Arhive blog

Alexandru Macedonski(14 martie 1854 – 24 noiembrie 1920), poet, prozator, dramaturg și publicist român

Alexandru Macedonski

Alexandru A. Macedonski (n. 14 martie 1854, București — d. 24 noiembrie 1920, București) a fost un poet, prozator, dramaturg și publicist român. Supranumit poetul rondelurilor, inspirându-se din literatura franceză, este primul reprezentant al simbolismului în literatura română.

Strigătul inimii
de Alexandru Macedonski

Avântă-te, suflet, prin dulce cântare
Și spune la lume, când este trădare,
Ca s-o deșteptăm!
Căci dulcea-ne țară trădată greu este;
Române, la arme! Poetu-ți dă veste,
Cu toți să luptăm!

Învinge-vei oare? Nimic nu reține
Torentul ce curge și spre mare vine,
De însuși împins.
Zdrobește odată și lanțul sclaviei,
Iar după-aceea te dă bucuriei,
Când tu ai învins!

Vezi cine-n tăcere, pumnalu-și gătește!
Vezi sub aste roze c-aspida-și târăște
Un corp veninat,
D-aceea acuma, la arme, române!
Nimic decât lupta, alt nu-ți mai rămâne,
Când ești oprimat;

Când legea cea sanctă vedea-vei călcată…
O lege prin lupte ce fu proclamată!…
Nu! Nu vei tăcea;
Sub stindardul țării, cu toți ne vom strânge;
Călcătorii legii vor zace în sânge;
Ne vom răzbuna!

Române,-ți trebuie, spre a te conduce,
Un cap unde mintea, mai mult va străluce,
Și tu-l vei găsi!
Un om ce renunță la tot pentru țară,
Nu unul ce este o cumplită hiară
Când poate zdrobi!

Nimic, nici chiar speranţa…Alexandru Macedonski

Nimic, nici chiar speranţa…
de Alexandru Macedonski

Nimic, nici chiar speranţa în suflet nu mai cântă
Când mut e viitorul şi aripa ţi-e frântă…
Departe laşi în urmă al visurilor rai…
Şi lacrima, chiar dânsa, când pică pe hârtie,
E rece ca îngheţul din inima pustie
De florile din mai!

Nimic, nici chiar speranţa în ochi nu licăreşte
Când ziua după ziuă bolnavă se târăşte…
Şi poate ca să fie de aur cerul plin,
Şi poate s-aibă stele albastra adâncime,
Verdeaţă nouă, câmpul, pădurea, -ntunecime
Şi râul alb, — suspin!

Nimic, nici chiar speranţa în groapă după tine
Atunci nu mai voieşte să vie, — şi nu vine!…
Şi poate ca să fie orice după mormânt
Dreptate omenească făcută unui nume,
O viaţă viitoare, şi-n tainica ei lume

Noi aripi, — nou avânt!

Desperarea
de Alexandru Macedonski

Atâtea chinuri mă tot apasă,
Curând ca floarea voi veşteji!
Şi spun la oameni, dar ce le pasă
Dac-a mea viaţă se va fini?
Nici consolare nu am în lume,
Chiar râd mulţime de cântul meu.
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume!
Suflete, zboară la Dumnezeu!

Crezui odată c-a mea durere
Ea se va stinge, dar eu mă sting!
Căci nu am voie, şi n-am putere
Moartea ce vine ca să o resping.
O consolare de l-astă lume
Nu aflai încă la chinul meu.
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!

În van vegheat-am fără-ncetare,
Scriind în versuri dulci lecţiuni.
Lumea-şi râse d-a mea cântare,
Râse d-a mele lamentaţiuni!
Şi vai! nu este streina lume
Patria-mi râse de chinul meu,
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!

Al meu părinte servit-a însă,
Servit-a ţara unde născu;
Putu să strângă, dar el nu strânse!
În sărăcie el petrecu!
Oh! şi ce moarte îl luă din lume!…
Dar râdeţi toţi de cântul meu.
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!

Văduvi avute, recompensate,
În aste timpuri sunt nencetat,
Cele sărace sunt delăsate…
Omul virtuţii e insultat!
Aşa ajunge a noastră lume…
Plânsul opreşte cântecul meu.
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!

Rondelul ajungerii la cer
de Alexandru Macedonski

În cer s-ajunge dintr-un salt,
Sau nu s-ajunge-n veci de veci…
Te-aruncă-n el un cântec-nalt,
În care-al vieţii plâns îneci.

Spărgând fluidicul său smalt,
Ca o săgeată de-aur treci. –
În cer s-ajunge dintr-un salt,
Sau nu s-ajunge-n veci de veci.

I se mai dă-n sfârşit asalt
Sub jar de patimi când te pleci,
În al tău suflet când n-ai alt
Decât fiorii dulci şi reci… –
În cer s-ajunge dintr-un salt.


Ecourile nopţii
de Alexandru Macedonski

Inima-mi ce se îmbată,
Bată,
Bată căci beat de amor,
Mor!

Pe braţe-mi iată se-nclină
Lină;
Viaţa să-mi ceară i-aş da,
Da!

Afară e nori, furtună,
Tună!
În casă, pace şi traiu,
Raiu!

Cu buzele-n foc brunite,
Unite,
Nu mai formăm amândoi
Doi!

Ca şerpi de flăcări, plăviţe
Viţe
Din păru-i, m-ard, mă omor,
Mor!

Mor, dar încă o să plângă
Lângă
Piatra subt care-oi zăcea,
Ea!

Ah! jalea mea e adâncă,
Încă
N-am vieţuit şi disper,
Per!

Dar ea, săruturi o mie,
Mie
Îmi dă ş-astfel redeviu
Viu!…

Atunci privirea-mi revarsă,
Arsă
De al plăcerii pojar,
Jar!

Iar luna întunecată
Cată
La noi, printre, nori umblând,
Blând!

Şi-n nori când dânsa dispare,
Pare
În umbră sânu-i rozalb,
Alb!

Fioru-atunci mă petrece,
Rece
Prin piept ca un ascuţit
Cuţit!

Că-n lume asemănare
N-are
Dând lumii ocol împrejur,
Jur!

Sprîncene vin să se-mbine
Bine,
Umbrind pe feţi de ninsori,
Sori!

Chipu-i într-una, plăcere,
Cere!
Dulcile-i vorbe ce-ncântă,
Cântă!

Adio zile amare!…
Mare
Făcu fericirea mea,
Ea!

Acel ce-amorul desminte,
Minte!
La noi, cu farmeci divine,
Vine!

Amorul crezut o poveste,
Este!
Iată-l în inimă-mi chiar,
Iar!


Alexandru M. Macedonski ( 14 martie 1854 — 24 noiembrie 1920) a fost un poet şi prozator, dramaturg, şef de cenaclu literar, publicist român.

Alexandru A. Macedonski, poetul, se naşte în Bucureşti, în casele din Calea Dorobanţi, astăzi dispărute ca urmare a sistematizării Pieţii Romane, şi a fost, la 24 martie, botezat la biserica din mahalaoa Precupeţii Noi, având ca naşă pe „cucoana Joiţa sin polcovnicul Paznanschi din mahalaoa Precupeţilor Noi“, bunica sa paternă. Numele tatălui e trecut în mitrică „Alicsandru maor”, fără numele de familie, rectificare făcută pe actul de botez de către Primăria Sectorului de Galben, la 16/28 dec. 1875.

Vant de toamna

sursa poze

Vant de toamna

de Alexandru Macedonski

Ma zoresc sa scriu degraba…
Pentru ce, nu stiu nici eu:
Ma zoreste Dumnezeu?
Simt ca viata mea e slaba?
Cand apusul e mai falnic,
Norii toti cand stralucesc,
Melancolic ii privesc
Si raman cu ochiul jalnic.

Este oare, este oare,
Semn de moarte pe curand
Versul meu ce plange bland
Ca susurul de izvoare?
Cu octombrie ce vine,
Fi-voi oare frunza-n vant
Doborata la pamant
Si uitata de oricine?
De-aud clopotul de jale,
Fara voia mea tresar,
De-ntalnesc funebrul car,
Ma intorc din a mea cale.

In arcane de padure

de Alexandru Macedonski

In arcane de padure intuneric ce spaimanta.
Frunza tace langa frunza si copac langa copac;
Noapte trista, noapte muta, noapte moarta, cer opac —
Dar privighetoarea canta, dar privighetoarea canta.
In arcane de padure vijelie ce spaimanta,
Trasnet rosu ce-nfasoara si surpare de potop;
Pentru ce e armonia o manie fara scop,
Dar privighetoarea canta, dar privighetoarea canta.
In arcane de padure grozavie ce spaimanta,
Aurora-ntarziata nu s-arata sub frunzis,
Intunericul in cale i s-a pus in curmezis —
Dar privighetoarea canta, dar privighetoarea canta.
Povestea lui Lucia,un copilas de 3 ani.