Daily Archives: noiembrie 27, 2010
Sunt culmi înfricoşate, Vasile Voiculescu
Sunt culmi înfricoşate
de Vasile Voiculescu
Sunt culmi înfricoşate în sufletele noastre,
Dar nimeni nu le suie şi nimeni nu le-atinge,
Deasupra, peste neguri, furtună şi dezastre
Pe ele niciodată lumina nu se stinge …
Acolo răsăritul trimite-ntâia rază,
Amurgul tot acolo lucirea lui din urmă,
Pe fruntea lor lumina de-a pururi scânteiază
În chip de sărutare, ce-n veci nu se mai curmă.
Arareori un vultur cu aripe bălane
Rătăcitor ajunge pe culmi, dar nu mai zboară,
Căci prins adânc de vraja senilelor arcane,
Rămâne sus acolo şi nu se mai coboară.
Trec vremile
de Vasile Voiculescu
Trec vremile… ca nişte ape
Şi faţa lumilor o spală…
Se luptă sufletul să scape
Din furtunoasa-nvălmăşeală
Şi din şuvoaiele de apă.
Ca-n încleştarea agoniei
S-afundă iar şi iar se suie.
Izbeşte-n porţile veciei,
Dar taina nimeni nu-i să-i spuie,
Şi iar s-afundă… şi se suie!
Durerea
de Vasile Voiculescu
Oprită să se urce în Ceruri vreodată,
Durerea n-are aripi, să-şi facă vânt,
Ci calca, peste lespezi încovoiată,
Înger pururi încătuşat de pământ.
Adâncu-i glas n-ajunge la stele…
Braţele-i vântură cenuşă şi lut,
Presărându-le peste răni grele.
Dar Domnul a ales-o de la-nceput.
În ochii ei luceşte, încă neînţeleasă,
Lumina, semnul Lui izbăvitor,
Şi a pus-o mai presus, craiasă
Şi pildă, îngerilor tuturor.
Ea nu ştie… Dar când somnul o doboară,
În miezul nopţii şi-al tăcerii,
Marii îngeri pe pământ coboară
Şi se pleacă de sărută picioarele durerii.
Vasile Voiculescu (27 noiembrie 1884, Pârscov, Buzău, România – 26 aprilie 1963, București, România), a fost un medic, poet, prozator și dramaturg român.
Din blogosfera.
Cristian.LUMEA GÂNDURILOR MELE
Caius.Colecţionara de coşmaruri – 7