Category Archives: religie

Pasti Fericit!Hristos a Inviat!

In aceasta perioada, multi dintre noi nu mai avem timp de petrecut pe blog, in universul virtual, viata reala in familie sau la locul de munca e pe primul plan.
Acum am luat o pauza de calculator ca sa urez prietenilor si vizitatorilor blogului meu Pasti Fericit!Sarbatori cu bucurii!

Hristos a Inviat!

Mirela, CELLA, Cristian si Geanina, Ioan Usca, Teo, Ryana, Aurora, Elisa, Gina, Daurel, Lili, DanaCARMEN, Gabriela Savitsky, Punctul de vedere, Flavius, Ulise, Teodora, Sibilla, Tavi, Dictatura justitiei, Alexandra,

Paste 2012 – Pastele ortodox 2012

Iepuraşul de Paşti – un vechi simbol

„Cescuta de ceai”, Arsenie Boca

Cescuta de ceai

de Pr. Arsenie Boca

„O familie a plecat într-o excursie în Orient să cumpere ceva dintr-un frumos magazin de antichităţi, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversari de la căsătorie. Amândurura le plăceau antichităţile şi produsele din argilă, ceramice, în special ceştile de ceai. Au observat o ceaşcă excepţională şi au întrebat:”Putem să vedem ceşcuţa aceea? Nu am văzut niciodată ceva atât de frumos.”

În timp ce doamna le oferea ceea ce ceruseră, ceşcuţa de ceai a început să vorbească: “Voi nu puteţi să înţelegeţi. Nu am fost de la început o ceşcuţă de ceai. Cândva am fost doar un bulgăre de argila roşie. Stăpânul m-a luat şi m-a rulat, m-a bătut tare, m-a frământat în repetate rânduri, iar eu am strigat:
“Nu face asta!”,“Nu-mi place!” “Lasă-mă în pace,” dar el a zâmbit doar şi a spus cu blândeţe:“Încă nu!”. Apoi, ah! Am fost aşezată pe o roată şi am fost învârtită, învârtită, învârtită. ”Opreşte!” Ameţesc! O să-mi fie rău!”, am strigat. Dar stăpânul doar a dat din cap şi a spus, liniştit:”Încă nu.” M-a învârtit, m-a frământat şi m-a lovit, şi m-a modelat până a obţinut forma care i-a convenit şi apoi m-a băgat în cuptor. Niciodată nu am simţit atâta căldură.
Am strigat, am bătut şi am izbit uşa … “Ajutor! Scoate-mă de aici!”. Puteam să-l văd printr-o deschizătură şi puteam citi pe buzele sale în timp ce clătina din cap dintr-o parte în alta:”Încă nu.” Când mă gândeam că nu voi mai rezista încă un minut, uşa s-a deschis. Cu atenţie, m-a scos afară şi m-a pus pe raft…am început să mă răcoresc. O, mă simţeam atât de bine! ”. Ei, aşa este mult mai bine” m-am gândit. Dar, după ce m-am răcorit, m-a luat, m-a periat şi m-a colorat peste tot… mirosurile erau oribile. Am crezut că mă sufoc. “O, te rog, încetează, încetează”, am strigat. EL doar a dat din cap si a spus: “Încă nu!”
Apoi, deodată, m-a pus din nou în cuptor. Numai că acum nu a mai fost ca prima dată. Era de două ori mai fierbinte şi simţeam că mă voi sufoca. L-am rugat. Am insistat. Am strigat, am plans, eram convinsă că nu voi scăpa. Eram gata să renunţ. Chiar atunci, uşa s-a deschis şi EL m-a scos afara şi, din nou, m-a aşezat pe raft, unde m-am răcorit şi am aşteptat, şi am aşteptat întrebându-mă:
”Oare ce are de gând să-mi mai facă?”

O oră mai târziu mi-a dat o oglindă şi a spus: ”Uită-te la tine.” Şi m-am uitat. Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu.
Este frumoasă. Sunt frumoasă!!! El a vorbit blând: “ Vreau să ţii minte, ştiu că a durut când ai fost rulată, frământată, lovită, învârtită, dar, dacă te-aş fi lăsat singură, te-ai fi uscat. Ştiu că ai ameţit când te-am învârtit pe roată, dar, dacă m-aş fi oprit, te-ai fi desfăcut bucăţele, te-ai fi fărâmiţat. Ştiu că a durut şi că a fost foarte cald în cuptor şi neplăcut, dar a trebuit să te pun acolo, altfel te-ai fi crăpat. Ştiu că mirosurile nu ţi-au făcut bine când te-am periat şi te-am colorat peste tot, dar, dacă nu aş fi făcut asta, niciodată nu te-ai fi călit cu adevarat. Nu ai fi avut strălucire în viaţă. Dacă nu te-aş fi băgat pentru a doua oară în cuptor, nu ai fi supravieţuit prea mult fiindcă acea întărire nu ar fi ţinut. Acum eşti un produs finit. Acum eşti ceea ce am avut în minte prima dată când am început să lucrez cu tine…”

Morala este aceasta: Dumnezeu ştie ce face cu fiecare dintre noi. EL este OLARUL, iar noi suntem argila LUI. EL ne va modela, ne va face şi ne va expune la presiunile necesare pentru a fi lucrări perfecte care să împlinească buna, plăcuta, sfânta SA voie.

Dacă viaţa pare grea şi eşti lovit, bătut şi împins aproape fără milă; când ţi se pare că lumea se învârteşte necontrolat, când simţi că eşti într-o suferinţă îngrozitoare, când viaţa pare cumplită, fă-ţi un ceai şi bea-l din cea mai drăguţă ceaşcă, aşează-te şi gândeşte-te la cele citite aici şi apoi discută puţin cu OLARUL.
„Asta îmi este toată misiunea şi rostul pe pământ, pentru care m-a înzestrat cu daruri – deşi eu sunt nevrednic. Pentru asta sunt solicitat în toate părţile, ca să propovăduiesc iubirea lui Dumnezeu şi sfinţirea oamenilor prin iubire.. De alte gânduri şi rosturi sunt străin.”

Din blogosfera.

Cristian Lisandru.Bărbat-copil

Sfânta Ecaterina de Siena (1347-1380)-Patroană a Italiei

Update:Alexandru Hărăniţă, 7 ani.Diagnostic: Neuroblastom abdominal, cu metastaze craniene.
Dacă puteţi şi vreţi să ajutaţi direct:
ING – Bucureşti
RON: RO 98 INGB 0000 9999 0173 7193
Deschis pe numele copilului, Hărăniţă Alexandru
Contact părinţi: Hărăniţă Marius şi Aura, telefon: 0762 800 658, 0762 792 571
Domiciliu: Râmnicu Sărat, str. Fundătura Domireşti nr 5 (Cartierul Zidarilor), judeţul Buzău (poşta nr. 1)

St Catherine by Tiepolo

Sfânta Ecaterina de Siena ( 25 martie 1347 – 29 aprilie 1380).Învăţător al Bisericii – Patroană a Italiei

Istoria omenirii şi a Bisericii cunoaşte apariţia unor genii, persoane înzestrate cu daruri extraordinare, care au intervenit, uneori chiar din copilărie, în diferite domenii de activitate şi au adus schimbări profunde: Sfânta Ecaterina de Siena este un fel de geniu în viaţa spirituală şi în istoria Bisericii.

S-a născut în ziua de 25 martie 1347, fiind al 24-lea copil al familiei Iacob şi Lapa Benincasa, umili boiangii din oraşul Siena. Părinţii i-au dat numele de Ecaterina. La vârsta de şapte ani, dovedind o cunoaştere prematură a realităţilor şi primejdiilor vieţii, se obligă cu jurământ de a nu cunoaşte altă iubire decât a lui Cristos: este ceea ce s-a numit „căsătoria mistică a Ecaterinei”. Că acest act nu a fost rodul unei fantezii copilăreşti o va dovedi întreaga ei viaţă. Părinţii încearcă să o determine să se căsătorească, insistă, recurg la violenţă şi în cele din urmă îi interzic să mai iasă din casă. Timp de trei ani va duce o viaţă de aspră de singurătate; munceşte ca o servitoare, îşi impune posturi îndelungate, se învaţă să doarmă puţin şi fără încetare se aude murmurul rugăciunilor prin care imploră pe Dumnezeu să îi dăruiască adevărata cunoaştere de sine, părere de rău pentru greşelile făcute, întoarcerea păcătoşilor şi pacea lumii dezbinate. După trei ani de zile, tatăl se resemnează şi se declară de acord cu hotărârea fiicei sale.

Ea cere să fie primită în rândul Ordinului al III-lea Dominican şi, în sfârşit, părăseşte casa părintească. Oraşul era adesea câmpul de luptă între diferite familii, sau diferite grupări politice: străzile pline de răniţi, spitalele supraîncărcate, oamenii parcă cuprinşi de turbare, o determină pe Ecaterina, alături de un grup de femei inimoase, să iasă în stradă şi să pornească la lucru. Organizează ajutorarea celor sinistraţi şi săraci, intră în spitale şi îndeplineşte munci care erau rezervate bărbaţilor şi femeilor în vârstă; ajunsă în faţa unui lepros rău mirositor, pentru a-şi învinge repulsia ce o cuprinsese, se apleacă şi îi sărută picioarele desfigurate. Rănile, greutăţile, lipsurile nu o dezgustă; în schimb apropierea de sufletele împietrite în răutate o face uneori să leşine. Se ocupă de reeducarea fetelor decăzute, evacuează răniţii din învălmăşala luptelor de pe stradă, se apropie de muribunzi şi îi pregăteşte de moarte.

Sfânta Ecaterina de Siena-Domenico Beccafumi

În 1369 este condamnat la moarte un tânăr din Perugia pentru încercare de revoltă: el se frământă îngrozitor şi din disperare blesteamă pe Dumnezeu şi pe oameni. Cu o zi înainte de execuţie, în celulă intră o tânără de douăzeci şi doi de ani, care îl invită să se roage împreună cu ea: rugăciunea aduce pacea şi credinţa în sufletul lui zbuciumat; cere să se spovedească şi să primească Sfânta Împărtăşanie şi liniştit aşteaptă sfârşitul. A doua zi, când ajunge la eşafod, tânăra era acolo. Îi ia capul în mâinile ei delicate şi îi şopteşte numele „Isus”; apoi „fratele meu dulce, e ziua nunţii: peste puţin vei începe viaţa fără de sfârşit!”

Îndrăzneşte să înfrunte mulţimea agitată, luând apărarea evreilor şi a copiilor nelegitimi, după care se arunca cu pietre. Eroismul Ecaterinei ajunge la culme în timpul ciumei din 1374, când refuză să părăsească oraşul, alături de alte douăzeci şi şapte de femei, cu care îngrijeşte pe ciumaţi, cară în spate trupurile celor morţi, ajută la îngroparea lor. Când flagelul a încetat, concetăţenii ei îi răsplătesc munca şi jetfele cu vorbe de ocară şi insinuări răutăcioase. Era ultima piatră preţioasă în coroana de merite a Ecaterinei. Cristos, Mântuitorul, îi apare într-o vedenie şi îi întipăreşte semnele rănilor Sale, la mâini, la picioare şi la coastă; Ecaterina va purta aceste răni până la moarte. Apoi îi spune: „De acum vei părăsi chilia ta, oraşul şi ţara. Eu voi fi cu tine şi te voi duce să vorbeşti întregii lumi. Vreau să te trimit la Episcopi, la conducătorii Bisericii şi ai creştinătăţii, pentru ca o femeie slabă să dea de ruşine mândria celor tari.”

În această perioadă, Italia era pradă unor războaie fratricide. Părintele creştinătăţii, Papa, era încă prizonier în castelul de la Avignon, şi când Urban al V-lea revine la Roma, este nevoit să se întoarcă la Avignon din pricina răscoalelor puse la cale de unele familii interesate. Urban al V-lea moare plin de tristeţe şi îl urmează Grigore al XI-lea. Ecaterina merge din capitală în capitală de provincii şi de ţări, fiind considerată o mesageră a Cerului. Ajunsă la Grigore al XI-lea, îi spune: „Ridică-te, fii bărbat – îţi spun eu că nu trebuie să te temi de nimic.” Grigore al XI-lea revine la Roma. Dacă „exilul babilonic” al Bisericii a luat sfârşit, este darul lui Dumnezeu şi meritul Ecaterinei de Siena. Dar cu intrarea triumfală a Papei în Roma, nu a luat sfârşit misiunea Ecaterinei: trebuia începută opera de refacere a vieţii spirituale ajunsă într-o stare jalnică, atât în rândul credincioşilor, cât şi al clerului.

Ecaterina, neştiind să scrie, dictează zeci de scrisori, uneori la mai mulţi secretari, scrisori adresate Papei, Episcopilor, regilor, condotierilor şi multor persoane simple. Ni s-au păstrat 307 dintre ele: sunt pline de înţelepciune, credinţă şi realism. De asemenea a dictat şi o carte: „Dialog despre Providenţa Divină”, carte care l-a determinat pe Papa Paul al VI-lea, la 4 octombrie 1970, să o declare pe Sfânta Ecaterina de Siena „Învăţător al Bisericii”.

Răspunzând chemării Papei Urban al VI-lea, vine din nou la Roma pentru a-l ajuta în rezolvarea unor probleme însemnate. Aici se îmbolnăveşte grav. În dimineaţa zilei de duminică, 29 aprilie 1380, se adresează celor dragi care o încurajau: „Să vă iubiţi cu sinceritate unii pe alţii”, şi după ce mai rosteşte odată numele „Isus”, inima ei încetează a mai bate. Ecaterina de Siena părăseşte pământul, dar lasă prin viaţa, scrisorile şi opera ei, un izvor de lumină şi de încurajare. În 29 aprilie 1461 a fost ridicată la cinstea altarelor, iar în 1939 a fost proclamată patroana principală a Italiei, împreună cu Sfântul Francisc de Assisi.

„Tu ai voit, Doamne, să trimiţi o femeie, care să scuture Roma de praf, fără a sfărâma mormântul lui Petru.” (L. De la Bouillerie)

adaptare după „Vieţile Sfinţilor”

Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti

Arderea pe rug a lui Giordano Bruno

Am citit in calendarul zilei ca in 17 februarie 1600, Giordano Bruno, filosof renascentist italian, a fost ars pe rug din ordinul Inchiziţiei si am dorit sa stiu mai multe fiindca am uitat ce invatasem la scoala.

Mur

Ce este rugul?  DEX online :RUG1, rugi. s.m. 1. Tulpina (târâtoare) a unor plante. 2. Mur1. 3. Măceș. 4. Compus: rug-de-munte sau rug-de-zmeură = zmeur. – Lat. rubus.

RUG2, ruguri. s.n. Grămadă de lemne pe care se ardeau, în antichitate, jertfele sau morții și, în evul mediu, condamnații la moarte. – Lat. rogus (după rug1).

RUG s. v. curpen, măceș, mărăcine, mur, roză, salcâm, spin, trandafir, trandafir sălbatic, vrej, zmeur, zmeurar.

Arderea pe rug, o metodă de execuţie la moarte a fost aplicată din Evul Mediu timpuriu până în ultima perioadă a acestei ere (secolul al XV-lea–secolul al XVI-lea). Sentinţa era dată de inchiziţie, fiind astfel executaţi cei învinuiţi de vrăjitorie sau erezie. Dacă osânditul recunoştea vinovăţia faptei sale, atunci călăul îl strangula înainte de aprinderea rugului sau i se legau saci cu praf de puşcă pentru a simula focul Sodomei care, după Biblie, ar fi ars sub o ploaie de foc. Vrăjitoarele erau arse pe rug pentru ca sufletul lor să ajungă în rai.

Francisco de Goya.The Inquisition Tribunal

Inchiziţie (lat. inquisition – cercetare) este o formă a justiţiei în epoca timpurie a Evului Mediu, această formă diferă de „dreptul roman”, prin forma de acuzare, aplanarea controverselor, într-un proces intentat de inchiziţie („ex officio“) erau prezentate metodele ca servind interesele obşteşti şi salvarea sufletului acuzatului.

Giordano Bruno (n. ca.1548, Nola/Campania – d. 17 februarie 1600, Roma) a fost un teolog şi filosof umanist italian din epoca Renaşterii. Condamnat şi ars pe rug de Inchiziţie pentru concepţia sa panteistă(Panteism. Doctrina că totul este Dumnezeu, spre deosebire de doctrina că Dumnezeu este totul. Ambrose Bierce – Dicţionarul Diavolului) şi pentru convingerea asupra infinităţii lumii, considerate eretice, numele lui a devenit sinonim cu cel de victimă a obscurantismului.

Read the rest of this entry

La mine a venit deja Mos Nicolae

Sa nu uitati sa va pregatiti ghetutele, bocancii sau cizmele.Spalate, date cu crema de ghete si lustruite sa-si vada Mosul barba si mustata.
cei care n-au fost cuminti poate ca primesc o nuielusa ca avertisment sa nu fie rai.
Mi-a spus Mos Nicolae ca sunt cativa oameni si conducatorul lor de culoarea unor citrice care vor primi o joarda mare fiindca au fost foarte rai, obraznici, certareti si mari mincinosi.iar altii, de culoarea tomatelor vor primi si ei niste joarde putin mai mici ca sa-si aminteasca ca au promis ca sunt cuminti.


Sfantul Nicolae, protectorul copiilor si oamenilor aflati la necaz, este unul din cei mai celebrati sfinti in intreaga lume.

Numit in traditia populara romaneasca San’ Nicoara, Sfantul Nicolae este faptuitorul de miracole. Cea mai cunoscuta poveste despre faptele sale bune spune ca ajutat trei surori, fara zestre, sa se casatoreasca, aducandu-i celei mari in miez noapte un saculet cu aur. De acelasi miracol au avut parte si surorile mai mici atunci cand sosea momentul sa se casatoareasca. Pornind de la aceasta poveste, s-a pastrat in intreaga lume sarbatoarea Sfantului Nicolae, in noaptea de 5 spre 6 decembrie, copiii cuminti primind in ghetutele lustruite cu o seara inainte dulciuri si jucarii. Cei ce nu au fost foarte cuminti, vor gasi in ghetute si o nuielusa care sa le aduca aminte ca este bine sa se poarte frumos si sa fie ascultatori anul ce va veni.

La noi in tara, sarbatorile de iarna incarcate de cadouri si buna dispozitie incep de la Sfantul Nicolae. In Ardeal s-a pastrat traditia ca in seara de 5 decembrie fetele tinere sa se stranga sa pregateasca placintele pentru a doua zi. Aceasta activitate trebuie terminata pana la 9 seara, cand vin baietii sa incinga petrecerea.
In traditia populara romaneasca, mosul are barba alba legendele spunand ca astazi el isi scutura barba aparand primii fulgi de nea. Sfantul Nicolae este considerat totodata paznicul soarelui pentru a-l impiedica pe acesta sa patrunda in tinuturile de miazanoapte, protectorul corabierilor si mai ales al familiei.

Se spune ca astazi este ziua in care binele invinge raul, iar lumina invinge intunericul.

Târgul de Sfântul Nicolae-4, 5 şi 6 decembrie

Rugaciunea Sfantului Francisc din Assisi

Silhouette-of-Woman-Praying

Doamne, fa din mine unealta Pacii Tale

Acolo unde este ura s-aduc iubire,

Acolo unde este ofensa s-aduc iertare,

Acolo unde este dezbinare s-aduc unire,

Acolo unde este greseala s-aduc adevar,

Acolo unde este neincredere s-aduc credinta,

Acolo unde este disperare s-aduc speranta,

Acolo unde este intuneric s-aduc lumina ta,

Acolo unde este tristete s-aduc bucurie.

O, Stapane, nu te-am cautat atat Spre a fi consolat… cat pentru a consola, Spre a fi inteles… cat pentru a intelege, Spre a fi iubit… cat pentru a iubi.

Deoarece:

Dand… primesti,

Pierzand… gasesti,

Iertand… esti iertat,

Murind… reinvii la viata eterna!

Franziskus

In 3 octombrie 1226 a incetat din viata Francisc de Assisi, întemeietorul ordinului franciscan (n. 1181) .

Sfinţii Ioachim şi Ana, părinţii Fecioarei Maria,26 iulie

Santi_gioacchino_e_annaStAnneIcon_saint_annaAngelos_Akotanos_Saint_Anne_with_the_Virgin_-_15th_centuryIgnoto_XV_Secolo_SantAnna_Favria(TO)
Domenico_Beccafumi.st.Ana

Nu prea le am cu religia si foarte rar postez subiecte religioase.Astazi fac o exceptie deoarece astazi Biserica Catolică sarbatoreste pe Sfinţii Ioachim şi Ana, părinţii Sf. Fecioare Maria.Nu stiam cine sunt parintii Fecioarei Maria,bunicii lui Isus si am vrut sa aflu mai multe.Am gasit un site catolic din care am preluat cateva fragmente, cine vrea sa afle mai multe sa citeasca aici.

Зачатие_праведной_анны

Sfintele Evanghelii nu amintesc nimic despre părinţii Preacuratei Fecioare Maria, dar scrierile apocrife, nerecunoscute de Biserică deoarece conţin şi adăugiri inexacte, ne dau multe amănunte. Din ele se ştiu că mama Fecioarei Maria se numea Ana, iar tatăl Ioachim. Amândoi erau din tribul lui Iuda, tribul din care a fost ales Regele David şi trăiau o viaţă sfântă; stăpâneau mari turme de oi, dar, din nefericire, o grea durere le umbrea viaţa: nu aveau copii. La evrei, faptul acesta se considera o pedeapsă de la Dumnezeu şi constituia o dezonoare pentru familie; uneori li se refuza primirea darurilor pe care le duceau la Templu. Mâhnit şi umilit, Ioachim a plecat cu turma la munte, unde a rămas timp de cinci luni, până când un înger îl sfătuieşte să revină la Ierusalim; acelaşi înger, trimis de Dumnezeu, îi destăinuie Anei că la întoarcerea soţului de pe munte ea va fi mamă. Plină de fericire, Ana merge în întâmpinarea lui Ioachim şi-l întâlneşte la „Poarta Aurită”. O bucurie adâncă le cuprinde sufletele când se privesc unul pe altul şi împreună mulţumesc lui Dumnezeu că le-a ascultat rugăciunea îndelungată. În prima perioadă a cultului Sfinţilor Ioachim şi Ana, pictorii au ales tocmai această întâlnire a soţilor fericiţi pentru a le cinsti amintirea în sfintele icoane. Mai târziu, Sfânta Ana va fi reprezentată ţinând-o în braţe sau alături de ea pe copila Maria şi citind împreună Cartea Sfântă.

Birth of Mary

Cultul părinţilor sfinţi ai Maicii Domnului este foarte vechi, îndeosebi în părţile Răsăritului; în anul 550, împăratul Justinian a zidit la Constantinopol o bazilică în cinstea Sfintei Ana; şi astăzi Biserica Orientală ţine anual trei sărbători în cinstea bunicii Domnului nostru Isus Cristos. Din Răsărit, cinstirea Sfintei Ana s-a răspândit în Apus şi în anul 1584 a fost instituită o sărbătoare oficială pentru întreaga Biserică.

Referitor la soţul Sfintei Ana s-a păstrat o anumită rezervă, deoarece cărţile apocrife care îl aminteau îi atribuiau nume diferite; afară de numele Ioachim, tatăl Maicii Domnului a mai purtat numele de Cleofa, Sadac, Eli. În anul 1584 când s-a fixat sărbătorirea Sfintei Ana, Sfântul Ioachim a fost trecut în calendar la 20 martie, pentru ca din 1738 să fie sărbătorit în duminica după Sfânta Maria Mare, iar din 1913 în ziua de 16 august; noul calendar liturgic îl readuce alături de soţia lui şi se hotărăşte comemorarea Sfinţilor Ioachim şi Ana la data de 26 iulie.

Sărbătorirea în aceeaşi slujbă a Sfinţilor Ioachim şi Ana, părinţii Maicii Domnului şi bunicii lui Isus, este un omagiu adus bunicilor şi o reamintire a datoriei de a cinsti pe părinţii părinţilor noştri.

Ioachim este numele folosit şi în Vechiul Testament; se compune din numele lui Dumnezeu, Iahvé, şi un alt cuvânt care poate însemna: „a acorda, a împlini” sau „a ridica, a uşura (pe un nenorocit)”; împreună au înţelesul: „Dumnezeu acordă” ceea ce i s-a cerut sau „Dumnezeu ridică”, scapă pe cel nenorocit de ocară. Numele acesta se dădea copiilor doriţi şi ceruţi în rugăciune de la Dumnezeu; prin naşterea lor împlineau rugăciunea părinţilor şi ridicau ocara ce apăsa familia fără copii. În româneşte mai are formele: Achim, Ichim, Oachim, Ioachim, Chima, Chimel, Chinea, Chinu; din limba italiană se preia uneori si numele Gioachino.

Ana este unul dintre cele mai răspândite prenume feminine. După diferitele forme ale unui cuvânt ebraic, poate avea înţelesul de „graţioasă, amabilă, drăguţă” sau „Iahvé – Dumnezeu – a avut milă, a fost îndurător, a fost darnic”, cu înţelesul de: „a revărsat multe daruri, calităţi”. De ziua Sfintei Ana, 26 iulie, îşi sărbătoresc ziua numelui şi persoanele care poartă numele derivate din cuvântul Ana: Anica, Nica, Anicuţa, Nicuţa, Cuţa, Anişca, Nişca, Anişoara, Aniţa, Niţa, Anuca, Anuşa, Nuşa, Anuşca, Anuţa, Nuţa, Uţa, Anca, Ancuţa; precum şi formele mai noi: Aneta, Neta, Neti, Netuţa, Anita, Anina, Ani, Nana. Toate aceste nume invită la grija de a cultiva darurile sufleteşti în care se vede adevărata frumuseţe a unei femei.

O lume mica

La multi ani:Petre,Pavel,Paul,Petra,Petronela,Paula!Multa sanatate si tot binele din lume tuturor sarbatoritilor!

a world in a drop

Ce mica e lumea in care traim!O lume care incape intrun strop de roua sau o picatura de apa…Ce este lumea in care traim?Cum e lumea noastra?Dar oamenii cum sunt?Azi am (re)vazut niste oameni mici de tot…nu e vorba de statura oamenilor ci de micimea sufletului lor.Ii compatimesc si poate nu le-ar strica sa aprinda si ei o lumanare,chiar virtuala.

bigcandle_unlit

candles-burning_anim
Azi am aprins o lumanare virtuala si am scris o dorinta,un fel de rugaciune pentru sanatate si intelegere.Cred ca si cei care nu obisnuiesc sa mearga la biserica sau sa se roage au nevoie de Dumnezeu (chiar daca nu recunosc).

Vladimirskaya,protectoarea sfanta a Rusiei

Astazi nu prea am avut dispozitie pentru bloggerit,desi aveam pregatit un subiect pe care-l consider interesant.E vorba despre o sarbatoare religioasa a rusilor despre care am citit in calendarul zilei de 3 iunie.

Vladimirskaya (in Rusia),The Theotokos of Vladimir,( Greek Θεοτόκος του Βλαντιμίρ) cunoscuta ca si Our Lady of Vladimir, the Virgin of Vladimir or (Russian: Владимирская Богоматерь), una dintre cele mai venerate icoane ortodoxe si un exemplu tipic al iconografiei bizantine. Theotokos (termenul grecesc pentru Fecioara Maria, insemnand „Maica Domnului”) este considerata protectoarea sfanta a Rusiei,icoana fiind expusa la Galeriile Tretyakov din Moscova.

Our Lady of Vladimir Church

Am vrut sa aflu mai multe si am gasit acestea:”Theotokos (Născătoarea de Dumnezeu)este un cuvânt de provenienţă greacă semnificând „purtătoare de Dumnezeu”, sau mai precis Maica Domnului, calificativ acordat Sfintei Maria la sinodul al VI-lea ecumenic din Efes în 431. Sfânta Maria sub aspectul ei de „purtătoare a pruncului divin” este adesea reprezentată pe pereţii mănăstirilor şi bisericilor ortodoxe (Mănăstirea Moldoviţa) sau catolice.Deci Theotokos inseamna ca Fecioara Maria este Nascatoare de Dumnezeu.In decursul timpului foarte multe persoane rau intentionate au incercat sa falsifice acest adevar conform caruia Fecioara este nascatoare de Dumnezeu.Printre aceste persoane se numara si ereticul Nestorie care a sustinut ca Fecioara nu e nascatoare de Dumnezeu ci nascatoare de om adica antropostoki. El a fost condamnat la sinodul trei ecumenic impreuna cu cei care afirmau aceleasi erezii ca si el”.
Citate despre Maica Domnului

„Ea nu L-ar fi putut purta pe Cuvântul lui Dumnezeu în trup, dacă nu ar fi primit mai întâi Cuvântul lui Dumnezeu în inimă.” (Mitropolit Kallistos Ware)

„Preasfânta Fecioară Maria, ea singură, şezând între Dumnezeu şi oameni, pe Dumnezeu L-a făcut Fiul omului, iar pe oameni i-a făcut fiii lui Dumnezeu; (Sfântul Nicodim Aghioritul)

„Cât poate Dumnezeu cu puterea, poate şi Maica Domnului cu rugăciunea.” (Dicton patristic)

Mai multe aici.

Sfânta Ecaterina de Siena, patroană a Europei

Pana astazi nu am stiut ca Europa are o Patroana spirituala,pe Ecaterina de Siena(1347-1380).Am citit in calendarul zilei despre o  sarbatoare religioasa, comemorarea Sfantei  Ecaterina de Siena si am vrut sa aflu mai multe.Intrun articol am citit ca Ecaterina de Siena e Patroana spirituala a Italiei si Învăţător al Bisericii,mai frecvent am intalnit ca e Patroana spirituala a Europei.

Cine a fost Ecaterina si pentru ce fapte a fost sanctificata?
Sfânta Ecaterina de Siena este un fel de geniu în viaţa spirituală şi în istoria Bisericii. S-a născut în ziua de 25 martie 1347, fiind al douăzeci-şi-patrulea copil al familiei Iacob şi Lapa Benincasa, umili boiangii din oraşul Siena. Părinţii i-au dat numele de Ecaterina. La vârsta de şapte ani, dovedind o cunoaştere prematură a realităţilor şi primejdiilor vieţii, se obligă cu jurământ de a nu cunoaşte altă iubire decât a lui Cristos: este ceea ce s-a numit „căsătoria mistică a Ecaterinei”. Că acest act nu a fost rodul unei fantezii copilăreşti o va dovedi întreaga ei viaţă. Părinţii încearcă să o determine să se căsătorească, insistă, recurg la violenţă şi, în cele din urmă, îi interzic să mai iasă din casă. Timp de trei ani, va duce o viaţă de aspră singurătate; munceşte ca o servitoare, îşi impune posturi îndelungate, se învaţă să doarmă puţin şi fără încetare se aude murmurul rugăciunilor prin care îl imploră pe Dumnezeu să-i dăruiască adevărata cunoaştere de sine, părere de rău pentru greşelile făcute, întoarcerea păcătoşilor şi pacea lumii dezbinate. După trei ani de zile, tatăl se resemnează şi se declară de acord cu hotărârea fiicei sale. Ea cere să fie primită în rândul Ordinului al III-lea Dominican şi, în sfârşit, trece pragul casei părinteşti. Oraşul era adesea câmpul de luptă între diferite familii sau diferite grupări politice: străzile pline de răniţi, spitalele supraîncărcate, oamenii parcă cuprinşi de turbare. Ecaterina, împreună cu un grup de femei inimoase, iese în stradă şi porneşte la lucru.

Organizează ajutorarea celor sinistraţi şi săraci, intră în spitale şi îndeplineşte munci care erau rezervate bărbaţilor şi femeilor în vârstă; ajunsă în faţa unui lepros rău mirositor, pentru a-şi învinge repulsia ce o cuprinsese, se apleacă şi-i sărută picioarele desfigurate. Rănile, greutăţile, lipsurile nu o dezgustă; în schimb, apropierea de sufletele împietrite în răutate o face uneori să leşine. Se ocupă de reeducarea fetelor decăzute, evacuează răniţii din învălmăşeala luptelor de pe stradă, se apropie de muribunzi şi-i pregăteşte pentru moarte. În 1369, este condamnat la moarte un tânăr din Perugia, pentru încercare de revoltă: el se frământă îngrozitor şi, din disperare, îi blestemă pe Dumnezeu şi pe oameni. Cu o zi înainte de execuţie, în celulă intră o tânără de douăzeci şi doi de ani, care îl invită să se roage împreună cu ea: rugăciunea aduce pacea şi credinţa în sufletul lui zbuciumat: cere să se spovedească şi să primească Sfânta Împărtăşanie şi, liniştit, aşteaptă sfârşitul. A doua zi, când ajunge la eşafod, tânăra era acolo. Îi ia capul în mâinile ei delicate şi-i şopteşte numele „Isus”; apoi: „Fratele meu dulce, e ziua nunţii: peste puţin timp vei începe viaţa fără de sfârşit ” Îndrăzneşte să înfrunte mulţimea agitată, luând apărarea evreilor şi a copiilor nelegitimi, după care se arunca cu pietre. Eroismul Ecaterinei ajunge la culme în timpul ciumei din 1374, când refuză să părăsească oraşul şi, ea, femeie de douăzeci şi şapte de ani, îi îngrijeşte pe ciumaţi, cară în spate trupurile celor morţi, ajută la îngroparea lor. Când flagelul a încetat, concetăţenii ei îi răsplătesc munca şi jertfele cu vorbe de ocară şi insinuări răutăcioase. Era ultima piatră preţioasă în coroana de merite a Ecaterinei.

Cristos, Mântuitorul, îi apare într-o vedenie şi-i întipăreşte semnele rănilor Sale, la mâini, la picioare şi la coastă: Ecaterina va purta aceste răni până la moarte. Apoi îi spune: „De acum, vei părăsi chilia ta, oraşul şi ţara. Eu voi fi cu tine şi te voi duce să vorbeşti întregii lumi. Vreau să te trimit la episcopi, la conducătorii Bisericii şi ai creştinătăţii, pentru ca o femeie slabă să dea de ruşine mândria celor tari”. În această perioadă, Italia era pradă unor războaie fratricide. Părintele creştinătăţii, Papa, era încă prizonier în castelul de la Avignon şi, când Urban al V-lea revine la Roma, este nevoit să se întoarcă la Avignon din pricina răscoalelor puse la cale de unele familii interesate. Urban al V-lea moare plin de tristeţe şi îl urmează Grigore al XI-lea. Ecaterina merge din capitală în capitală de provincii şi de ţară, fiind considerată ca o mesageră a Cerului. Ajunsă la Grigore al XI-lea, îi spune: „Ridică-te, fii bărbat: îţi spun eu că nu trebuie să te temi de nimic”. Grigore al XI-lea revine la Roma. Dacă „exilul babilonic” al Bisericii a luat sfârşit, este darul lui Dumnezeu şi meritul Ecaterinei de Siena. Dar cu intrarea triumfală a Papei în Roma, nu a luat sfârşit misiunea Ecaterinei: trebuia începută opera de refacere a vieţii spirituale, ajunsă într-o stare jalnică, atât în rândul credincioşilor, cât şi al clerului. Ecaterina, neştiind să scrie, dictează zeci de scrisori, uneori la mai mulţi secretari, scrisori adresate Papei, episcopilor, regilor, condotierilor şi multor persoane simple. Ni s-au păstrat 307 dintre ele: sunt pline de înţelepciune, credinţă şi realism. De asemenea, a dictat şi o carte: Dialog despre Providenţă, carte care l-a determinat pe Papa Paul al VI-lea, la 4 octombrie 1970, să o declare pe Sfânta Ecaterina de Siena „Învăţător al Bisericii”. Răspunzând chemării Papei Urban al VI-lea, vine din nou la Roma, pentru a-l ajuta în rezolvarea unor probleme însemnate. Aici se îmbolnăveşte grav. În dimineaţa zilei de duminică 29 aprilie 1380, se adresează celor dragi care o încurajau: „Să vă iubiţi cu sinceritate unii pe alţii”, şi după ce mai rosteşte o dată numele „Isus”, inima ei încetează de a mai bate. Ecaterina de Siena părăseşte pământul, dar lasă în viaţă, scrisorile şi opera ei un izvor de lumină şi încurajare. În 29 aprilie 1461, a fost ridicată la cinstea altarelor, iar în 1939, a fost proclamată patroana principală a Italiei, împreună cu Sfântul Francisc de Assisi. „Tu ai voit, Doamne, să trimiţi o femeie care să scuture Roma de praf, fără a sfărâma mormântul lui Petru”. (L de la Bouillerie).

sursa