Povestea Tom Degeţel de Charles Perrault

Am preluat din Wikipedia rezumatul povestii Tom Degeţel si ilustratiile lui Gustave Doré.

Tom Degeţel (franceză Le Petit Pouce) este o poveste de origine franceză scrisă de Charles Perrault publicată în 1697 în culegerea de poveşti Les Contes de ma mère l’Oye (Poveştile mamei mele gâsca).

Un tăietor de lemne sărac avea şapte feciori, din care al şaptelea nu era mai mare de un deget, din care cauză era numit „Degeţel”. În decursul anilor el n-a crescut de loc, fiind considerat de ceilalţi un prostănac. La vârsta când el a împlinit vârsta de şapte ani, a izbucnit o foamete în ţară.

Părinţii feciorilor s-au hotărât să-şi părăsească copiii lăsându-i în pădure. Degeţel aude noaptea planurile părinţilor, iar pe drumul spre pădure presară pietricele pentru a regăsi drumul spre casă. El îi va aduce pe fraţii săi din nou acasă pe drumul marcat.

Între timp bogătaşul „Écus” trimite bani familiei pentru a cumpăra mâncare. Bucuria părinţilor este mare când îşi revăd copiii, dar fericirea ţine până ce-au cheltuit banii. Părinţii trebuie să se despartă din nou de copii în pădure, Degeţel a presărat firimituri de pâine ca să găsească drumul înapoi, dar păsările au mâncat tot ce-a presărat pe drum Degeţel.

Copiii nu mai găsesc drumul spre casă, ei rătăcesc prin pădure şi ajung la casa unui căpcăun care avea şapte fete.

Căpcăunul are o femeie miloasă, care le dă de mâncare şi ascunde copiii sub pat.

Uriaşul simte miros de om şi descoperă copiii.

Femeia îl înduplecă pe căpcăun să nu mănânce imediat copiii, ci să-i pună la îngrăşat.

Noaptea Degeţel va schimba căciulile fraţilor cu coroanele de aur ale fiicelor căpcăunului.

Este încă întuneric când căpcăunul beat vine să mănânce copiii, el va tăia gâtul fiicelor sale care poartă căciulile băieţilor. Degeţel îşi trezeşte fraţii şi vor fugi din casa uriaşului. Dimineaţa uriaşul observă lipsa copiilor şi porneşte în urmărirea lor, cu cizmele fermecate care făceau la un pas şapte poşte.

Obosit de drum uriaşul adoarme pe stânca sub care s-au ascuns copiii. Degeţel se strecoară în cizma uriaşului şi ajunge înapoi la casa căpcăunului unde, printr-un şiretlic, îi fură cizmele şi aurul, care va aduce bunăstare în casa tăietorului de lemne.

Charles Perrault (12 ianuarie 1628, Paris — 16 mai 1703) a fost un poet francez, scriitor de proză şi povestitor, membru de frunte al Academiei Franceze, care a avut un rol de frunte preponderent în disputa literară, cunoscută sub numele de „Cearta dintre antici şi moderni”.

Devine celebru prin poveştile lui pentru copii: Contes de ma mère l’oye Barbă albastră (poveste), Tom Degeţelul (1697: Poveştile mamei mele gâsca).

Tot in 12 ianuarie, anul 1876 s-a nascut  Jack London, scriitor englez († 22 noiembrie 1916).Scriitorul este cunoscut pentru romanele sale mai importante : Chemarea străbunilor, Colţ alb…

Posted on ianuarie 12, 2010, in calendarul zilei, cultura, imagini, povesti and tagged , , , , , , , . Bookmark the permalink. 13 comentarii.

  1. ce de cacat

  2. Nyu e infricosatoare frate ti se pare tie mama frate tie iti este frika poana s d un cal am o inrtrb pt tine tie frika d filme d groaza te uiti la ele ew da mereu pe tableta mereu

  3. Este grozav pt kopii care le este sila sa citeasca ca mine:)):Dam glumit normal da este un pik edevarat imi este putin sila sa citesk la ora asta

  4. Nu e infricosatoare, eu asa zic.
    Se sfarseste cu bine. raul e invins.

  5. foarte infricosatoare

  6. Mie mi se pare o poveste interesanta

  7. mersi mult

  8. 212121wet hyu hfh i8k

  9. Multumesc.
    Nu puteam sa nu folosesc ilustratiile pentru poveste.Am mai gasit si altele pentru diferite povesti.Trebuie sa gasesc sau sa-mi amintesc povestile,acum.

  10. Super, ideea ta!

  11. Imi plac si mie,dar nu le mai citesc ca altadata. 😦
    Am citit si eu ca se reediteaza 1001 de nopti,am citit si eu pe vremuri.Sper sa le cumperi si sa le recitesti,nici o grija,mai bine in mintea copiilor decat orice altceva.
    Iti multumesc mult de tot!
    http://www.chinapage.com/callig1.html

  12. frumoase-s poveştile
    am citit la Cinabru că se reeditează 1001 de nopţi
    abia aştept 😆
    mi-au rămas din colecţia veche doar cîteva volume şi am de gînd să mi le iau pe toate
    aştept cu drag să dau în mintea copiilor, nu că acuma aş fi foarte departe 😉
    ador poveştile

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: