„Scriu ca să mă justific…în ochii copilului care am fost.”Octavian Paler

masina de scris


Nu ştiu pentru cine scriu, dar ştiu de ce scriu. Scriu ca să mă justific. În ochii cui? Am spus-o deja, dar înfrunt ridicolul de a mai spune-o o dată: în ochii copilului care am fost.
Bernanos

Câteva lămuriri

Infarctul mi-a lămurit, cel puţin, două lucruri. Pe de o parte, am înţeles că sunt împrejurări în care egoismul e firesc. De patru luni, mă gândesc doar la speranţa că voi depăşi cu bine această vară. Pe de altă parte, e prima oară, cred, că-mi înţeleg eşecurile. Până acum, n-am avut niciodată tăria de a recunoaşte că destinul meu a fost decis de defectele mele.
Înaintea recapitulărilor la care m-am văzut obligat, strângeam note pentru un roman. Mă ispitea o replică a trândavului Sybaris din legendă; un Asybaris aproape „metafizic”, cu praf adus de vânt dintr-un deşert misterios, şi visând o mare unde ar fi fost aruncată ― se zice ― cenuşa zeilor morţi. Nu bănuiam, pe atunci, că, într-o zi, voi transforma această ficţiune într-o realitate paralelă. Am renunţat la roman. Aveam, acum, alte griji. Dar, la un moment dat, m-am pomenit amestecând praful din Asybaris în problemele mele. Poate, fiindcă, uneori, oboseam să zic, continuu, „eu”?
E posibilă şi altă explicaţie. Sunt aproape convins acum că omul are, de fapt, trei vieţi relativ distincte. Una, publică. Alta, particulară. Şi alta pe care ― în lipsa unei formule mai bune ― aş numi-o „secretă”. Prin „viaţă secretă” înţelegând nu ceea ce ascundem de ceilalţi, din pudoare sau din interes, ci acea parte din noi asupra căreia nu avem nici un control ― cum ar fi obsesiile, fantasmele, visele, subconştientul ― şi unde nu ne putem minţi. În viaţa publică şi în viaţa particulară, am găsit o soluţie defensivă, fie şi rea. Dar, dacă împotriva pericolelor din afară te poţi apăra lipindu-te cu spatele de un zid, cum s-o faci împotriva primejdiilor dinlăuntru? Aici, n-am găsit nici un răspuns. Tot ce pot să spun despre această „viaţă de dincolo de oglindă” e că reprezintă imaginea mea cea mai fidelă, azi.

24 august 2000
Octavian Paler
Deşertul pentru totdeauna


Remember Octavian Paler

Octavian Paler ( 2 iulie 1926, Lisa, judeţul Făgăraş, actualmente în judeţul Braşov — 7 mai 2007, Bucureşti) a fost un scriitor, jurnalist, editorialist şi om politic român.

După evenimentele din decembrie ’89, fondează împreună cu Ana Blandiana, Gabriel Liiceanu ş.a. Grupul de Dialog Social, care se evidenţiază prin poziţiile sale anti-comuniste. Devine, pe rând, director onorific şi editorialist al ziarului România liberă, apoi editorialist la Cotidianul şi Ziua.

Rămâne un jurnalist şi comentator apreciat. Participă la talk-show-ri, pe teme de politică, de moralitate etc, la diferite posturi de televiziune. În ultimii ani de viaţă, devine un critic acerb al clasei politice româneşti.

A realizat un film de televiziune dedicat satului natal, Lisa.

Site in memoria maestrului Paler

741


Posted on iulie 2, 2009, in calendarul zilei, cultura, remember and tagged , , , , , . Bookmark the permalink. 7 comentarii.

  1. Stii ca ai dreptate?Poate c-ar trebui ca cei de la Wikipedia sa corecteze.Eu as adauga si dezgust,mahnire,revolta etc.fata de presedintele Basescu care-si baga nasul peste tot,mai ales in justitie.Ma revolt si eu acum din nou,ma simt tradata,mintita si umilita mai mult ca niciodata de cei care ne conduc in frunte cu Basescu.
    Sunt o mare fraiera fiindca inghit in continuare si nu fac nimic…dau doar din gura aici. 😦

  2. ”În ultimii ani de viaţă, devine un critic acerb al clasei politice româneşti.”

    Eu n-am prea observat critica, ci mai mult dezgust !

  3. Draga elisa,atunci urmaream si eu emisiunea Sinteza Zilei.Dupa ce a plecat de acolo,am plecat si eu.
    Doar atunci am descoperit si scrierile lui.M-am mirat sa descopar atata sensibilitate,tristete,singuratate,sinceritate….

  4. Mie mi-e dor de domnul Paler,imi placea asa de mult sinteza zilei cu dumnealui….ce rau imi pare ca nu-l mai pot asculta!Nici cartile lui nu le am si…Dumnezeu sa-l odihneasca in ceruri!

  5. Si eu…
    Nu vreau sa-mi para rau,e scurt timpul si sunt atatea de facut. 😦

  6. spun ce gîndesc în fiecare secundă, din tot restul vieţii mele : mi dor 😦

  1. Pingback: Octavian Paler(2 iulie 1926 — 7 mai 2007), scriitor, jurnalist şi editorialist român « my heart to your heart

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: