La multi ani,Alexandra Nechita!

Alexandra Nechita

Soul Mates Forever

Soul Mates Forever

La multi ani,Alexandra!

Alexandra Nechita ,micuta Picasso cum i se spunea,s-a nascut astazi, 27 august 1985 la Vaslui.

Alexandra este o pictoriţă şi muralistă cubistă americană de origine română, care locuieşte în Statele Unite ale Americii. Alexandra este fiica lui Niki şi Viorica Nechita care s-au refugiat în Statele Unite ale Americii in perioada regimului comunist.

sursa poze

Posted on August 27, 2009, in arta, calendarul zilei, cultura, imagini and tagged , , , . Bookmark the permalink. 6 comentarii.

  1. Imi pare rau ca se intampla asa.
    Imi pare rau ca nu aflam despre artistii romani.Nu prea se scrie despre ei si nici la televizor nu se prea vorbeste,poate doar la TVR Cultural.
    Ii mai descoperim noi prin blogosfera.

  2. citat:
    „Cronica Plastică:
    O bingotă: Alexandra Nechita de Pavel Şuşară

    Recenta expoziţie pe care Alexandra Nechita a deschis-o la Bucureşti – şi mai apoi la Cluj -, ambalată în nesfîrşite extazieri oficiale şi în suspinuri mediatice pline, cum se spunea, pînă nu demult, ,,de aleasă simţire românească”, a readus în discuţie gravele noastre probleme de psihologie şi de comportament. Acest eveniment ne-a dezvăluit, aşadar, încă o dată, acele bizare trăsături de caracter care ar stîrni un haz nebun de la distanţă, dacă de aproape nu ne-ar transforma zîmbetul în rictus şi hohotul în scîncet. într-o ordine întîmplătoare, ele sunt cam acestea: mai întîi, lipsa de discernămînt a factorilor de putere şi amatorismul lor enciclopedic, în al doilea rînd, dorinţa tacită, dar nu mai puţin fermă, de a păstra funcţia propagandistică a culturii, în al treilea rînd vocaţia delirului şi, legată de aceasta, setea de miracol întreţinută la cote maxime prin mecanismele bine unse ale unui scenariu pseudomistic. Evaluate în bloc, aceste vechi disfuncţii arată limpede că nici acum, după zece ani, societatea românească nu s-a eliberat încă din captivitatea acelui fenomen pervers şi degradant numit Cîntarea României. Elogiul ipocrit al ,,puterii de creaţie a poporului”, localizarea acesteia în oricare altă parte, însă în nici un caz în spaţiul profesionist, cu alte cuvinte contrapunerea talentului frust, vopsit strident etnic şi ideologic, muncii de creaţie calificate şi sistematice, clamarea unicităţii, a programului genetic irepetabil şi transformarea tuturor acestora în succese politice majore, iată un element de continuitate greu de contestat. Acestui oportunism demagogic şi ridicol i se mai adaugă astăzi şi cîteva elemente mult mai grave care au contaminat, asemenea unei boli devastatoare, întregul organism social; în cultură, ca şi în economie ori, mai cuprinzător, ca şi în viaţă, se cultivă insidios visul cîştigului spontan, lenea mentală şi pasivitatea şi s-a creat o stare de aşteptare fără nici un sfîrşit previzibil. Aşa cum un popor întreg aşteaptă indolent (şi orbit de speranţe tulburi) tot felul de salvări miraculoase venite din afară, prin graţiile hazardului sau prin bunăvoinţa vreunui gest mesianic (vezi delirul Caritas şi, mai nou, explozia epidemică a jocurilor Bingo), şi o parte semnificativă din clasa noastră politică şi din lumea mediilor de informare percepe cultura şi performanţa culturală ca întrupare, ca act revelat, ca dar al lui Dumnezeu sau ca o erupţie de lumină din adîncurile firii. într-un asemenea orizont înnegurat, cvasimistic şi iresponsabil din punct de vedere moral, profesionalismul, rigoarea, minţile creatoare dinamice şi acţiunile conştiente nu au nici o relevanţă. Ceea ce contează pentru aceşti administratori şi propagandişti ai abisului sunt răbufnirile exemplare, epifaniile, monstruozităţile pozitive, cu alte cuvinte naturile geniale. O astfel de pasivitate, de aspiraţie încordată şi de smerenie ipocrită, de o asemenea trăire exemplară prin delegaţie şi vagă năzuinţă spre dizolvarea în unicat, nu sînt altceva, într-un plan cultural propriu-zis şi într-unul simbolic mai larg, decît variantele unui Bingo metafizic, dezangajări leneşe în speranţa unor compensaţii prin milostivenia transcendentă. Alexandra Nechita, pe care Preşedinetele României a păstorit-o personal, cu un amestec de evlavie şi paternalism, este întruparea contextuală a acestui suflet de rentier pe care românii, într-un procentaj care ar trebui să îngrijoreze, şi-l tot afişează cu cu o mîndrie tîmpă cu o iresponsabilitate sinucigaşă.
    Victimă a unei familii rapace şi a unui mediu care transformă totul, chiar şi inocenţa, într-o afacere lucrativă de multe ori cinică, Alexandra Nechita este purtată prin lume nu ca un artist, pentru că ea nu este nici pe departe un artist, ci ca un fenomen bizar, ca un exponat de bîlci, cum ar fi, de pildă, omul cu limbă de bou sau femeia jumătate şarpe. Dar dacă în cazurile acestea din urmă interesul vine din sincretismul om-animal, din înterpătrunderea a două regnuri care ţin de planul larg al zoologiei, în cazul Alexandrei Nechita curiozitatea se naşte din pricina sincretismului, să-i zicem aşa, stihial. Ea nu este comercializată ca o marfă culturală clasică, ci ca un copil-miracol, ca o entitate paradoxală, ca un amestec de frăgezime biologică şi de vulcan în combustie care eliberează spontan marile energii creatoare ale maturului exemplar: cu alte cuvinte ca Micuţa Picasso. Dacă în Statele Unite acest paradox este un simplu fenomen comercial, care va dispărea natural, exact la fel cum a şi apărut, odată cu inevitabila creştere a Alexandrei, pe malurile Dîmoviţei el este o bingotă. Adică lozul cel mare, biletul cîştigător, darul lui Brenciu, al lui Tociu şi al lui Palade, dovada irefutabilă că ,,energia creatoare a poporului român” a fost încă o dată confirmată (după cum bine s-a văzut şi pe teren, începînd cu emisiunea lui Dan Diaconescu şi sfîrşind cu ospitalitatea lui Emil Constantinescu, via Florin Călinescu ş.a.m.d.), că genialitatea ne paşte din pempărşi, că avem mari şanse în istorie deşi geografia ne creează dese coşmaruri din pricina vecinătăţilor. Şi în tot acest timp de aşteptări desfrînate şi de pusee delirante, mai mult sau mai puţin sistematoizate, artiştii adevăraţi, profesioniştii care fac în mod real cultura naţională, care modelează spiritul acestei ţări şi îi perpetuează chipul în timp, păşesc rătăciţi, pe undeva pe la periferia tranziţiei, autişti şi neinteresanţi pentru că şi-au pierdut de multă vreme atît calitatea de pericol public, de ameninţare pentru sistem, cît şi stricta utilitate propagandistică. Dacă acesta este, în mare, chipul moral pe care Alexandra Nechita l-a dobîndit în lumea politică românească, şi nu numai, asupra expoziţiei sale vom arunca o privire mai atentă săptămîna viitoare. „

  3. La fel ii doresc si eu.
    Multumesc pentru vizita si mesajul pentru tanara artista.

  4. Stimata doamna artista plastica va urez la multi ani si o confluenta ideatica si inspirationala care sa va ridice la nivelul intelectual al anilor 2020 incercand sa integrati in stilul dumnevoastra artistic cele mai noi si relevante descoperiri stiintifice,tehnice si arhitectonice care sa va conduca spre o maturitate artistica cat mai consistenta si relevanta.

  5. Asa-i ca e foarte frumoasa?Despre pictura ei cubista …nu prea inteleg mare lucru.Trebuie sa-mi pun imaginatia la treaba.

  6. LA MULŢI ANI şi din partea mea!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: