Arhive blog

Aleksandr Makovsky(1869 – 1924), pictor rus

Aleksandr Makovsky – On an Apiary, 1916

Aleksandr Makovsky – The tea drinkers

Aleksandr Makovsky - Easter Table

Aleksandr Makovsky – Easter Table

Aleksandr Vladimirovich Makovsky (in rusa: Александр Владимирович Маковский; 1869- 1924) a fost un pictor rus. S-a nascut in Moscova, fiul artistului Vladimir Makovsky, iar din 1894-5 a studiat la Academia Imperiala de Arte din Saint Petersburg. De asemenea a studiat si la Scoala de Pictura, Sculptura si Arhitectura din Moscova. In anii 1890 a fost un membru activ al miscarii MTKh si a facut parte din gruparea Miscarea Itineranta din anul 1902, incepand sa expuna in expozitii impreuna cu ei din 1899. Va continua sa expuna cu Itinerantii pana in 1922, timp in care a inceput sa predea la Academia Imperiala de Arte (in 1898) si a devenit academician deplin in 1911. In 1924 a inceput sa expuna cu alt grup de artisti, Asociatia Artistilor din Rusia Revolutionara (AKhRR), insa a murit curand dupa aceea.

Aleksandr Makovsky(1869 – 1924), pictor rus

In 23 mai s-a nascut Carl Heinrich Bloch ( 23 mai 1834 – 22 februarie 1890), pictor danez.

Din blogosfera.

Herri met de Bles(c. 1510 – c. 1555–1560), pictor flamand

Herri met de Bles - Landscape with the Flight into Egypt

Herri met de Bles – Landscape with the Flight into Egypt

Herri met de Bles - Landscape with the Flight into Egypt

Herri met de Bles – Landscape with the Flight into Egypt

Herri met de Bles - Preaching of St. John the Baptist

Herri met de Bles – Preaching of St. John the Baptist

Herri met de Bles - Way to Calvary

Herri met de Bles – Way to Calvary

Herri met de Bles - Landscape with Sodom on fire, Lot and his daughters

Herri met de Bles – Landscape with Sodom on fire, Lot and his daughters

Herri met de Bles - Landscape with St. Christopher (detail)

Herri met de Bles – Landscape with St. Christopher (detail)

Herri met de Bles - Landscape with a Foundry

Herri met de Bles – Landscape with a Foundry

Herri met de Bles – The Paradise

Herri met de Bles – The Inferno

Herri met de Bles(cunoscut si ca Herri de Dinant, Herry de Patinir si Civetta) (c. 1510 – c. 1555–1560) a fost un pictor flamand al Renasterii de Nord si pictor manierist de peisaje.

Se cunosc foarte putine despre acest artist. Se presupune ca a intrat in breasla St. Luke din Antwerp  in 1535 si ca afost pictor de Curte pentru ducii d’Este Dukes din Ferrara, unde si-a incheiat cariera cunoscut ca  „Il Civetta”. A contribuit impreuna cu posibilul unchi al sau, Joachim Patinir, la crearea unui stil distinct de pictura a peisajelor combinate cu scene istorice sau religioase  in compozitii definite de perspectiva si efecte de atmosfera. De asemenea, impreuna cu un grup din Antwerp format din adeptii lui Hieronymus Bosch din care faceau parte Jan Mandyn, Pieter Huys si Jan Wellens de Cock, Met de Bles a continuat traditia imaginii fantastice din manierismul nordic.

Herri met de Bles(c. 1510 – c. 1555–1560), pictor flamand

In 23 mai s-a nascut Carl Bloch (23 mai 1834 – 22 februarie 1890) , pictor danez.

Din blogosfera. 

Mirela Pete.E timpul pentru îngheţată!

Clipe de Cluj.Zilele oraşului Cluj-Napoca. Zi-le de Cluj! 27 mai – 3 iunie

Caius.Conexiuni

Ioan Usca.Ultimul Mitropolit – 39

Teo Negură.Ciorna

PILULA LU` LISANDRU – Prizonierii torţionarilor economici şi politici

Cristian Lisandru.Siestă

Gabriela Savitsky.Florar

lunapatrata.Descantec de viaţă şi moarte…

Carl Bloch (23 mai 1834 – 22 februarie 1890), pictor danez

Carl Bloch - Gethsemane

Carl Bloch – Gethsemane

Carl Bloch - Mary and Elizabeth

Carl Bloch – Mary and Elizabeth

Carl Bloch - The Annunciation

Carl Bloch – The Annunciation

Carl Bloch - The Holy Night

Carl Bloch – The Holy Night

Carl Bloch - Christian II imprisoned in the tower at Sønderborg castle

Carl Bloch – Christian II imprisoned in the tower at Sønderborg castle

 Carl Bloch - In a Roman Osteria - Google Art Project

Carl Bloch – In a Roman Osteria – Google Art Project

Carl Bloch - Self Portrait

Carl Bloch – Self Portrait

 

 

 

Carl Heinrich Bloch ( 23 mai 1834 –  22 februarie 1890), pictor danez.

S-a nascut in Copenhaga si a studiat cu  Wilhelm Marstrand la Academia Regala Daneza de Arta.

Primele sale lucrari au descris scene rurale din viata de fiecare zi. Intre 1859 si 1866, Bloch a trait  in Italia, aceasta perioada fiind  importanta in evolutia picturilor cu teme istorice.

Carl Heinrich Bloch ( 23 mai 1834 – 22 februarie 1890), pictor danez

Invitatie la pictura pentru:

Mirela, Ioan Usca,  Caius,  Cristian ,  Elisa,  Gabriela Elena, CELLA (care vrea sa plece),

„De dragoste”…

a rose for my love

Nu stiu daca am citit vreodata ceva  din lucrarile lui Garabet Ibraileanu si  tocmai de aceea am ramas placut impresionata cand am citit cateva textulete ale acestui scriitor roman mai putin cunoscut de unii dintre noi.M-am gandit ca cel mai potrivit  e textul despre dragoste fiindca  e  asa de minunat sa iubesti si sa fii iubit.Din pacate,iubirea are si partile ei mai putin placute si multa suferinta.E cam lung textul,dar sper ca vom avea rabdare sa-l citim in intregime.

1. Amor adevărat e acela la care ia parte şi imaginaţia şi inima. Amorul, lipsit de una din aceste două părţi, e o stare bolnavă a individului.

2. Ceea ce se numeşte imaginaţie în amor e partea estetică a acestuia; ceea ce se zice inimă, e partea lui senzuală.

3. Ce este dragostea? Şi anume dragostea pentru un individ, nu dragostea de oameni în general? Este un fel de afinitate între doi oameni.

Dacă este o afinitate între doi oameni, atunci, fireşte, trebuie să fie o afinitate între toate chipurile de a fi ale acestor doi oameni. Un om ni se prezintă nouă sub mai multe aspecte: ca trup, ca simţire, ca minte. Aşadar, afinitatea dintre doi oameni, ca să fie completă, trebuie să fie din aceste trei puncte de vedere: trebuie să fie afinitate fizică, ca să zic aşa, adică fiecăruia dintre cei doi să-i placă celălalt ca fizic, să-i placă faţa aşa cum este ea, cu gura, nasul, ochii etc., trebuie să fie afinitate de simţire, adică să simtă bucurie şi întristare cam în aceleaşi împrejurări, trebuie să fie afinitate de minte, adică să gândească la fel, să aibă aceleaşi idealuri, aceleaşi concepţii în diferitele chestii.

Această afinitate însă nu trebuie să fie numaidecât completă, ci numai într-atât întru cât sufletele lor să nu se contrazică. Şi aceasta cu atât mai mult, cu cât azi este cu neputinţă să existe un om complet din punct de vedere sufletesc şi, prin urmare, există nevoia de a-ţi căuta completarea în alt suflet – în amor, în sufletul femeii.

4. Aprob mai degrabă pe acela care, dacă nu e fericit în amor, se sinucide, decât pe acela care îmbrăţişează, din cauza aceasta, un sistem filozofic, adică o concepţie asupra vieţii şi a lumii, asupra prezentului, trecutului şi viitorului, planetei noastre şi a sistemului solar!… Înţeleg, desigur, ce se petrece în acesta, dar nu-l pot aproba.

5. Amorul ,,romantic” se isprăveşte de la o vreme, dacă nu… prin sinucidere, ca-n Romeo şi Julieta, atunci prin… căsătorie.

6. O căsătorie durează pe sentimente mult mai puţin ,,romantice”‘, mai ,,burgheze”, dar poate mai puternice: simpatia şi recunoştinţa ce izvorăsc din împreuna-vieţuire, din comunitatea de interese, de scopuri ale vieţii… Dacă mai fiecare a iubit în tinereţea lui, sunt rari, dacă sunt, aceia care au iubit cu ,,amor” o viaţă-ntreagă. Există o femeie care a iubit aşa o viaţă-ntreagă: e… într-o nuvelă de Maupassant; mai există una: e aceeaşi, zugrăvită de Maupassant într-unul din volumele sale de voiaj…

7. Amorul – să-i zicem pe nume: amorul senzual, amorul tuturor vârstelor, afară de cea de 20 ani – amorul acesta nu apropie sufleteşte. Pasiunea arzătoare de primitiv, îndoiala nedezlipită de amor, care enervează şi ofensează, dorinţa de a acapara cu totul fiinţa iubită, transformarea ei în izvor de plăcere, cunoscuta netoleranţă a fiinţei care iubeşte, gelozia fără motiv, sentimentul de teroare, că ea e ea, că e o fiinţă de sine stătătoare, asupra gândirii şi voinţei căreia n-ai nici o putere, toate aceste sentimente care caracterizează cel mai teribil egoism şi pe care le simte mai ales bărbatul (cât e de inferior în această privinţă!) nu-s de natur[…]mprieteni… Cine nu ştie că ,,amorul” când se are de scop pe sine însuşi, când nu este un incident în viaţa conjugală, duce la durere şi adesea la catastrofă.

8. Cred că experienţa tristă în amor e una din cauzele cele mai însemnate ale misoginismului, căci prin amor nu trebuie să se înţeleagă numaidecât acea pasiune ,,sublimă” care, zice-se, e foarte rară, ci toate mizeriile care decurg din concentrarea, din durata mai lungă sau mai scurtă a sentimentelor bărbăteşti pentru o singură femeie.

Şi nu este sentiment care, jignit, să scoată la iveală din fundul sufletului atâta noroi ca amorul, acest ,,egoisme a deux” care, în realitate e sentimentul cel mai egoist şi încă, din nefericire, cel mai complicat, atât de complicat, încât stârneşte în om durerea vanităţii, a sentimentului care provoacă chinurile cele mai mari. Un ,,nefericit în amor” trebuie să aibă un suflet prea distins, ca să nu devină un om cu totul vulgar şi injurios.

9. Sublimul vieţii nu se-mpacă cu renunţarea la propria-ţi individualitate şi cine are o familie şi totuşi vrea să guste ceea ce dă viaţa pe înălţimile ei, trebuie să-şi înăsprească inima, dacă nu o are deja aspră. Căsătoria o poartă mai uşor acela care are un suflet egoist, adică acela care n-are sufletul potrivit pentru căsătorie. E una din multele ironii ale vieţii.

10. …amorul este o putere aşa de naturală şi de mare, el vine aşa de nechemat, izbucneşte aşa de triumfător şi de nepăsător de calculele oamenilor, încât slabele sfaturi ale raţiunii vor fi întotdeauna înăbuşite de întâile porniri ale acestei pasiuni, în sufletele acelor care sunt în stare s-o simtă. Şi, de altmintrelea, acela care, între 20 şi 25 de ani, ar calcula în loc să se arunce orb în vâltoarea iubirii, ar fi un mizerabil care n-ar avea dreptul la nici o fericire!

11. Iubirea e cel mai puternic sentiment pentru că, în ea, cum zice Schopenhauer, vorbeşte însuşi glasul speciei, cu alte cuvinte, nevoile imperioase ale naturii; pentru că este agăţarea îndărătnică a omului de imortalitate. Iubirea apoi e sentimentul cel mai puternic şi prin aceea că e cel mai complex, alcătuit dintr-o mulţime de sentimente, ele însele deja complexe. Această complexitate ne explică şi cauza pentru care iubirea e subiectul cel mai preţios în literatură. În sfârşit, acest sentiment e atât de puternic şi prin faptul că obiectul care produce plăcere este o fiinţă omenească, ea însăşi părtaşă. Iar ,,poezia” iubirii vine din faptul că nici un alt sentiment nu este izvor de o aşa de mare putere de iluzionare.

12. Iubirea extraconjugală are acest lucru teribil că leagă pe bărbat şi pe femeie numai prin pasiune, în deosebire de viaţa conjugală, care-i leagă prin atâtea alte interese – interesele micii comunităţi care e familia – interese care rămân şi compensează scăderile pasiunii, ori chiar o înlocuiesc când ea dispare.

13. …trebuie să recunoaştem că în orice amor, cât de sufletesc, există această cruzime, care se dă pe faţă cu sălbăticie în momentele de conflict – şi că aproape întotdeauna sufletul este în minoritate. Amorul este lucrul naturii, şi nu al societăţii. Societatea îl stilizează numai şi, cel mult, îl complică cu elemente care se topesc la cea mai mică ciocnire. De aceea superioritatea sufletească a unui om se cunoaşte şi după rezistenţa pe care o pune sufletul lui la egoismul naturii.

14. Te iubesc fiindcă eşti bun; Te iubesc fiindcă eşti inteligent;

Te iubesc fiindcă eşti frumos; Te iubesc fiindcă… înseamnă că Te este iubit nu pentru el, ci condiţionat, din anumite cauze. O iubire provocată de cauze conştiente, de calităţi pentru care dicţionarul are cuvinte, de însuşiri externe; O iubire acordată ca un premiu pentru calităţi estetice, morale şi intelectuale, o iubire pe care o poţi justifica nu este iubire.

15. … amorul nu este entuziasm estetic şi moral. Sublimităţile astea clorotice n-ar putea explica tirania şi demenţa lui. El este cu totul altceva. Este faptul fundamental al existenţei, voinţa de a trăi sau, mai bine, de a nu muri (ceea ce, deşi pare acelaşi lucru, e cu totul altceva).

16. În strigătul de iubire, bărbatul cere femeii ajutor împotriva morţii. De aceea ,,amorul e tare ca moartea”. De aceea nemilosul lui egoism în doi. De aceea senzaţia fără nici o analogie a realizării lui. De aceea posibilitatea imaginilor voluptuoase de a ţinea piept în conştiinţă imaginii înfiorătoare a morţii. De aceea absolvirea minciunii, coruperii servitorilor efracţiei, crimei, când au ca scop posesiunea femeii iubite – conştiinţa umană recunoscând astfel că drepturile vieţii primează pe ale moralei şi ale societăţii. De aceea provocarea unuia prin altul a sentimentului pentru femeie şi a sentimentului pentru natură; eternitatea splendidă a universului, exasperând în om conştiinţa obscură a vremelniciei lui. De aceea tragedia celor patruzeci de ani ai bărbatului, când moartea începând să-i trimită crainicii, el se agaţă încă şi mai cu spaimă de viaţă şi când femeia iubită, în voinţa ei de a nu muri, îşi întinde braţele către altul, către bărbatul tânăr, către acela care-i făgăduieşte mai sigur nemurirea.

17. …a cere unei femei libere iubirea, fără a-i cere mâna pe care e liberă să o dea, fără a lua toate obligaţiile faţă de ea şi fără a masca şi înnobila legătura prin toate formele şi ritualele cu atât mai potrivite scopului, cu cât mai nelogice şi mai ridicole din punct de vedere realist, este cea mai gravă ofensă pentru ea, numească-se această legătură amor liber, căsătorie liberă, ori alt cuvânt sonor, prestigios mai ales în ţările noi şi bun ca să justifice în chip ipocrit egoismul brutal al bărbatului.

18. Nefericirea mea, cauzată de mine, ar fi o catastrofă individuală şi meritată. Dar nefericirea ei, provocată de mine, ar fi o crimă împotriva ei şi o crimă împotriva fericirii, pentru că oamenii înfrumuseţează ori urâţesc fericirea…

19. Voinţa de a nu muri, geniul speciei sau elementul imperceptibil a creat în individ iluzii şi miraje. E amorul: arbust în primăvară, când frunzele şi florile, pe care cântă păsări şi se opresc fluturi, acoperă trunchiul inestetic care hrăneşte coroana.

20. Hm! Amor platonic?…. Trubaduresc? Comuniune între suflete? (,,Androgin şi ginandru?”). Autosofisticare! Ipocrizie! Strugurii acri! Ori (sau: şi) perversitate de blazat, în care iubirea şi actul final […] s-au disociat. Ori pretenţii impertinente de supraom, care vrea să-şi deşurubeze creierul de corp, să-l pună deasupra vieţii, să joace un joc savant cu propriile lui sentimente, ca într-o partidă de şah jucată cu el însuşi.

21. Într-un album antropologic am văzut reconstituirea ipotetică a pitecantropului pe cale de a deveni om. Ieşită dintr-o peşteră, cu un silex în gheară, bestia în două picioare aşteaptă, gravă, să-i cadă prada.

Aceeaşi atenţie crudă o are bărbatul când a pus ochii pe o femeie. Scena se poate observa într-un bal, într-o grădină publică, într-o sală de teatru. Când nu are nimic din cruzimea asta tragică, individul e un farsor sau un emasculat. Şi femeile îl tratează în consecinţă.

22. Pânda de a acapara o femeie, consimţirea ori refuzul ei, nesiguranţa dacă-ţi dă sau îţi ia viaţa, ţipătul de bucurie când ţi-o dă şi, mai cu seamă, de durere, când ţi-o refuză… aceasta, şi nu altceva, constituie poezia amorului – când contribuie şi omul, care vine pe o altă linie, desfăcută cândva din pitecantrop.

23. La douăzeci de ani, când iubeşti amorul în femeia iubită, imaginaţia ornează poetic împrejurările şi pe femeie. La patruzeci, când nu mai iubeşti amorul, ci numai femeia, imaginaţia se concentrează asupra ei indiscret, realist şi precis, dizolvă, ca un reactiv izolator, tot ce nu face parte din fiinţa ei…

24. Luciditatea teoretică în privinţa amorului presupune un om de o anumită vârstă, care are în trecutul său ori un bilanţ de saţietăţi, ori unul de nesatisfacţii.

25. De obicei unii analizează amorul, iar alţii îl trăiesc.

26. Aţi observat că în amor, pentru femei subţietatea intelectuală, fineţea nervoasă sunt indiferente, chiar nepreţuite, dacă nu dispreţuite? (În romanele franceze, omul inteligent, pricologul, romancierul e amicul.)

27. Amorul? Un trunchi de arbust, ascuns, înăbuşit de puzderie de crengi înflorite, pe care zboară fluturi, cântă păsări etc. Cu cât vârsta e mai înaintată, cu atât podoaba sa sărăceşte, cântăreţi tot mai puţini, flori şi frunze mai rare, mai decolorate. Spre cincizeci de ani… rămâne trunchiul gol, simplu şi indelicat. Quinquagenarii cultivă cu conştiinţă senzualismul. (La 18 ani unii nu-şi mai dau seama că frunzele înflorite sunt purtate de un trunchi. Ar jura că sunt fără suport şi fără legătură cu pământul prozaic şi fecund.)

28. În adev[…]ntr-o căsnicie când şi bărbatul şi femeia duc o viaţă laborioasă, când n-au imaginaţia bolnavă, când toată vremea sunt cu treabă şi când caută o fericire curată în tovărăşia soţului în ceasurile de odihnă, niciodată astfel de soţi nu se vor dezgusta unul de altul.

Autor:Garabet Ibrăileanu

Garabet Ibrăileanu

Garabet Ibrăileanu ( 23 mai 1871, Târgu Frumos –  12 martie 1936, Bucureşti), este un critic şi istoric literar, eseist, pedagog, redactor literar, romancier român. Este una dintre cele mai mari personalităţi din literatura română, un teoretician, promotor al criticii literare ştiinţifice, creator literar, profesor de istoria literaturii române la Universitatea din Iaşi şi principal redactor al revistei Viaţa românească între anii 1906 şi 1930. Sub pseudonimul Cezar Vraja, pe care avea să-l folosească, cu intermitenţe, toată viaţa, Garabet Ibrăileanu debutează în paginile revistei Şcoala nouă cu articole, după care publică versuri, poeme în proză, cugetări, traduceri etc.


Filozoful  şi scriitorul român Gabriel Liiceanu s-a nascut azi, 23 mai 1942, Râmnicu Vâlcea.La multi ani!