate,doar patru luni a mai trait proaspatul bunic si n-a apucat sa vada ce mult ii seamana nepotul cel mare,tot un fel de mester priceput la toate.Dupa un timp a venit pe lume inca un baiat la fel de grozav cu care bunicul s-ar fi mandrit la toti prietenii si vecinii daca ar mai fi fost in viata.
Si celelalte fete au dat nastere unor copii (doua fete si un baiat) frumosi,isteti si buni cu care bunicul s-ar fi mandrit la fel de mult.
De fapt,sunt sigura ca e mandru cu nepotii si nepoatele lui fiindca i-am simtit de cateva ori prezenta alaturi de noi.Azi sper sa fie din nou printre noi,e 22 aprilie,ziua cand a plecat in Rai.

De ce oare nu le spunem celor dragi cat de mult ii iubim atunci cand sunt in viata.Dupa ce pleaca e prea tarziu,ne-am dori sa dam timpul inapoi,dar e imposibil.Speram atunci ca ne vom intalni dincolo si le vom spune atunci:Te iubesc!Si daca nu ne vom intalni niciodata,daca nu exista nimic dincolo?

Dumnezeul meu, daca as avea o bucatica de viata… N-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc. As convinge pe fiecare femeie sau barbat spunandu-le ca sunt favoritii mei si as trai indragostit de dragoste. Garcia Marguez

Aseara am visat un vis frumos,
De parca tata inapoi s-o-ntors,
Dar cand am vrut in brate, sa-l cuprind,
O disparut dar singur am ramas plangand.
Ce multe-am vrut sa-i spun dar nu i-am spus,
Ce multe-am vrut sa-ntreb, dar n-o raspuns.
Si-ntro secunada am simtit atata rost,
Dar el a disparut de parca nici n-a fost.
Refren: Tata, tata, asta-i prima data
In viata mea cand cred in ce nu-i drept.
Stiu ca nu-s mitel si inteleg ca niciodata n-ai Sa te intorci
Dar te astept
Poate altii te-au uitat demult
Dar la mama,sora,fratele, eu stiu precis
Ca de cand te-ai dus de-acasa usa inca Niciodata nu s-o-nchis
Rau nu-mi pare, tata,
Ca vreodata
Si de mine a sa zica cineva ca m-o pierdut
Timpu-asa-i de crud
Cu dansu’ nimeni, inca prieten nu s-o facut,
Stii c rau imi pare,
Si ma doare,
Din ce in ce mai tare,
Tata stiu,
Ca am inceput sa te iubesc pe urma mai tarzïu
Dar d-amu’, era tarziu.

„Pavel Stratan – Visul”

 

Pricina sau balada Soartei,François Villon

Intre mine,fostii mei colegi/e, François Villon si Sergiu Nicolaescu este o legatura.Da,ati inteles bine.Sa explic despre ce e vorba;intro vara din secolul trecut,epoca de aur,anul 1986,seful nostru cel mare ne-a convocat la o sedinta in care ni s-a spus ca trebuie sa jucam intrun film la castel (ca figuranti,bineinteles).Si uite-asa,vrand nevrand am jucat in filmul François Villon.Am avut astfel ocazia sa vedem cum se face un film,cat de mult se lucreaza pentru o secventa de cateva secunde,in plus,am castigat niste bani,ne-am distrat cand ne-am vazut imbracati in haine de epoca,unii erau targoveti,altii nobili sau cersetori  si am facut poze cu Sergiu Nicolaescu.Mai trebuie sa amintesc ceva foarte important pentru acele vremuri de demult:acolo am avut ocazia sa bem cafea naturala pe care o cumparam de la o rulota venita cu echipa de filmare si chiar sandviciuri cu salam,ceea ce era o raritate.Amintiri frumoase ma leaga de  François Villon (8 aprilie,cca.1431 – cca.1474)  unul dintre primii mari poeţi ai Franţei.

Villon a fost redescoperit cu precădere după secolul XIX. A utilizat umorul satiric, patosul şi forţa lirică în lucrări scrise în argoul timpului (argot). Născut la Paris, renunţă la numele său (Montcorbier sau de Logos) pentru a-l împrumuta pe cel al unei rude, un canonic, care l-a trimis să studieze la Sorbona.

Pricina sau balada Soartei

Fortuna mi-au pus cărturarii nume,
Iar tu, François, strigi că sunt rea şi crudă,
Ce nu eşti om cu fală şi renume.
Mai buni ca tine-n vărării asudă
Şi sparg în ocne pietrele cu trudă.
Te plângi, cu toată viaţa de ruşine?
Nu eşti tu singurul, şi nici nu se cuvine;
Priveşte-mi faptele de-odinioară bine,
Ce mulţi viteji s-au prăpădit prin mine;
Pe lângă ei, ştiu, eşti un biet poltron.
Stai liniştit şi vorba ţi-o aţine.
Să te-nvoieşti cu ce ţi-am dat, Villon!

Pe marii regi îmi căşunase mie
În vremurile vechi, de altădat’.
Priam muri cu-ntreaga lui armie,
Cetate, turn şi zid nu l-au scăpat;
Lui Hanibal, ce soartă i s-a dat?
În Cartagina moartea l-a învins,
Pe Scipio, aşişderi l-a cuprins;
Senatului pe Cezar l-am vândut;
Pompei în Eghipet a fost pierdut;
Într-un vârtej pe mări pieri Iason;
Prin foc poporul Romei l-am trecut.
Să te-nvoieşti cu ce ţi-am dat, Villon!

Iar Alexandru, care-atât s-a războit,
Tânjind spre stelele Pleiadelor, şi el
De mâna mea pieri: l-am otrăvit.
Regele Alfazar căzu peste drapel
Pe câmpul de bătaie. În ăst fel
Mi-s faptele şi-asemeni vor urma,
Căci n-am la nimeni socoteli a da.
Pe Holofrenes, idolatru blestemat,
Iudita l-a străpuns, dormind în pat,
În cortul lui, cu un pumnal. Pe Absalon?
Pe când fugea, de păr l-am spânzurat.
Să te-nvoieţti cu ce ţi-am dat, Villon!

François, de-aceea să asculţi ce-am zis:
Socoată de n-aş da la Domnu-n Paradis,
Te-aş fi tras ca pe-o zdreanţă prin dârmon,
Şi pentru un păcat, zece-aş fi scris.
Să te-nvoieşti cu ce ţi-am dat, Villon!

În 1455 a înjunghiat un preot într-o luptă de stradă şi a trebuit să fugă din oraş. Iertat anul următor, s-a întors la Paris, de unde a trebuit să fugă din nou după ce a jefuit Colegiul Navarre. Se pare că a murit la scurtă vreme după ce sentinţa de condamnare la moarte i-a fost comutată în zece ani de exil din Paris. În timpul exilului, s-a alăturat coquillarzilor, o bandă de hoţi care făcea ravagii prin Franţa la sfârşitul Războiului de O Sută de Ani.

Pentru aceştia a compus baladele sale în argoul hoţilor. Mesajul poeziei sale îl situează printre moderni, chiar dacă a utilizat formele medievale de versificaţie. Pe lângă baladele în jargon, opera lui Villon include Lais 1456 (cunoscut drept „Micul Testament”), Testament 1461 (sau „Marele Testament”) şi poeme precum Débat du cœur et du corps de Villon (Dezbatere între inima şi trupul lui Villon) şi Épitaphe Villon, mai cunoscut sub titlul Ballade des pendus (Balada Spânzuraţilor), scrisă în timp ce Villon aştepta aceeaşi soartă. Lais şi Testamentul sunt pline de jocuri de cuvinte, ironie, căinţă şi o preocupare constantă cu moartea, umor suculent, revoltă şi milă. Unele balade şi rondeluri, precum Ballade de la grosse Margot, despre moştenirea pe care o lasă unei prostituate, precum şi Ballade des dames du temps jadis (Balada doamnelor de altădată), sunt incluse în Testament. Operele lui Villon s-au păstrat în principal datorită lui Clément Marot, care le-a adunat şi le-a editat (1533).

Cristian Lisandru.DUMNICA DE GENIU – Francois Villon – “Balada domniţelor de odinioară” (traducere – Francisc Păcurariu)

Există întodeauna un moment în copilaria noastră când o uşă se deschide şi lasă viitorul să intre.(Maxim Gorki)


Poate ca nu m-as fi hotarat sa scriu astazi despre Maxim Gorki,mai ales ca e o zi cand am destul de multe de facut,dar dupa ce am citit: „Există întodeauna un moment în copilaria noastră când o uşă se deschide şi lasă viitorul să intre”,am fost curioasa sa aflu mai multe despre acest om de care ma leaga cateva amintiri din copilarie,mai exact niste carti si un cinematograf cu numele lui.Eram foarte mica in acea perioada si nu-mi amintesc daca am vazut vreun film in acel cinematograf si nici macar nu stiu daca mai exista cladirea fostului cinematograf.

Există întodeauna un moment în copilaria noastră când o uşă se deschide şi lasă viitorul să intre.

Sunt numai două forme de a trăi: putrezind sau arzând.
Laşii şi hrăpăreţii vor alege prima, bravii şi mărinimoşii, pe a doua; fiecare om care iubeşte frumosul va vedea limpede de ce parte e măreţia.

Adevărul este dumnezeul omului liber.

Omul se naşte pentru ca într-o zi să se nască un om mai bun.

Numai cei care sfarmă lanţurile minciunilor sunt oameni cu adevărat.

Tu să te uiţi fiecăruia drept în ochi! Şi-un dulău de s-o năpusti asupra ta, tu tot aşa, să i te uiţi drept în ochi şi-o să vezi că nu-ţi face nimic.

Cartea este cea mai complicată şi cea mai măreaţă minune dintre minunile create de omenire în calea ei spre fericire.



Alexei Maximovici Peşkov
(Maxim Gorki) s-a nascut in  28 martie 1868 (†18 iunie 1936), a fost un scriitor rus/sovietic, fondator al realismului socialist în literatură şi activist politic.Alexei Maximovici Peşkov s-a născut la Nijni Novgorod, a rămas orfan la vârsta de nouă ani şi a fost crescut de bunica sa, o excelentă povestitoare. La moartea ei, tânărul Alexei Maximovici a încercat să se sinucidă, în decembrie 1887. Mai apoi, a călătorit pe jos prin tot Imperiul Rus, timp de cinci ani, lucrând în diferite locuri şi acumulând o mulţime de impresii pe care le va folosi mai târziu în operele sale.

Maxim Gorki a fost pseudonimul său literar. Gorki s-a împrietenit cu Lenin după ce s-au întâlnit în 1902. Câtă vreme a fost închis, pentru scurt timp, în fortăreaţa Petru şi Pavel în timpul revoluţiei eşuate din 1905, Gorki a scris piesa de teatru Copiii soarelui, care avea acţiunea plasată în timpul epidemiei de holeră din 1862, tratând de fapt evenimentele contemporane.


În timpul primului război mondial, apartamentul lui din Petrograd s-a transformat în centrul de comandă al bolşevicilor, dar, în cele din urmă, relaţiile lui cu comuniştii s-au deteriorat.

La numai două săptămâni de la victoria Revoluţiei din Octombrie el scria: „Lenin şi Troţki n-au nici cea mai vagă idee despre drepturile omului. Ei sunt deja corupţi de otrava murdară a puterii, asta se vede după lipsa de respect neruşinată faţă de libertatea cuvântului şi faţă de alte libertăţi civice pentru care a luptat democraţia”. Scrisorile lui Lenin către Gorki din 1919 conţin ameninţări: „Te sfătuiesc să-ţi schimbi anturajul, vederile, acţiunile, altfel viaţa şi-ar putea întoarce faţa de la tine”.


Amintirile mele despre 4 martie 1977


Harta cladiri cu risc seismic

Era o seara ca oricare alta.Stateam la televizor cu mama si tata si sora cea mijlocie.Bunica si sora cea mica dormeau deja.
La televizor era un film artistic, bulgaresc, tin minte titlul filmului:”Dulce si amar”.Nu mai stiu subiectul filmului, nici macar daca era frumos…si nici nu mai conteaza.La un moment dat am simtit ceva ciudat, nu stiu cum sa descriu;era ca si cand m-as fi aflat pe o corabie in mijlocul unei furtuni.Nu stiam ce se petrece, habar n-aveam ca e cutremur.Tata ne-a spus s-o trezim pe sora cea mica si sa iesim din casa.Locuiam la parter intrun bloc tip casa cu etaj si patru apartamente asa ca imediat am iesit pe strada.Din toate casele ieseau oameni mai mult sau mai putin speriati.Eram foarte tanara in `77 si habar n-aveam ce catastrofal poate fi un cutremur.Am ramas afara multe ore, ne intalniseram cu prietenii din vecini si povesteam fiecare cum ne prinsese cutremurul:unii erau in pat, altii faceau baie sau se aflau pe strada.Bineinteles ca ne-am amuzat ca toti tinerii care habar n-au ce este un cutremur in care mor oameni.
Telefoanele nu mai functionau, nici radio-ul sau televizorul, nimeni nu stia nimic.Doar tarziu am aflat ce se intamplase si cati murisera ingropati sub daramaturi.
Au pierit atunci si cativa tineri de la noi din oras, studenti la Bucuresti printre care si doua surori gemene, studente eminente.A fost o adevarata tragedie pentru parintii lor si pentru toata lumea din oras.Una din fete fusese gasita sub daramaturi in prima zi, cea de-a doua nu era de gasit.Parintii lor au inceput sa caute in speranta ca fata e in viata.Toti ne rugam s-o gaseasca in viata.
A gasit-o dupa cateva zile.
Cand surorile au fost aduse acasa, aproape toti locuitorii orasului le- intampinat cu lacrimi in ochi, fiind alaturi de parintii care si-au pierdut copiii.Nu am fost acolo si nici la inmormantare, dar de cate ori merg la cimitir le vad mormantul ingrijit, cu  lumanari aprinse si flori.
Ma gandesc ca daca oamenii  s-ar fi luat dupa semne, n-ar fi fost asa multi morti.Ce ziceti de asta?Mi s-a intamplat mie si am citit ca multora.
Cu o noapte inainte de acel tragic 4 martie, m-am trezit din somn (de fapt am fost trezita) de sora si parintii mei.Eram in picioare langa pat, inima-mi batea cu putere si o sudoare rece imi dadea fiori de gheta.Ingrjorati, ai  mei m-au intrebat ce visasem.Nu stiam nimic, ei se trezisera la strigatele mele:”Se darama, se prabuseste”.
A doua seara a fost cutremurul devastator.De atunci nu mi s-a mai intamplat asa ceva, dar daca va fi sa fie vreodata, atunci voi sti ce sa fac.

Ziua în care Capitala a fost îngropată | VIDEO


Bucuresti, capitala cu cel mai mare risc seismic din Europa

Teatrul de balet si „Spărgătorul de nuci“

Astazi mi-am amintit de o prietena din frageda-mi copilarie pe care nu am mai vazut-o de foarte multi ani,cel putin 20 de ani.
Laura o cheama si e profesoara de balet in strainatate.A urmat cursurile liceului de coregrafie din Cluj,apoi a ajuns balerina la Opera din Iasi,prim solista mai exact.A dansat balet clasic pe multe scene din lume.Imi amintesc ca parintii ei ne spuneau pe unde mai danseaza si ce scriau ziarele.Of,of,cum au trecut anii…

Mi-am amintit de acea perioada de demult dupa ce am citit in calendarul zilei:9 februarie1917:s-a nascut Oleg Danovski, întemeietorul şcolii naţionale de balet modern; fondatorul şi directorul primului teatru de balet al ţării.Oleg Danovski a remarcat-o,cred ca a si dansat sub coregrafia lui.
Oleg Danovski senior a apărut pe scenele Teatrului Balşoi, a dansat la Opera din Milano, la New York, pe toate marile scene ale lumii.

A fost aplaudat la scară deschisă, iar carisma sa combinată cu talentul şi dăruirea cu care dansa i-au adus întotdeauna aprecierea publicului. A obţinut toate premiile importante din domeniu. Cea mai mare realizare a sa a fost regia şi coregrafia operei „Spărgătorul de nuci“ a lui Ceaikovski, operă care s-a jucat cu mare succes din 1983 şi se joacă până în zilele noastre pe marile scene din lume.

nutcracker_herm2b1
Teatrul de balet
intemeiat de Oleg Danovski in 1979,un teatru cunoscut si solicitat pretutindeni in Europa, aducator de valuta pentru stat si de prestigiu profesional si chiar bunastare pentru artisti.Erau 56-60 de dansatori, dar aveam echipa noastra de masinisti, scenografi, costumiere, iar corpul de balerini propriu-zis avea in permanenta posibilitatea sa se improspateze, atunci cind unii ramineau in strainatate, plecau in concedii de nastere si asa mai departe. Se dadea concurs si veneau de la scolile de balet din tara, din Cluj, Timisoara, Bucuresti, chiar din Constanta.

Sigur ca el, creind si acel concurs national de balet din Constanta, avusese in vedere si posibilitatea de a asigura continuitatea teatrului. Veneau foarte multi dansatori, iar el ii recruta.

Traditiile si superstitiile de Anul Nou

army-of-snowmen

Nu ma consider superstitioasa,dar citind acest articol despre traditiile si superstitiile de Anul Nou mi-am amintit ca intrun an(pe vremuri), in noaptea dintre ani petreceam de Revelion la prietena mea din clasa I,doar noi  doua si  parintii ei.Atunci am facut si  noi o incercare de a  afla ce viitor ne asteapta.Citisem intro  revista cred ca daca topim plumb  si-l turnam repede intrun pahar cu apa rece vom afla ce,cum va fi  viitorul nostru.Stiu ca a iesit o forma oarecare si ne-am chinuit sa interpretam ce reprezinta.Bineinteles ca putea fi orice  voiam.A doua oara nu am repetat „experimentul”.

Traditiile si superstitiile de Anul Nou sunt aproape aceleasi sau foarte asemanatoare in toata lumea crestina. Se spune astfel ca e bine sa ai pe masa crengute de vâsc, aducatoare de noroc si sa ai bani in buzunar pentru ca altfel vei fi lipsit de ei tot anul. Nu e bine sa imprumuti bani sau altceva in prima zi a anului. Trebuie sa faci mult zgomot la miezul noptii, clopoteii si pocnitorile având scop apotropaic, dar e semn rau daca stranuti in noaptea de Anul Nou. Carnea de porc si lintea mâncate de Anul Nou sunt aducatoare de noroc si tot anul iti va merge bine daca tii lumina aprinsa pâna la ziua.

Femeile nemaritate pot imprumuta o verigheta si daca o pun pe al treilea deget de la mâna stânga si o poarta in noaptea de Anul Nou isi viseaza viitorul sot. De asemenea isi pot visa ursitul daca taie o frânghie deasupra pernei pe care pun capul când se culca de Anul Nou. Nu este bine sa speli in prima zi a anului dar este bine sa faci ceva legat de ocupatia specifica pentru a-ti merge bine tot anul.

Vreme de mai bine de un mileniu in aproape toate tarile crestine, Anul Nou se sarbatorea odata cu Craciunul. In Tarile Române aceasta practica a fost intâlnita pâna in secolul al XIX-lea. Datorita acestui fapt in unele sate banatene sau ardelene se numeste si astazi Craciunul Mic. Totodata obiceiurile de Craciun, An Nou si Boboteaza care formeaza ciclul sarbatorilor de iarna pastreaza numeroase elemente comune, caracteristice scenariului de renovare rituala.

Revelionul contemporan este astfel un ceremonial nocturn de celebrare a mortii si renasterii simbolice a timpului si divinitatii adorate la cumpana dintre ani. Scenariul ritual care cuprinde mâncare, bautura, distractii, cum ar fi petrecerile cu masti, sunt supravietuiri ale unor orgii antice legate de marile sarbatori. Stingerea luminilor la miezul noptii sugereaza imaginea haosului iar reaprinderea lor, urmata de imbratisari si urari de sanatate si belsug, marcheaza regasirea sperantei si echilibrului.

Specific Anului Nou este Plugusorul, obicei agrar, creat dupa modelul colindelor, practicat in seara si in noaptea de Revelion si in ziua de An Nou. Ceata este de obicei alcatuita din feciori dar sunt atestate si cete mixte in care intrau fete, femei maritate si chiar oameni in vârsta. Functiile in interiorul grupului sunt bine ierarhizate dar pot fi schimbate intre ele.

Specifica este recuzita din care nu lipsesc instrumentele de facut zgomote (caldari sparte, puscoace, pârâitoare, clopote, talangi, buhaie) dar si instrumente muzicale (fluiere, vioara, cobza, acordeon), toate menite sa purifice aerul si sa indeparteze spiritele malefice. Textul este un adevarat tratat de obtinere a pâinii, evocând toate etapele pregatirii ei, de la aratul si semanatul grâului pâna la macinatul fainii si coacerea aluatului. Treptat insa textele vechi au fost invadate si partial inlocuite de texte comice privitoare la viata cotidiana.

Specifice Anului Nou sunt si alte obiceiuri cum ar fi Capra sau Sorcova, destinate in special copiilor. De asemenea copiii merg in prima zi a anului cu „Semanatul”. Obiceiul consta in recitarea unui text in timp ce in casa, in gradina, sau pe ogor se arunca seminte de secara, grâu, orez sau ovaz. Gospodinele matura aceste seminte si le arunca in grajdul vitelor.

Sursa.

Visez la un Craciun alb

fireside-christmas

Imi plac foarte mult doua melodii de Craciun.Cand le-ascult,chiar simt spiritul Craciunului si-mi amintesc de copilarie,imi amintesc de emotia pe care o aveam cand il asteptam pe Mos Craciun sa vina si pe la noi.

father-christmas

Cand am mai crescut putin,ma prinsesem care e chestia cu Mos Craciun si intotdeauna gaseam cu sora mea mijlocie cadourile care erau bine ascunse (asa credea el).

santassleigh

Melodiile mele preferate de Craciun sunt Stille Nacht si White Christmas.

Stille Nacht

Noapte de vis, timp preasfânt,
Toate dorm pe pământ
Doar două inimi veghează,
Pruncul dulce visează
Într-un leagăn de vis.
Noapte de vis
Timp preasfânt,
Dumnezeu râde blând
Pieptu-I vibreaz-a iubire
Lumii îi dă mântuire
Pacea-n ea aducând
Noapte de vis
Timp prea sfânt
Păstoraşi vin cântând
Îngerii cânta „Aleluia”
Lumii vestesc bucuria:
Domnul e pe pământ.

Noapte de vis (germană: , heilige Nacht, literal noapte tăcută, noapte sfântă) este un cântec de Crăciun. Versurile originale au fost scrise în germană de Joseph Mohr pe o melodie de Franz X. Gruber. Cântecul a fost tradus în 130 de limbi (unele utilizate curent, altele dispărute sau inventate) şi circulă în peste 300 de variante.

christmas058

White Christmas

Visez la un Craciun alb
Cum era odata
Cu varful pomilor licarind
Si cu copiii ascultand
Sa auda clopoteii saniei alunecand in zapada.
Visez la un Craciun alb
Cu fiecare felicitare pe care o scriu
Sa aveti zile senine si fericite
Si toate Craciunurile voastre sa fie albe.
I’m dreaming of a white Christmas
Just like the ones I used to know
Where the treetops glisten,
and children listen
To hear sleigh bells in the snow

I’m dreaming of a white Christmas
With every Christmas card I write
May your days be merry and bright
And may all your Christmases be white.

Scrisori pentru Mos Craciun.

 

Printesa Grace

Grace Kelly

Toate fetitele se viseaza printese, iar cand cresc putin mai mari viseaza ca intro buna zi va veni si printul frumos si viteaz calare pe un cal (nu conteaza culoarea calului).Daca visul fetitei se va implini sau nu, asta depinde de norocul fiecareia.

In adolescenta am avut ocazia sa vad multe poze cu printese si regine adevarate si am aflat povestile lor din revistele pe care le primea mama din Austria.Nici nu va puteti inchipui ce asteptate erau cele trei reviste nu numai de noi, dar si de catre prietenele noastre si ale mamei.Nu-mi amintesc acum titlurile revistelor, dar erau in genul revistei Femeia.Update:am aflat,„Das Neue Blatt”.

In fiecare numar al revistei erau articole si poze cu regina  Silvia a Suediei, fiica unui om de afaceri german de care s-a indragostit Gustav al Suediei.Multe articole erau cu Grace, printesa de Monaco casatorita cu Rainier, mama a trei copii:Caroline, cea mai mare (nascuta in aceeasi zi, luna si an cu mine), Albert si Stephanie.Ne-a impresionat foarte tare povestea trista a familiei regale de Monaco, mai ales moartea tragica a printesei Grace.

Grace Kelly s-a nascut in 12 noiembrie 1929 in Philadelphia. La varsta de 10 ani debuteaza in teatru, apoi se muta la New York, unde lucreaza ca model si intra la American Academy of Dramatic Arts.In timp ce filmau pe Riviera franceza, ea l-a intalnit pe Printul Rainier III de Monaco, iar intre ei s-a infiripat o poveste de dragoste ce a facut rapid inconjurul lumii.A urmat o nunta fastuoasa. In 1962 a anuntat ca va juca in Marnie, in regia lui Hitchock, dar a renuntat in scurt timp, si nu a mai jucat niciodata.
Grace Kelly a murit in 14 septembrie 1982, in urma unui atac de cord, in timp ce se afla la volan.

Trei generatii de printese