Frunzele toamnei:muzica si poezie

Emotie de toamnă

Nichita Stănescu

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem ca n-am să te mai vad, uneori,
ca or să-mi creasca aripi ascutite pana la nori,
ca ai să te ascunzi intr-un ochi strain,
si el o să se-nchida cu o frunza de pelin.

Si-atunci mă apropii de pietre si tac,
iau cuvintele si le-nec în mare.
Suier luna si o rasar si o prefac
intr-o dragoste mare.


Rapsodii de toamnă

George Topârceanu
Rapsodii de toamnă

I

A trecut întâi o boare
Pe deasupra viilor,
Şi-a furat de prin ponoare
Puful păpădiilor.

Cu acorduri lungi de liră
I-au răspuns fâneţele.
Toate florile şoptiră,
Întorcându-şi feţele.

Un salcâm privi spre munte
Mândru ca o flamură.
Solzii frunzelor mărunte
S-au zburlit pe-o ramură.

Mai târziu, o coţofană
Fără ocupaţie
A adus o veste-n goană
Şi-a făcut senzaţie:

Cică-n munte, la povarnă,
Plopii şi răsurile
Spun că vine-un vânt de iarnă
Răscolind pădurile.

Şi-auzind din depărtare
Vocea lui tiranică,
Toţi ciulinii pe cărare
Fug cuprinşi de panică…

Zvonul prin livezi coboară.
Colo jos, pe mlaştină.
S-a-ntâlnit un pui de cioară
C-un bâtlan de baştină

Şi din treacăt îi aruncă
Altă veste stranie,
C-au pornit-o peste luncă
Frunzele-n bejanie!

II

Într-o clipă, alarmate,
Ies din şanţuri vrăbiile.
Papura pe lac se zbate
Legănându-şi săbiile.

Un lăstun, în frac, apare
Sus pe-un vârf de trestie
Ca să ţie-o cuvântare
În această chestie.

Dar broscoii din răstoacă
Îl insultă-n pauze
Şi din papură-l provoacă
Cu prelungi aplauze.

Lişiţele-ncep să strige
Ca de mama focului.
Cocostârci, pe catalige,
Vin la faţa locului.

Un ţânţar, nervos şi foarte
Slab de constituţie,
În zadar vrea să ia parte
Şi el la discuţie.

Când deodată un erete,
Poliţai din naştere,
Peste baltă şi boschete
Vine-n recunoaştere

Cu poruncă de la centru
Contra vinovatului,
Ca să-l aresteze pentru
Siguranţa statului…

De emoţie, în surdină,
Sub un snop de bozie,
O păstaie de sulcină
A făcut explozie.

III

Florile-n grădini s-agită.
Peste straturi, dalia,
Ca o doamnă din elită
Îşi îndreaptă talia.

Trei petunii subţirele,
Farmec dând regretelor,
Stau de vorbă între ele:
„Ce ne facem, fetelor?…”

Floarea-soarelui, bătrână,
De pe-acum se sperie
C-au să-i cadă în ţărână
Dinţii, de mizerie.

Şi cu galbena ei zdreanţă
Stă-n lumina matură,
Ca un talger de balanţă
Aplecat pe-o latură…

Între gâze, fără frică
Se re-ncep idilele.
Doar o gărgăriţă mică,
Blestemându-şi zilele,

Necăjită cere sfatul
Unei molii tinere,
Că i-a dispărut bărbatul
În costum de ginere.

Împrejur îi cântă-n şagă
Greierii din flaute.
„Uf, ce lume, soro dragă!”
Unde să-l mai caute?

L-a găsit sub trei grăunţe
Mort de inaniţie.
Şi-acum pleacă să anunţe
Cazul la poliţie.

IV

Buruienile-ngrozite
De-aşa vremi protivnice
Se vorbiră pe şoptite
Să se facă schivnice.

Şi cum ştie-o rugăciune
Doamna măsălariţă,
Tot soborul îi propune
S-o aleagă stariţă.

Numai colo sus, prin vie,
Rumenele lobode
Vor de-acuma-n văduvie
Să trăiască slobode.

Vezi! de-aceea mătrăguna
A-nvăţat un brusture
Să le spuie-n faţă una
Care să le usture!…

Jos, pe-un vârf de campanulă
Pururea-n vibraţie,
Şi-a oprit o libelulă
Zborul plin de graţie.

Mic, cu solzi ca de balaur,
Trupu-i fin se clatină,
Giuvaer de smalţ şi aur
Cu sclipiri de platină.

V

Dar deodată, pe coline
Scade animaţia…
De mirare parcă-şi ţine
Vântul respiraţia.

Zboară veşti contradictorii,
Se-ntretaie ştirile…
Ce e?… Ce e?… Spre podgorii
Toţi întorc privirile.

Iat-o!… Sus în deal, la strungă,
Aşternând pământului
Haina ei cu trenă lungă
De culoarea vântului,

S-a ivit pe culme Toamna,
Zâna melopeelor,
Spaima florilor şi Doamna
Cucurbitaceelor…

Lung îşi flutură spre vale,
Ca-ntr-un nimb de glorie,
Peste şolduri triumfale
Haina iluzorie.

Apoi pleacă mai departe
Pustiind cărările,
Cu alai de frunze moarte
Să colinde zările.

. . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . .

Gâze, flori întârziate!
Muza mea satirică
V-a-nchinat de drag la toate
Câte-o strofă lirică.

Dar când ştiu c-o să vă-ngheţe
Iarna mizerabilă,
Mă cuprinde o tristeţe
Iremediabilă…

Posted on septembrie 20, 2009, in muzica, poezii, video and tagged , , . Bookmark the permalink. 14 comentarii.

  1. Frumoase versuri

  2. Frumoase versurile,fericiti sunt cei ce-si pot exprima simtirile in verusri,culori,sunete…

  3. Si eu imi amintesc de clasa I,in special.Cred ca prima zi de scoala din viata noastra ne lasa o amprenta pentru tot restul vietii.
    Foarte emotionant e cand copiii tai merg la scoala si tu ii insotesti ca mama/tata sau bunica/bunic.

  4. De fiecare data cand aud inceputul la Eomotie de toamana, ma gandesc la liceu… la discursurile de inceput de liceu care cuprindeau mereu acele versuri…

  5. Multumesc,CELLA.
    Ai ghicit! 🙂
    Eu sunt autoarea si abia asteptam sa-ti ascult parerea.
    Mi-ar placea sa le creez si altfel,dar numai de pe Picasa ma descurc si inca mai am de invatat.
    Bine ca macar stau bine cu rezerva de poze. 🙂
    Noapte buna!

  6. am venit să-ţi salut: şi toamna şi romantismul şi frunzele şi pe NICHITA
    MINUNAT! 😆 mai ales că te bănui 😉 tu ai făcut clipurile?

  7. Si noi va multumim.
    Noapte buna.

  8. Multumim eu si sakura
    noapte buna

    pentru fetele tale
    🙂

  9. Da,e romantism aici.destul de mult. 🙂
    Si seara e destul de cald.Am iesit putin acum aproape o ora in urma.
    E placut seara aceasta de toamna!
    Noapte buna!

  10. Buna seara,Mirela!
    Si mie-mi place poezia lui Toparceanu pe care am ale-o dintre cateva poezii despre toamna.Parca se potriveste mai bine vremii frumoase de afara.Acum imi place toamna cel mai mult.
    Poezia lui Nichita am „cunoscut-o” datorita lui Nicu Alifantis si-mi place dublu. 🙂
    Despre parfum…m-ar interesa mai incolo,am sa le spun alor mei sa-mi cumpere de ziua mea.Iti multumesc,voi tine minte sa-ti scriu.
    O noapte linistita!

  11. 🙂
    simt un pic de romantism pe aici
    🙂
    inca e cald afara
    🙂
    zi buna si calda

  12. Bună dimineaţa !
    George Topârceanu cu ale sale Rapsodii de toamnă, mă dă gata, e poezia mea preferată de toamnă, poate pentru că o vede cam cum o văd şi eu, pe „Măria sa…toamna”! Toamna e foarte frumoasă, cât mai are încă frunze roşii şi aurii, ca în primul clip. Acum, da… acum e chiar frumoasă. Nichita… impresionant, ori de câte ori citesc poezia…
    Multumesc de vizită, să ştii că nu tebuie să ne „ruinăm” cumpărând un parfum, o să îţi scriu (in privat daca imi dai adresa) CE parfum să comanzi la cel mult 50 lei , aproape la fel de bun ca originalul. Eu, sincer, mă bazez pe cadouri, făcute de soţu meu, chiar şi pritenii mă intreabă ce să îmi cumpere, si eu le cer, dacă tot m-au întrebat!!! Numai bine ţie şi celor dragi! Pup pisicuţele! 😛

  1. Pingback: Într-o joi cu dragoste, Nichita Stănescu « my heart to your heart

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: