Category Archives: remember

Lucian Blaga (9 mai 1895 – 6 mai 1961), filozof, poet, dramaturg român

Risipei se dedă florarul

de Lucian Blaga

Ne-om aminti cîndva tîrziu
de-această întîmplare simplă,
de-această bancă unde stăm,
tîmpla fierbinte lînga tîmplă.

De pe stamine de alun,
din plopii albi, se cerne jarul.
Orice-nceput se vrea fecund,
risipei se dedă florarul.

Polenul cade peste noi,
în preajmă galbene troiene
alcătuieşte-n aur fin.
Pe umeri cade-ne şi-n gene.

Ne cade-n gură cînd vorbim,
şi-n ochi, cînd nu găsim cuvîntul.
Şi nu ştim ce păreri de rău
ne tulbură, pieziş, avîntul.

Ne-om aminti cîndva tîrziu
de-această întămplare simplă,
de-această bancă unde stăm,
tîmplă fierbinte lîngă tîmplă.

Visînd, întrezărim prin doruri-
latente-n pulberi aurii-
păduri ce ar putea să fie,
şi niciodata nu vor fi.


Lumina

de Lucian Blaga

Lumina ce-o simt
năvălindu-mi în piept când te vad,
oare nu e un strop din lumina
creată în ziua dintâi,
din lumina aceea-nsetată adânc de viaţă?

Nimicul zăcea-n agonie
când singur plutea-ntuneric şi dat-a
un semn Nepătrunsul:
“Să fie lumină!”

O mare
şi-un vifor nebun de lumină
facutu-s-a-n clipa:
o sete era de pacate, de-aventuri, de doruri, de patimi,
o sete de lume şi soare.

Dar unde-a pierit orbitoarea
lumină de-atunci – cine ştie?

Lumina ce-o simt năvălindu-mi
în piept când te vad – minunato,
e poate ca ultimul strop
din lumina creată în ziua dintâi.

Glas în paradis

de Lucian Blaga


Vino să şedem subt pom.
Deasupra-i încă veac ceresc.
În vântul adevărului,
în marea umbr-a mărului,
vreau părul să ţi-l despletesc
să fluture ca-n vis
către hotarul pământesc.

Ce grai în sânge am închis?
Vino să şedem subt pom,
unde ceasul fără vină
cu şarpele se joacă-n doi.
Tu eşti om, eu sunt om.
Ce grea e pentru noi
osânda de a sta-n lumină!

Mi-aştept amurgul

de Lucian Blaga  

În bolta înstelată-mi scald privirea
Şi ştiu că şi eu port în suflet
Stele multe, multe,
Şi căi lactee,
Minunile întunericului,
Dar nu le văd,
Am prea mult soare-n mine
De aceea nu le văd.
Aştept să îmi apună ziua
Şi zarea mea pleoapa să-şi închidă,
Mi-aştept amurgul,noaptea şi durerea
Şi să răsară-n mine stelele,
Stelele mele
Pe care încă niciodată
Nu le-am văzut…

Lucian Blaga

Lucian Blaga (n. 9 mai 1895, Lancrăm, lângă Sebeș, comitatul Sibiu – d. 6 mai 1961, Cluj) a fost un filozof, poet, dramaturg, traducător, jurnalist, profesor universitar și diplomat român.

Personalitate impunătoare și polivalentă a culturii interbelice, Lucian Blaga a marcat perioada respectivă prin elemente de originalitate compatibile cu înscrierea sa în universalitate.

Din blogosfera. 

Ioan Usca.Ultimul Mitropolit – 24

Ioan Usca.Ultimul Mitropolit – 25

Gabriela Elena.Trei monştri pe care îi ador

Cristian Lisandru.Călătorie

Clipe de Cluj.Baronul Haussmann şi Clujul. Clădiri în oglindă

Caius.Prinţesa calomniată

Interviu cu Dumnezeu, Octavian Paler

– Ai vrea să-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu.

– Dacă ai timp… i-am raspuns. Dumnezeu a zâmbit.

– Timpul meu este eternitatea… Ce întrebări ai vrea să-mi pui?

– Ce te surprinde cel mai mult la oameni?

Dumnezeu mi-a răspuns:

– Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească…., iar apoi tânjesc iar să fie copii; că îşi pierd sănătatea pentru a face bani……iar apoi îşi pierd banii pentru a-şi recăpăta sănătatea

Faptul că se gândesc cu teamp la viitor şi uită prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul;că trăiesc ca şi cum nu ar muri
niciodată şi mor ca şi cum nu ar fi trăit.

Dumnezeu mi-a luat mâna şi am stat tăcuţi un timp.

Apoi am întrebat:

– Ca părinte, care ar fi câteva dintre lecţiile de viaţă pe care ai dori să le înveţe copiii tăi?

– Să înveţe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc…..şi că durează mai mulţi ani pentru ca acestea să se vindece; să înveţe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai puţin; să înveţe că există oameni care îi iubesc, dar pur şi simplu încă nu ştiu să-şi exprime sentimentele; să înveţe că doi oameni se pot uita la acelaşi lucru şi ca pot să-l vadă în mod diferit; să înveţe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalţi şi că, de asemenea, trebuie să se ierte pe ei înşişi.

– Mulţumesc pentru timpul acordat….am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii să ştie?

Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a spus:

– Doar faptul că sunt aici,
întotdeauna.

Octavian Paler (n. 2 iulie 1926 — d. 7 mai 2007) a fost un scriitor, jurnalist şi editorialist român, comentator al fenomenelor politice şi culturale româneşti.

In 7 mai s-a nascut Rudolf Schweitzer-Cumpănă (7 mai 1886 – 17 februarie 1975), pictor şi grafician român nascut într-o familie de origine germană.

Din blogosfera.

Mirela Pete.Au înnebunit salcâmii

CELLA.n-am

Cristian Lisandru.În căutarea propriilor tăceri

Cristian Lisandru.PILULA LU` LISANDRU – Dublarea lui Al Pacino şi iluzia că suntem plini de idei nobile

Gabriela Savitsky.Pe blog, ca-n viaţă

„Ultimele ştiri din paradis”, Gheorghe Tomozei


Ultimele ştiri din paradis

de Gheorghe Tomozei

…Îngerii scriu articole de legi
ori clocesc săgeţi
şi în pauza de prânz ling sare.
La cerere, ei rup sintaxa ploii
. greabăn de cal .
slujindu-se de moaştele
pluvioasei Paraschiva.
Ca pe chei de case de bani
ei reproduc după mulaje de ceară
miresmele
cu care urmează
a ne împroprietări.
Ei patronează cu inclemenţă
Uzinele de Ace cu Gămălie,
fierb rachiu de crini în alambice
şi se trezesc întrebând fără noimă:
Oare ce-o mai fi făcând poetul
Stănescu?…

Tratatul despre fluturi  

de Gheorghe Tomozei  

…Fluture: parafa cu herbul
celui vândut pe treizeci
de fluturi
*
rană zburătoare
*
(el se târăşte zburând)
*
e uriaş, înălţat
pe potcoave de ceară
şi e şi iepure
zburând cu urechile
*
e compus din pieile jupuite a două
jumătăţi de boabe
de rouă
*
scoică plutind
cu cheutorile de aur
dezvelite
*
aşa sărută el: bătând din aripi
*
şi e chiar rumeguşul unui sărut
*
e talaşul ondulându-se
sculat din scândura
sicriului
*
dar e şi o moară a durerii
*
(e chiar durerea
şi uitarea şi singurătatea
şi disperarea)
*
e mirarea
*
vitraliu în lapte-nchegat
armură războinică a vinului
lacrimă pălmuită
*
imponderabil rege al Insomniilor
fără preţ
fără greutate
numai că atunci când se-aşează
peste piramidă
piramida se-ngroapă în nisip
preţ de un cap de om
*
cu o mână de fluturi
aruncaţi peste cap
se ia o bună mască mortuară
*
fluturele e
oglinda pusă la gura iernii
spre a se aburi de viaţă
ori de moarte
*
carte cu foi de aer
*
monedă cu între avers şi revers
un trup de vierme
(ştiu şi un fluture
fals)
*
e neînsemnat rezid menajer
în casa îngerilor
dar e şi tutunul ce pâcâie
în pipa lui Diavol
*
pâlpâie de spaime
dar poate fi ţiglă de acoperiş
la cazarma gladiatorilor
*
îmi calcă pleoapele roase
cu lungi trenuri în marfă
*
nu ţine de sete
dar unul singur
bea Nilul
*
nu ţine de foame
dar unul singur
devoră un cal uriaş
cu cătană pe el şi cu
sabie
*
ne poate pune coarne
instalat confortabil pe buzele
iubitei
*
seamănă cu o pasăre
care chiar e
(la clinica fluturilor
făcându-se disecţia unui cap de mort
s-a găsit în el
un vultur contras)
*
poate trece oceanul
purtând în burtă maşinării felurite
negustori de fildeş miniştri
şi stewardese pulpoase
*
când se ciocnesc doi fluturi
la ecuator
ninge
*
îi iubesc
dar mai ales urăsc urma lor
şovăitoare rotundă
ca glonţul înfipt
în zidul condamnaţilor
la moarte
*
urăsc iarna lor nechemată,
zăpada lor ce nu albeşte
*
fânul lor care-mi umple patul
*
le urăsc monstruoasele trupuri
părelnice
într-o lume (şi fără ei)
fluidă
şi în clătinare
*
ei curg
de pe obrazul mărului
peste mărunta mea linişte
şi-o dizolvă
*
îi cert
şi îi iert
*
pe frânghia zborului lor
evadez din viaţă în vers
*
cu străveziul lor
mă pot înveli
*
până ca mâine
să mă închid şi eu
într-un biet fluture
de lemn…

Gheorghe Tomozei

Gheorghe Tomozei (n. 29 aprilie 1936, București, d. 31 martie 1997, București) a fost un poet și un eseist român.

Din blogosfera. 

Ioan Usca.Ultimul Mitropolit – 15 

Călin Hera.Nunta google doodle

Blog de furăciuni 2.A doua viaţă

Într-o joi cu dragoste, Nichita Stănescu

Seară de joi, seară deasă de suflet,
în care destinele noastre creşteau
ca iarba de primăvară,

iar eu te iubeam
atât de mult, încât te uitam,
crezând că faci parte din mine.

Şi numai atunci mă miram
când, uneori, surâdeam, şi tu
nu surâdeai

când jefuiam copacii de frunze,
şi tu
râmâneai lângă ei, mai departe.

Atunci mi-apărea
că eşti altcineva,
dar numai atât cât poate să fie
altcineva soarele serii –
luna…

Parcă dormim şi visăm, Nichita Stănescu

Cântec de primăvară.Necuvintele.Nichita Stănescu

Acel ceva dintre aripa si aer,Nichita Stanescu

Frunzele toamnei:muzica si poezie

Povestea unui om viu

Sunt bolnav. Mă doare o rană călcată-n copite de cai fugind.Nichita Stănescu

Marea supravieţuire (Poem)

Invataturile cuiva catre fiul sau

“Cuvintele sunt foarte asemănătoare cu fiinţele, ele sunt chiar fiinţe”.

Ce bine ca eşti, ce mirare ca sunt!

Imbrăţişare si poveste de iubire

Spune omul:”Ma asemui unui copac”

Gandurile lui Nichita

“A muri in zbor”

Nedreptate.Întrebãri.Rugãciunea

Cantec fara raspuns

Nichita Stănescu

Nichita Stănescu, numele la naştere Nichita Hristea Stănescu, (n. 31 martie 1933, Ploieşti, judeţul Prahova — d. 13 decembrie 1983 în Spitalul Fundeni din Bucureşti) a fost un poet, scriitor şi eseist român, ales post-mortem membru al Academiei Române.

A fost laureat al Premiului Herder. În 1981 a fost decorat cu ordinul Meritul Cultural, clasa a II-a.

Mirela Pete. Noi!

Arca lui goE.Sunt un om viu

Elisa.Gija Jumulu Boab Tree

Marin Sorescu (19 februarie 1936 – 8 decembrie 1996, București), poet, dramaturg, prozator, eseist și traducător

Marin Sorescu

Marin Sorescu (n. 19 februarie 1936, Bulzești, județul Dolj – d. 8 decembrie 1996, București) a fost un scriitor din România.

Sorescu a fost poet, dramaturg, prozator, eseist și traducător. Operele lui au fost traduse în mai mult de 20 de țări, totalizând peste 60 de cărți apărute în străinătate. S-a făcut remarcat și prin preocuparea pentru pictură, deschizând numeroase expoziții în țară și în străinătate. Fără a se înscrie într-un partid politic după Revoluția română din 1989, a ocupat funcția de Ministru al Culturii în cadrul cabinetului Nicolae Văcăroiu (25 nov. 1993 – 5 mai 1995).

Scara la cer

de Marin Sorescu

Un fir de paianjen

Atârna de tavan.

Exact deasupra patului meu.

În fiecare zi observ

Cum se lasa tot mai jos.

Mi se trimite si

Scara la cer – zic,

Mi se arunca de sus.

Desi am slabit îngrozitor de mult

Sunt doar fantoma celui ce am fost

Ma gândesc ca trupul meu

Este totusi prea greu

Pentru scara asta delicata.

– Suflete, ia-o tu înainte.

Pâs! Pâs!
Tot in 19 februarie s-au nascut:

Constantin Brâncuşi (19 februarie 1876 – 16 martie 1957), sculptor român.

Hans Dahl (19 februarie 1849 – 27 iulie 1937), pictor norvegian.

Gabriele Munter (19 februarie 1877 –19 mai 1962), pictorita expresionista germana.

Hans Grundig (19 februarie 1901 – 11 septembrie 1958), pictor şi grafician german antifascist.

Parcă dormim şi visăm, Nichita Stănescu

Parcă dormim şi visăm

din volumul „Dreptul la timp” (1965)

de Nichita Stănescu

Parcă dormim şi visăm, îmi spuse ea,

şi eu am crezut-o, pentru că devenea
mai grea sau mai uşoară după voie
asemenea păsărilor în zbor.

Alergam în sus pe scările de beton
şi ea ridica din îmbrăţişarea mea
doi ochi lucioşi, argintii,
spre un cer inventat chiar atunci.

Privirea ei topea zidurile,
îmi rănea obrajii din care
sângele-mi izbucnea spre trecut
nedureros, în cascadă.

Parcă dormim şi visăm, îmi spuse ea.
Alergam în sus. Scara de beton
se sfârşise demult. Şi clădirea.
Trecuserăm şi de viitor. Cuvintele
rămăseseră în urmă. Şi poate nici noi
nu mai eram.

 

Nichita Stănescu

Nichita Stănescu, numele la naștere Nichita Hristea Stănescu, (31 martie 1933, Ploiești, județul Prahova —  13 decembrie 1983 în Spitalul Fundeni din București) a fost un poet, scriitor și eseist român, ales post-mortem membru al Academiei Române.

Problema zborului cu un aparat care cântăreşte mai mult decât aerul nu poate fi rezolvată şi nu este decât un vis.Academia de Ştiinţe de la Paris catre Traian Vuia

Traian Vuia

Traian Vuia (17 august 1872, Bujoru, comitatul Caraş-Severin, Austro-Ungaria – 3 septembrie 1950, Bucureşti, România) a fost un inventator român, pionier al aviaţiei. În 1906 el a realizat primul zbor autopropulsat (fără catapulte sau alte mijloace exterioare) cu un aparat mai greu decât aerul.Traian Vuia s-a născut în 1872 la Surducu Mic în comitatul Caraş-Severin, Austro-Ungaria. Părinţii săi au fost preotul Simion Popescu şi Ana Vuia. A urmat cursurile primare la Bujor (azi Traian Vuia) şi Făget. Între 1884 şi 1892, urmează liceul la Lugoj. Aici petrece mult timp în mijlocul familiei lui Coriolan Brediceanu, care-l va sfătui, ajuta şi încuraja mai târziu în cariera sa.Vuia dovedeşte de când urma cursurile primare, şi apoi secundare, o atracţie irezistibilă şi o predilecţie pentru mecanica aplicată. La zece ani asistă la primele manifestări cu caracter aviatic, iar micul Vuia dezvoltă o pasiune pentru zmeie. El urmăreşte atent detaliile lor şi încearcă să construiască altele mai perfecţionate. Ajuns la liceu, Vuia îşi însuşeşte noţiuni de fizică şi mecanică şi nu se mai mulţumeşte să construiască zmeie ci încearcă să explice ce se petrece în jurul aparatului, forţele care acţionează la lansarea şi menţinerea lui în aer, condiţiile de echilibru, etc.După terminarea facultăţii Traian Vuia se întoarce la Lugoj. Aici continuă să studieze problema zborului uman şi începe să-şi construiască primul aparat de zbor, pe care-l numeşte aeroplan-automobil. Din cauza lipsurilor financiare, nu reuşeşte să-şi ducă la capăt proiectul şi decide în schimb să plece la Paris, în iulie 1902. Vuia spera că aici va găsi pe cineva interesat să-i finanţeze proiectul, mai ales a pasionaţilor de aerostate însă s-a lovit de mult scepticism asupra ideii că o maşină zburătoare cu o densitate mai mare decât cea a aerului ar putea zbura. Vuia merge la Victor Tatin[1], un cunoscut teoretician care construise în 1879 un model experimental de aeroplan. Tatin este imediat interesat de proiect dar încearcă şi să-l convingă pe Vuia că nu este nimic de făcut pentru că-i lipseşte un motor adecvat şi este instabil. Vuia însă continuă să-şi promoveze proiectul şi-l trimite Academiei de Ştiinţe de la Paris pe 16 februarie, 1903, prezentând posibilitatea de a zbura cu un aparat de zbor mai greu decât aerul cât şi procedura de decolare. Academia îi respinge proiectul cu motivaţia că ar fi prea utopic, cu menţiunea că:

Problema zborului cu un aparat care cântăreşte mai mult decât aerul nu poate fi rezolvată şi nu este decât un vis.

În ciuda acestor obstacole, Vuia nu renunţă la proiect şi se înscrie pentru un brevet, acordat pe 17 august 1903 şi publicat pe 16 octombrie 1903. Invenţia brevetată se numeşte aeroplan automobil.În iarna lui 1902-1903, Vuia începe construcţia aparatului, perfecţionând până în minime detalii planurile originale la care lucrase cu un an înainte la Lugoj’. Se loveşte din nou de probleme de natură financiară, dar reuşeşte să le depăşească, ajutat şi de mentorul său Coriolan Brediceanu. În toamna lui 1904 începe să-şi construiască şi un motor, tot invenţie personală. În 1904 obţine un brevet pentru această invenţie în Marea Britanie. Întreaga parte mecanică e terminată în februarie 1905. Aparatul este gata în decembrie, după ce i se montează motorul, şi este numit Vuia I. Avea prevăzută o greutate totală de 250kg, o suprafaţă de susţinere de 14 m² şi un motor de 20 CP. Primele experimente au început în 1905, ca pe un automobil, cu aripile demontate, pentru a căpăta experienţă în manevrarea lui.

Pe 18 martie 1906 la Montesson, lângă Paris, aparatul Vuia I a zburat pentru prima dată. După o acceleraţie pe o distanţă de 50 de metri, aparatul s-a ridicat la o înălţime de aproape un metru, pe o distanţă de 12 m, după care elicele s-au oprit şi avionul a aterizat.


articol si poze despreTraian Vuia

Din blogosfera.

Călin Hera.Lubenită de Gottlob

Elisa.Stupefactie de termopane

CristianPLAZA DE TORROS

Ioan Usca.Revenirea

CELLA.RĂCOARE !!! 🙂

Paradoxul zilelor noastre, Octavian Paler

Paradoxul zilelor noastre

de Octavian Paler

„Paradoxul vremurilor noastre în istorie este ca avem:
cladiri mai mari, dar suflete mai mici;
autostrazi mai largi, dar minti mai înguste.
Cheltuim mai mult, dar avem mai putin;
cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici,
Avem mai multe accesorii, dar mai putin timp;
avem mai multe functii, dar mai putina minte,
mai multe cunostinte, dar mai putina judecata;
mai multi experti si totusi mai multe probleme,
mai multa medicina, dar mai putina sanatate.
Bem prea mult, fumam prea mult,
Cheltuim prea nesabuit,
Râdem prea putin,
Conducem prea repede,
Ne enervam prea tare,
Ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi,
Citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si
ne rugam prea rar.
Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des.
Am învatat cum sa ne câstigam existenta, dar nu cum sa
ne facem o viata,
Am adaugat ani vietii si nu viata anilor.
Am ajuns pâna la luna si înapoi, dar avem probleme
când trebuie sa traversam strada sa facem cunostinta
cu un vecin.
Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior.
Am facut lucruri mai mari, dar nu si mai bune.
Am curatat aerul, dar am poluat solul.
Am cucerit atomul, dar nu si prejudecatile noastre.
Scriem mai mult, dar învatam mai putin.
Planuim mai multe, dar realizam mai putine.
Am învatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam.
Am construit mai multe calculatoare: sa detina mai
multe informatii, sa produca mai multe copii ca
niciodata, dar comunicam din ce în ce mai
putin.
Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei
încete; oamenilor mari si caracterelor meschine;
profiturilor rapide si relatiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri, dar
mai multe divorturi,
Case mai frumoase, dar camine destramate.
Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide,
scutece de unica folosinta,
moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte,
corpuri supraponderale si pastile care îti induc orice
stare, de la bucurie, la liniste si la moarte.
Sunt niste vremuri în care sunt prea multe vitrine,
dar nimic în interior.
Vremuri în care tehnologia îti poate aduce aceasta
scrisoare si în care
poti decide
fie sa împartasesti acest punct de vedere,
fie sa stergi aceste randuri.
Aminteste-ti sa-ti petreci timp cu persoanele iubite,
Pentru ca nu vor fi lânga tine o eternitate.
Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te
veneraza, pentru ca acel copil va creste curând si va
pleca de lânga tine.
Aminteste-ti sa-l îmbratisezi cu dragoste pe cel de
lânga tine pentru ca aceasta este singura comoara pe
care o poti oferi cu inima si nu te
costa
nimic.
Aminteste-ti sa spui „TE IUBESC” partenerului si
persoanelor pe care le îndragesti, dar mai ales sa o
spui din inima.
O sarutare si o îmbratisare vor alina durerea atunci
când sunt sincere.
Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mâna si sa
pretuiesti acel moment pentru ca într-o zi acea
persoana nu va mai fi lânga tine.
ai.
timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le
Fa-ti timp sa iubesti, fa-ti timp sa vorbesti, fa-ti
timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le

ai.


RememberOctavian Paler (2 iulie 1926, Lisa, judeţul Făgăraş, actualmente în judeţul Braşov — 7 mai 2007, Bucureşti).

Cristian.PE BANCĂ,  Cristian.RENAŞTERE, Gabriela Elena.The steps we take…, Elisa.Stare de spirit, CELLA.RESPIRARE, Mirela.Fotografii din Cluj, Diana Emma.Tocmai pentru că nu ne-au murit lăudătorii, Caius.Ioan Usca – Ultimul Mitropolit – 45,

Diana, Prinţesă de Wales (1 iulie 1961–31 august 1997)

Diana, Princess of Wales

Diana, Prinţesă de Wales (Diana Frances, născută Spencer) (1 iulie 1961–31 august 1997) a fost prima soţie a lui Charles, Prinţ de Wales, moştenitorul tronului Regatului Unit. Fiii lor, William, Prinţ de Wales şi Prinţul Henry (Harry), sunt al doilea şi al treilea în linia de succesiune la tronul britanic şi a celor cincisprezece state supuse Angliei. De la căsătoria din 1981 până la divorţul din 1996 a fost numită Her Royal Highness The Princess of Wales (Alteţa Sa Regală Prinţesa de Wales), iar după divorţ, Diana, Princess of Wales (Diana, Prinţesă de Wales).

Wedding of Diana, Princess of Wales

Printesa Diana spunea:

„Cea mai mare suferinta a vremurilor noastre e ca asa de multi oameni trebuie sa sufere fara a fi iubiti niciodata”.
“The worst illness of our time is that so many people have to suffer from not ever being loved”.

Diana, Princess of Wales and her sons

Diana, Printesa de Wales sau Printesa Inimilor cum i se spunea a devenit foarte cunoscută pentru susţinerea pe care o acorda mai multor proiecte caritabile.

Interesul Dianei în susţinerea şi ajutarea tinerilor a dus la constituirea Premiului in memoria Dianei, acordat tinerilor care au dovedit devotament altruist şi angajament în cauzele susţinute de prinţesă. În 2002, Diana a ocupat locul al III-lea în sondajul opiniei publice 100 dintre cei mai mari britanici, fiind înaintea reginei Regina Elisabeta aII-a şi a altor monarhi britanici.
În 29 August 2007 fotograful peruvian Mario Testino a anunţat că pe 20 noiembrie el va organiza o licitaţie pentru fotografia Dianei în beneficiul victimelor cutremurului din Peru (la Londra de Phillips de Pury & Co). Fotografia a apărut în ediţia din 1997 a revistei Vanity Fair şi o înfăţişează pe Diana purtând o rochie neagră.[68]
Terenul de joacă în memoria Dianei, Prinţesa de Wales a fost construit în grădina Kensington şi a costat 1.7 million £.[69]
Aleea Dianei, Prinţesa de Wales a fost dedicată amintirii Dianei, Prinţesa de Wales, întinzându-se de la Kensington Gardens, Green Park, Hyde Park până în parcul St James.
În 6 iulie 2004, regina Elisabeta a II-a a inaugurat oficial Fântâna în memoria Dianei, Prinţesă de Wales. Este situată în colţul de sud-vest al parcului Hyde din Londra.
În 1999 Premiul în memoria Dianei, Prinţesă de Wales pentru tineri inspiraţi a fost fondat.

Diana`s Funeral

Harrods-Dianna Dodi Memorial


Din blogosfera.
Gabriela Elena.Taiati si stoarceti bine!, Gabriela Elena.What do we really want?, Cristian .RENAŞTERE,

O intalnire cu Brancusi

Am aflat de la Belle de Jour despre un concurs: Cultura pe continentele lumii.Durata concursului : 16 februarie-1 Mai 2010.Astazi m-am hotarat sa ma inscriu si eu, mai ales ca-mi plac calatoriile si cultura.

Toată lumea poate participa la acest concurs ?

Da (cu o condiţie unică : Cea de a scrie posturile!)

Cum se participă la acest concurs?

Pentru a lua parte la acest concurs intraţi pe blogul concursului: http://culturapecontinente.blogspot.com şi lăsaţi un comentariu la postul iniţial sau trimiteţi un mail la adresa de mail: ruojedellebje@gmail.com.

Constantin Brancusi-Poarta Sarutului

Pe vremuri am fost intro excursie la Targu-Jiu si am vizitat Ansamblul sculptural Constantin Brâncuşi format din Masa tăcerii, Poarta sărutului şi Coloana fără sfârşit.Imi amintesc cu ce emotie am trecut pe sub Poarta sărutului si cum visam sa mai vin odata acolo cu alesul meu.Din pacate, asta nu s-a intamplat, iar acum am auzit ca de Anul Nou e obiceiul casatoriilor sub aceasta poarta magica.Nu stiu cat de romantic e sa stai la coada ca sa treci pe sub Poarta sărutului cu alesul inimii, apoi sa semnezi certificatul de casatorie.Nu cred ca mi-ar placea.

Am gasit un text deosebit despre intalnirea lui Petre Ţuţea cu marele artist pe care romanii nu au stiut sa-l aprecieze.Nici macar n-au vrut sa accepte lucrarile lui lasate prin testament tarii in care s-a nascut, dar acceptate de franta, tara in care a trait si a murit.

O intalnire cu Brancusi.Petre Ţuţea.

Cînd am ajuns la Brâncuşi, seara, ne-a primit cu întrebarea ; „De ce-aţi venit la mine ?”

I-am răspuns eu: „Cînd vă aflaţi dumneavoastră în Bucureşti, numai două primiri sînt deosebite: la Palat şi la dumneavoastră. Şi-apoi, noi dorim să aflăm de la un mare artist dacă arta trebuie să aibă mesaj şi dacă mesajul ei este mai aproape de adevăr decît comunicările ştiinţei”.

„Luaţi loc”, ne-a poftit Brâncuşi.

Fiindcă noi venisem la Brâncuşi să obţinem răspuns la o singură întrebare semnificativă şi anume: care a fost ideea care a prezidat la înfăptuirea operei „Pasărea măiastră”. Cînd l-am întrebat, a răspuns:”Am şlefuit materia pentru a afla linia continuă. Şi cînd am constatat că n-o pot afla, m-am oprit, parcă cineva nevăzut mi-a dat peste mîini.”

Constantin Brâncuşi

Constantin Brâncuşi (19 februarie 1876, Hobiţa, Gorj — 16 martie 1957, Paris) a fost un sculptor român cu contribuţii covârşitoare la înnoirea limbajului şi viziunii plastice în sculptura contemporană. Constantin Brâncuşi a fost ales postum membru al Academiei Române.

video Constantin Brâncusi, sculptor român