Amintirile mele despre 4 martie 1977


Harta cladiri cu risc seismic

Era o seara ca oricare alta.Stateam la televizor cu mama si tata si sora cea mijlocie.Bunica si sora cea mica dormeau deja.
La televizor era un film artistic, bulgaresc, tin minte titlul filmului:”Dulce si amar”.Nu mai stiu subiectul filmului, nici macar daca era frumos…si nici nu mai conteaza.La un moment dat am simtit ceva ciudat, nu stiu cum sa descriu;era ca si cand m-as fi aflat pe o corabie in mijlocul unei furtuni.Nu stiam ce se petrece, habar n-aveam ca e cutremur.Tata ne-a spus s-o trezim pe sora cea mica si sa iesim din casa.Locuiam la parter intrun bloc tip casa cu etaj si patru apartamente asa ca imediat am iesit pe strada.Din toate casele ieseau oameni mai mult sau mai putin speriati.Eram foarte tanara in `77 si habar n-aveam ce catastrofal poate fi un cutremur.Am ramas afara multe ore, ne intalniseram cu prietenii din vecini si povesteam fiecare cum ne prinsese cutremurul:unii erau in pat, altii faceau baie sau se aflau pe strada.Bineinteles ca ne-am amuzat ca toti tinerii care habar n-au ce este un cutremur in care mor oameni.
Telefoanele nu mai functionau, nici radio-ul sau televizorul, nimeni nu stia nimic.Doar tarziu am aflat ce se intamplase si cati murisera ingropati sub daramaturi.
Au pierit atunci si cativa tineri de la noi din oras, studenti la Bucuresti printre care si doua surori gemene, studente eminente.A fost o adevarata tragedie pentru parintii lor si pentru toata lumea din oras.Una din fete fusese gasita sub daramaturi in prima zi, cea de-a doua nu era de gasit.Parintii lor au inceput sa caute in speranta ca fata e in viata.Toti ne rugam s-o gaseasca in viata.
A gasit-o dupa cateva zile.
Cand surorile au fost aduse acasa, aproape toti locuitorii orasului le- intampinat cu lacrimi in ochi, fiind alaturi de parintii care si-au pierdut copiii.Nu am fost acolo si nici la inmormantare, dar de cate ori merg la cimitir le vad mormantul ingrijit, cu  lumanari aprinse si flori.
Ma gandesc ca daca oamenii  s-ar fi luat dupa semne, n-ar fi fost asa multi morti.Ce ziceti de asta?Mi s-a intamplat mie si am citit ca multora.
Cu o noapte inainte de acel tragic 4 martie, m-am trezit din somn (de fapt am fost trezita) de sora si parintii mei.Eram in picioare langa pat, inima-mi batea cu putere si o sudoare rece imi dadea fiori de gheta.Ingrjorati, ai  mei m-au intrebat ce visasem.Nu stiam nimic, ei se trezisera la strigatele mele:”Se darama, se prabuseste”.
A doua seara a fost cutremurul devastator.De atunci nu mi s-a mai intamplat asa ceva, dar daca va fi sa fie vreodata, atunci voi sti ce sa fac.

Ziua în care Capitala a fost îngropată | VIDEO


Bucuresti, capitala cu cel mai mare risc seismic din Europa

Posted on martie 4, 2009, in calendarul zilei, povesti adevarate, Romania and tagged , , . Bookmark the permalink. 12 comentarii.

  1. Esti tanar! 🙂
    Eu aveam 20 de ani atunci.
    ce repede trec anii!Copiii mei sunt mari deja,azi maine vor avea si ei copii.

  2. eu in 77 m-am nascut 🙂

  3. Buna seara,Mihaela.Multumesc pentru vizita si ca ti-ai adus aminte de acea zi neagra.
    Nimeni nu-si doreste sa mai treaca prin asa ceva,dar nu depinde de noi.Sper ca oamenii sa fie pregatiti si sa stie ce e de facut in caz de seism puternic.

  4. CELLA,noi nici n-am stiut ce e ala cutremur pana nu am vazut ce s-a intamplat in Bucuresti.Doar atunci am realizat ce inseamna un dezastru natural si ca nimeni nu poate face nimic .
    Am raspuns si Gabrielei si Pescaruslui ca nu cred ca a fost vorba de o premonitie,mai degraba e sensibilitatea mea.Cica oamenii mai sensibili simt asa ceva,asa am citit odata.Cred ca exista site-uri din care putem afla mai multe,povesti ca a mea au foarte multi oameni.
    Cred ca in aceasta viata vom mai trai asa ceva si am putea depasi destul de usor momentele de groaza daca vom sti ce sa facem,cum sa ne ferim pentru a nu fi raniti in caz de daramaturi.
    Mai grav e cu cladirile cu risc seismic din Bucuresti.daca oamenii nu vor fi avertizati cu cateva secunde ,un minut inainte,atunci va fi groaznic 😦

  5. Eu nu mai eram copil,dar nu m-am speriat pentru ca nu stiam ce este.Acum stiu. 😦

  6. Pescarusule,atunci aveam fix 20 de ani si nu stiam de cutremure aproape nimic.Cred ca in momentul cand am simtit acea zgaltaire,daca as fi constientizat ca e cutremur,precis m-as fi speriat.
    Pe cel din august `86 nu l-am presimtit,tin minte ca m-am trezit din somn din cauza unor zgomote ciudate.Scartia blocul si usile dulapului se inchideau si deschideau.Am luat copilul in brate (avea doi ani si jumatate),l-am invelit intro patura si am iesit afara.Mi-am pastrat calmul pentru a nu-l speria.
    Inca cateva din Banat le-am simtit la servici (etajul VI).Imi inchipui ce groaznic e pentru bucuresteni sa simta un cutremur,mai ales daca l-au trait pe cel din `77.
    Nu cred ca am darul prevestirii;sunt doar mai sensibila.
    Ma gandesc cu groaza la un nou cutremur devastator,mai ales ca cladirile cu risc seismic din Bucuresti nu sunt consolidate.
    Sa ne fereasca Cel de Sus de astfel de tragedii.

  7. Gabriela,nu stiu daca a fost sau nu premonitie,citisem odata ca asta se intampla celor mai sensibili.
    Eu am fost si poate mai sunt foarte sensibila.
    Fii sigura ca daca mi se mai intampla am sa anunt. 🙂

  8. Buna seara!!! multi isi aduc aminte de acea zi, a fost groaznic…. Sper sa nu mai apucam o asemenea tragedie.

  9. neagră zi, groaznică perioadă 😦
    nici nu mai vreau să mă gîndesc, să ne apere bunul Dumnezeu iar pe ei, cei pierduţi atunci să-i ţină în lumină şi pace
    aş avea multe să-ţi spun dar nu pot, sunt mult prea tristă
    am căutat o carte pe care-am cumpărat-o în 1978 „Nouă pentru eternitate” apărută în 1977 sub îngrijirea lui Mircea Micu şi Gheorghe Tomoze şi după ce am constatat că nici mulţi dintre cei ce-au scris-o nu mai sunt m-am întristat şi mai tare
    „Această carte se dedicămemoriei celor nouă scriitori dispăruţi în urma seismului din patru martie unamienouăsute şaptezeci şi şapte” 😦
    cine să şi-i mai amintească, de comemorat ce să mai vorbim …
    şi cîţi alţii …
    eu, eram o elevă care „tocea” pentru admiterea la facultate 😦
    seismul nu s-a simţit în locul unde eram, doar ca o uşoară legănare
    durerea a venit de-a doua zi, nemiloasă, cruntă, nevindecată, şi cicatricile dor 😦
    să ne dai veste negreşit dacă şi cînd o să ai vre-o premoniţie, eu cred şi mi ciudă pe mine că n-am aşa dar … ce-i drept dacă nu-l ai nici nu-i de dorit că nu-i o fericire să presimţi tragedii
    sper să nu mai apuc o aşa tragedie că de venit vine sigur 😦

  10. Eram destul de mic, îmi aduc aminte că mama încerca să iasă din casă şi uşile se tot închideau şi se deschideau în faţa ei…

  11. Gabi, tulburator articol ai inchegat aici, plini de amintiri dureroase!
    S-au scurs de atunci 32 de ani incheiati, lungi, uneori framantati si grei, dar privind in urma, parca totusi timpul i-a gonit prea repede!
    Cand au trecut grabiti prin viata noastra? Pe atunci eram un copil de abia intrat la scoala, pregatundu-ma sa iau cina cu parintii, in bucataria din blocul turn, de 13 etaje, unde locuiam…
    O mare sansa am avut ca tangajul nu a forfecat structurile de rezistenta, prabusind doar niste grinzi de interior.
    Ai darul prevestirii, inseamna ca esti atenta la semne si stii sa le descifrezi, inseamna ca Cineva, acolo Sus, te iubeste mult si te-a ales.
    Sa ne rugam ca macar copiii nostri sa nu cunoasca tragedia unui cutremur devastator ca acela!

  12. Deci ai avut o premoniţie. 🙂 Să ne anunţi când e următorul cutremur… din păcate, noi suntem în ţara nimănui.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: