„În peşteră”, de Panait Cerna

În peşteră

de Panait Cerna

De pe tavane-ntunecate,
Tăcute lacrimi cad mereu,
Şi parcă tot sporesc din greu,
Din mari izvoare depărtate.

Şuviţe tainice de apă
Spre peşteri drum de ani străbat –
Întruna se preling şi sapă
Tavanul şubred şi-nnoptat.

Dar după ani de picurare
S-au închegat coloane pline:
Eterna bolţii lacrimare,
În loc s-o surpe, – o susţine.

Tot astfel, lacrimi nesecate
În suflete ne-au picurat,
Şi de furtuni nenumărate
Viaţa noastră-a tremurat…

Dar azi, când stau vârtejuri grele
Să ne răpună-orice avânt,
Noi trecem fără păs prin ele
Şi-aproape izbucnim în cânt.

Un suflet tânăr ne străbate
Şi ne îndeamnă către cer –
Din suferinţi abia-ndurate
Ne-am făurit armuri de fier.

CELLA.eu, vouA

Ioan Usca.Teste

Caius.Colecţionara de coşmaruri – 35

Elisa.Cerul şi Pământul

Cristian.Amprente Literare – volumul 2

Posted on decembrie 27, 2010, in cultura, poezii and tagged , . Bookmark the permalink. 13 comentarii.

  1. Multumesc mult, Cristian.
    Un An NOu fericit si mai bun iti doresc si eu!

  2. Superbă poezia, iar imaginea alăturată conferă un cadru potrivit!!! Ăţi doresc printre altele şi Un an nou fericit! 😀

  3. Cristian, ar fi prea mult sa-ti amintesti toate poeziile. 🙂
    Eu o aveam pregatita pentru o zi ca aceasta.
    Iti mulytumesc si la fel iti doresc si eu.
    Sa auzim de bine!

  4. Ruşine să-mi fie, uitasem de această poezie a lui Panait Cerna. O săptămâmână cât mai bună, Gabi, mai ales că este ultima din an şi ne pregătim pentru cele ce vor veni, în 2011.

    La bună recitre!

  5. Si eu iti multumesc.
    asa am simtit acum, asa simtim cei mai multi dintre noi.

  6. e superbă poezia. se potriveşte celor care au trecut prin greutăţi în viaţă, adică celor mai mulţi dintre noi, nu? mulţumesc pentru ea.

  1. Pingback: Arthur Hacker (25 septembrie 1858 – 12 noiembrie 1919), pictor clasic englez « my heart to your heart

  2. Pingback: Colecţionara de coşmaruri – 36 | Caius

  3. Pingback: Prima la dreapta, a doua la stânga sau tot înainte? « Gabriela Elena

  4. Pingback: Tradiţii | Ioan Usca

  5. Pingback: Debut « Cristian Dima

  6. Pingback: Trafic cu Hituri (runda 48) « Blogul lui Teo Negură

  7. Pingback: Amprente Literare – volumul 2 «

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: