Daily Archives: Mai 6, 2011

Rabindranath Tagore(6 mai 1861 — 7 august 1941), scriitor şi filosof indian

Rabindranath Tagore

Grădinarul

de Rabindranath Tagore

Poete, se-apropie seara; îţi încărunţeşte părul
Auzi în visările tale singuratice chemarea de dincolo?
E seară – spunse poetul – şi-ascult, cineva poate strigă din sat,
Cu toată ora târzie
Veghez dacă două inimi tinere, rătăcite, se găsesc şi dacă
Ochii lor lacomi cerşesc muzica menită să le curme tăcerea
Şi să vorbească pentru ei.
Cine le va ţese cântece de iubire, dacă eu stau pe ţărmul vieţii
Şi contemplu moartea şi viaţa de dincolo?
Cea dintâi stea a serii se stinge
Flacăra unui rug funerar moare domol lângă râul tăcut.
Şacalii urlă în cor în curtea casei pustii, în lumina istovită a lunii.
Dacă vreun călător, părăsindu-şi căminul, vine aici să vegheze
Noaptea şi cu fruntea plecată să asculte murmurul întunericului
Cine va fi acolo să-i şoptească tainele vieţii, dacă eu, închizându-mi
Uşile, aş încerca să mă lepăd de datoriile de muritor?
Nu-mi pasă că-mi încărunţeşte părul.
Sunt pururi la fel de tânăr, sau la fel de bătrân,
Asemeni celui mai tânăr, sau mai bătrân din satul acesta.
Unii au surâsul dulce şi simplu, iar alţii, un licăr viclean în privire.
Unii au lacrimi ce ţăşnesc la lumina zilei, iar alţii – lacrimi ascunse în intuneric.
Toţi au nevoie de mine şi eu nu am timp să cuget la viaţa de dincolo.
Am vârsta tuturor, ce-mi pasă dacă îmi încărunţeşte părul!

Rabindranath_Tagore, numele europeinizat al lui Rabindranâth Thâkur (n. 6 mai 1861, Jorosanko, Calcuta — d. 7 august 1941) a fost un scriitor și filosof indian din provincia Bengal, supranumit Sufletul Bengalului și Profetul Indiei moderne, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1913.

„în temeiul versurilor sale profund sensibile, proaspete și frumoase, prin care, cu un meșteșug desăvârșit, a izbutit să facă din gândirea sa poetică, rostită în propriile-i cuvinte englezești, o parte integrantă a literaturii occidentale“. 

Fiu al lui Debendranâth Thâkur, unul din fondatorii mișcării „Brahmo Samaj“, Tagore a crescut într-o famile de artiști și reformatori sociali și religioși, opuși sistemului castelor și favorabili unei ameliorări a condiției femeii indiene.  

Ernst Ludwig Kirchner – Berlin Street Scene

In  6 mai s-a nascut  Ernst Ludwig Kirchner (6 mai 1880 – 15 iunie 1938), pictor si ilustrator expresionist german, unul dintre fondatorii grupului artistic Die Brücke sau “The Bridge”, grup cheie care a dus la infiintarea Expresionismului in arta secolului XX.

Din blogosfera.

Ioan Usca.Ultimul Mitropolit – 22

Ioan Usca.Ultimul Mitropolit – 23

Blog de furăciuni 2.Catrenul unui nou început

Caius.Fata Moşului

Caius.Micoza

Clipe de Cluj.Zilele Arhitecturii. Cluj-Napoca, 4-7 Mai, 2011

Gabriela Elena.La scăldat în largul cerului

Mirela Pete.Essai de figure en plein air. Monet

De-ale chefliilor – Ziua Bărbatului, cu beri şi informaţii pe surse

Teo Negură.Poveste de vis (33)

Călin Hera.Bogdan Onin ajunge pe pagina de onoare

Punctul de vedere.Cel mai frumos