Daily Archives: martie 12, 2009

Laurenţiu mai are la dispoziţie 20 de zile ca să strângă 14.564 de euro.


Update:
O manuta pentru Teodora.

Într-un cartier din Bucureştiul mai sărăntoc, în sectorul 5 mai precis, într-un apartament de 3 camere în care locuiesc 10 persoane, într-un dormitor cu paturi suprapuse în care locuiesc 2 soţi şi cei 2 copii ai lor, un bărbat de doar 37 de ani, capul familiei lui, îşi numără zilele.
Un bărbat de doar 37 de ani, Laurenţiu Constantin Moise, fost sportiv de performanţă, căsătorit, tată a doi copii, a ajuns astăzi, 12 martie 2009, la ziua cu numărul 20 din câte i-au mai rămas de trăit, cât de cât, “bine”. Mâine îi vor mai rămâne 19, poimâine 18… O moarte în direct, cum ar veni. Şi nu pentru că nu ar exista soluţii de salvare pentru el. Pentru simplul motiv că nu are bani. S-a „procopsit” cu un cancer, totul a plecat de la o lovitură în piept. A fost operat. În timp ce medicii români i-au dat doar o lună de trăit, cei austrieci i-au oferit viaţa. Doar că pe bani.

Banii sau viaţa. O moarte în direct. Peste 20 de zile ajunge la metastază.
Laurenţiu Moise moare în direct. Pe site-ul lui i se numără zilele. Astăzi, 12 martie 2009, Laurenţiu mai are la dispoziţie 20 de zile ca să strângă 14.564 de euro. Dacă puteţi şi vreţi să ajutaţi:

BANCPOST – Sucursala Coşbuc

RON: RO 03 BPOS 81006924715 RON 01

EURO: RO 35 BPOS 81006924715 EUR 01

Cod SWIFT: BPOSROBU

Titular: Moise Laurenţiu Constantin

Telefon: 0724 658 486

Pe site-ul lui Laurenţiu puteţi vedea fotografii cu el şi familia lui, documente medicale şi de identitate. Are un cont PayPal şi date de contact, precum şi lista donatorilor şi suma strânsă, la zi.

http://www.laurentiu-moise.ro

Povestea trista a lui Laurentiu o cititi in Isabellelorelai`s Blog.

O poveste cu un ghiocel

Aflandu-ma in vizita pe blogul lui Vania, am auzit ca astazi e ziua CELLEI.Vreau sa-ti urez aici La multi ani, CELLA!Multa sanatate, orice dorinta sa ti se implineasca, sa fii iubita!CELLA, cea mai mare cititoare a blogurilor noastre si a tuturor cartilor care exista!Pentru tine, CELLA!

Si o melodie frumoasa, Nicu Alifantis – Ploaie in luna lui marte.

In continuare inca o poveste  frumoasa (stii doar ca toate povestile sunt frumoase) cu:
„Ghiocel, ghiocel
Mic, firav si subtirel
Scoate capul din zapada
Soarele ca sa te vada
Si ma iarta ca-ti ating
Clopotelul de argint
Si ma iarta ca te rup
Mamei mele sa te duc”.

Am promis cuiva ca voi mai spune o poveste despre ghiocel si m-am tinut de cuvant.Aceasta poveste este o adaptare dupa „Povestea ghiocelului” de Hans Christian Andersen.

„Era iarna. Zapada se asternuse intrun strat gros si vantul batea rece,dar intrun loc se afla un locsor unde era placut si caldut.In acel loc se afla o floricica al carei bulb se afla sub pamant si in zapada.Intro zi a inceput sa ploua,iar stropii de ploaie au patruns prin gheata si zapada ajungand in pamant.O raza de soare,subtirica si firava a ajuns si ea in pamant pana la bulbul florii.”Intra”,a spus floricica.”Nu pot”i-a raspuns raza de soare.”Nu sunt destul de puternica sa ridic zavorul.Voi fi mai puternica cand vine primavara.” ”Cand va fi primavara?” intreba floricica pe fiecare raza de soare care ajungea la usa ei.Dar inca era iarna,pamantul era acoperit cu zapada si noaptea,apa ingheta.Floricica crestea destul de greu,obosita de atata asteptare:”Ce mult timp a trecut!” ”Ma simt foarte inghesuita…trebuie sa ma fortez si sa ma ridic putin.Vreau sa ajung la zavor,sa-mi scot capul afara si sa-i spun primaverii, Buna dimineata.Asa ca floricica s-a sfortat si sfortat.Peretii casutei sale erau deja inmuiati de ploaie si de caldura razelor de soare astfel ca din zapada s-a ridicat un mugure verzui deschis pe lujerul caruia se aflau cateva frunzulite lunguiete si inguste pe ambele parti.Era cam frig ,iar vantul si vremea i-au spus:”Ai iesit putin mai devreme!”;insa fiecare raza de soare ii canta:”Bine ai venit!”. Floricica si-a ridicat capsorul din zapada si s-a deschis-pura si alba,cu dungulite verzi.Parea ca se va sparge in bucati,asa era de delicata,dar era mult mai puternica decat si-ar fi putut inchipui cineva.Statea drept in zapada alba, in rochita ei alba,aplecandu-si capsorul cand cadeau fulgii de nea,ridicandu-l din nou pentru a zambi razelor soarelui.Fiecare zi o facea tot mai frumoasa.”Oh!” au strigat intro zi niste copii care alergau in gradina.”Veniti sa vedeti ghiocelul!E asa de frumos…e primul si singurul din gradina!”