Daily Archives: aprilie 10, 2009
Carol I, primul rege al României.
Carol I
Carol I, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen s-a nascut in 10 aprilie 1839, Sigmaringen (†10 octombrie, 1914, Sinaia) a fost domnitorul, apoi regele României, care a condus Principatele Române şi, apoi România, după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza. Din 1867 a fost membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 şi 1914 a fost protector şi preşedinte de onoare al aceleiaşi instituţii.
În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor româneşti), Carol I a obţinut independenţa ţării, căreia i-a şi crescut imens prestigiul, a redresat economia şi a pus bazele unei dinastii. A construit în munţii Carpaţi castelul Peleş, care a rămas şi acum una dintre cele mai vizitate atracţii turistice ale ţării. În perioada sa au fost construite primele universităţi, la Iaşi, respectiv Bucureşti. După războiul ruso-turc, România a câştigat Dobrogea, iar Carol a ordonat ridicarea primului pod peste Dunăre, între Feteşti şi Cernavodă, care să lege noua provincie de restul ţării.
O zi din zilele prinţului
De o disciplină riguroasă, tipic germană, Carol I îşi respecta cu stricteţe programul zilnic. Dimineaţa prefera plimbările pe străzile Capitalei în costum civil, însoţit doar de aghiotantul său şi, uneori, de o mică escortă princiară. După plimbarea de dimineaţă, principele se îngrijea singur de corespondenţă, pentru ca apoi să se întreţină cu miniştrii, fiecare dintre ei prezentîndu-se la Suveran, în mod regulat (o dată pe săptămînă), timp de două ore. D.A. Sturdza, unul din colaboratorii săi, îşi aminteşte că era mereu ocupat şi căuta să se iniţieze în cele mai variate domenii de activitate. Periodic, inclusiv duminica, după un ceremonial pe care el însuşi l-a instituit, acorda audienţe cu caracter oficial sau privat la Palat între orele 13,00 şi 17,00, cu singura condiţie ca respectivele persoane să se înscrie pe lista aghiotantului de serviciu. A refuzat, nu de puţine ori, să primească în audienţă persoanele care nu respectau ora fixată sau întîrziau nejustificat. Un asemenea tratament avea să fie administrat şi celor mai cunoscute personalităţi politice, care se obişnuiseră cu proverbiala indolenţă orientală şi protocolul mai puţin rigid, ba chiar aproape inexistent, din vremea domniilor anterioare. De altfel, pe biroul din sala bibliotecii Palatului, acolo unde obişnuia să primească în audienţă, se afla o mică pendulă care bătea la fiecare sfert de oră şi care reprezenta semnalul că timpul acordat respectivei audienţe luase sfîrşit. Contrariat de lipsa de punctualitate a românilor, obişnuia să ofere drept dar de sărbători sau cu alte ocazii cîte un ceasornic. Masa de prînz se servea în sufrageria mare a Palatului, la orele 14,00, fiind prezente, aproape zilnic, cîte 12 persoane, de obicei oameni politici şi militari. Seara, atunci cînd nu era absorbit de reglementarea anumitor probleme de stat, îşi îngăduia o scurtă plimbare „la şosea” însoţit doar de un aghiotant. Alteori, asista la reprezentaţiile de teatru, deşi nu a făcut din aceasta o obişnuinţă. Cînd se afla la Castelul Peleş prefera să se relaxeze împreună cu invitaţii săi la o partidă de biliard.
Făcuse o pasiune din studierea istoriei românilor. Cunoştea şi vorbea limbile franceză şi engleză, asimilînd destul de rapid şi româna, chiar dacă era perceptibil un puternic accent german. La numai un ande la venirea sa a rostit în româneşte discursul de deschidere a sesiunii parlamentare. Nu împărtăşea excesele latiniste ale profesorului său de limbă română, August Treboniu Laurian, manifestînd în schimb un interes aparte faţă de necesitatea perpetuării vechilor cuvinte româneşti. Dovadă că proiectul pentru alcătuirea unui vast dicţionar al limbii române, Etymologicum Magnum Romaniae, va beneficia de încurajarea şi constantul său sprijin financiar, concretizat într-o donaţie anuală de 6.000 de lei.
