Carol I, primul rege al României.

Carol I

Carol I, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen s-a nascut in 10 aprilie 1839, Sigmaringen (†10 octombrie, 1914, Sinaia) a fost domnitorul, apoi regele României, care a condus Principatele Române şi, apoi România, după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza. Din 1867 a fost membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 şi 1914 a fost protector şi preşedinte de onoare al aceleiaşi instituţii.

În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor româneşti), Carol I a obţinut independenţa ţării, căreia i-a şi crescut imens prestigiul, a redresat economia şi a pus bazele unei dinastii. A construit în munţii Carpaţi castelul Peleş, care a rămas şi acum una dintre cele mai vizitate atracţii turistice ale ţării. În perioada sa au fost construite primele universităţi, la Iaşi, respectiv Bucureşti. După războiul ruso-turc, România a câştigat Dobrogea, iar Carol a ordonat ridicarea primului pod peste Dunăre, între Feteşti şi Cernavodă, care să lege noua provincie de restul ţării.
O zi din zilele prinţului

De o disciplină riguroasă, tipic germană, Carol I îşi respecta cu stricteţe programul zilnic. Dimineaţa prefera plimbările pe străzile Capitalei în costum civil, însoţit doar de aghiotantul său şi, uneori, de o mică escortă princiară. După plimbarea de dimineaţă, principele se îngrijea singur de corespondenţă, pentru ca apoi să se întreţină cu miniştrii, fiecare dintre ei prezentîndu-se la Suveran, în mod regulat (o dată pe săptămînă), timp de două ore. D.A. Sturdza, unul din colaboratorii săi, îşi aminteşte că era mereu ocupat şi căuta să se iniţieze în cele mai variate domenii de activitate. Periodic, inclusiv duminica, după un ceremonial pe care el însuşi l-a instituit, acorda audienţe cu caracter oficial sau privat la Palat între orele 13,00 şi 17,00, cu singura condiţie ca respectivele persoane să se înscrie pe lista aghiotantului de serviciu. A refuzat, nu de puţine ori, să primească în audienţă persoanele care nu respectau ora fixată sau întîrziau nejustificat. Un asemenea tratament avea să fie administrat şi celor mai cunoscute personalităţi politice, care se obişnuiseră cu proverbiala indolenţă orientală şi protocolul mai puţin rigid, ba chiar aproape inexistent, din vremea domniilor anterioare. De altfel, pe biroul din sala bibliotecii Palatului, acolo unde obişnuia să primească în audienţă, se afla o mică pendulă care bătea la fiecare sfert de oră şi care reprezenta semnalul că timpul acordat respectivei audienţe luase sfîrşit. Contrariat de lipsa de punctualitate a românilor, obişnuia să ofere drept dar de sărbători sau cu alte ocazii cîte un ceasornic. Masa de prînz se servea în sufrageria mare a Palatului, la orele 14,00, fiind prezente, aproape zilnic, cîte 12 persoane, de obicei oameni politici şi militari. Seara, atunci cînd nu era absorbit de reglementarea anumitor probleme de stat, îşi îngăduia o scurtă plimbare „la şosea” însoţit doar de un aghiotant. Alteori, asista la reprezentaţiile de teatru, deşi nu a făcut din aceasta o obişnuinţă. Cînd se afla la Castelul Peleş prefera să se relaxeze împreună cu invitaţii săi la o partidă de biliard.

Făcuse o pasiune din studierea istoriei românilor. Cunoştea şi vorbea limbile franceză şi engleză, asimilînd destul de rapid şi româna, chiar dacă era perceptibil un puternic accent german. La numai un ande la venirea sa a rostit în româneşte discursul de deschidere a sesiunii parlamentare. Nu împărtăşea excesele latiniste ale profesorului său de limbă română, August Treboniu Laurian, manifestînd în schimb un interes aparte faţă de necesitatea perpetuării vechilor cuvinte româneşti. Dovadă că proiectul pentru alcătuirea unui vast dicţionar al limbii române, Etymologicum Magnum Romaniae, va beneficia de încurajarea şi constantul său sprijin financiar, concretizat într-o donaţie anuală de 6.000 de lei.

Petiţie pentru scriitorul basarabean Alexandru Vakulovski

Petiţie pentru scriitorul basarabean Alexandru Vakulovski

„Între timp… am trecut graniţa României spre Moldova cu o ştampilă în paşaport: interdicţie de a mai intra pe teritoriul României timp de 2 ani şi 6 luni”. Aşa îşi începe scriitorul Alexandru Vakulovski ultimul mesaj de pe blogul personal. Deşi aştepta de 5 ani să îşi capete cetăţenia română, scriitorul a fost expulzat din ţară în 25 martie pentru că nu şi-a reînnoit viza de şedere. De 10 ani, Vakulovski locuia Cluj-Napoca şi era numit scriitor român.

O petiţie pentru acordarea cetăţeniei române lui Alexandru Vakulovski a fost înaintată preşedintelui României, Traian Băsescu, ministrului Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, ministrului Culturii şi Cultelor, Theodor Paleologu şi ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu. Printre semnatari se numără: muzicianul Harry Tavitian, scriitorii Traian T. Coşovei, Şerban Foarţă, Radu Paraschivescu, Elena Vlădăreanu, Marius Ianuş, Vasile Ernu şi Octavian Soviany.

În situaţia scriitorului se află şi alţi cetăţeni moldoveni. Birocraţia prin care sunt obligaţi să treacă o dată la trei luni, conturează un sistem încâlcit şi anevoios. În petiţie se menţionează: „Incidentul e cu atât mai regretabil cu cât fotbalistului Maximilian Nicu, născut în Germania, i-a fost acordată cetăţenia română în 3 săptămâni!”.

Scriitorul Alexandru Vakulovski, născut pe 9 aprilie 1978 în localitatea Antoneşti (Suvorov) din Republica Moldova. În România, el a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, a publicat şapte volume de proză, poezie şi teatru, a tradus numeroase cărţi în limba română, a colaborat cu numeroase edituri şi publicaţii româneşti. Este evocat în numeroase antologii literare ca scriitor român, şi unul dintre cei mai importanţi autori ai noului val.

Daca doriti sa semnati petitia:

Petitie: „Petiţie pentru acordarea cetăţeniei române scriitorului Alexandru Vakulovski”

destinatar: Domnului Preşedinte al României, Traian Băsescu * Domnului Ministru al Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu * Domnului Ministru al Culturii şi Cultelor, Theodor Paleologu * Domnului Ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu