Petre Țuțea (6 octombrie 1902 – 3 decembrie 1991), filozof român

Drama omului este dualismul existenței lui; e alcătuit din corp și suflet și joacă între corp și suflet la infinit. Corpul nu e etern iar sufletul, chiar dacă este, nu e convingător. Dar nici corpul nu este, în nici un fel, convingător. Capul nu are biruința definitivă; faptul că e muritor îi anulează esențialitatea. Tot ce există în noi și nu ne obligă să ne sinucidem din disperare se cheamă spirit.

Petre Tutea

Petre Țuțea (n. 6 octombrie 1902, Boteni, Muscel, județul Argeș – d. 3 decembrie 1991) a fost un eseist, filozof, economist și om politic român.

Născut în familia unui preot, a studiat la Liceul „Neagoe Basarab” din Câmpulung-Muscel și la Liceul „George Barițiu” din Cluj. A urmat Facultatea de Drept la Universitatea din Cluj, ajungând doctor în Drept administrativ, „Magna cum laude” (1929).
Petre Țuțea a fost supranumit un Socrate român datorită preocupărilor filosofice și rolului educativ pe care l-a asumat prin exemplul său personal în orice circumstanțe, chiar și în închisoare. Din cauza persecuției a publicat foarte puțin înainte de 1989, însă imediat după prăbușirea regimului comunist scrierile și interviurile sale au început să fie difuzate prin toate mediile.

Din blogosfera.

 

freestyler.fiecare zi ca și cum ar fi ultima

lunapatrata.Amor cubist…

Teo Negură.Hello, Vlad Stoia!

Cristian Lisandru.Invitaţie

Stropi de suflet la vedere.MIERCUREA FĂRĂ CUVINTE: Pisici, pisici, pisici…

Ulise al II-lea.Fără cuvinte, miercurea (28)

Posted on octombrie 6, 2011, in calendarul zilei, cultura, remember, Romania and tagged , , , . Bookmark the permalink. 17 comentarii.

  1. Un om despre care nu prea s-a auzit inainte de anii `90.

  2. a fost si ramine un mare romin…cu care ne mindrim cu totii……..in ciuda tuturor greutatilor care exista,spiritul rominesc nu va muri….el va dainui peste veacuri …..in vecii vecilor…………

  3. Au fost, pacat ca nu prea am aflat despre ei decat dupa `90, apoi am inceput sa-i uitam din nou.

  4. amindoi au fost mari romini,, dar am spus despre noica ca este mai sus , datorita gindirii filozofice….parerea mea

  5. imi plac toti filozofii romini,pacat ca factorii politici ai vremii nu ia considerat ca pe cele mai mari valori ale spiritului rominesc…..cu care ne mindrim ,ba din contra lea contrazis mult teoriile, ciudat lucru…..ia biciuit si pe ei ca oameni…..pacat, mare pacat……..totusi pentru mine constantin noica este deasupra tuturora …va multumesc….

  6. Dali, iti multumesc.
    Il ascult acum.

  7. Pescarusule argintiu, asemenea genii se nasc mai rar, intrun timp credeam ca unii dintre filozofii si marii nostri intelectuali sunt modele de urmat.
    Dupa un timp am inteles ca m-am inselat.Si ei sunt asemeni tuturor celor care alearga dupa bani, functii, putere. 😦
    Iti multumesc foarte mult.

  8. Cristian, stii ce nu inteleg?De ce a fost legionar si a crezut in ideile lor?Sa fi fost din prea multa dragoste de tara sau nu stiu eu ce este legionarismul?
    L-am vazut in cateva filmulete la televizor, la putin timp dupa revolutie.Pe el si pe Cioran.I-am ascultat cu emotie.
    Ganduri bune si din partea mea, Cristian!

  9. 🙂 genial.cioran si tutea…(cioran pe care il bag eu pe „fir”)

    „ceea ce e ciudat e la cioran nu e nelinistea de a fi om ci roman”

    ba sa fiti fericit ca va ia mama dracu’….

  10. Nu cred ca se va naste prea curand un Om ca Petre Ţuţea pe mioriticul plai romanesc…
    A incercat sa schimbe in bine prin idei si atitudine lumea urata a timpului sau, a fost un luptator demn si vertical pana la capat.
    O adanca reverenta pentru cinstirea amintirii sale!
    Gabi, mult senin in suflet si o mare de sanatate sa te insoteasca!

  11. În faţa a tot ceea ce a spus Ţuţea de-a lungul timpului nu poţi decât să te înclini… „Între Dumnezeu şi neamul meu”. Altceva nu mai contează, pentru fiecare dintre noi…

    Gânduri bune, Gabi, să ai o zi excelentă!

  1. Pingback: Amintiri… « lunapatrata

  2. Pingback: Amintiri… « lunapatrata

  3. Pingback: Proiecte. Orgolii. Incertitudini | Gabriela Savitsky

  4. Pingback: Cluj-Napoca, întâniri internaţionale « Clipe de Cluj

  5. Pingback: Rokssana's Blog

  6. Pingback: Optimism « Ioan Usca

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: