Poezii

 

Povestea mea şi a lor

de Ion Minulescu

Mă-ntreb:

Cel care-am fost cândva

Tot eu sunt şi-azi?…

Sau sunt altcineva?…

Confraţii mei – e drept – nu bănuiesc

Că sunt şi morţi rebeli care trăiesc!

Dovadă eu –

Eu, care-am fost ucis

De către cei care, citind ce-am scris,

M-au ponegrit

Şi m-au scuipat,

Apoi cu toţi m-au pastişat…

Iar când n-au mai avut ce-mi face,

Mi-au presărat în pat un pumn de ace –

Convinşi c-am să mă-nţep în ele

Şi-am să mor!…

Dar eu le-am dat cu tifla tuturor…

Şi azi – deşi înmormântat de ei

De viu –

Continuu să trăiesc, ba chiar să scriu…

În timp ce criminalii mei confraţi

Trăiesc din semne de-ntrebare

Şi putrzesc ne’nmormântaţi…


Sunt douăzeci de ani…

de Nicolae Labiş

Sunt douăzeci de ani şi încă unul…
N-aş vrea nici unul să i-l dau minciunii.
Să zboare toţi spre zare cum colunul
Care apoi se-ntoarce în pântecul genunii.

Dar toate astea-s fleacuri: mai presus
Eu ştiu un lucru care-i ţinta vieţii:
Să ţii un steag, destoinic, cât mai sus.
E steagul roşu-al meu şi-al dimineţii.

E steagul cui? Eu cred că e al meu,
Ori poate-al lumii, izbutind să doară,
Când din infernul inimii, mereu,
Însângerat mi-l flutur în afară.

Iar seara, când se lasă cu răcoare,
Şi cerul se întunecă-n frumos
Însângerat şi vast mai ard în zare
Înmiresmând în chip de chiparos.

N-am mai murit de foame…

de Nichita Stănescu

N-am mai murit de foame multă vreme.
De când în loc de ochi aveam ciuperci,
şi izbeau peste lopeţi de trireme
ploi neântregi.

Eu am murit în trecut,
chiar înainte de a mă naşte.
De mercur instabil ţin un scut
la mâna stângă iscată ca o moaşte.

Mă pregătesc de naştere,
dorm în oul parfumat al bunicului meu
care a plecat în recunoaştere,
chiar acum, în prezentul trofeu.

Îmi fac de cap,âmi fac de frunze, îmi fac de cai,
pentru săgeţi trupul meu este cresut.
Zeul A, zeul E, zeul I
dovedesc c-am murit în trecut.

Sunt un om viu

de Nichita Stănescu

Sunt un om viu.
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.
Abia am timp să mă mir că exist, dar
mă bucur totdeauna că sunt.

Nu mă realizez deplin niciodată,
pentru că
am o idee din ce în ce mai bună
despre viaţă.

Mă cutremură diferenţa dintre mine
şi firul ierbii,
dintre mine şi lei,
dintre mine şi insulele de lumină
ale stelelor.
Dintre mine şi numere,
bunăoară între mine şi 2, între mine şi 3.

Am şi-un defect un păcat:
iau în serios iarba,
iau în serios leii,
mişcările aproape perfecte ale cerului.
Şi-o rană întâmplătoare la mână
mă face să văd prin ea,
ca printr-un ochean,
durerile lumii, războaiele.

Dintr-o astfel de întâmplare
mi s-a tras marea înţelegere
pe care-o am pentru Ulise – şi
bărbatului cu chip ursuz, Dante Alighieri.

Cu greu mi-aş putea imagina
un pământ pustiu, rotindu-se
în jurul soarelui…
(Poate şi fiindcă există pe lume
astfel de versuri.)

Îmi olace să râd, deşi
râd rar, având mereu câte o treabă,
ori călătorind cu o plută, la nesfârşit,
pe oceanul oval al fantaziei.

E un spectacol de neuitat acela
de-a şti,
de-a descoperi
harta universului în expansiune,
în timp ce-ţi priveşti
o fotografie din copilărie!

E un trup al tău vechi,
pe care l-ai rătăcit
şi nici măcar un anunţ, dat
cu litere groase,
nu-ţi pferă vreo şansă
să-l mai regăseşti.

Îmi desfac papirusul vieţii
plin de hieroglife,
şi ceea ce pot comunica
acum, aici,
după o descifrare anevoioasă,
dar nu lipăsită de satisfacţii,
e un poem închinat păcii,
ce are, pe scurt, următorul cuprins:

Nu vreau,
când îmi ridic tâmpla din perne,
să se lungească-n urma mea pe paturi
moartea,
şi-n fiece cuvânt ţâşnind spre mine,
peşti putrezi să-mi arunce, ca-ntr-un râu
oprit.

Nici după fiecare pas,
în golul dinapoia mea rămas,
nu vreau
să urce moartea-n sus, asemeni
unei coloane de mercur,
bolţi de infern proptind deasupra-mi…

Dar curcubeul negru-al ei, de alge,
de-ar bate-n tinereţia mea s-ar sparge.

E o fertilitate nemaipomenită
în pământ şi-n pietre şi în schelării,
magnetic, timpul, clipită cu clipită,
gândurile mi le-nalţă
ca pe nişte trupuri vii.

E o fertilitate nemaipomenită
în pământ şi-n pietre şi în schelării.
Umbra de mi-aş ţine-o doar o clipă pironită,
s-ar şi umple de ferigi, de bălării!

Doar chipul tău prelung iubito,
lasă-l aşa cum este, răzimat
între două bătăi ale inimii mele,
ca între Tigru
şi Eufrat.

Sper sa citeasca aceste poezii si:Mirela.Muzica verii, Gabriela Elena.Good old days! Episodul 2: Einstein imi citeste blogul! 😀 , Elisa.Siniştrii sinistrează toată ţara, Cristian.LA CAPĂT DE LINIE, SPERANŢA… (17), Geanina.Prezent, Ioan Usca.De centru, CELLA.Lecţie- despre LOCURI,

Posted on iunie 22, 2010, in poezii, video and tagged . Bookmark the permalink. 15 comentarii.

  1. Si eu iti multumesc, Gabriela Elena.
    Mi-ar fi placut sa selectez ceva mai vesele, mai placut, dar nu sunt in stare sa citesc asa ceva.

  2. La fel si tie, Mirela.
    Ieri chiar am umblat destul de mult.Cu treburi in legatura cu sanatatea.Ca sa mai rezist.

  3. Da, stiam ca-l iubesti mult.

  4. Draga Geanina, imi place ce spui aici si-ti multumesc.Eu nu prea am citit poezii pana cand mi-am facut blogul.de fiecare data descopar ca cei mai multi poeti simt, au simtit ca si mine, ca noi.Au iubit, au suferit si s-au bucurat ca si mine.
    Multe am mai descoperit si am invatat de cand sunt pe-aici.
    Inca o data iti multumesc mult si ma bucur si mai mult.
    Un weekend insorit!
    Cu drag,
    Gabi.

  5. Multumesc, Mirela.le-am selectat asa cum am simtit atunci din cele cateva poezii pe care le-am citit.
    Nichita e descoperirea mea la batranete. 🙂
    Un weekend minunat!

  6. Invitatia ta la poezie ne-a adus numai bucurie.
    Multumim, Gabi. 😀

  7. O zi insorita si frumoasa, Gabi! 🙂

  8. eu DA! 😉
    dar ştiai asta

  9. Am stat mult pe blogul tău astăzi. Poezia mă face să mă simt în largul meu. Acolo unde o găsesc îmi petrec multe clipe de vis. Citesc, analizez, plec, revin şi astfel totul este aşa cum îmi doresc, sublim. Am citit multă poezie din primele clase şi am rezolvat caiete întregi cu probleme şi exerciţii. La asta mă tot gândesc de când am intrat pe pagina ta. Mulţumesc.

    Te îmbrăţişez cu mare drag!

  10. Frumoasa selectie, poezia lui Nichita e una din peferatele mele, sa stii! O zi insorita si buna! 😛

  1. Pingback: Cand inima nu renunta la a mai bate | Gabriela Elena's Blog

  2. Pingback: Înviere – Sânge balcanic (97) poem « Cosmin Stefanescu's Blog

  3. Pingback: Siniştrii sinistrează toată ţara « Elisa-gradina mea de vis

  4. Pingback: Cai verzi – Sânge balcanic (96) poem « Cosmin Stefanescu's Blog

  5. Pingback: AUZI, DA` ASTA A TA NU ERA PE MOTORINĂ? «

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: