Arhive blog

Mihai Eminescu

Mihai Eminescu, fotografie de Jean Bieling, Botoşani, 1887-1888

Mihai Eminescu (născut ca Mihail Eminovici) (n. 15 ianuarie 1850, Botoșani sau Ipotești – d. 15 iunie 1889, București) a fost un poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.

15 ianuarie, ziua de naştere a lui Mihai Eminescu a devenit Ziua Culturii Naţionale  începând cu 2011 odată cu ziua poetului Mihai Eminescu, în urma unei legi promulgate în decembrie 2010.

În multe dintre articolele sale Eminescu a comentat lucrările parlamentare pe care le considera „o farsă constituțională”. După ce parlamentarii își pierdeau timpul cu discursuri politice de fațadă, la sfârșitul sesiunii parlamentare ajungeau ca într-o singură ședință, de la ora 9 seara și până la ora 2 după miezul-nopții, să voteze bugetul statului, bugetul armatei, legea responsabilității ministeriale, rezilierea contractului monopolului tutunului, etc.  El este autorul primei cronici parlamentare autentice de la noi, adesea articolele sale puneau în evidență prostia sau insuficienta cultură a aleșilor poporului, gafele și erorile de informație, continuînd activitatea lui Titu Maiorescu, cel care analizase în Retori, oratori, limbuți diferite școli de oratorie politică, tocmai pentru a curăța această pădure tînără de uscături.

„„Camera ajunsese o prăvălie în care fiecare panglicar cu mâncărime de limbă scotea câte o panglică de un ceas și jumătate de lungă, aceasta nu pentru a lumina pe cineva sau a lămuri chestiunea, ci pentru a poza în această atitudine înaintea țării alegătoare. Verzi și uscate, vrute și nevrute, povești scrise pe apă, proorociri despre lucruri trecute, c-un cuvânt negustorie grea ca fulgul pe apă, iată zilnica ocupație a Camerei luni întregi dupăolaltă.
Și acum, când e la adică, când s-ar fi căzut ca bugetul să fie de mult discutat și votat, articolele bugetului zboară și sfârâie unul după altul ca spițele de la roată sau de la vârtelniță; vicepreședintele somnoros, Camera somnoroasă, raportorul somnoros petrec ca prin vis condei după condei fără ca cineva să mai deschidă gura. Toată grija Camerei nu mai e bugetul să fie corect, bine chibzuit, neîncărcat, ci să se mântuie odată comedia; răspunderea ministerului (guvernului n.n.) să fie acoperită prin votul unei Camere neresponsabile … ș-atunci toate vor fi bune.”

Și toate acestea se întâmplau datorită abuzurilor comise cu ocazia alegerilor: „furtul de bilete din urne, violarea secretului voturilor și scrierea lor sub controlul agenților admnistrativi, bătăile și încercările de ucidere”.

sursa

Ce e amorul?

Lebada

Lacul

Somnoroase păsărele…

Revedere

Atât de fragedă… 

Tot in 15 ianuarie s-a nascut si  Ferdinand Georg Waldmüller (15 ianuarie 1793 in Vienna – 23 august 1865 in Hinterbrühl, Austria), un pictor si scriitor austriac.

Din blogosfera.

Daurel.Despre Eminescu…

Gina.la aniversară!

Dana.lumea nu a anchilozat

Amintiri din filumenie.Vechi scăpărări (070112)

Tu1074.Life in Picture-Viața în imagini-Concert (din stagiunea trecută) !

Amintiri din filumenie.Vechi scăpărări (110112)

Amintiri din filumenie.Vechi scăpărări (140112)

Ulise al II-lea cel Ocoş.Latraturi ocose (140112)

Ulise al II-lea cel Ocoş.Latraturi ocose (140112)

Ulise al II-lea cel Ocoş.Latraturi ocose (110112)

Ulise al II-lea cel Ocoş.Latraturi ocose (070112)

Zamfir Pop.Viaţa-n imagini (140112)

Zamfir Pop.Viaţa-n imagini (110112)

Zamfir Pop.Clipe încremenite (070112)

Zamfir Turdeanu’.Clipe încremenite (110112)

Florina Lupa Curaru.Alt joc cu poze – 14.01.12

Blog de Filumenistă.Pe chibrituri: Festivalul internațional Cerbul de Aur


Ferdinand Georg Waldmüller (15 ianuarie 1793 – 23 august 1865), pictor austriac

Ferdinand Georg Waldmüller - The neighbors

Ferdinand Georg Waldmüller – The neighbors

Ferdinand Georg Waldmüller - Meeting in the woods

Ferdinand Georg Waldmüller – Meeting in the woods

Ferdinand Georg Waldmüller - The Expected

Ferdinand Georg Waldmüller – The Expected

Ferdinand Georg Waldmüller - Farewell to the bride

Ferdinand Georg Waldmüller – Farewell to the bride

Ferdinand Georg Waldmüller - Farewell to the bride by the parents

Ferdinand Georg Waldmüller – Farewell to the bride by the parents

Ferdinand Georg Waldmüller – Lower-Austrian Peasant Wedding

Ferdinand Georg Waldmüller - Entrance of the newlyweds

Ferdinand Georg Waldmüller – Entrance of the newlyweds

Ferdinand Georg Waldmüller - The peep-show man

Ferdinand Georg Waldmüller – The peep-show man

Ferdinand Georg Waldmüller - Homecoming into the fathers house

Ferdinand Georg Waldmüller – Homecoming into the fathers house

Ferdinand Georg Waldmüller – The pilgrims resting

Ferdinand Georg Waldmüller - Return from the kermis

Ferdinand Georg Waldmüller – Return from the kermis

Ferdinand Georg Waldmüller - At the farrier

Ferdinand Georg Waldmüller – At the farrier

Ferdinand Georg Waldmüller - Brushwood collectors in the Wienerwald

Ferdinand Georg Waldmüller – Brushwood collectors in the Wienerwald

Ferdinand Georg Waldmüller - The sick pilgrim

Ferdinand Georg Waldmüller – The sick pilgrim

Ferdinand Georg Waldmüller (15 ianuarie 1793 in Vienna – 23 august 1865 in Hinterbrühl, Austria) a fost un pictor si scriitor austriac.

A urmat cursurile Academiei de Arte Frumoase din Viena, insa a trebuit sa se intretina si a pictat portrete. In 1811 a lucrat ca profesor de arte pentru copiii Contelui Gyulay din Croatia. Dupa trei ani s-a reintors la Vienna si a inceput sa-si imbunatateasca talentul prin copierea lucrarilor vechilor maestri. Mai tarziu, Waldmüller a manifestat un interes pentru natura si a inceput sa picteze peisaje. Acestea sunt cele mai remarcabile lucrari ale lui, in care simtul sau pentru culoare si cunoasterea naturii l-au ajutat sa realizeze capodopere de arta.

In 1823 a pictat portretul lui Ludwig van Beethoven.

A fost profesor la Academia de Arte Frumoase din Viena.

Ferdinand Georg Waldmüller (15 ianuarie 1793 – 23 august 1865), pictor austriac

Tot in 15 ianuarie s-a nascut Giovanni Segantini (15 ianuarie 1858 – 28 septembrie 1899), pictor italian.

Din blogosfera.

Ioan Usca.Demonstratia

Cristian Lisandru.„Pledoarie pentru salvarea lacrimilor” – Poeme

Nabadaiosul.Plăcinte de sărbători

Caius.Tenebre-13

I.O.Flavius.Fotografia (foto)grafiei unei clipe

Ganditor de Hamangia.Creuzet

Călin Hera.Schimb de priviri, cu Barroso în coadă

Giovanni Segantini (15 ianuarie 1858 – 28 septembrie 1899), pictor italian

 Giovanni Segantini - High Noon in the Alps

Giovanni Segantini – High Noon in the Alps

Giovanni Segantini - Midday in the Alps

Giovanni Segantini – Midday in the Alps

Giovanni Segantini – Bündnerin at the fountain

Giovanni Segantini - Alpen-Triptychon. La vita(Life)

Giovanni Segantini – Alpen-Triptychon. La vita(Life)

Giovanni Segantini – The Fountain of Youth

Giovanni Segantini - Love at the Fountain of Life, detail

Giovanni Segantini – Love at the Fountain of Life, detail

Giovanni Segantini - The source

Giovanni Segantini – The source

Giovanni Segantini - Vanity

Giovanni Segantini – Vanity

Giovanni Segantini - Horse at gallop

Giovanni Segantini – Horse at gallop

Giovanni Segantini - Springtime in the Alps

Giovanni Segantini – Springtime in the Alps

Giovanni Segantini - The Two Mothers, 1891

Giovanni Segantini – The Two Mothers, 1891

Giovanni Segantini - Alpen-Triptychon. La natura

Giovanni Segantini – Alpen-Triptychon. La natura

Giovanni Segantini - A Girl Knitting

Giovanni Segantini – A Girl Knitting

Giovanni Segantini - The Last Journey (Return to Native Soil)

Giovanni Segantini – The Last Journey (Return to Native Soil)

Giovanni Segantini - Alpen-Triptychon. La morte(Death)

Giovanni Segantini – Alpen-Triptychon. La morte(Death)

Giovanni Segantini - Alpen-Triptychon. La morte(Death), detail

Giovanni Segantini – Alpen-Triptychon. La morte(Death), detail

Giovanni Segantini - The Evil Mothers

Giovanni Segantini – The Evil Mothers

Giovanni Segantini - The Punishment of Lust - Google Art Project

Giovanni Segantini – The Punishment of Lust – Google Art Project

Giovanni Segantini - Return from the Woods

Giovanni Segantini – Return from the Woods

Giovanni Segantini (15 ianuarie 1858 – 28 septembrie 1899) a fost un pictor italian nascut la Arco in Trentino. Mama lui, care a murit in 1863, provenea dintro familie veche de la munte.Tatal lui, om de rand, a plecat la Milano sa-si caute norocul impreuna cu celalalt fiu, parasindu-l pe Segantini. La varsta de sapte ani a fugit si a fost gasit mort de foame si de frig;  a inceput sa-si castige painea pazind pe dealuri  turme de oi si acolo a inceput sa deseneze. Despre el a auzit si un reprezentant al institutiilor statului, iar Segantini a fost trimis la Milano; incapabil sa suporte o viata de familie, curand a fugit din nou ducand o viata de pribeag pana cand, la Arco, l-a intalnit pe fratele sau care i-a oferit o slujba de casier in bacania sa. Dupa numeroase plecari si reveniri, in final, Segantini s-a stabilit in Milano pentru a urma cursuri la Brera. In Milano a reusit sa-si castige existenta predand lectii de arta si pictand portrete.  Segantini a murit la Maloja in 1899 pe cand lucra la pictura Alpentriptychon.

Giovanni Segantini (15 ianuarie 1858 – 28 septembrie 1899), pictor italian

Giovanni Segantini

Tot in 15 ianuarie s-a nascut Ferdinand Georg Waldmüller (15 ianuarie 1793 – 23 august 1865), pictor austriac.

 

 

Din blogosfera.

Cristian.Smooth jazz, un saxofon şi o femeie în rochie verde – ultima parte

Teo Negură.Poveste de vis (20)

Ioan Usca.Deducţie

CELLA.vino somn, ori vino moarte, pentru mine e totuna… poezie sărăcie

„Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”, Mihai Eminescu

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie

de Mihai Eminescu

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Vis de răzbunare negru ca mormântul
Spada ta de sânge duşman fumegând,
Şi deasupra idrei fluture cu vântul
Visul tău de glorii falnic triumfând,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surâzând,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Când cu lampa-i zboară lumea luminând,
El pe sânu-ţi vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăţie
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
Viaţa în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală şi mândrie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!

15 ianuarie, ziua de naştere a lui Mihai Eminescu a devenit Ziua Culturii Naţionale.

Ziua Culturii Naţionale, marcată în premieră în România.Ziua Culturii Naţionale este sărbătorită începând cu 2011 odată cu ziua poetului Mihai Eminescu, în urma unei legi promulgate în decembrie 2010.

Iubită dulce, o, mă lasă…

Călin Hera.Starea lui Mihai Eminescu

Cristian.Smooth jazz, un saxofon şi o femeie în rochie verde – ultima parte

Teo Negură.Poveste de vis (20)

Ioan Usca.Deducţie

CELLA.vino somn, ori vino moarte, pentru mine e totuna… poezie sărăcie

„I have a dream”,Dr. Martin Luther King Jr.

„I have a dream”

Discurs cu ocazia marşului spre Washington de la 28 august 1963, ţinut în faţa a 250.000 de oameni strânşi la Lincoln Memorial.

„Mă bucur să iau parte astăzi cu voi la un eveniment considerat a fi cea mai mare demonstraţie pentru pace din istoria naţiunii noastre.
Acum o sută de ani, un mare american, în a cărui umbră ne-am adunat noi astăzi, semna proclamaţia de emancipare. Aceasta a venit ca zorii fericiţi ai unei zile răsărite după o lungă noapte de prizonierat.
Cu toate acestea, nici după o sută de ani negrii nu sunt liberi. O sută de ani mai târziu, viaţa negrilor suferă în continuare de pe urma cătuşelor segregării rasiale şi a lanţurilor grele ale discriminării. O sută de ani mai târziu, negrii se află tot la marginea societăţii americane, fiind exilaţi în propria lor ţară.
Am astăzi aici pentru a dramatiza o situaţie ruşinoasă. Am venit oarecum în capitala ţării noastre pentru a încasa un cec. Când arhtecţii republicii noastre au scris marile cuvinte ale Constituţiei şi ale Declaraţiei de Independenţă, ei au semnat o poliţă pe care a fi trebuit ca toţi americanii să o poată încasa. Această poliţă garanta tuturor oamenilor – atât albilor, cât şi negrilor, în egală măsură – drepturile nestrămutate de a trăi fericiţi şi în libertate.
Se poate însă observa cu uşurinţă astăzi că America nu şi-a onorat promisiunile în ceea ce-i priveşte pe cetăţenii de culoare. În loc să-şi îndeplinească obligaţiile cele sfinte, America a oferit negrilor un cec fără acoperire. Refuzăm să credem totuşi că n-a mai rămas nimic în seifurile de ocazii ale ţării acesteia.
Am venit astăzi aşadar să ne încasăm cecul, acest cec care ne va deschide accesul către bogăţiile libertăţii şi ale securităţii garantate de dreptate. Am venit în acest loc neobişnuit pentru a aminti Americii de urgenţa imediată pe care o presupune ziua de astăzi. Nu este vreme acum să ne permitem luxul să ne „liniştim” sau să înghiţim calmantele unui progres lent şi treptat. A venit vremea să transformăm promisiunile democraţiei în realitate. A venit vremea să ieşim din prăpastia întunecată a segregării rasiale şi să purcedem pe drumul strălucitor al dreptăţii pentru toate rasele. A venit vremea să ne salvăm naţiunea din nisipurile mişcătoare ale nedreptăţilor rasiale în care s-a scufundat şi să o ridicăm pe culmile solide ale fraternităţii. A venit vremea ca toţi copiii lui Dumnezeu să trăiască realitatea dreptăţii. Ar fi fatal pentru această naţiune să nu ia la cunoştinţă caracterul urgent al situaţiei curente. Această vară fierbinte a nemulţumirilor justificate ale negrilor nu se va sfârşi până când nu va fi venit proaspăta toamnă a libertăţii şi dreptăţii.
1963 nu este sfârşitul ci începutul. Cine speră că negrii se vor fi mulţumit acum când s-au mai eliberat de presiune, va avea o surpriză urâtă atunci când va constata că naţiunea urmează acelaşi drum ca mai înainte.
America nu va cunoaşte linişte până ce negrilor nu se vor bucura de deplinătatea drepturilor civile. Vârtejul revoltei va zgudui în continuare temeliile naţiunii noastre până cât va veni ziua senină a dreptăţii.
Şi trebuie să spun poporului meu care se află pe pragul tocit al uşii care duce spre palatul dreptăţii că atâta vreme cât vom încerca să ne câştigăm locul de drept nu trebuie să ne facem vinovaţi de nici un comportament nedrept.
Să nu ne lăsăm ispitiţi să bem din paharul amar al urii pentru a ne stinge setea de libertate. Trebuie să ne ducem mereu lupta la nivelul superior al demnităţii şi disciplinei. Nu trebuie să lăsăm să ne cadă acest protest creator în prăpastiile violenţei fizice. Trebuie să ne ridicăm mereu pe acele culmi maiestuoase de unde să putem răspunde actelor de violenţă fizică cu puterea sufletului nostru.
Acest nou şi minunat spirit revoluţionar care a cuprins comunitatea negrilor nu trebuie să ne facă să ne pierdem încrederea în toţi albii. Pentru că mulţi dintre fraţii noştri albi – şi acest lucru o dovedeşte prezenţa lor astăzi – şi-au dat seama că viitorul lor este stâns împletit cu al nostru. Ei şi-au dat seama că libertăţile lor nu pot fi despărţite de libertăţile noastre. Nu putem mărşălui de unii singuri.
Şi dacă e să mărşăluim, trebuie să ne obligăm să nu întrerupem niciodată acest marş. Nu ne mai putem întoarce. Există oameni care îi întreabă pe cei devotaţi drepturilor civile: „Când veţi fi satisfăcuţi pe deplin?” Nu vom fi niciodată satisfăcuţi pe deplin atâta vreme cât negrii vor mai cădea victime brutalităţii înfiorătoare a poliţiei.
Nu ne putem declara satisfăcuţi atâta vreme cât trupurile noastre obosite nu vor găsi un loc să se odihnească în motelurile de pe şosele şi în hotelurile din marile oraşe. Nu ne putem declara satisfăcuţi atâta vreme cât libertatea de deplasare a negrilor va fi limitată doar la mutarea dintr-un ghetou mai mic într-unul mai mare.
Nu ne putem declara satisfăcuţi atâta vreme cât copiii noştri vor fi privaţi de libertate şi demnitate prin semne pe care stă scris: „Doar pentru albi”. Nu ne putem declara satisfăcuţi atâta vreme cât negrii din Mississippi nu vor obţine drept de vot, iar negri din New York nu vor avea pe cineva pe care într-adevăr să vrea să îl aleagă. Nu, nu ne vom declara satisfăcuţi decât cânt drepturile vor curge ca apa iar dreptatea cu puterea unui fluviu măreţ.
Ştiu că unii dintre voi au venit astăzi aici pentru că sunt nefericiţi şi au multe nevoi. Unii dintre voi au venit direct din strânsoarea celulelor din închisoare. Unii dintre voi au venit din regiuni în care sunteţi urmăriţi de brutalitatea poliţiei pentru că vă cereţi dreptul la libertate. Voi sunteţi veteranii suferinţelor creatoare. Continuaţi tot aşa şi aveţi încredere că aceste suferinţe nemeritate vă vor elibera.
Întoarceţi-vă în Mississippi, în Georgia, în Louisiana, în mahalalele şi ghetourile din marile oraşe din Nord cu conştiinţa că situaţia de acum poate şi va fi schimbată. Nu vă complaceţi în disperare.
Vă spun astăzi, prieteni, că, în ciuda dificultăţilor de azi şi de mâine, am un vis. Este un vis al cărui rădăcini sunt adânc ancorate în visul american. Am un vis, şi anume că într-o bună zi această naţiune se va ridica şi va trăi conform adevăratului sens al credinţelor sale:acest adevăr este de la sine înţeles pentru noi: toţi oamenii sunt egali.’ Am un vis, şi anume că într-o bună zi, pe dealurile roşii din Georgia, fii foştilor sclavi şi fii foştilor proprietari de sclavi vor putea să se aşeze împreună la masa fraternităţii. Am un vis, că într-o bună zi chiar şi statul Mississippi, un stat care lâncezeşte în fierbinţeala nedreptăţii şi oprimării, se va transforma într-o oază a libertăţii şi dreptăţii. Am un vis, că cei patru copii ai mei vor trăi într-o bună zi într-o naţione în care nu vor mai fi judecaţi după culoarea pielii lor, ci după caracterul lor. Am astăzi un vis…
Am un vis, că într-o bună zi în Alabama, statul cu rasiştii aceia răi, cu guvernatorul său, din a cărui gură au ieşit cuvinte precum „intervenţie” şi „anularea integrării rasiale” …, că într-o bună zi chiar şi acolo, în Alabama, băieţeii şi fetiţele de culoare îşi vor da mâna cu băieţeii şi fetiţele albe, ca fraţii şi surorile. Am un vis, că într-o bună zi fiecare vale se va înălţa şi fiecare munte se va apleca. Locurile cu gropi vor fi netezite, la fel şi cele denivelate. Iar splendoarea lui Dumnezeu ni se va revela, ca tot ce e din carne să o vadă.
Aceasta este credinţa noastră. Şi cu această credinţă mă voi întoarce în Sud.
Această credinţă mă va motiva să scot din muntele disperării o piatră a speranţei. Această credinţă ne va motiva să transformăm inechităţile exagerate din sânul naţiunii noastre într-o minunată simfonie a fraternităţii.
Această credinţă ne va motiva să lucrăm împreună, să ne rugăm împreună, să ne luptăm împreună, să mergem împreună la închisoare, să ne ridicăm împreună pentru cauza libertăţii, în conştiinţa că într-o bunp zi vom fi liberi. Aceea va fi ziua în care toţi copiii lui Dumnezeu vor da un nou înţeles acestui cântec: „Ţara mea, Ţară a Libertăţii, aşa cânt eu. Ţară în care au murit strămoşii mei, mândria pelerinilor, de pe toţi munţii răsună libertatea.” Dacă America vrea să devină o naţiune măreaţă, atunci toate aceste lucruri trebuie să devină realitate.
Lăsaţi să răsune cântul libertăţii de pe piscurile din New Hampshire. Lăsaţi să răsune cântul libertăţii de pe munţii cei înalţi din New York, lăsaţi să răsune cântul libertăţii de pe munţii Allegheny din Pennsylvania. Lăsaţi să răsune cântul libertăţii de pe culmile înzăpezite ale Munţilor Stâncoşi din Colorado. Lăsaţi să răsune cântul libertăţii de pe înălţimile Californiei. Dar nu numai atât, lăsaţi să răsune cântul libertăţii de pe Stone Montain din Georgia. Lăsaţi să răsune cântul libertăţii de pe Lookout Mountain din Tennesee. Lăsaţi să răsune cântul libertăţii de pe fiecare deal şi măgură din Mississippi, lăsaţi să răsune cântul libertăţii de pe fiecare ridicătură.
Pentru că dacă vom lăsa să răsune câmpul libertăţii – dacă îl vom lăsa să răsune din fiecare aşezare şi fiecare cătun, din fiecare stat şi din fiecare oraş, atunci vom putea trăi mai repede ziua în care toţi copiii lui Dumnezeu – oameni albi şi negri, evrei şi necredincioşi, protestanţi şi catolici – îşi vor da mâinile şi vor intona versurile vechiului Negro Spiritual: „În sfârşit liberi! În sfârşit liberi! Doamne Dumnezeule Atotputernic, suntem în sfârşit liberi!”

Astazi s-au implinit 40 de ani de la asasinarea lui Martin Luther King (nascut in 15 ianuarie 1929,Atlanta,Georgia-decedat in 4 aprilie 1968,Memphis,Tennessee), a fost un pastor baptist nord-american, activist politic, cunoscut mai ales ca luptător pentru drepturile civile ale persoanelor de culoare din S.U.A.