332 de ani de la nasterea lui Antonio Vivaldi

Antonio Vivaldi – Portret de François Morellon La Cave (1723)

Antonio Lucio Vivaldi este cel mai de seamă reprezentant al barocului muzical veneţian. S-a născut la Veneţia la 4 martie 1678, în urma mariajului dintre Giovanni Battista Vivaldi şi Camilla Calicchio. A murit la Viena la 28 iulie 1741, ca urmare a unei îmbolnăviri subite (inflamaţie internă) şi a fost înmormântat în cimitirul spitalului.Îmbrăţişând de timpuriu calea preoţiei, Antonio Vivaldi a fost supranumit şi Il Prete Rosso (Preotul Roşu), datorită culorii părului său (moştenit de la tatăl său). Atins de o maladie cronică despre care se presupune că era astm, Il Prete Rosso s-a îndepărtat cu încetul de îndatoririle sale ecleziastice începând din 1703, iar din acel moment a putut să se consacre compoziţiei şi învăţământului. Numit profesor (insegnante, instructor) de vioară la Ospedale della Pietà (aşezământ rezervat orfanelor şi fiicelor ilegitime abandonate), în pofida unor întreruperi, uneori foarte lungi (mai mult de doi ani la Mantova, între 1718 şi 1720), Vivaldi avea să rămână fidel acestei funcţii până în 1740.Consacrarea în toate genurile muzicale avea să-i confere compozitorului o glorie internaţională incontestabilă fără precedent în istoria muzicii.

Antonio Vivaldi

Mulţi călători care treceau prin Veneţia căutau să-l vadă şi să-l asculte pe „Preotul roşu”, de la Edward Wright la violonistul Pisendel, de la flautistul J. J. Quantz, epistolarul De Brosses şi până la regele Friedrich al IV-lea al Danemarcei. Există numeroase şi preţioase mărturii asupra ceea ce reprezenta viaţa muzicală veneţiana şi asupra efectului electrizant al interpretării şi creaţiilor lui Vivaldi.Prin creaţia sa instrumentală, Antonio Vivaldi a exercitat o influenţă puternică în dezvoltarea ulterioară a muzicii concertante, în clasicismul vienez, prin reprezentanţii săi cei mai de seamă : Haydn, Mozart şi Beethoven.

Cuceririle vivaldiene în domeniul creaţiei instrumentale nu au avut un impact doar asupra genurilor cărora acestea li se adresau în mod direct (respectiv concertelor sau sonatelor) ci asupra muzicii baroce în ansamblul ei, încât pe bună dreptate se poate vorbi despre un anume spirit concertant vivaldian care a revoluţionat şi a animat întreaga creativitate muzicală barocă veneţiană şi europeană.

Anotimpurile (italiana: Le quattro stagioni) sunt un set de patru concerte pentru vioara pe care  Antonio Vivaldi le-a compus in 1723,  fiind cele mai populare piese  de muzica baroca.
Google şi-a modificat logoul pentru a-l celebra pe Antonio Vivaldi

Posted on martie 4, 2010, in calendarul zilei, cultura, imagini, muzica, video and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink. 7 comentarii.

  1. imi amintesc cum am fost la inceputuri (acum aproape trei ani) cand am ajuns sa-mi fac blog.Nici nu stiam mare lucru despre nimic si citeam tot ce intalneam.Din pacate,multe le-am cam uitat.
    Apoi am inceput sa scriu despre orice simteam si gandeam.fara jena,teama ca cineva va rade de mine.M-a ajutat sa devin mai indrazneata,am inceput sa deslusesc taine,mistere,am descoperit locuri minunate pe care le vizitez oricand.Asa mi-a venit si ideea cu galeriile de arta.Incerc sa nu aduc aici murdaria politica si din viata de zi cu zi.N-as mai fi eu atunci,ci as fi o fiinta de care mi-ar fi sila.
    Totusi tin sa-ti multumesc.
    Te imbratisez si eu,Ryana.
    Cu drag,
    Gabi.

  2. multumesc de raspuns,insa crede-ma ca nu ai ptr.ce sa-mi multumesti..am spus ceea ce am simtit..cat despre renuntare,stiu cum e:)scrisul pe bloguri a devenit precum un drog pentru unii,dar si cititul acestora este asemanator ptr.altii..partea buna a celor ce scriu e insa ca citesc si alte opere de valoare,si se documenteaza,iar din ce „culeg”ei daruiesc si altor semeni ce poate nu au reusit sa faca acest lucru sau nu au timp,ma rog,motive sunt multe,dar ideea este ca probabil este un scop al vietii ascuns pe care intuitiv il urmam si noi..o seara minunata sa ai,te imbratisez cu sufletul,cu drag,ryana!

  3. Ryana, recunosc ca m-au emotionat cuvintele tale atat de frumoase si-ti multumesc ca iti place acest blog cu povestile si pozele multe,multe.Imi place ceea ce fac, desi mi-e greu de multe ori.Obosesc uneori si-mi vine cateodata sa renunt,dar nu pot.
    Si mie mi s-a intamplat sa ajung in cate-un loc pentru ca trebuia sa-l gasesc,sa-l descopar.Intotdeauna am invatat cate ceva de peste tot si sper ca am devenit mai inteleapta,mai buna.
    Iti multumesc mult de tot,Ryana.
    Gabi.

  4. Mirela,spui ca trebuie sa fie ziua ta in curand?
    cand e,vreau sa te felicit! 🙂
    Abia astept sa gasesc avizul in cutia postala.Iti multumesc.
    O zi minunata!

  5. urmaresc de mult timp acest blog,si m-am si abonat la acesta pe blogul meu ,si vreau sa spun ca este o incantare ,si o hrana spirituala divina pentru sufletul meu…iata ca desi il ador pe vivaldi,desi cand sunt trista terapia mea consta in cautarea pe youtub a clipurilor sale minunate,si apoi ma adancesc in versurile unor poezii preferate mie,secondate de notele muzicale ale anotimpurilor ,nu stiam asa de multe lucruri interesante despre acest mare compozitor,cum de altfel nici despre mari pictori sau artisti,care sunt prezenti pe aceste pagini ce din intimplare le-am descoperit,rasfoind infinitul de bloguri internaute..dar cum normal nimic nu-i intimplator pe lumea asta,..multumesc ptr.faptul ca existi!:)Ryana..

  6. Ce de Pești…bravo…nouă! Te pup Gabi, pe luni sper să ai ceva la poștă (deja depinde de ei!)! Seară frumoasă!

  1. Pingback: De 8 Martie « Ioan Usca

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: