Daily Archives: iunie 7, 2009
Paul Gauguin(7 iunie 1848 – 8 mai 1903), pictor post-impresionist francez
Eugène Henri Paul Gauguin (7 iunie 1848, Paris – 8 mai 1903, Atuona/Insulele Marchize), a fost un pictor postimpresionist francez. Aventurier şi geniu, Paul Gauguin a ştiut să prevadă viitorul, pregătind calea picturii moderne, influenţând pe fauvişti şi pe artiştii din gruparea Nabis. Între mizerie şi epuizare, călătorii şi disperare, a ajuns să creeze opere extraordinare, în care redă cu intensitate viziunea sa senzuală asupra vieţii.
Împreună cu pictorul Émile Bernard, elaborează regulile sintetismului, care se bazează pe planuri de culori de aceiaşi nuanţă, reliefate prin contururi ferme. Compoziţia „Viziune după predică, 1888 „, cunoscută şi ca „Lupta lui Iacob cu îngerul”, marchează debutul acestui nou stil, caracterizat prin petele decorative de culoare pură, prezenţa marcată a liniilor de culoare închisă, motive simplificate, tratarea antinaturalistă a spaţiului şi renunţarea la perspectiva tradiţională. Prin aşezarea surprinzătoare a motivelor, artistul leagă două planuri ale realităţii: femeile bretone şi viziunea lor. „Pentru mine peisajul şi lupta din tablou există numai în imaginaţia oamenilor care se roagă, ele sunt o urmare a predicei ascultate” (Paul Gauguin).
- Paul Gauguin – Self Portrait with the Yellow Christ
- Paul Gauguin – Madame Roulin
- Paul Gauguin – Clovis Gauguin Asleep
- Paul Gauguin – Four Breton Women
- Paul Gauguin – Breton Woman in Prayer
- Paul Gauguin – Readheaded Woman and Sunflowers
- Paul Gauguin – Four Breton Women
- Paul Gauguin – Old Women of Arles
- Paul Gauguin – Flowers and cats
- Paul Gauguin – Daisies and Peonies in a Blue Vase
- Paul Gauguin – Boquet of Peonies on a Musical Score
- Paul Gauguin – Still Life with Sunflowers on an Armchair
- Paul Gauguin – Sunflowers
- Paul Gauguin – Nasturtiums and Dahlias in a Basket
- Paul Gauguin – Vase of Flowers and Window
- Paul Gauguin – Lilac Bouquet
- Paul Gauguin – Boy by the Water
- Paul Gauguin – Gratte Coqs Path
- Paul Gauguin – Forest Edge
- Paul Gauguin – Geese in the Meadow
- Paul Gauguin – Henhouse
- Paul Gauguin – Landscape with Geese
- Paul Gauguin – Lane through the Beaches
- Paul Gauguin – Lillichon Field
- Paul Gauguin – Mount Sainte-Marguerite
- Paul Gauguin – Pere Jean`s Path
- Paul Gauguin – Rouen, Spring
- Paul Gauguin – Red Roof by the Water
- Paul Gauguin – Rocks on the Breton Coast
- Paul Gauguin – Schooner and Three-Master
Gauguin visează la un atelier la tropice, alegerea cade pe Tahiti, pământ al „extazului, al liniştii şi al artei”. În primăvara anului 1891 se îmbarcă pe un vas spre Oceanul Pacific şi la 8 iunie soseşte la Papeete. Se stabileşte la Mataiea şi începe să picteze, folosind ca modele femei indigene, cu care are şi legături amoroase.
După un intermezzo parizian şi câteva luni în Belgia, Gauguin se întoarce în Tahiti. La 28 iunie 1895 părăseşte din nou Franţa, unde nu se va mai întoarce niciodată. De data aceasta se stabileşte într-o localitate pe malul mării, şi artistul se apucă de o muncă gigantică. Anul 1897 este data de naştere a câtorva capodopere, printre care şi tabloul „ De unde venim? Ce suntem? Încotro ne îndreptăm?, 1897„, care va fi expus un an mai târziu la galeria „Vollard” din Paris, devenind evenimentul major al sezonului.
Gauguin a fost foarte legat de această compoziţie de aproape patru metri, cu caracterul unei picturi murale, considerată ca fiind testamentul său artistic şi spiritual. Gauguin adună şi concentrează aici mare parte a repertoriului său, cu mai multă vigoare decât în tablourile mai vechi. Armonia artistică şi poetică a ideilor sale nu a fost niciodată atât de impresionantă.
Paul Gauguin moare la 8 mai 1903 în Atuona, anul în care galeria „Vollard” organizează o expoziţie cu 50 de picturi şi 20 de desene, şi când Salonul de Toamnă dedică o întreagă sală lucrărilor sale.
![]() |
Paul Gauguin(7 iunie 1848 – 8 mai 1903), pictor postimpresionist francez(I) |
![]() |
Paul Gauguin(7 iunie 1848 – 8 mai 1903), pictor postimpresionist francez (II) |
![]() |
Paul Gauguin(7 iunie 1848 – 8 mai 1903), pictor postimpresionist francez(III) |