Arhive blog

Igor Grabar (25 martie 1871 – 16 mai 1960), pictor post-impresionist rus

Igor Grabar - Winter Morning

Igor Grabar – Winter Morning

 Igor Grabar - Frost.

Igor Grabar – Frost.

Igor Grabar - Sunrise

Igor Grabar – Sunrise

 Igor Grabar - Sunrise

Igor Grabar – Sunrise

Igor Grabar - The Frost

Igor Grabar – The Frost

Igor Grabar - Frosty Morning. Pink Rays

Igor Grabar – Frosty Morning. Pink Rays

Igor Grabar - February sky

Igor Grabar – February sky

Igor Grabar - February Azure 1904

Igor Grabar – February Azure 1904

 Igor Grabar - Birch Alley

Igor Grabar – Birch Alley

Igor Grabar - Winter. Rook Nests

Igor Grabar – Winter. Rook Nests

 Igor Grabar - Snow in March -1904

Igor Grabar – Snow in March -1904

Igor Grabar - Winter Landscape

Igor Grabar – Winter Landscape

Igor Grabar - Winter

Igor Grabar – Winter

Igor Grabar - The Frost. Sunrise

Igor Grabar – The Frost. Sunrise

Igor Grabar - Zamoskvorechye Thoroughfare. Grey Day

Igor Grabar – Zamoskvorechye Thoroughfare. Grey Day

Igor Grabar - Zamoskvorechye Thoroughfare

Igor Grabar – Zamoskvorechye Thoroughfare

Igor Grabar - Moscow Patio

Igor Grabar – Moscow Patio

 Igor Grabar - September Snow

Igor Grabar – September Snow

Igor Grabar - Corner of Moscow.

Igor Grabar – Corner of Moscow.

Igor Grabar - Old Barn In Winter

Igor Grabar – Old Barn In Winter

Igor Grabar - Balustrade

Igor Grabar – Balustrade

 Igor Grabar - March, 1939

Igor Grabar – March, 1939

 Igor Grabar - Last Snow

Igor Grabar – Last Snow

Igor Grabar - Abramtsevo. Fence

Igor Grabar – Abramtsevo. Fence

Igor Grabar - Young Oaks

Igor Grabar – Young Oaks

 Igor Grabar - Morning Dew

Igor Grabar – Morning Dew

Igor Grabar – Delphiniums In The Garden

Igor Grabar - In the garden delphiniums

Igor Grabar – In the garden delphiniums

Igor Grabar - Sunflowers

Igor Grabar – Sunflowers

 Igor Grabar - Pavilion in Kuzminki

Igor Grabar – Pavilion in Kuzminki

Igor Grabar - May evening

Igor Grabar – May evening

Igor Grabar - Rowans

Igor Grabar – Rowans

Igor Grabar - Pock

Igor Grabar – Pock

Igor Grabar - Autumn, Rowan Tree and Birches

Igor Grabar – Autumn, Rowan Tree and Birches

Igor Grabar - Afternoon Tea, 1904

Igor Grabar – Afternoon Tea, 1904

Igor Grabar - Grabar's wife, her sister and cornflowers, 1914

Igor Grabar – Grabar’s wife, her sister and cornflowers, 1914

Igor Grabar - Portrait of Valentina Grabar, the Artist's Wife

Igor Grabar – Portrait of Valentina Grabar, the Artist’s Wife

Igor Grabar - Samovar.

Igor Grabar – Samovar.

Igor Grabar - Winter. Portrait of the Painter's Daughter

Igor Grabar – Winter. Portrait of the Painter’s Daughter

 Igor Grabar - Self-Portrait in a Fur-Coat. 1947

Igor Grabar – Self-Portrait in a Fur-Coat. 1947

 Igor Grabar - Self-Portrait. 1934

Igor Grabar – Self-Portrait. 1934

Igor Grabar - Self-portrait with Wife

Igor Grabar – Self-portrait with Wife

Igor Grabar - Reading. V.M.Grabar portrait, the artist's wife

Igor Grabar – Reading. V.M.Grabar portrait, the artist’s wife

Igor Grabar - Portrait of the Painter's Son. 1935

Igor Grabar – Portrait of the Painter’s Son. 1935

 Igor Grabar - Svetlana

Igor Grabar – Svetlana

Igor Grabar - Portrait of Emmanuil Hrabar (painter's father).

Igor Grabar – Portrait of Emmanuil Hrabar (painter’s father).

 Igor Grabar - The Fat Women

Igor Grabar – The Fat Women

Igor Grabar - Flora

Igor Grabar – Flora

Igor Grabar - Spring breeze

Igor Grabar – Spring breeze

Igor Grabar - Untidy Table

Igor Grabar – Untidy Table

Igor Grabar - Morning Tea-1917

Igor Grabar – Morning Tea-1917

Igor Grabar - Morning Tea (1939-54)

Igor Grabar – Morning Tea (1939-54)

Igor Grabar - Lilacs and Forget-Me-Nots

Igor Grabar – Lilacs and Forget-Me-Nots

Igor Grabar - Lilacs and Forget-Me-Nots

Igor Grabar – Lilacs and Forget-Me-Nots

Igor Grabar - Still Life of Flowers and Fruit

Igor Grabar – Still Life of Flowers and Fruit

Igor Grabar - Chrysanthemums

Igor Grabar – Chrysanthemums

Igor Grabar - Blue Tablecloth

Igor Grabar – Blue Tablecloth

Igor Grabar - Pears

Igor Grabar – Pears

Igor Grabar - Apples

Igor Grabar – Apples

Igor Grabar - Red Apples on Blue Tablecloth, 1920

Igor Grabar – Red Apples on Blue Tablecloth, 1920

Igor Emmanuilovich Grabar  (in rusa: Игорь Эммануилович Грабарь, 25 martie 1871, Budapesta – 16 mai 1960, Moscova) a fost un pictor  post-impresionist si istoric de seama al artei ruse. Grabar, descendent al unei familii instarite, s-a pregatit sub indrumarea lui Ilya Repin in Saint Petersburg si a lui Anton Ažbe in Munchen. A atins punctul culminant in pictura in 1903–1907, a fost remarcat pentru tehnica divisionista particulara aproape de pointilism si pentru redarea zapezii.

Igor Grabar (25 martie 1871 – 16 mai 1960), pictor post-impresionist rus

Tot in 25 martie s-a nascut Juan Carreño de Miranda (25 martie 1614 – 3 octombrie 1685), pictor spaniol din perioada barocului.

Juan Carreño de Miranda (25 martie 1614 – 3 octombrie 1685), pictor baroc spaniol

Juan Carreño de Miranda – Queen Mariana de Austria as a Widow

Juan Carreño de Miranda – La Infanta Maria Teresa

Juan Carreño de Miranda - Inés de Zúñiga, Countess of Monterrey - Google Art Project

Juan Carreño de Miranda – Inés de Zúñiga, Countess of Monterrey – Google Art Project

Juan Carreño de Miranda - Claudia Felicitas of Austria

Juan Carreño de Miranda – Claudia Felicitas of Austria

Juan Carreño de Miranda - Carlos II of Spain

Juan Carreño de Miranda – Carlos II of Spain

Juan Carreño de Miranda - Carlos II de España

Juan Carreño de Miranda – Carlos II de España

Juan Carreño de Miranda - Carlos II, con armadura

Juan Carreño de Miranda – Carlos II, con armadura

Juan Carreño de Miranda - Carlos II

Juan Carreño de Miranda – Carlos II

Juan Carreño de Miranda - Bufon Francisco Bazan

Juan Carreño de Miranda – Bufon Francisco Bazan

 Juan Carreño de Miranda - Eugenia Martinez Vallejo

Juan Carreño de Miranda – Eugenia Martinez Vallejo

Juan Carreño de Miranda - La Monstrua Desnuda (Eugenia Martinez Vallejo Unclothed)

Juan Carreño de Miranda – La Monstrua Desnuda (Eugenia Martinez Vallejo Unclothed)

Juan Carreño de Miranda - Childhood of Virgin Mary

Juan Carreño de Miranda – Childhood of Virgin Mary

Juan Carreño de Miranda – Inmaculada or Assumption

Juan Carreño de Miranda - La Magdalena penitente - Google Art Project

Juan Carreño de Miranda – La Magdalena penitente – Google Art Project

Juan Carreño de Miranda - St James the Great in the Battle of Clavijo

Juan Carreño de Miranda – St James the Great in the Battle of Clavijo

 Juan Carreño de Miranda - Baptism of Christ

Juan Carreño de Miranda – Baptism of Christ

Juan Carreño de Miranda - Fundation of the Order of Trinitaries

Juan Carreño de Miranda – Fundation of the Order of Trinitaries

Juan Carreño de Miranda - Saint Sebastian

Juan Carreño de Miranda – Saint Sebastian

Juan Carreño de Miranda - Saint Sebastian

Juan Carreño de Miranda – Saint Sebastian

Juan Carreño de Miranda (Avilés, 25 martie 1614 – Madrid, 3 octombrie 1685) a fost un pictor spaniol din perioada barocului.

S-a nascut in Avilés din Asturias, fiul unui pictor cu acelasi nume, Juan Carreño de Miranda. Familia lui s-a mutat la Madrid in 1623, iar el s-a pregatit acolo cu Pedro de Las Cuevas si Bartolomé Roman. A intrat in atentia lui Diego Velázquez pentru lucrarile din manastirea Doña María de Aragón si din biserica El Rosario. In 1658 Carreño a fost angajat ca asistent pentru o comanda regala sa picteze frescele la Alcázar din Madrid, care a fost distrusa de un incendiu in 1734. In 1671, la moartea lui Sebastian de Herrera, el a fost numit pictor al Curtii reginei (pintor de cámara) si a inceput sa picteze portrete. A refuzat sa fie facut cavaler al ordinului Santiago, spunand ca pictura nu are nevoie de onoruri, ea se daruieste lumii.

Juan Carreño de Miranda (25 martie 1614 – 3 octombrie 1685), pictor baroc spaniol

Tot in 25 martie s-a nascut Ana Blandiana(n. 25 martie 1942, Timişoara) este o poetă şi o luptătoare pentru libertate civică în România.

Tot in 25 martie s-a nascut Igor Grabar (25 martie 1871 – 16 mai 1960), pictor post-impresionist rus.

Din blogosfera.

Mirela Pete.Ilustratori care îmi plac: Arhur Rackham

Mirela Pete.Ilustratori care îmi plac: Edmund Dulac

Ioan Usca.Fazan

Teo Negură.Poveste de vis (74)

Punctul de vedere.Cautari

Pilula lu` Lisandru.Mihail Boldea sau tupeu pus la greu

Juan Carreño de Miranda (25 martie 1614 – 3 octombrie 1685), pictor spaniol din perioada barocului

Juan Carreño de Miranda – Queen Mariana de Austria as a Widow

Juan Carreño de Miranda – Portrait of the young Charles II of Spain

Juan Carreño de Miranda - Carlos II de España

Juan Carreño de Miranda – Carlos II de España

Juan Carreño de Miranda - Carlos II, con armadura

Juan Carreño de Miranda – Carlos II, con armadura

Juan Carreño de Miranda - Carlos II

Juan Carreño de Miranda – Carlos II

Juan Carreño de Miranda – La Infanta Maria Teresa

Juan Carreño de Miranda – Inmaculada or Assumption

Juan Carreño de Miranda - Irod's feast

Juan Carreño de Miranda – Irod’s feast

 

 

 

 

Juan Carreño de Miranda (Avilés, 25 martie 1614 – Madrid, 3 octombrie 1685) a fost un pictor spaniol din perioada barocului.

S-a nascut in Avilés din Asturias, fiul unui pictor cu acelasi nume, Juan Carreño de Miranda. Familia lui s-a mutat la Madrid in 1623, iar el s-a pregatit acolo cu Pedro de Las Cuevas si Bartolomé Roman. A intrat in atentia lui Velázquez pentru lucrarile din manastirea Doña María de Aragón si din biserica El Rosario. In 1658 Carreño a fost angajat ca asistent pentru o comanda regala sa picteze frescele la Alcázar din Madrid, care a fost distrusa de un incendiu in 1734. In 1671, la moartea lui Sebastian de Herrera, el a fost numit pictor al Curtii reginei (pintor de cámara) si a inceput sa picteze portrete. A refuzat sa fie facut cavaler al ordinului Santiago, spunand ca pictura nu are nevoie de onoruri, ea se daruieste lumii.

Juan Carreño de Miranda (25 martie 1614 – 3 octombrie 1685), pictor baroc spaniol

Tot in 25 martie s-a nascut Igor Grabar (25 martie 1871 – 16 mai 1960), pictor post-impresionist rus.

Din blogosfera. Cristian Lisandru.Viaţa văzută din interiorul Matrixului

Sfânta Ecaterina de Siena (1347-1380)-Patroană a Italiei

Update:Alexandru Hărăniţă, 7 ani.Diagnostic: Neuroblastom abdominal, cu metastaze craniene.
Dacă puteţi şi vreţi să ajutaţi direct:
ING – Bucureşti
RON: RO 98 INGB 0000 9999 0173 7193
Deschis pe numele copilului, Hărăniţă Alexandru
Contact părinţi: Hărăniţă Marius şi Aura, telefon: 0762 800 658, 0762 792 571
Domiciliu: Râmnicu Sărat, str. Fundătura Domireşti nr 5 (Cartierul Zidarilor), judeţul Buzău (poşta nr. 1)

St Catherine by Tiepolo

Sfânta Ecaterina de Siena ( 25 martie 1347 – 29 aprilie 1380).Învăţător al Bisericii – Patroană a Italiei

Istoria omenirii şi a Bisericii cunoaşte apariţia unor genii, persoane înzestrate cu daruri extraordinare, care au intervenit, uneori chiar din copilărie, în diferite domenii de activitate şi au adus schimbări profunde: Sfânta Ecaterina de Siena este un fel de geniu în viaţa spirituală şi în istoria Bisericii.

S-a născut în ziua de 25 martie 1347, fiind al 24-lea copil al familiei Iacob şi Lapa Benincasa, umili boiangii din oraşul Siena. Părinţii i-au dat numele de Ecaterina. La vârsta de şapte ani, dovedind o cunoaştere prematură a realităţilor şi primejdiilor vieţii, se obligă cu jurământ de a nu cunoaşte altă iubire decât a lui Cristos: este ceea ce s-a numit „căsătoria mistică a Ecaterinei”. Că acest act nu a fost rodul unei fantezii copilăreşti o va dovedi întreaga ei viaţă. Părinţii încearcă să o determine să se căsătorească, insistă, recurg la violenţă şi în cele din urmă îi interzic să mai iasă din casă. Timp de trei ani va duce o viaţă de aspră de singurătate; munceşte ca o servitoare, îşi impune posturi îndelungate, se învaţă să doarmă puţin şi fără încetare se aude murmurul rugăciunilor prin care imploră pe Dumnezeu să îi dăruiască adevărata cunoaştere de sine, părere de rău pentru greşelile făcute, întoarcerea păcătoşilor şi pacea lumii dezbinate. După trei ani de zile, tatăl se resemnează şi se declară de acord cu hotărârea fiicei sale.

Ea cere să fie primită în rândul Ordinului al III-lea Dominican şi, în sfârşit, părăseşte casa părintească. Oraşul era adesea câmpul de luptă între diferite familii, sau diferite grupări politice: străzile pline de răniţi, spitalele supraîncărcate, oamenii parcă cuprinşi de turbare, o determină pe Ecaterina, alături de un grup de femei inimoase, să iasă în stradă şi să pornească la lucru. Organizează ajutorarea celor sinistraţi şi săraci, intră în spitale şi îndeplineşte munci care erau rezervate bărbaţilor şi femeilor în vârstă; ajunsă în faţa unui lepros rău mirositor, pentru a-şi învinge repulsia ce o cuprinsese, se apleacă şi îi sărută picioarele desfigurate. Rănile, greutăţile, lipsurile nu o dezgustă; în schimb apropierea de sufletele împietrite în răutate o face uneori să leşine. Se ocupă de reeducarea fetelor decăzute, evacuează răniţii din învălmăşala luptelor de pe stradă, se apropie de muribunzi şi îi pregăteşte de moarte.

Sfânta Ecaterina de Siena-Domenico Beccafumi

În 1369 este condamnat la moarte un tânăr din Perugia pentru încercare de revoltă: el se frământă îngrozitor şi din disperare blesteamă pe Dumnezeu şi pe oameni. Cu o zi înainte de execuţie, în celulă intră o tânără de douăzeci şi doi de ani, care îl invită să se roage împreună cu ea: rugăciunea aduce pacea şi credinţa în sufletul lui zbuciumat; cere să se spovedească şi să primească Sfânta Împărtăşanie şi liniştit aşteaptă sfârşitul. A doua zi, când ajunge la eşafod, tânăra era acolo. Îi ia capul în mâinile ei delicate şi îi şopteşte numele „Isus”; apoi „fratele meu dulce, e ziua nunţii: peste puţin vei începe viaţa fără de sfârşit!”

Îndrăzneşte să înfrunte mulţimea agitată, luând apărarea evreilor şi a copiilor nelegitimi, după care se arunca cu pietre. Eroismul Ecaterinei ajunge la culme în timpul ciumei din 1374, când refuză să părăsească oraşul, alături de alte douăzeci şi şapte de femei, cu care îngrijeşte pe ciumaţi, cară în spate trupurile celor morţi, ajută la îngroparea lor. Când flagelul a încetat, concetăţenii ei îi răsplătesc munca şi jetfele cu vorbe de ocară şi insinuări răutăcioase. Era ultima piatră preţioasă în coroana de merite a Ecaterinei. Cristos, Mântuitorul, îi apare într-o vedenie şi îi întipăreşte semnele rănilor Sale, la mâini, la picioare şi la coastă; Ecaterina va purta aceste răni până la moarte. Apoi îi spune: „De acum vei părăsi chilia ta, oraşul şi ţara. Eu voi fi cu tine şi te voi duce să vorbeşti întregii lumi. Vreau să te trimit la Episcopi, la conducătorii Bisericii şi ai creştinătăţii, pentru ca o femeie slabă să dea de ruşine mândria celor tari.”

În această perioadă, Italia era pradă unor războaie fratricide. Părintele creştinătăţii, Papa, era încă prizonier în castelul de la Avignon, şi când Urban al V-lea revine la Roma, este nevoit să se întoarcă la Avignon din pricina răscoalelor puse la cale de unele familii interesate. Urban al V-lea moare plin de tristeţe şi îl urmează Grigore al XI-lea. Ecaterina merge din capitală în capitală de provincii şi de ţări, fiind considerată o mesageră a Cerului. Ajunsă la Grigore al XI-lea, îi spune: „Ridică-te, fii bărbat – îţi spun eu că nu trebuie să te temi de nimic.” Grigore al XI-lea revine la Roma. Dacă „exilul babilonic” al Bisericii a luat sfârşit, este darul lui Dumnezeu şi meritul Ecaterinei de Siena. Dar cu intrarea triumfală a Papei în Roma, nu a luat sfârşit misiunea Ecaterinei: trebuia începută opera de refacere a vieţii spirituale ajunsă într-o stare jalnică, atât în rândul credincioşilor, cât şi al clerului.

Ecaterina, neştiind să scrie, dictează zeci de scrisori, uneori la mai mulţi secretari, scrisori adresate Papei, Episcopilor, regilor, condotierilor şi multor persoane simple. Ni s-au păstrat 307 dintre ele: sunt pline de înţelepciune, credinţă şi realism. De asemenea a dictat şi o carte: „Dialog despre Providenţa Divină”, carte care l-a determinat pe Papa Paul al VI-lea, la 4 octombrie 1970, să o declare pe Sfânta Ecaterina de Siena „Învăţător al Bisericii”.

Răspunzând chemării Papei Urban al VI-lea, vine din nou la Roma pentru a-l ajuta în rezolvarea unor probleme însemnate. Aici se îmbolnăveşte grav. În dimineaţa zilei de duminică, 29 aprilie 1380, se adresează celor dragi care o încurajau: „Să vă iubiţi cu sinceritate unii pe alţii”, şi după ce mai rosteşte odată numele „Isus”, inima ei încetează a mai bate. Ecaterina de Siena părăseşte pământul, dar lasă prin viaţa, scrisorile şi opera ei, un izvor de lumină şi de încurajare. În 29 aprilie 1461 a fost ridicată la cinstea altarelor, iar în 1939 a fost proclamată patroana principală a Italiei, împreună cu Sfântul Francisc de Assisi.

„Tu ai voit, Doamne, să trimiţi o femeie, care să scuture Roma de praf, fără a sfărâma mormântul lui Petru.” (L. De la Bouillerie)

adaptare după „Vieţile Sfinţilor”

Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti