Acel ceva dintre aripa si aer,Nichita Stanescu

G a b i, My heart to your heart

Acel ceva dintre aripa si aer

proză
din „Sudoare de piatra”-1982

Nichita Stănescu

Prietenul meu de o viata, poetul Grigore Hagiu, cu infinita lui timiditate, mi-a spus doua, trei vorbe despre cutremurul care ne-a indoliat tara. Nu pot sa-i reproduc intocmai cuvintele, dar sensul confesiunii lui pot sa-l spun intocmai. Mi-a zis: „Iesisem descult pe pamant si m-am apucat de un copac. Copacul se tinea de mine si eu cu el. Amandurora ni se facuse frica”.
Sa fi vrut vreodata sa exprim vorbirea ce-am avut-o din frageda copilarie pana la tremurata adolescenta, – vorbirea mea cu batranul gutui din fata ferestrei, cu verdea de iarba din curte, n-as fi fost in stare sa zic mai corect decat a zis Grigore de copac.
Trista comunicare, dar totusi ce comunicare, dumnezeule!
Vine o vreme cand te trezesti vorbind si spunandu-te pe tine unui bolovan, unei pietre. Te trezesti dand de mancare unei…

Vezi articolul original 323 de cuvinte mai mult