Daily Archives: aprilie 29, 2009

Sfânta Ecaterina de Siena, patroană a Europei

Pana astazi nu am stiut ca Europa are o Patroana spirituala,pe Ecaterina de Siena(1347-1380).Am citit in calendarul zilei despre o  sarbatoare religioasa, comemorarea Sfantei  Ecaterina de Siena si am vrut sa aflu mai multe.Intrun articol am citit ca Ecaterina de Siena e Patroana spirituala a Italiei si Învăţător al Bisericii,mai frecvent am intalnit ca e Patroana spirituala a Europei.

Cine a fost Ecaterina si pentru ce fapte a fost sanctificata?
Sfânta Ecaterina de Siena este un fel de geniu în viaţa spirituală şi în istoria Bisericii. S-a născut în ziua de 25 martie 1347, fiind al douăzeci-şi-patrulea copil al familiei Iacob şi Lapa Benincasa, umili boiangii din oraşul Siena. Părinţii i-au dat numele de Ecaterina. La vârsta de şapte ani, dovedind o cunoaştere prematură a realităţilor şi primejdiilor vieţii, se obligă cu jurământ de a nu cunoaşte altă iubire decât a lui Cristos: este ceea ce s-a numit „căsătoria mistică a Ecaterinei”. Că acest act nu a fost rodul unei fantezii copilăreşti o va dovedi întreaga ei viaţă. Părinţii încearcă să o determine să se căsătorească, insistă, recurg la violenţă şi, în cele din urmă, îi interzic să mai iasă din casă. Timp de trei ani, va duce o viaţă de aspră singurătate; munceşte ca o servitoare, îşi impune posturi îndelungate, se învaţă să doarmă puţin şi fără încetare se aude murmurul rugăciunilor prin care îl imploră pe Dumnezeu să-i dăruiască adevărata cunoaştere de sine, părere de rău pentru greşelile făcute, întoarcerea păcătoşilor şi pacea lumii dezbinate. După trei ani de zile, tatăl se resemnează şi se declară de acord cu hotărârea fiicei sale. Ea cere să fie primită în rândul Ordinului al III-lea Dominican şi, în sfârşit, trece pragul casei părinteşti. Oraşul era adesea câmpul de luptă între diferite familii sau diferite grupări politice: străzile pline de răniţi, spitalele supraîncărcate, oamenii parcă cuprinşi de turbare. Ecaterina, împreună cu un grup de femei inimoase, iese în stradă şi porneşte la lucru.

Organizează ajutorarea celor sinistraţi şi săraci, intră în spitale şi îndeplineşte munci care erau rezervate bărbaţilor şi femeilor în vârstă; ajunsă în faţa unui lepros rău mirositor, pentru a-şi învinge repulsia ce o cuprinsese, se apleacă şi-i sărută picioarele desfigurate. Rănile, greutăţile, lipsurile nu o dezgustă; în schimb, apropierea de sufletele împietrite în răutate o face uneori să leşine. Se ocupă de reeducarea fetelor decăzute, evacuează răniţii din învălmăşeala luptelor de pe stradă, se apropie de muribunzi şi-i pregăteşte pentru moarte. În 1369, este condamnat la moarte un tânăr din Perugia, pentru încercare de revoltă: el se frământă îngrozitor şi, din disperare, îi blestemă pe Dumnezeu şi pe oameni. Cu o zi înainte de execuţie, în celulă intră o tânără de douăzeci şi doi de ani, care îl invită să se roage împreună cu ea: rugăciunea aduce pacea şi credinţa în sufletul lui zbuciumat: cere să se spovedească şi să primească Sfânta Împărtăşanie şi, liniştit, aşteaptă sfârşitul. A doua zi, când ajunge la eşafod, tânăra era acolo. Îi ia capul în mâinile ei delicate şi-i şopteşte numele „Isus”; apoi: „Fratele meu dulce, e ziua nunţii: peste puţin timp vei începe viaţa fără de sfârşit ” Îndrăzneşte să înfrunte mulţimea agitată, luând apărarea evreilor şi a copiilor nelegitimi, după care se arunca cu pietre. Eroismul Ecaterinei ajunge la culme în timpul ciumei din 1374, când refuză să părăsească oraşul şi, ea, femeie de douăzeci şi şapte de ani, îi îngrijeşte pe ciumaţi, cară în spate trupurile celor morţi, ajută la îngroparea lor. Când flagelul a încetat, concetăţenii ei îi răsplătesc munca şi jertfele cu vorbe de ocară şi insinuări răutăcioase. Era ultima piatră preţioasă în coroana de merite a Ecaterinei.

Cristos, Mântuitorul, îi apare într-o vedenie şi-i întipăreşte semnele rănilor Sale, la mâini, la picioare şi la coastă: Ecaterina va purta aceste răni până la moarte. Apoi îi spune: „De acum, vei părăsi chilia ta, oraşul şi ţara. Eu voi fi cu tine şi te voi duce să vorbeşti întregii lumi. Vreau să te trimit la episcopi, la conducătorii Bisericii şi ai creştinătăţii, pentru ca o femeie slabă să dea de ruşine mândria celor tari”. În această perioadă, Italia era pradă unor războaie fratricide. Părintele creştinătăţii, Papa, era încă prizonier în castelul de la Avignon şi, când Urban al V-lea revine la Roma, este nevoit să se întoarcă la Avignon din pricina răscoalelor puse la cale de unele familii interesate. Urban al V-lea moare plin de tristeţe şi îl urmează Grigore al XI-lea. Ecaterina merge din capitală în capitală de provincii şi de ţară, fiind considerată ca o mesageră a Cerului. Ajunsă la Grigore al XI-lea, îi spune: „Ridică-te, fii bărbat: îţi spun eu că nu trebuie să te temi de nimic”. Grigore al XI-lea revine la Roma. Dacă „exilul babilonic” al Bisericii a luat sfârşit, este darul lui Dumnezeu şi meritul Ecaterinei de Siena. Dar cu intrarea triumfală a Papei în Roma, nu a luat sfârşit misiunea Ecaterinei: trebuia începută opera de refacere a vieţii spirituale, ajunsă într-o stare jalnică, atât în rândul credincioşilor, cât şi al clerului. Ecaterina, neştiind să scrie, dictează zeci de scrisori, uneori la mai mulţi secretari, scrisori adresate Papei, episcopilor, regilor, condotierilor şi multor persoane simple. Ni s-au păstrat 307 dintre ele: sunt pline de înţelepciune, credinţă şi realism. De asemenea, a dictat şi o carte: Dialog despre Providenţă, carte care l-a determinat pe Papa Paul al VI-lea, la 4 octombrie 1970, să o declare pe Sfânta Ecaterina de Siena „Învăţător al Bisericii”. Răspunzând chemării Papei Urban al VI-lea, vine din nou la Roma, pentru a-l ajuta în rezolvarea unor probleme însemnate. Aici se îmbolnăveşte grav. În dimineaţa zilei de duminică 29 aprilie 1380, se adresează celor dragi care o încurajau: „Să vă iubiţi cu sinceritate unii pe alţii”, şi după ce mai rosteşte o dată numele „Isus”, inima ei încetează de a mai bate. Ecaterina de Siena părăseşte pământul, dar lasă în viaţă, scrisorile şi opera ei un izvor de lumină şi încurajare. În 29 aprilie 1461, a fost ridicată la cinstea altarelor, iar în 1939, a fost proclamată patroana principală a Italiei, împreună cu Sfântul Francisc de Assisi. „Tu ai voit, Doamne, să trimiţi o femeie care să scuture Roma de praf, fără a sfărâma mormântul lui Petru”. (L de la Bouillerie).

sursa

Te rog,mangaie-ma!spune catelul.

4139_pic29358

Azi dimineata am fost la farmacie sa-mi iau niste medicamante ,apoi am intrat la alimentara sa cumpar ceva.In ceva.In fata alimentarii era un caine mare,alb,cred ca o corcitura de ciobanesc.Statea intins langa o masina si m-am oprit sa-l mangai.Am observat ca avea un crotal rosu crotal rosu cum au foarte multi caini fara stapan de la noi din oras (si alte orase din tara).Cainele era tare fericit ca-l mangaiam si-mi facea semn cu labuta sa-l mangai in continuare.Am intrat in alimentara sa cumpar cele trebuincioase,in plus o cutie mica de pate.Am desfacut-o,am uns cateva felii de paine cu capacul cutiei si le-am dat cainelui sa le manance.Am uitat sa spun ca intre timp aparusera inca doi catei pe care-i stiam din cartier ,asa ca a trebuit sa-mpart mancarea la toti trei.Cainele cel mare si alb imi tot facea semne sa-l mangai,se intindea pe asfalt si nu ma lasa sa plec.Ceilalti asteptau si ei mangaieri….Ce puteam face?Am pornit catre casa insotita de cei trei catei,in frunte cu cel mare care schiopata putin.M-am asezat pe o banca din parculetul aflat in drumul meu,cainii s-au intins pe iarba,cel alb la picioarele mele.L-am mangaiat pe noul meu prieten care era asa de fericit,nici nu pot descrie privirea lui recunoscatoare.Mai e nevoie sa spun ca am fost condusa pana acasa de toti trei?

dogs
De ce am povestit aceasta intamplare?Pentru un motiv foarte intemeiat.Auzim de atatea ori despre faptele de cruzime ale oamenilor fata de animale,mai auzim si ca sunt oameni muscati de caini fara stapan.Am auzit ca un caine din cartierul nostru,cunoscut si indragit de foarte multi tineri si batrani,ar fi fost adunat de hingheri dupa ce a fost reclamat de cineva.Asta mi se pare o fapta de o mare rautate,mai ales ca niciodata nu am auzit ca acel caine sa muste pe cineva.Mai latra din cand in cand la cei care treceau pe langa teritoriul pe care-l proteja ,adica un bloc unde avea casa lui,ca sa zic asa.Nu am vazut pe nimeni de acolo ca sa intreb ce se stie despre el,sper  sa nu fie eutanasiat.Iar cel care a facut reclamatie,cred ca e o fiinta  cu inima de gheata.Pe acesti oameni nu-i inteleg si cred ca au nevoie de prieteni din lumea necuvantatoarelor ca sa invete sa iubeasca.

Povestea unui catel.

Cititi si despre vanatorii care omoara caini in padurea Faget,Cluj. Faget,Cluj.