Emil Racoviţă,naturalistul Expediţiei antarctice belgiene,fondatorul biospeologiei

Despre stiinta si savanti nu se vorbeste foarte mult, mai ales in Romania, unica tara europeana care a ajuns dupa 20 de ani acolo de unde a plecat.Nu vreau sa scriu in acest blog despre politica si politicieni, dar acum sunt asa de dezamagita si revoltata de evenimentele mizerabile si ticalosiile unor oameni in frunte cu primul om al tarii (isper ca doar pana in 6 decembrie), ca imi crapa obrazul de rusine si ma doare sufletul la gandul ca mortii din acel decembrie insangerat se rasucesc in morminte.

Totusi mi-am facut timp sa amintesc despre un mare savant roman,Emil Racoviţă (15 noiembrie 1868, Iaşi – 17 noiembrie 1947) a fost un savant, explorator, speolog şi biolog român, considerat fondatorul biospeologiei (studiul faunei din subteran – peşteri şi pânze freatice de apă). A fost ales academician şi preşedinte al Academiei Române.La vârsta de numai 25 de ani este ales membru al Societăţii zoologice din Franţa.

Este recomandat (1897) să participe ca naturalist al Expediţiei antarctice belgiene (1897-1899) la bordul navei Belgica, condusă de Adrien de Gerlache. Această expediţie, care porneşte din Anvers la 10 august 1897, avea un caracter internaţional, pe lângă belgieni, la ea participând şi norvegianul Roald Amundsen ca ofiţer secund, medicul american Frederick Cook, meterologul polonez Antoine Dobrowolski şi geologul Henryk Arctowski.

Cu prilejul escalelor făcute în Chile şi pe ţărmurile strâmtorii Magellan, efectuează cercetări complexe şi asupra florei şi faunei. În apropierea Ţării Palmer din Antarctica, expediţionarii descoperă o strâmtoare care a primit numele navei „Belgica” şi câteva insule (una numită de Racoviţă insula Cobălcescu). Expediţia mai înscrie pe harta încă incompletă a Antarcticii şi insula Wiencke şi Ţara lui Danco, după numele celor doi membrii ai expediţiei care au pierit în această călătorie.

În perioada când „Belgica” a fost prizoniera gheţurilor (martie 1898 – februarie 1899) naturalistul expediţiei, împreună cu ceilalţi oameni de ştiinţă, au înteprins numeroase observaţii şi cercetări ştiinţifice. Materialul adunat a constituit obiectul unui număr de 60 volume publicate, reprezentând o contribuţie ştiinţifică mai mare decât a tuturor expediţiilor antarctice anterioare luate la un loc.

Savantul român a înteprins un studiu aprofundat asupra vieţii balenelor, pinguinilor şi altor păsări antarctice, care i-a adus o reputaţie bine meritată.

Cueva del Drach era deja o vedeta turistica a insulei spaniole Mallorca atunci cand Emil Racovita a venit s-o viziteze. Dar cum un adevarat cercetator nu e niciodata in vacanta, in timp ce plutea cu lotca pe Lacul Martel, Racovita, in loc sa admire mirificele bolti, iscodea adancul apei.

Deodata a zarit un crustaceu, un fel de garid alb, depigmentat si orb. Pentru crustaceu, aceasta intalnire s-a sfarsit prost, intr-una din sticlutele cu formol ale maestrului. Dar pentru lumea stiintifica ea a fost bogata in consecinte. Ajuns acasa, la Laboratorul Arago, de la Banyuls-sur-Mer, pe malul Mediteranei, unde era subdirector,Racovita si-a dat seama ca micul crustaceu era o specie noua (pe care a botezat-o Typhlocirolana moraguesi). Dar mai ales Racovita a observat ca strania vietuitoare prezenta caractere primitive, ancestrale, care o faceau sa fie net diferita de rudele sale care traiesc la lumina soarelui.

Un secol de biospeologie