Daily Archives: august 29, 2010
Federico Barocci (1528–1612), pictor renascentist italian
Posted by g1b2i3
Federico Barocci (1526–1612) a fost un pictor si grafician renascentist italian.Numele sau original a fost Federico Fiori, iar porecla lui era Il Baroccio, ceea ce inseamna in dialectul italian din nord-vest, „caruta cu doua roti trasa de boi”.Opera lui cuprinde o perioada din arta trecuta des cu vederea, in timp ce in zilele lui, opera sa a fost foarte apreciata si influenta.S-a nascut la Urbino, Italia si a primit primele notiuni de arta de la tatal sau, Ambrogio Barocci, un sculptor local destul de important. Mai tarziu si-a facut ucenicia cu pictorul Battista Franco din Urbino. In 1548 si-a insotit unchiul la Roma unde a lucrat in studioul pictorilor manieristi, Taddeo si Federico Zuccari.
Dupa patru ani petrecuti la Roma, Federico s-a reintors in orasul sau natal si a pictat prima sa lucrare, „St. Margaret” pentru Frăţia Sfântului Sacrament. Apoi a fost invitat la Roma de catre Papa Pius IV pentru a colabora la decorarea Palatului Belvedere din Vatican, unde a pictat „Virgin Mary and infant with several Saints” si fresca din tavan care reprezinta „Annunciation” (Bunavestire).
-
- Federico Barocci – Santa Cecilia fra i Santi Giovanni, Maria Maddalena, Paolo e Caterina d’Alessandria
![]() |
Federico Barocci (1528–1612), pictor renascentist italian |
Din blogosfera.
Elisa.Prognoză meteo până pe 12 septembrie
Mirela Pete.Imagini altfel (II). Veneția, fotografii și nu numai…
Publicat în arta, cultura, imagini
Etichete: Federico Barocci, galerie de pictura, pictor italian