Nimic, nici chiar speranţa…Alexandru Macedonski

Nimic, nici chiar speranţa…
de Alexandru Macedonski

Nimic, nici chiar speranţa în suflet nu mai cântă
Când mut e viitorul şi aripa ţi-e frântă…
Departe laşi în urmă al visurilor rai…
Şi lacrima, chiar dânsa, când pică pe hârtie,
E rece ca îngheţul din inima pustie
De florile din mai!

Nimic, nici chiar speranţa în ochi nu licăreşte
Când ziua după ziuă bolnavă se târăşte…
Şi poate ca să fie de aur cerul plin,
Şi poate s-aibă stele albastra adâncime,
Verdeaţă nouă, câmpul, pădurea, -ntunecime
Şi râul alb, — suspin!

Nimic, nici chiar speranţa în groapă după tine
Atunci nu mai voieşte să vie, — şi nu vine!…
Şi poate ca să fie orice după mormânt
Dreptate omenească făcută unui nume,
O viaţă viitoare, şi-n tainica ei lume

Noi aripi, — nou avânt!

Desperarea
de Alexandru Macedonski

Atâtea chinuri mă tot apasă,
Curând ca floarea voi veşteji!
Şi spun la oameni, dar ce le pasă
Dac-a mea viaţă se va fini?
Nici consolare nu am în lume,
Chiar râd mulţime de cântul meu.
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume!
Suflete, zboară la Dumnezeu!

Crezui odată c-a mea durere
Ea se va stinge, dar eu mă sting!
Căci nu am voie, şi n-am putere
Moartea ce vine ca să o resping.
O consolare de l-astă lume
Nu aflai încă la chinul meu.
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!

În van vegheat-am fără-ncetare,
Scriind în versuri dulci lecţiuni.
Lumea-şi râse d-a mea cântare,
Râse d-a mele lamentaţiuni!
Şi vai! nu este streina lume
Patria-mi râse de chinul meu,
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!

Al meu părinte servit-a însă,
Servit-a ţara unde născu;
Putu să strângă, dar el nu strânse!
În sărăcie el petrecu!
Oh! şi ce moarte îl luă din lume!…
Dar râdeţi toţi de cântul meu.
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!

Văduvi avute, recompensate,
În aste timpuri sunt nencetat,
Cele sărace sunt delăsate…
Omul virtuţii e insultat!
Aşa ajunge a noastră lume…
Plânsul opreşte cântecul meu.
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!

Rondelul ajungerii la cer
de Alexandru Macedonski

În cer s-ajunge dintr-un salt,
Sau nu s-ajunge-n veci de veci…
Te-aruncă-n el un cântec-nalt,
În care-al vieţii plâns îneci.

Spărgând fluidicul său smalt,
Ca o săgeată de-aur treci. –
În cer s-ajunge dintr-un salt,
Sau nu s-ajunge-n veci de veci.

I se mai dă-n sfârşit asalt
Sub jar de patimi când te pleci,
În al tău suflet când n-ai alt
Decât fiorii dulci şi reci… –
În cer s-ajunge dintr-un salt.


Ecourile nopţii
de Alexandru Macedonski

Inima-mi ce se îmbată,
Bată,
Bată căci beat de amor,
Mor!

Pe braţe-mi iată se-nclină
Lină;
Viaţa să-mi ceară i-aş da,
Da!

Afară e nori, furtună,
Tună!
În casă, pace şi traiu,
Raiu!

Cu buzele-n foc brunite,
Unite,
Nu mai formăm amândoi
Doi!

Ca şerpi de flăcări, plăviţe
Viţe
Din păru-i, m-ard, mă omor,
Mor!

Mor, dar încă o să plângă
Lângă
Piatra subt care-oi zăcea,
Ea!

Ah! jalea mea e adâncă,
Încă
N-am vieţuit şi disper,
Per!

Dar ea, săruturi o mie,
Mie
Îmi dă ş-astfel redeviu
Viu!…

Atunci privirea-mi revarsă,
Arsă
De al plăcerii pojar,
Jar!

Iar luna întunecată
Cată
La noi, printre, nori umblând,
Blând!

Şi-n nori când dânsa dispare,
Pare
În umbră sânu-i rozalb,
Alb!

Fioru-atunci mă petrece,
Rece
Prin piept ca un ascuţit
Cuţit!

Că-n lume asemănare
N-are
Dând lumii ocol împrejur,
Jur!

Sprîncene vin să se-mbine
Bine,
Umbrind pe feţi de ninsori,
Sori!

Chipu-i într-una, plăcere,
Cere!
Dulcile-i vorbe ce-ncântă,
Cântă!

Adio zile amare!…
Mare
Făcu fericirea mea,
Ea!

Acel ce-amorul desminte,
Minte!
La noi, cu farmeci divine,
Vine!

Amorul crezut o poveste,
Este!
Iată-l în inimă-mi chiar,
Iar!


Alexandru M. Macedonski ( 14 martie 1854 — 24 noiembrie 1920) a fost un poet şi prozator, dramaturg, şef de cenaclu literar, publicist român.

Alexandru A. Macedonski, poetul, se naşte în Bucureşti, în casele din Calea Dorobanţi, astăzi dispărute ca urmare a sistematizării Pieţii Romane, şi a fost, la 24 martie, botezat la biserica din mahalaoa Precupeţii Noi, având ca naşă pe „cucoana Joiţa sin polcovnicul Paznanschi din mahalaoa Precupeţilor Noi“, bunica sa paternă. Numele tatălui e trecut în mitrică „Alicsandru maor”, fără numele de familie, rectificare făcută pe actul de botez de către Primăria Sectorului de Galben, la 16/28 dec. 1875.

Posted on martie 14, 2010, in calendarul zilei, cultura, poezii and tagged , , , , . Bookmark the permalink. 4 comentarii.

  1. Cu placere,Belle de Jour.
    Cam multa disperare si tristete… 😦

  2. 🙂
    multumim gabi de poezie
    🙂

  1. Pingback: Însămânţările de primăvară « Elisa-gradina mea de vis

  2. Pingback: Patruzeci de mucenici IV « Gabriela Savitsky

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: