Monthly Archives: martie 2009
Sunt bolnav. Mă doare o rană călcată-n copite de cai fugind.Nichita Stănescu
Elegia a zecea
Nichita Stănescu
Dreamer:
Sunt bolnav. Mă doare o rană
călcată-n copite de cai fugind.
Invizibilul organ,
cel fără nume fiind,
neauzul, nevăzul,
nemirosul, negustul, nepipăitul
cel dintre ochi şi timpan,
cel dintre deget şi limbă, –
cu seara mi-a dispărut simultan.
Vine vederea, mai întîi, apoi pauză,
nu există ochi pentru ce vine;
vine mirosul, apoi linişte,
nu există nări pentru ce vine;
apoi gustul, vibraţia umedă,
apoi iarăşi lipsă,
apoi timpanele pentru leneşele
mişcări de eclipsă;
apoi pipăitul, mîngîiatul, alunecare
pe o ondulă întinsă,
iarna-nheţată-a mişcărilor
mereu cu suprafaţa ninsă.
Dar eu sunt bolnav. Sunt bolnav
de ceva între auz şi vedere,
de un fel de ochi, un fel de ureche
neinventată de ere.
Trupul ramură fără frunze,
trupul cerbos
rărindu-se-n spaţiul liber
după legile numai de os,
neapărate mi-a lăsat
suave organele sferei
între văz şi auz, între gust şi miros
întinzînd ziduri ale tăcerii.
Sunt bolnav de zid, de zid dărîmat
de ochi-timpan, de papilă-mirositoare.
M-au călcat aerian
abstractele animale,
fugind speriate de abstracţi vînători
speriaţi de o foame abstractă,
burţile lor ţipînd i-au stîrnit
dintr-o foame abstractă.
Şi au trecut peste organul ne-nveşmîntat
în carne şi nervi, în timpan şi retină,
şi la voia vidului cosmic lăsat
şi la voia divină.
Organ pieziş, organ întins,
organ ascuns în idei, ca razele umile
în sferă, ca osul numit
calcaneu în călcîiul al lui Ahile
lovit de-o săgeată mortală; organ
fluturat în afară
de trupul strict marmorean
şi obişnuit doar să moară.
Iată-mă, îmbolnăvit de-o rană
închipuită între Steaua Polară
şi steaua Canopus şi steaua Arcturus
şi Casiopeea din cerul de seară.
Mor de-o rană ce n-a încăput
în trupul meu apt pentru răni
cheltuite-n cuvinte, dînd vamă de raze
la vămi.
Iată-mă, stau întins peste pietre şi gem,
organele-s sfărmate, maestrul,
ah, e nebun căci el suferă
de-ntreg universul.
Mă doare că mărul e măr,
sunt bolnav de sîmburi şi de pietre,
de patru roţi, de ploaia măruntă
de meteoriţi, de corturi, de pete.
Organul numit iarbă mi-a fost păscut de cai
organul numit taur mi-a fost înjunghiat
de fulgerul toreador şi zigurat
pe care tu arenă-l ai.
Organul nor mi s-a topit
în ploi torenţiale, repezi,
şi de organul iarnă, întregindu-te,
mereu te lepezi.
Mă doare diavolul şi verbul,
mă doare cuprul, aliorul,
mă doare cîinele, şi iepurele, cerbul,
copacul, scîndura, decorul.
Centrul atomului mă doare,
şi coasta cea care mă ţine
îndepărtat prin limita trupească
de trupurile celelalte, şi divine.
Sunt bolnav. Mă doare o rană
pe care o port pe tavă
ca pe sfîrşitul Sfîntului Ioan
într-un dans de aprigă slavă.
Nu sufăr ceea ce nu se vede,
ceea ce nu se aude, nu se gustă,
ceea ce nu se miroase, ceea ce nu încape
în încreierarea îngustă,
scheletică a insului meu,
pus la vederile lumii celei simple,
nerăbdînd alte morţi decît morţile
inventate de ea să se-ntîmple.
Sunt bolnav nu de cîntece,
ci de ferestre sparte,
de numărul unu sunt bolnav,
că nu se mai poate împarte
la două ţîţe, la două călcîie,
la două picioare în alergare
neputînd să rămîie.
Că nu se poate împarte la doi ochi,
la doi rătăcitori, la doi struguri,
la doi lei răgind, şi la doi
martiri odihnindu-se pe ruguri.
Nichita Stănescu
Nichita Stănescu, numele la naştere Nichita Hristea Stănescu s-a nascut in 31 martie 1933, Ploieşti, judeţul Prahova (†13 decembrie 1983 în Spitalul Fundeni din Bucureşti) .
Invataturile cuiva catre fiul sau
“Cuvintele sunt foarte asemănătoare cu fiinţele, ele sunt chiar fiinţe”.
Ce bine ca eşti, ce mirare ca sunt!
Imbrăţişare si poveste de iubire
Spune omul:”Ma asemui unui copac”
Francisco de Goya(* 30 martie 1746 – 16 aprilie 1828), pictor spaniol
Francisco Goya – Portrait of the Actress Antonia Zarate
Francisco Goya – The Duchess of Abrantes
Francisco Goya – Young Woman with a Fan
Francisco Goya – Maria Antonia Gonzaga, Marchioness Widow of Villafranca
Francisco Goya – Condesa-duquesa de Benavente
Francisco Goya – Dona Narcisa Baranana de Goicoechea
Francisco Goya – The Countess of Haro
Goya – Maria Teresa de Borbon y Vallabriga
Goya – The Duchess of Alba
Goya – La reina Maria Luisa con mantilla
Goya – The queen Maria Luisa
Goya – Doña Isabel de Porcel
Goya – Self-Portrait
Goya – Carlos IV
Goya – King Ferdinand VII with Royal Mantle
Francisco Goya – José Álvarez de Toledo, Duque de Alba
Goya – Don Manuel Osorio Manrique de Zuñiga
Francisco Goya – Portrait of the Matador Pedro Romero
Francisco Goya – Ferdinand Guillemardet.
Goya – The Parasol
Goya – The goose blind
Goya – Blind Man’s Buff
Goya – The kite
Goya – The Stilts
Goya – The Wedding
Goya – The Meadow of San Isidro on his Feast Day
Goya – Dance of the Majos at the Banks of Manzanares
Francisco Goya – The grape harvest
Francisco Goya – Boys Picking Fruit
Francisco Goya – Children Blowing Balloons
Francisco Goya – Summer
Goya – The Family of the Infante Don Luis
Goya – The Inquisition Tribunal
Goya – Pilgrimage to the Church of San Isidro
Goya – A Procession of Flagellants
Goya – The Snowstorm
Goya – The Clothed Maja (La Maja Vestida)
Goya – The Nude Maja (La Maja Desnuda)
Goya – Portrait of Joaquina Téllez-Girón, Marchioness of Santa Cruz
Goya – Witches in the Air
Francisco Goya – Saturn Devouring His Son, 1823
Francisco Goya – The Colossus, 1812
Francisco José de Goya y Lucientes (* 30 martie 1746, Fuendetodos/Aragon – 16 aprilie 1828, Bordeaux/Franţa), important pictor şi creator de gravuri spaniol, la răspântia secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea.
La un secol după Velázquez şi cu un secol înainte de Picasso, Goya este punct de referinţă pentru două veacuri de pictură spaniolă. Ani de-a rândul Goya a fost artistul curţii regale, la fel ca şi mulţi alţi pictori ai secolului al XVIII-lea. Ar fi rămas probabil creator al unei picturi liniştite, echilibrate, dacă nu s-ar fi îmbolnăvit: surzenia îl izolează de lume şi îl eliberează de convenţia picturii oficiale. La aproape cincizeci de ani, Goya porneşte într-o incursiune în străfundurile misterioase şi zbuciumate ale sufletului omenesc. Ochiul lui sarcastic, demascator, nu iartă pe nimeni.
 |
| Francisco de Goya(30 martie 1746 — 16 aprilie 1828), pictor și creator de gravuri spaniol |
Picturi de Vincent Van Gogh, nascut in 30 martie 1853, cadoul meu pentru Isabellelorelai de ziua ei.
La multi ani,Isabellelorelai!
Tot in 30 martie s-au nascut:
Koloman Moser (30 martie 1868 – 18 octombrie 1918), pictor austriac.
Eduard Veith (* 30 martie 1858 – 18 martie 1925), pictor austriac.
Vasili Tropinin (30 martie 1776 – 16 mai 1857), pictor romantic rus.
Vincent van Gogh(30 martie 1853 – 29 iulie 1890), pictor olandez.
„Strazile Raiului”
Salut,Doamne,sunt eu,din nou.2.00.Camera 304.
Orele de vizita s-au terminat,e timpul pentru lupta decisiva.
Acest copil care doarme intre nois-ar putea sa nu reuseasca peste noapte.
Lupt cu lacrimile mele in timp ce ea lupta pentru viata.
Ei bine,pare sa fie aglomeratie pe strazile raiului.
Spune-mi:pentru ce ai nevoie de ea?
Nu stii ca intro zi va fi pentru totdeauna fetita ta.
Dar exact acum eu am mai mare nevoie de ea.
E prea tanara sa fie pe cont propriu:
De-abia a implinit 7 ani.
Cine o va tine de manuta cand va traversa strazile Raiului?
Spune-mi Doamne,iti amintesti dorintele pe care le-a avut
Cand a suflat lumanarile de pe tortul de ziua ei?
Ea vrea sa calareasca un ponei cand va creste putin
Si vrea sa se casatoreasca cu tatal ei cand va fi mare.
Doamne,nu stii ca ea e ingerul meu?
Ai o multime de ingeri ai tai
Si stiu ca pastrezi un loc pentru ea,
Dar ea are deja o casa
Nu stiu daca Tu asculti
Doar rugaciunile ne-au mai ramas
Te rog,Doamne,ai mila,si Tu ai pierdut odata un fiu.
Trebuie sa fie destul de aglomerat
Pe strazile din Rai.
Spune-mi:pentru ce ai nevoie de ea?
Nu stii ca intro zi va fi pentru totdeauna fetita ta?
Dar acum eu am nevoie mai mult de ea.
Doamne,stiu ca odata ce Ti-ai pus ceva in gand,
Rugamintile nu mai au nici un rost.
Daca o iei astazi cu tine,asigura-Te ca se uita in ambele sensuri Si o vei tine de manuta cand traverseaza strazile raiului.
Asociatia P.A.V.E.L. (Primind Ajutor, Viata Este Luminoasa) este asociatia parintilor cu copii bolnavi de cancer, leucemii si anemii grave si este o asociate caritabila, non-profit, neguvernamentala, apolitica si fara afiliere religioasa, inregistrata la 10 mai 1996.
Asociatia P.A.V.E.L. este membra a mai multor federatii: ICCCPO (Confederatia Internationala a Organizatiilor Parintilor cu Copii Bolnavi de Cancer), UICC (Uniunea Internationala Contra Cancerului), ECPC (Coalitia Europeana a Pacientilor cu Cancer), EUROCHILD aisbl (retea activa de organizatii si persoane lucrand pentru a imbunatati calitatea vietii copiilor si tinerilor din Europa), IAPO (Alianta Internationala a Organizatiilor de Pacienti) si membru asociat a SIOPE (Societatea Internationala Europeana a Oncologilor Pediatri).
Multumesc OMULUI din Timisoara care a gasit portofelul lui Mihai
Flori pentru OMUL din Timisoara.
Si o dedicatie muzicala:Nicola – Omule de pe stradă
Multumim din suflet, OMULE!
Fiul meu cel mare care lucreaza in Timisoara si-a pierdut portofelul cu acte si bani acum vreo doua, trei zile.Mi-a dat ieri telefon si, printre altele, mi-a povestit ca si-a pierdut portofelul si ca s-a necajit foarte mult din cauza actelor, in special.
Ieri, cand s-a intors acasa de la serviciu, a avut parte de o surpriza minunata.In cutia postala a gasit portofelul pierdut cu toate actele si banii.Ar fi vrut sa multumeasca omului bun, dar nu stie cine e acel OM.
M-am gandit sa scriu in blogul meu, poate ca OMUL va auzi ca Mihai ii multumeste.Si eu ii multumesc si ii doresc tot binele din lume, multa sanatate, fericire!
Pentru ca acest articol e despre o fapta buna, mai am o veste buna pe care am citit-o la Isabellelorelai.Gruia a strâns toţi bănuţii! Cu toată criza, din 9 până în 27 martie s-au strâns rapid 29.463 USD.
Părinţii lui Gruia şi Vlad vă mulţumesc!: „ASTAZI NE-AM ATINS OBIECTIVUL. De fapt l-am depasit! Dorim sa multumim tuturor celor care i-au dat lui Gruia sansa de a merge in China pentru tratamentul cu celule stem.Pentru noi aceasta campanie a fost o experienta pe care nu o vom uita niciodata. Pe umerii nostri acum sta nu doar responsabilitatea pentru fiul nostru, ci si responsabilitatea fata de toti cei care au contribuit la campania noastra. Lupta lui Gruia abia acum incepe. Va rugam sa ramaneti alaturi de noi in lunile urmatoare pentru ca vom updata permanent website-ul cu noutati despre evolutia lui Gruia dupa tratament”.
Tot la Isabellelorelai am citit despre alte fapte bune si despre o fetita care are nevoie de ajutorul nostru.
A împlinit 8 ani pe 20 ianuarie 2009. Este operată la cap. Tumoră. Este crescută de bunica ei. Mama s-a recăsătotit. Tatăl s-a recăsătorit. Are doi fraţi vitregi. Clementina este cuminte şi politicoasă. Are 1,30 m înăţime. Este slăbuţă. Pentru că nu prea are ce mânca. La picior poartă 33. Îi plac rochiţele şi ar vrea tare mult să fie prinţesă.
Există întodeauna un moment în copilaria noastră când o uşă se deschide şi lasă viitorul să intre.(Maxim Gorki)
Poate ca nu m-as fi hotarat sa scriu astazi despre Maxim Gorki,mai ales ca e o zi cand am destul de multe de facut,dar dupa ce am citit: „Există întodeauna un moment în copilaria noastră când o uşă se deschide şi lasă viitorul să intre”,am fost curioasa sa aflu mai multe despre acest om de care ma leaga cateva amintiri din copilarie,mai exact niste carti si un cinematograf cu numele lui.Eram foarte mica in acea perioada si nu-mi amintesc daca am vazut vreun film in acel cinematograf si nici macar nu stiu daca mai exista cladirea fostului cinematograf.
Există întodeauna un moment în copilaria noastră când o uşă se deschide şi lasă viitorul să intre.
Sunt numai două forme de a trăi: putrezind sau arzând.
Laşii şi hrăpăreţii vor alege prima, bravii şi mărinimoşii, pe a doua; fiecare om care iubeşte frumosul va vedea limpede de ce parte e măreţia.Adevărul este dumnezeul omului liber.
Omul se naşte pentru ca într-o zi să se nască un om mai bun.
Numai cei care sfarmă lanţurile minciunilor sunt oameni cu adevărat.
Tu să te uiţi fiecăruia drept în ochi! Şi-un dulău de s-o năpusti asupra ta, tu tot aşa, să i te uiţi drept în ochi şi-o să vezi că nu-ţi face nimic.
Cartea este cea mai complicată şi cea mai măreaţă minune dintre minunile create de omenire în calea ei spre fericire.
Alexei Maximovici Peşkov (Maxim Gorki) s-a nascut in 28 martie 1868 (†18 iunie 1936), a fost un scriitor rus/sovietic, fondator al realismului socialist în literatură şi activist politic.Alexei Maximovici Peşkov s-a născut la Nijni Novgorod, a rămas orfan la vârsta de nouă ani şi a fost crescut de bunica sa, o excelentă povestitoare. La moartea ei, tânărul Alexei Maximovici a încercat să se sinucidă, în decembrie 1887. Mai apoi, a călătorit pe jos prin tot Imperiul Rus, timp de cinci ani, lucrând în diferite locuri şi acumulând o mulţime de impresii pe care le va folosi mai târziu în operele sale.
Maxim Gorki a fost pseudonimul său literar. Gorki s-a împrietenit cu Lenin după ce s-au întâlnit în 1902. Câtă vreme a fost închis, pentru scurt timp, în fortăreaţa Petru şi Pavel în timpul revoluţiei eşuate din 1905, Gorki a scris piesa de teatru Copiii soarelui, care avea acţiunea plasată în timpul epidemiei de holeră din 1862, tratând de fapt evenimentele contemporane.
În timpul primului război mondial, apartamentul lui din Petrograd s-a transformat în centrul de comandă al bolşevicilor, dar, în cele din urmă, relaţiile lui cu comuniştii s-au deteriorat.
La numai două săptămâni de la victoria Revoluţiei din Octombrie el scria: „Lenin şi Troţki n-au nici cea mai vagă idee despre drepturile omului. Ei sunt deja corupţi de otrava murdară a puterii, asta se vede după lipsa de respect neruşinată faţă de libertatea cuvântului şi faţă de alte libertăţi civice pentru care a luptat democraţia”. Scrisorile lui Lenin către Gorki din 1919 conţin ameninţări: „Te sfătuiesc să-ţi schimbi anturajul, vederile, acţiunile, altfel viaţa şi-ar putea întoarce faţa de la tine”.
Ziua Mondială a Teatrului si Actorilor
La multi ani tuturor actorilor,regizorilor,scenografilor,tuturor celor din lumea teatrului,cinematografiei si le multumim ca au putere sa reziste si ca ne aduc bucurii si frumusete!
Arta dramatica provenita din Grecia clasica, a inceput sa fie cunoscuta in secolul VI i.Hr., statul organizand anual festivaluri de arta dramatica in cinstea lui Dionysos. In fiecare an era acordat un premiu pentru cea mai buna tetralogie compusa dintr-o serie de trei tragedii inrudite si o satira. Piesa de satira, care avea ca subiect intamplari satirice legate de zei sau eroi, asigura o nota comica dupa sobrietatea piesei dramatice.
La multi ani de Ziua Mondială a Teatrului !
Augusto Boal – Mesajul de Ziua Mondiala a Teatrului: 27 martie
Mesaj Internaţional
Toate societăţile umane sunt „spectaculare” în viaţa lor cotidiană şi produc „spectacole” în momentele speciale. Ele sunt „spectaculare” ca şi formă de organizare socială şi produc „spectacole” asemenea celui pe care aţi venit să-l vedeţi aici.
Relaţiile dintre oameni au o structură teatrală, chiar dacă noi nu suntem conştienţi de acest lucru. Folosirea spaţiului, a limbajului corpului, alegerea cuvintelor şi modulaţia vocii, confruntarea de idei şi pasiuni, tot ceea ce transpunem pe scenă este prezent şi în viaţa noastră. Noi suntem teatrul!
Nunţile şi înmormântările sunt „spectacole”, dar şi ritualuri zilnice atât de familiare încât nici nu le mai conştientizăm. Ocaziile şi circumstanţele deosebite, cafeaua de dimineaţă, schimbul de saluturi, dragostea timidă şi pasiunile furtunoase, o şedinţă a senatului sau o întâlnire între diplomaţi – toate acestea fac parte din teatru.
Una dintre principalele funcţii ale artei noastre este sensibilizarea oamenilor la „spectacolul” vieţii cotidiene în care actorii sunt propriii lor spectatori, iar scena coincide cu stalul. Suntem cu toţii artişti. Prin jocul dramatic învăţăm să vedem lucrurile evidente dar pe care nu le observăm in mod normal pentru că suntem obişnuiţi doar să ne uităm la ele. Lucrurile familiare devin inobservabile: a face teatru înseamnă a lumina scena vieţii noastre.
Anul trecut, în luna septembrie, am fost surprinşi de o revelaţie teatrală: noi, cei care credeam că trăim într-o lume sigură, în ciuda războaielor, a genocidurilor, măcelurilor şi torturilor care se întâmplă, desigur, departe de noi, în locuri sălbatice şi izolate. Nouă, celor care trăiam în siguranţă cu banii noştri depuşi la vreo bancă respectabilă sau încredinţaţi vreunui agent de bursă, ni s-a spus că aceşti bani nu există, că totul era virtual, o invenţie fictivă a unor economişti care nu erau deloc fictivi, dar nici demni de încredere sau respectabili. Totul nu era altceva decât un spectacol jucat prost, cu o intrigă întunecată în care câţiva oameni au câştigat mult şi mulţi oameni au pierdut totul. Unii politicieni din ţările bogate s-au întâlnit în secret şi au găsit nişte soluţii magice. Iar noi, victimele deciziilor lor, am rămas spectatori în ultimul rând de la balcon.
În urmă cu douăzeci de ani, am pus în scenă spectacolul „Fedra” de Racine la Rio de Janeiro. Decorurile erau sărăcăcioase: piei de vaci pe jos, tulpini de bambus primprejur. Înainte de fiecare reprezentaţie, le spuneam actorilor: „Ficţiunea pe care o creăm în fiecare zi s-a terminat. Când păşiţi dincolo de acele tulpini de bambus, nici unul dintre voi nu are dreptul să mintă. Teatrul este Adevărul Ascuns”.
Când privim dincolo de aparenţe, vedem opresori şi oprimaţi în toate societăţile, grupurile etnice, genurile, clasele şi castele sociale; vedem o lume nedreaptă şi crudă. Trebuie să creăm o altă lume pentru că ştim că acest lucru este posibil. Însă depinde de noi dacă vom crea această lume cu mâinile noastre, jucând pe scenă şi în propria noastră viaţă.
Participaţi la „spectacolul” ce este pe punctul de a începe şi, odată întorşi acasă, jucaţi-vă propriile dumneavoastră piese împreună cu prietenii şi uitaţi-vă la ceea ce nu aţi putut vedea niciodată: lucrurile evidente. Teatrul nu este doar un eveniment, ci un mod de viaţă!
Suntem cu toţii actori: a fi cetăţean înseamnă nu doar a trăi într-o societate, ci a o schimba.”
Despre voce in teatru.
Gabriel şi Ionuţ îşi doresc un loc de muncă şi un acoperiş deasupra capului.
Isabellelorelai scrie despre oamenii fara adapost din Bucuresti.Oameni tineri care nu doresc decat sa aiba un loc de munca si un acoperis deasupra capului.Si un loc unde sa se spele.Pana si Directia de Asistenta Sociala nu poate sa-i ajute si a cerut ajutorul pentru acesti tineri.Chiar daca e criza,cred ca undeva,cineva are nevoie de oameni care vor sa munceasca si le va oferi acestor tineri locuri de munca si o camaruta.
„În iarnă au fost nişte containere în Bucureşti. Alea numite „conservele lui Oprescu”, în care şi-au găsit adăpost câţiva oameni nefericiţi.
Din noiembrie 2008 până în ianuarie 2009, în containere au „locuit” 299 de persoane. Oameni fără serviciu, fără rude, fără bani.
Gabriel şi Ionuţ sunt doi dintre ei.Sunt tineri, vorbesc şi se comportă civilizat. Nu au casă, nu au rude, nu au serviciu. Îşi doresc un loc de muncă şi un acoperiş deasupra capului. Cei doi se gândesc la un şantier, acolo există barăci. Sunt dispuşi să muncească oriunde este nevoie doar ca să aibă un ban al lor, să „fie şi ei oameni”.
Vă rog mult, dacă aveţi o idee pentru un loc de muncă – un şantier care are şi barăci – unde Marius şi Ionuţ ar putea fi angajaţi, lăsaţi-mi un mesaj.”
Si o veste despre Stefanut,baietelul bolnav de talasemie.Cristian Ştefan Florescu – Ştefănuţ Dinamovistul
Ştefănuţ implineşte 3 ani pe 30 martie. In 24.03.2009 a fost, împreună cu Ionel Dănciulescu, la conferinţa de presă organizată la Rin Grand Hotel. Conferinţa de presă a avut drept scop strângerea de fonduri pentru operaţia lui Ştefănuţ.
Ştefănuţ vrea să meargă la grădiniţă.
Ştefănuţ are Teledon la Romtelecom
0900 900 332 pentru 2 euro/apel
0900 900 335 pentru 5 euro/apel
0900 900 330 pentru 10 euro/apel
Legenda Muntelui Saint-Michel
Belle de Jour concurs: Cultura pe continentele lumii.Logo-ul concursului este făcut de Vic.
Am ales sa scriu despre legendele Mont Saint-Michel dupa ce am primit cateva fotografii facute de Kevin,un tanar de 28 de ani din Franta care imi viziteaza blogul si caruia ii place foarte mult istoria,cultura,calatoriile si spera sa viziteze cat de curand Europa de Est si Romania.Sper sa cunoasca o fata buna si draguta din Romania cu aceasta ocazie.Chiar a donat niste bani Asociatiei PAVEL.Mi-a scris Isabellelorelai:”Ce am uitat să îţi spun: Olga îi mulţumeşte lui Kevin, pe site-ul PAVEL, pentru donaţia lui din februarie
http://asociatiapavel.ro/index.php?ln=ro&cat=1
Ce este Mont Saint-Michel?In Wikipedia scrie ca Le Mont-Saint-Michel este o stâncă granitică din Marea Mânecii, unde se manifestă cel mai reprezentativ fenomen de flux şi reflux. Stânca este ocupată de un sat şi o mănăstire fortificată ridicată începând cu secolul al VIII-lea, până prin secolele al XII-lea – al XIV-lea. A jucat un rol important în istoria Franţei, fiind singurul loc care nu a putut fi cucerit de armatele engleze în timpul „Războiului de 100 de ani”.
Din anul 1979, Mont Saint-Michel se află pe lista patrimoniului mondial cultural UNESCO.
Legendele Mont Saint-Michel ,intre istorie,religie,fantastic,real.
Legenda Muntelui spune că într-o noapte de octombrie a anului 708, episcopul Aubert de la Avranches dormea un somn frământat de vise. Ca şi în nopţile trecute, Sfântul Arhanghel Mihail i-a apărut, poruncindu-i să îi construiască un sanctuar, pe vechiul munte Tombe, în mijlocul golfului. Şi, pentru ca episcopul ca să nu mai uite, cum o mai făcuse, Arhanghelul şi-a pus degetul de lumină pe capul episcopului Aubert, marcându-l pentru totdeauna. În zorii secolului al VIII-lea, muntele Tombe era o ridicătură rotunjită de granit, înaltă de 78 de metri, în mijlocul unui golf adânc, al cărui profil nu are cu nimic de-a face cu contururile de azi, deoarece aici pământul a câştigat peste tot în lupta cu marea. În vârful ridicăturii de granit se afla aşezată o piatră destul de mare, despre care se spune că ar fi fost înfiptă în pământ de către Satan. Nimeni nu putea să scoată această piatră, pentru începerea construcţiei sanctuarului. În cele din urmă, copilaşul Bain, cel de-al doisprezecelea fiu al unuia din lucrători, puternic prin nevinovăţia sa, reuşeşte ceea ce toţi ceilalţi eşuaseră, tot aşa cum Arthur, viitor rege legendar al Bretaniei, încă adolescent, reuşise să smulgă spada Excalibur din stânca în care fusese înfiptă. Numele Sfântului Mihail, substantivare a unui strigăt, devine strigăt de luptă al cavaleriei. Roland, unul dintre cavalerii lui Carol cel Mare, îl invocă fără încetare în luptele contra sarazinilor. Dar Sfântul Arhanghel mai are rol: cântăreşte sufletele în ziua Judecăţii de Apoi. Legendele apar curând după instalarea Benedictinilor în mănăstire. Ele consacră definitiv Muntele în ierarhia sanctuarelor.
Arhanghelul Mihail învingând cu şarpele monstruos din Irlanda
Legenda şarpelui din Irlanda i-a asigurat Muntelui un renume internaţional. Un şarpe monstruos pustia regiunea. Armele regelui Elgar, rugăciunile arhiepiscopului Ivor rămân neputincioase. S-a luat hotărârea unui atac în masă contra balaurului, dar când cavalerii au sosit la faţa locului, monstrul era deja mort. L-au ars şi i-au împrăştiat cenuşa, în care Ivor a distins două obiecte insolite: un scut de lemn de cedru şi de piele întărită, precum şi o spadă de oţel, foarte scurtă, încă pătată de sângele monstrului. Scutul şi spada erau de dimensiuni curioase, adevărate jucării de copil. Noaptea următoare, Ivor l-a văzut pe Sfântul Mihail în vis, iar acesta i-a poruncit ca aceste relicve să fie duse la sanctuarul său preferat, fără nici o altă precizare. Cei doi călugări, însărcinaţi să ducă armele sfinte, au luat drumul Italiei, crezând că la Gargano, cunoscut sub numele de Monte Sant’Angelo, este sanctuarul preferat al Arhanghelului Mihail. Dar în fiecare zi, orice drum ar fi luat, ei ajungeau spre soare-apune. Disperaţi că nu reuşesc să ajungă în Italia, ei s-au rugat Arhanghelului Mihail: acesta le-a apărut şi i-a informat că locul său preferat pe pământ este acum muntele Tombe. Tradiţia fixează la 16 octombrie 708 sfinţirea locului noului sanctuar în vârful muntelui Tombe. Episcopul Aubert organizează viaţa religioasă în Munte, instalează acolo doisprezece călugări care trebuie să persevereze, cu reguli precise, în serviciul preafericitului Arhanghel. Trimişi de episcop, aceşti călugări au format prima comunitate instalată şi organizată vreodată în Munte. Prin revelaţie, Aubert a fost înştiinţat de Arhanghel de existenţa unei surse de apă potabilă, apoi a ridicat o capelă dedicată Sfântului Petru, unde, mai târziu, va fi înhumat, conform tradiţiei medievale. Muntele se numeşte încă Tombe. Miracolele nu au întârziat să apară. Un pelerin orb, sosit acolo, a exclamat: Ce frumos este să vezi! Muntele şi-a luat definitiv numele actual pe la sfârşitul secolului al X-lea. Rând pe rând, au apărut noi construcţii, Muntele căpătând o înfăţişare din ce în ce mai apropiată de cea actuală. Trebuie să ne imaginăm amploarea acestor lucrări: blocurile de granit trebuiau aduse pe corăbii din insulele Chausey, în ritmul mareelor. Odată aduse, tăietorii de piatră le-au fasonat în blocuri definitive şi şi-au înscris pe ele, pentru a-şi primi simbria, semnele lor, pe care le putem citi încă. Aceste blocuri grele de piatră sunt apoi urcate în vârf şi aşezate la locul potrivit.
Despre zambet,Ana Blandiana
Astazi e ziua doamnei Ana Blandiana!Ii urez La multi ani,multa sanatate,tot binele din lume!O floare de primavara si-un zambet din partea mea.
Ana Blandiana (pseudonimul Otiliei Valeria Coman) s-a nascut in 25 martie 1942, Timişoara. Ana Blandiana este o poetă şi o luptătoare pentru libertate civică contemporană din România.
de Ana Blandiana
-Nu te-am vazut niciodata fara zambet – imi spuse intr-o zi un prieten pe un ton in care admiratia avea toate insusirile reprosului.
-Mi se pare firesc, i-am raspuns, nici dezbracata nu m-ai vazut niciodata.
-Vrei sa spui ca zambetul este pentru tine o haina – se mira el aproape acuzator.
-Vreau sa spun ca zambetul poate fi de foarte multe feluri si poate indeplini foarte multe functii- complexitatea unei personalitati putind fi de altfel stabilita si dupa largimea diapazonului de zambete de care dispune – iar una din aceste functii,cea mai neinsemnata,desigur, dar si cea mai curenta, este aceea de a oferi celorlalti o infatisare decenta,indiferent cata suferinta s-ar camufla dincolo de ea.
-Dar asta inseamna a statuta nesinceritatea, a ridica ipocrizia la rang de virtute! – striga,revoltat cu adevarat, amicul meu.
-Numai in masura in care si a fi civilizat inseamna a fi ipocrit.Bineinteles ca in epoca de piatra totul trebuie sa fi fost mai direct,cel ce suferea isi racnea probabil instinctele la gura pesterii, fara a-si pune probleme de discretie si fara a se gandi la linistea celorlalti.Primitivul era desigur mai „sincer”.Numai ca mie racnetul nu mi se pare o chestiune de sinceritate,ci una de vointa si de cultura.
-Bine, dar in felul acesta zambesti oricui,dusmanilor ca si prietenilor.
-Bineinteles.Am considerat intotdeauna ca a acorda salutul si zambetul celor cu care nu esti de acord, celor de care te despart idei si credinte este o dovada – pe care ti-o dau si tie insuti in primul rand – ca nu vrei sa le bagi la cap, o data cu argumentele,si un glont.De altfel, ti-am spus ca zambetele sunt de foarte multe feluri:a zambi unui dusman poate fi o sfidare,poate fi dovada pe care i-o arunci – cu cat mai elegant,cu atat mai usturator – ca raul pe care ti l-a facut nu te-a atins.Mi s-a parut intotdeauna demn sa nu acuz o lovitura,decat sa ripostez la ea.Am preferat sa nu lovesc, decat sa marturisesc ca am fost lovita.
-Cu cat te ascult, cu atat trebuie sa recunosc ,ma convingi si – ca sa fiu sincer pana la capat – ma si sperii putin.
-De ce? Singurul fel de zambet pe care l-am dispretuit si nu l-am folosit niciodata a fost zambetul ofensiv,provocator.
-Oricum,de acum incolo va trebui sa fiu mult mai atent la descifrarea zambetelor tale…
-Nu trebuie sa exagerezi: cele mai multe dintre ele imi sunt adresate mie – cu cat mi-e mai greu,cu atat am nevoie de mai multe argumente pentru a ma convinge ca inca rezist.”
Se intampla uneori sa simti ca nu mai vrei sa fi.Nu din cauza grijilor de zi cu zi sau a problemelor de sanatate sau neintelegerilor din familie…toate acestea sunt firesti in viata noastra si trec pentru a lasa loc urmatoarelor griji.
Sunt momente cand te simti neputincios si mahnit cand vezi ca exista atata durere,atata suferinta in lumea asta si oricat am lupta pentru ca binele sa invinga,raul iese intotdeauna castigator.Cand spun „rau” ma refer la nesimtire,nepasare,indiferenta,lipsa de bun simt,agresivitatea prin limbaj si comportament fata de toate fiintele,ticalosia,lupta pentru putere.Ma doare sa vad ca de atatia ani ,in loc sa ne deschidem ochii mintii si sufletul,preferam sa fim manevrati ca niste carpe ce suntem.Sa ma ierte cei pe care i-am suparat.
La noi ninge si bate vantul!Nu mai e primavara! 😦
O mamă vrea să schimbe legea pentru ca oamenii să nu mai moară cu zile în România.
De la Isabellelorelai:O mamă vrea să schimbe legea pentru ca oamenii să nu mai moară cu zile în România. „Redau mesajul aşa cum l-am primit. Dacă vă aflaţi în aceeaşi situaţie sau doriţi să sprijiniţi demersul mamei lui Dragoş, puteţi lua legătura cu dânsa, mai jos sunt datele de contact:Să schimbăm o lege pentru ca oamenii să nu mai moară cu zile în România.
Dragoş Croitoru – un caz care trebuie să schimbe un sistem”.
Dragos Croitoru, un baiat de 18 ani are nevoie de ajutor. Pentru aceasta, s-a mobilizat o armata de voluntari, fara macar a cunoaste pacientul.
Are leucemie si zilele ii sunt numarate, starea fiind tot mai grava.
Medicii din Romania nu-l pot ajuta, iar medicii din Occident sunt dispusi s-o faca, fireste contra cost.
Are nevoie de banii nostri (prin intermediul Ministerului Sanatatii, care administreaza banii nostri din contributii).
Cum il putem ajuta pe el si pe altii ca el?
Trebuie sa militam pentru modificarea legii: initierea unui pachet legislativ care sa contina termene precise pentru rezolvarea prioritara a acestor dosare si sanctiuni severe pentru nerespectarea lor. Moartea este implacabila si nu stie sa astepte frumos la rand!
Trebuie sa militam pentru TRANSPARENTA in tratarea acestor dosare!
Trebuie sa militam pentru schimbarea sistemului sanitar din radacini.
Pacientii din Romania nu-si cunosc drepturile, acest lucru trebuie sa se schimbe.
Teledon la Romtelecom pentru Theodora
0900 900 142 pentru 2 euro/apel
0900 900 145 pentru 5 euro/apel
0900 900 140 pentru 10 euro/apel
Dăruieşte 2% şi un zâmbet copiilor bolnavi de la P.A.V.E.L.
E-psiho a iniţiat un concurs cu premii – primul concurs de fapte bune din România. Mihaela şi Asociaţia IHTIS a trimis deja povestea. Dacă îi daţi o notă bună şi scrieţi un comentariu aici:
http://www.e-psiho.ro/articole_concurs.php?id=59
Mihai Muşat – Lume Bună.ro– are un nou proiect: „Investeşte Lume Bună”.
„Haideţi să vă mai spun câteva cuvinte despre motivaţia mea de a face ceea ce fac: îmi doresc să văd că oamenii din România cresc pe măsura potenţialului lor şi ajung să facă lucruri împreună. Vreau să văd în România cât mai multe comunităţi active de oameni buni care fac lucruri minunate şi despre care se ştie. Vreau ca vocea oamenilor buni din România să răsune şi să ştim că România este o ţară de oameni buni!”.
Tudor Chirilă are o idee. După concertul caritabil pentru Alexandra Aron, Tudor Chirilă s-a gândit că sub forma unei asociaţii (Asociaţia Caritabilă a Fanilor Vama) s-ar putea strânge ceva bănuţi pentru cazurile umanitare.
(De pe blogul Isabellelorelai.)
