Daily Archives: mai 14, 2010

Dante Alighieri,Divina Comedie.Infernul.

In 14 mai 1265 s-a nascut Dante Alighieri (†14 septembrie 1321, Ravenna) poet şi filozof italian, om politic florentin, cel mai mare scriitor european din Evul Mediu. Autor al „Divinei Comedii”, capodoperă a literaturii universale, Dante este primul mare poet de limbă italiană, Sommo Poeta („poet în cel mai înalt grad”).

Divina Comedie.Infernul.Cântul III

Traducere de George Coşbuc

1 Prin mine vii spre-a chinului cetate,
prin mine vii spre veşnica jelire,
prin mine vii spre cetele damnate.
4 Dreptatea-mi fu temei de izvodire:
m-a făurit puterea ziditoare,
supremul rost şi cea dintîi iubire.
7 Pînă la mine lucruri trecătoare
n-au fost defel, şi eu durez în veci:
voi, ce intraţi, nu mai speraţi scăpare!
10 Aceste vorbe sus, prin neguri reci,
le-am fost zărit pe-o poartă încrustate;
„Cumplite sînt, maestre!“, zis-am deci.
13 Iar el, ca unul preahîrşit cu toate:
„De orice îndoială se cuvine
să scapi aici, şi de-orice laşitate,
16 căci am ajuns în locul spus de mine,
unde-ai să-i vezi în veşnica durere
pe cîţi pierdură-al cugetului bine“.
19 Simţii atunci cum mîna lui o cere
pe-a mea; cu zîmbet blînd mă linişti
şi mă purtă-năuntru, spre mistere.
22 De-acolo bocet lung se desluşi,
ce răsuna-n văzduhul gol de stele,
încît şi mie plînsul mi-l stîrni.
25 Ciudate limbi, afurisenii grele,
amare plîngeri, scrîşnet de mînie,
suspin şi urlet, mîini plesnind a jele
28 se-nvîrtejeau în sumbră vălmăşie
prin pîcla grea, de-un fel la-nfăţişare
cu colbul ridicat de vijelie.
31 Simţind cum groaza-n creştet mă dogoare,
zisei: „Maestre, ce mă înfioară?
Au cine-s cei zdrobiţi de-ndurerare?“.
34 Iar el îmi zise: „Cei ajunşi să moară
nici răi fiind, nici vrednici vreodată,
îndură-aici această caznă-amară.
37 De-o seamă-s ei cu osîndita ceată
de îngeri care nu se răzvrătiră,
dar nici vreun zel n-avură pentru Tată.
40 I-alungă cel pe care nu-l slujiră,
iar iadul în adîncuri nu-i primeşte,
spre-a nu-i trufi pe cîţi mai rău greşiră“.
43 Ci eu: „Maestre, ce îi chinuieşte
de-i face-atît de jalnic să suspine?“.
Răspunse el: „Pe scurt, te lămureşte:
46 speranţă n-au ca moartea să-i aline
şi traiul orb aşa de greu i-apasă,
că-i pizmuiesc pe cîţi o duc mai bine.
49 Pe lume nimănui de ei nu-i pasă;
nici mila, nici dreptate nu li-s date;
dar cruţă-ţi mintea: uită-te şi-i lasă!“.
52 Ci eu, privind, văzui că-n cerc se zbate
o flamură, cu-asemenea iuţeală
de nu credeai că s-o opreşti se poate.

55 Şi-n urma ei atîta îmbulzeală
de ai fi zis că n-ar putea să-i ţie
nici coasa morţii dreaptă socoteală!
58 Ci tot privind, ştiuţi păreau să-mi fie
cîţiva, iar printre ei şi-acela care,
de laş ce-a fost, n-a stat la datorie.
61 Atunci prinsei deplină-ncredinţare
că dasem chiar de osîndita ceată
urîtă-n cer şi-n iad la fel de tare.
64 Ei, ce n-au dus o viaţă-adevărată,
în pielea goală se tîrau, mînaţi
de muşti şi viespi cu coada-nveninată.
67 Obrajii-n sînge le erau scăldaţi,
ce-amestecat cu lacrimi, la picioare
li se scurgea, sorbit de viermi spurcaţi.
70 Şi-apoi, cătînd cu ochii-n depărtare,
văzui, pe-un mal de rîu, mulţime deasă;
deci întrebai: „Maestre, cine-s oare,

73 fii bun şi spune-mi, cei ce se îndeasă
să-şi taie vad, cuprinşi de-atîta zor,
pe cît lumina să zăresc mă lasă?“.
76 El însă-mi zise: „Afla-vei rostul lor
îndată ce lîngă-Aheron vom face
popas, pe ţărmu-n veci tînguitor“.
79 Atunci, plecîndu-mi genele stîngace,
spre-a nu-l mîhni cu vorbe curioase,
pornii spre rîu, silindu-mă a tace.
82 Dar un moşneag cu cărunteţi stufoase
zori curînd în luntrea lui spre noi,
strigînd: „Vai vouă, duhuri păcătoase!

85 De-acum pierdut e cerul pentru voi:
am să vă trec pe celălalt hotar,
spre foc sau ger, în beznele de-apoi.
88 Tu, suflet viu, te-depărtează dar
de-acei pe care moartea i-a răpus!“.
Iar de văzu că îndărăt nu sar,
91 grăi: „Pe altă cale fi-vei dus,
pe alt talaz pluti-vei spre vecii
ş-n mai uşoară luntre fi-vei pus“.
94 Virgil îi zise: „Caron, a cîrti
nu-i rost, căci voia cerului se face,
care-i putere; nu mai iscodi!“.
97 Se-nduplecă atunci şi prinse-a tace
luntraşul cel păros al bălţii sure,
cu ochii-ncinşi de scăpărări buiace.
100 Dar auzind asemeni vorbe dure,
le clănţăneau de multă teamă dinţii
acelor duhuri goale şi mahmure.
103 Pe Dumnezeu deolaltă cu părinţii
îl blestemau, şi leat, şi neam, şi ţară,
sămînţa şi seminţele seminţii!
106 Apoi cu toţii stol se adunară,
plîngînd amar, pe ţărmul de durere
gătit acelor ce de cer uitară.

109 Iar Caron, demon silnic la vedere,
le face semn şi la grămadă-i mînă,
lovind cu vîsla-n cei fără putere.
112 Şi cum atunci cînd toamna e stăpînă
copacii se desfoaie ram cu ram,
de-ajung să-şi cate frunzele-n ţărînă,
115 la fel şi neamul rău al lui Adam:
la cîte-un semn, ca pasărea momită,
se dă pe rînd luntraşului infam.
118 Aşa se duc pe apa cea smolită,
dar nici n-ajung ei bine la liman,
că alţii umplu malul şi se-agită!
121 „Fiule,“-mi spuse bunul mantovan,
„cei învrăjbiţi cu Dumnezeu se-adună
din patru vînturi pe acest tăpşan;
124 ei dau buluc să-nfrunte unda brună,
căci rîndui cel drept să se prefacă
în dor amarnic spaima lor nebună.
127 Vreun suflet bun n-a fost pe-aci să treacă
şi Caron, vezi, dacă s-a plîns de tine,
avu dreptate-n felul lui s-o facă“.
130 Abia tăcu şi valea cu suspine
se scutură, vuind atît de tare
că simt şi azi fiorii ei în mine.

133 Pămîntul plîns iscă furtună mare
şi fu văzduhul de văpăi cuprins,
iar eu, năuc de-atîta tulburare,
136 căzui cum cade cel de somn învins.

Ilustratii: Gustave Doré

Mirela Pete.Salcâmii,parfum poetic (Parfumul… XXX)

Ioan Usca.Joi

Lucas Van Leyden (14 mai 1494 – 8 august 1533), pictor si gravor olandez

Triptych with the Adoration of the Golden Calf

Lucas van Leyden (14 mai 1494, Leiden – 8 august 1533 in Leiden), pictor si gravor olandez, unul dintre primii exponenti olandezi ai picturii de gen, considerat unul dintre cei mai  rafinati gravori din istoria artei.

Nu se cunoaste unde a invatat gravura, dar se stie ca si-a aratat talentul deosebit in arta inca din copilarie.Cea mai cunoscuta gravura a sa din perioada timpurie dateaza din 1508, cand avea numai 14 ani.

Inca un pictor nascut in 14 mai: Thomas Gainsborough, pictor portretist şi peisagist britanic (14 mai 1727 – 2 august 1788).

sursa poze

Din blogosfera.

Elisa.Să scoată banu,Gabriela Elena.Uneori realitatea doare,Cristian.IUBIREA CA O CONSOLARE, Ioan Usca.Ţigareta 3, Geanina.TE IUBESC PENTRU CĂ EŞTI ,