Cine-i seful

„O invenţie mare”,de Ion Luca Caragiale

Cum am mai povestit pe-aici,obisnuiesc sa ma uit in calendarul zilei sa vad ce evenimente importante,nasteri,decese  au avut loc  de-alungul timpului  in ziua respectiva.Cand ma intereseaza ceva,bineinteles ca vreau sa postez aici si pentru a posta incep sa ma documentez.Caut pe net  informatii si  gasesc  o multime din care aleg ce mi se pare mie mai important sau ce-mi place mai mult.La fel s-a intamplat si acum cand am citit calendarul zilei de 3 noiembrie .

1863: A apărut, la Bucureşti, prima revistă umoristică editată de B.P. Hasdeu, „Aghiuţă”.Cum n-am gasit informatii despre  prima revista umoristica,m-am oprit la „O invenţie mare„,de Ion Luca Caragiale.
A venit într-o duminică Aghiuţă la Dumnezeu, şi zice:

– Doamne! ce tot îţi mai baţi capul cu oamenii ăştia?… Nu-i vezi sfinţia ta, ce secături sunt?… Dă-mi-i mie odată şi te mântuie de ei! Păcat de grija sfinţiei tale: sunt răi şi proşti!

Da Dumnezeu – nu prea avea chef de vorbă în ziua aia – zice răstit:

– Piei d-aici, negrule şi hainule, că nu voi s-ascult astăzi duminică aşa vorbe de pâră…

– Doamne…

– Cum au să fie proşti, bre! dacă i-am facut eu întocmai după chipul şi asemănarea mea?! ai?

– I-ai făcut după chip, dar i-ai greşit la cap, să nu fie cu supărare sfinţiei tale.

– Taci, şi piei, pesimistule! zise Dumnezeu foarte aspru, să nu mă necăjesc!… Ce-mi umbli cu minciuni şi cu ponigreli şi cu iscodiri de-ale tale?… Cum sunt proşti?… eu nu-i văz proşti!

– Ei! sfinţia ta, zise Aghiuţă, nu-i vezi, că nici nu prea umbli de la o vreme pe la ei, de când ai păţit-o – adică să mă ierte sfinţia ta că-ndrăznesc – cu istoria, de… când te-au necinstit, fie cinstită faţa sfinţiei tale…

– Care istorie, bre? întrebă Dumnezeu încruntat, făcându-se că nu ţine minte – ori, mai ştiu ce? poate că şi uitase, că, la Dumnezeu, ce nu se poate?

– Ei care istorie?… cu ăi doi tâlhari… la mijloc… pe Golgota, de…

– Bine, bine, zise Dumnezeu, vrând să schimbe vorba… Tu… ai mai fost p-acolo, pe la ei?

– Da unde-mi fac eu vacul, stăpâne? la ei şi cu ei: ziua şi noaptea nelipsit, nici în somn nu-i las… Cine-i creşte? cine-i îngrijeşte? cine-i îndeamnă la bine? Da dacă-s proşti?… De când îi tot dăscălesc eu? giaba: sunt grei de cap.

– Bine, bine, zise Sâmpietru, văzând pe Dumnezeu necăjit, te ştim noi ce procopsit eşti; da Dumnezeu vrea dovezi, nu vorbe… Haide, nu ne mai împuia capul cară-te, cât e cu cinste, că-ţi mai lungesc urechile o toană!

Ce să facă bietul Aghiuţă? A plecat, că ştia că Sâmpietru nu glumeşte. Da ce şi-a zis în gândul lui, demonul?

„Dovezi poftiţi? o să vă dau eu şi dovezi… să vă satur”.

Şi s-a dus… s-a tot dus până a ajuns la o cetate nemţească între două ape mari şi frumoase, tocmai pe la soare-apune… Când să intre pe poartă, numa iacătă aude clopotul de seară.

S-a cutremurat Aghiuţă şi s-a oprit pe loc. A stat el aşa, cu coada bârligată şi cu ghearele înfipte-n pălmi, până s-a stins de tot-de tot auiala din urmă a acioaii.

Atunci a intrat tipa-tipa în cetate şi numaidecât a şi-ntâlnit pe un neamţ c-o barbă lungă pân la brâu.

“Guten Abend! – Guten Abend! – Wie geht’s? wie steht’s, Herr von Gutenberg?” (Vezi dumneata, Aghiuţă îi ştia limba şi numele omului!)

Şi… s-a-mprietenit amândoi şi, de colea până colea, mai una-mai alta, s-au dus la berărie.

Ce-or fi vorbit ei acolo, ce s-or fi sfătuit, ce i-o fi şoptit neamţului – Aghiuţă ştie: destul că neamţul n-a putut dormi toată nopticica de gânduri… Pe urmă ş-altă noapte şi altele multe tot aşa; nu putea omul să-nchiză ochii. S-a bătut cu ideile şi cu planurile, s-a sucit, s-a-nvârtit, s-a chinuit până i-a dat de rost şi… şi a născocit în sfârşit tipografia.

Pe urmă… ţin-te hârtie, să nu te rupi! Trage-i şi trage-i…

La-nceput a mers, cât a mers, încet. Pe urmă, ce-i plesneşte prin cap lui Aghiuţă? pune o roată la maşină, şi când vede că roata merge moale, numai odată se repede, îşi încârligă coada de o spiţă şi-ncepe un vârtej, de sfârâie că nu se mai văd spiţele, şi ajunge de trage astăzi câte 500.000 de coale numărul 12 pe ceas; le tipăreşte, le pune număr, le făţuieşte; le lipeşte adresele şi timbrele şi haida! la poşte şi pe urmă la drumul-de-fier, şi aicea Aghiuţă iar cu coada pe o spiţă, şi face pe ceas şease poştii şi mai bine, de degrabă ce-i e să-şi împartă bunătăţile.

Şi numai ce să se pomenească odată Sâmpietru? Un zgomot şi o tevatură la poarta raiului, de gândeai că vin tătarii, nu altceva – fluiere, sforăituri, uruieli, clopote şi un fum…

Ce e? ce e?

E Aghiuţă cu un tren de marfă, încărcat cu fel de fel de Biblii, Filosofii, Legiuiri, Gazete, Reviste vechi, Reviste nouă şi altele – le descarcă pe toate şi drept la Dumnezeu cu ele. Zice Dumnezeu:

– Iar ai venit, răule?

– Iar, Doamne.

– Ce mai veste-poveste?

– Ce să fie, Doamne? iaca venii cu hârţoagele astea: dovezi aţi cerut, dovezi v-am adus. Ia uitaţi-vă! ia poftim, sfinte Petre: pune-ţi ochelarii şi vezi…”

Şi se porni Aghiuţă să-i arate lui Dumnezeu şi lui Sâmpietru marfa, Dumnezeu se uită, sfântul apostol se uită, şi-ncepură amândoi să se scarpine-n barbă şi să se privească adânc cu ochii lor înţelepţi.

– Aşa e, Doamne? întrebă Aghiuţă.

Da Dumnezeu nu răspunse.

– Aşa e, Sfinte Petre?

Sâmpietru… Nimic.

– Ei? şi ce vrei acu? întrebă Dumnezeu!

– Să mi-i dai, după cum ne-a fost vorba.

– Bre, ia-i odată şi mă lasă-n pace! zice Dumnezeu plictisit…

Aghiuţă, vesel, dă să plece.

– Stăi! und’ te duci, necuratule!

– Mă duc să-i iau.

– Cum?… Apoi terfeloagele astea cui le laşi? Ia-ţi-le d-aici şi să nu te mai văz cu aşa prostii, că pui pe Petre să-ţi taie coada! Auzitu-m-ai?

Când a auzit Aghiuţă asta, şi-a luat degrabă marfa şi ţuşt! p-aci ţi-e drumul, a venit înapoi cu coada-ntre picioare.

Ş-aşa a învăţat pe oameni să facă Biblioteci şi Academii naţionale, ca nu cumva vremea să le prăpădească înţelepciunile!Am gasit si un site Aghiuta.

„Templul Spiritului”

Iulia Hasdeu

Diogène Maillart – Iulia Hasdeu

Iulia Haşdeu s-a născut la Bucureşti şi a decedat tot aici. A fost un copil supradotat,la vârsta de 2 ani şi jumătate ştia deja puţină franceză şi germană,la 4 ani învăţase să scrie şi să citească, iar la 8 ani neîmpliniţi a absolvit şcoala primară. Tot din această perioadă datează şi primele scrieri literare ale Iuliei.A   murit la 19 ani de tuberculoză şi a fost inmormântată la Cimitirul Bellu. Tatăl ei, foarte afectat de moartea ei i-a construit un castel la Câmpina, Castelul Iulia Hasdeu,cunoscut sub denumirea populara de „Templul Spiritului„construit intre 1893 si 1896 palatul pe care l-a dedicat memoriei fiicei sale. Legenda spune ca, Hasdeu se retragea deseori la resedinta sa de la Campina pentru a comunica, prin intermediul spiritismului, cu fiica lui. Deasupra intrarii principale se gaseste inscriptia „E pur si muove”. Numele Iuliei Hasdeu sta gravat pe fiecare dintre cele doua scaune din piatra din fata castelului, iar in mijlocul cladirii se afla o sculptura din lemn pictat a lui Isus Cristos, realizata de artistul francez Casciani. In spatele ei, este asezat bustul Iuliei Hasdeu.

După dispariţia prematură a preaiubitei sale fiice, marele cărturar îşi va canaliza întreaga energie într-o singură direcţie: spiritismul. Ani buni după moartea Iuliei, cei doi, tatăl şi fiica, se vor întâlni regulat în castelul de la Câmpina, în timpul şedinţelor de spiritism. De altfel, chiar şi acest castel construit de Hasdeu, gândit ca un templu închinat fiicei sale, a fost înălţat întocmai după planurile transmise de Iulia din lumea de dincolo. O însemnare a cărturarului pe un manuscris spiritist, scrisă cu cerneală neagră şi păstrată nealterată peste timp, stă mărturie acestui fapt: „Acest castel s’a zidit între anii 1894 şi 1896, planul fiind dat de spiritul Juliei B.P. Hasdeu prin medium B.P. Hasdeu, apoi desemnat arhitectonic de T. Dobrescu, construcţiunea de N. Angelescu“.

Exista si cateva legende locale despre  castelul Iulia Hasdeu pe care le-a cules un  ziarist,Teodor Olimpiu Albini.”Noaptea, dincolo de portile ferecate ale Castelului, se aude Iulia cântând la pian. Se mai aud strigãtele de Bravo ! si aplauzele bãtrânului Hasdeu (la moartea Iuliei avea doar 50 de ani!) Uneori, pianul cântã si ziua.”

„Nimeni nu calcã prin fata castelului. Oamenii trec pe partea cealaltã a strãzii si se închinã, speriati ca de dracul. Cei aflati prin vecinãtate au cerut primãriei ca Hasdeu sã fie fortat sã se mute si casa stafiilor sã fie dãrâmatã.”

„Ne-am suit în copac si am stat ascunsi toatã noaptea. N-am vãzut când a intrat stafia în clãdire, darã la cântatul cocosilor, d-soara Iulia a iesit pe terasa din stânga. Era îmbrãcatã în rochie albã, avea flori de margarete în brate si pãrul prins în coc cu o stea. A doua zi dimineata, câteva fire de margarete au fost gãsite de mãturãtorul de stradã lângã gardul castelului. Era în septembrie, margaretele dispãruserã demult. Si dl. vardist spune cã este adevãrat.”

„Când vin domnii ãia sã facã spiritism cu dl. Hasdeu, lãmpile din casã se sting. Ieri searã, mama a aprins lampa de patru ori.”

„Dacã cineva trece prin fata castelului si vrea sã înjure, nu poate. Limba i se face de clei.”

„Uneori, noaptea, bãtrânul urlã ca lupul. Iese la geam, descheiat la cãmasa de noapte, cu ochii rosii ca rugul si strigã :, ce stiu, o vorbire de vrãjitor…” (Probabil: „Viens, ma fille, papaliga (asa îi spunea Iulia tatãlui ei) t’attend!” – în traducere: „Vino, fiica mea, papaliga te asteaptã!” .

Unei file
de Iulia Hasdeu
februarie 1886

Sărmana filă-n care aştern
A gândului comoară
Nu ştii câte dureri se cern
Când vin spre tine iară.

Ca lumea, rece mă priveşti
Mă vezi surâzătoare
Dar rana cum s-o potoleşti
Când inima te doare?

Sunt rele care nu se scriu
Şi nu se spun în şoapte,
În ele chinu-i tot mai viu
Şi sufletul e-o noapte.

Poţi să mă plângi hârtie deci
Ca muta mărturie;
Ce grea amărăciune
Să râzi, când plânsu-nvie!

Cladiri ciudate

Cladirile ciudate din aceste imagini sunt niste constructii ciudate,dar au un farmec deosebit.Poate ca multi dintre noi ne dorim o casa de vis,chiar daca e doar un apartament cu doua camere.Toti avem nevoie de casuta noastra,dar pentru multi acest vis e greu de realizat.Necesitatea unui adapost reprezinta una din nevoile fundamentale ale existentei umane. Primii oameni au folosit pesterile ca pe niste adaposturi naturale; constructia unor adaposturi de sine statatoare dateaza inca din timpurile preistorice. Oamenii au recurs la materialele oferite de natura, cum ar fi lemnul is piatra.Si asa a aparut stiinta arhitecturii.Ce este arhitectura?Arhitectura este ştiinţa şi arta de a proiecta şi construi clădiri şi ansambluri de clădiri potrivit anumitor proporţii şi reguli, în funcţie de caracterul şi destinaţia construcţiilor. Ştiinţa ei constă în rezolvarea funcţională şi tehnică a clădirilor. Arta arhitecturii este o componentă mai specială a artelor în general, care are un caracter mai deosebit, deoarece cu elemente reale, utile, se creează şi se compun imagini plastice nonfigurative, de esenţă abstractă, fară să imite deci modele ale naturii.Arhitectura nu poate fi comparată cu natura înconjurătoare decât prin aceea ca este un organism artificial implantat într-un mediu natural cu care trebuie să se armonizeze atât funcţional cât şi estetic.

Interviu cu Parintele Teofil Paraian despre bucurie

Părintele Teofil Părăian de la Mănastirea Brancoveanu – Sambăta de Sus este unul dintre cei mai prolifici şi căutaţi autori contemporani de carte religioasă. Deşi nevăzător, el a reuşit să scrie un număr de 35 de volume pe teme de viaţă religioasă şi metode de imbunătăţire spirituală.Pe tamada.ro a aparut prima parte a unui interviu cu Parintele Teofil Paraian, despre bucurie. Cu ocazia interviului libraria tamada.ro a lansat si un pachet 3 carti la pret promotional: – Teofil Paraian: Cale spre bunatate – Savatie Bastovoi: Ortodoxia pentru postmodernisti – Teofil Paraian: Fereste-te de rau si fa bine.
S-a născut pe 3 martie 1929 in satul Toparcea, in apropiere de Sibiu, fiind cel mai mare dintre patru fraţi.De mic copil işi pierde vederea, de aceea urmează cursurile şcolii primare la Cluj (intre 1935 şi 1940) intr-o şcoală de nevăzători. Işi intrerupe şcoala intre 1940 şi 1942 din cauza războiului, apoi continuă gimnaziul intr-o şcoală de nevăzători din Timişoara (1942-1943). In această perioadă incearcă să intre frate la Mănăstirea Sambăta de Sus, dar, fiind foarte tanăr, este respins. Aici, insă, il intalneşte pe Părintele Arsenie Boca,iar acesta ii vorbeşte despre rugăciunea inimii –Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul- şi il sfătuieşte cum să o practice. Este una dintre intalnirile sale fundamentale.Formarea duhovnicească a Părintelui Teofil Părăian stă sub influenţa părinţilor Arsenie Boca şi Serafim Popescu, pe care ii şi promovează in scrierile şi conferinţele sale.Pană in 2008 Părintele Teofil Părăian scrie 35 de cărţi, unele publicate in mai multe ediţii. Are o personalitate cu un deosebit success in randul tinerilor. Sălile in care ţine conferinţe sunt intotdeauna pline, iar in timpul vacanţelor studenţii organizează tabere la mănăstire pentru a-l asculta şi discuta cu el.Parintele Teofil Paraian: – Dupa cate stiu, orice pacat are gravitatea lui. Daca ne gandim ca Domnul nostru Iisus Hristos a spus ca nu-i este ingaduit credinciosului nici macar sa-i zica fratelui sau ” netrebnicule” sau ” nebunule” (Matei 5, 22), nu stiu daca mai e cazul sa incercam a categorisi pacatele si a numi pe unele mari si pe altele mici, cand stim ca si „pentru orice cuvant desert” vom da socoteala inaintea lui Dumnezeu (Matei 12, 36). Eu fac deosebire intre patimi (ca deprinderi pacatoase, cum ar fi patima maniei, a desfranarii, a iubirii de avere etc), intre pacate, ca fapte rele izolate, greseli (cu stiinta sau cu nestiinta), nedesavarsiri, insuficiente. Pe fiecare dintre cele pomenite le tratez la masura pe care o au, raportandu-le la faptuitor, cu consideratie la integritatea mintala, varsta, pregatirea inte­lectuala, starea de religiozitate a celui ce se marturiseste.

Celor tineri, si in special intelectualilor, la spovedanie si dupa aceea, le propun un program care consta in cinci puncte, si anume: a) frec­ventarea bisericii; b) rugaciunea de dimineata si de seara; c) citirea a doua capitole din Noul Testament in fiecare zi; d) repetarea cat mai deasa si cu cat mai mare intensitate a rugaciunii ” Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul”, si e) practicarea postului.
Aceasta rugaciune se recomanda sa fie lipsita de respiratie si sa se faca in ritmul respiratiei, in felul urmator: Impartim rugaciunea in trei: intre respiratii-deci fara sa inspiram si fara sa expiram-spunem cu mintea cuvantul „Doamne”. Apoi, tragand aerul in piept spunem, tot in minte, nu cu cuvantul vorbit: „Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu”. Dand aerul afara din piept, tot cu mintea, zicem: „Miluieste-ma pe mine, pacatosul”. In felul acesta procedand, cu staruinta si cu deasa repetare, se statorniceste in minte si in campul interior al sufletului un gand de cape­tenie, un fel de paravan care ne ajuta sa inlaturam gandurile cele rele si sa primim gandurile cele bune, care sunt spre slava lui Dumnezeu.

1 noiembrie,Ziua Mortilor

William Adolphe Bouguereau (1825-1905)-The Day of the Dead

Update:Moşii de toamnă – Pomenirea morţilor

Ziua Mortilor, Luminatia, Luminatiile se sarbatoreste in 1 noiembrie, mai ales in Transilvania, Banat, Maramures.
Se stie ca in Maramures cultul mortilor e foarte important. An de an, in prima zi de Brumar, localnicii aprind lumanari in cimitire si dau de pomana saracilor, conform credintei solide pe care o au cum ca in noaptea Luminatiei sufletele celor plecati se intorc in mijlocul celor dragi.1 noiembrie e ziua cand o mare parte a romanilor, indiferent de religie sau natie, merg la cimitir sa puna flori si lumanari pe mormintele celor disparuti.Valoarea unui om consta nu doar in importanta pe care o da vietii, ci si a respectului fata de memoria celor care nu mai sunt.

Toti curata mormintele inainte de 1 noiembrie:se smulg buruienile, se matura, se spala crucea, gunoaiele stranse se arunca in locuri special amenajate.Pe mormintele curatate se pun lumanari si flori, fiecare se roaga pentru sufletele celor plecati.

In seara de 1 noiembrie, cimitirele sunt luminate, iluminate.Si acum cateva randuri despre acest obicei.Sarbatoarea si ceremonia sunt de origine catolica.Sarbatoarea catolica „Ziua Tuturor Sfintilor” s-a transformat, in Transilvania, in „Ziua Mortilor”, fiind numita in unele zone si „Luminatia”.

In timp, acest obicei al cinstirii celor trecuti in nefiinta a fost adoptat si de ortodocsi, de luterani, calvini si unitarieni, fiind acum o sarbatoare care aduna in jurul mormintelor zeci de mii de credinciosi. In traditia Bisericii Romano si Greco-Catolice, o parte din sufletele celor morti care nu au fost nici sfinti si nici damnati ajung in Purgatoriu, unde se curata de pacate pentru a putea intra in Rai. Desi Biserica Ortodoxa nu recunoaste existenta Purgatoriului, cei mai multi dintre enoriasii sai din Transilvania, care provin din randul fostilor credinciosi greco-catolici, au pastrat sarbatoarea.

Chiar daca este o sarbatoare catolica, „Ziua mortilor” este celebrata si de preotii ortodocsi care, la cererea familiilor, vin la cimitir pentru a oficia slujbe de pomenire pentru sufletul mortilor.In aceasta zi numarul celor care cersesc e foarte mare si asta n-ar fi nimic daca printre ei nu ar fi plin de cersetoare cu copii mici de o anumita etnie.Oamenii intotdeauna dau de pomana de Ziua Mortilor, mai ales celor care au nevoie.Nu-mi place ca de cativa ani buni a aparut obiceiul ca la morminte sa se aduca multa bautura si sunt destui care trec de la un mormant la altul si unde gasesc de baut se opresc si beau in nestire.Dar sa nu nu vorbesc despre aspectele negative ale zilei.Oricum e o zi deosebita, iar imaginea cimitirului iluminat te face sa te gandesti ca moartea nu inseamna altceva decat o calatorie undeva departe.

Bostani de Halloween

Nu aveam de gand sa scriu despre Halloween, insa aveam ceva pregatit si cred ca se potriveste cu aceasta sarbatoare care a patruns si la noi.Mie nu-mi place, dar ma bucur ca le place copiilor si tinerilor.

Iata ce am gasit despre aceasta sarbatoare:”This day is internationally known as Halloween, also known as All Hallow’s Eve and as Reformation Day.Halloween este o sărbătoare de origine celtică, preluată astăzi de multe popoare din lumea occidentală, ea răspândindu-se în secolul al XIX-lea prin intermediul imigranţilor irlandezi din Statele Unite ale Americii. Ea este sărbătorită în noaptea de 31 octombrie, deşi în unele ţări data sărbătorii variază — de exemplu, în Suedia este sărbătorită în prima sâmbătă din noiembrie. Numele provine din limba engleză, de la expresia All Hallows’ Even, numele sărbătorii creştine a tuturor sfinţilor, sărbătoare cu care Halloweenul a devenit asociat în ţările unde predomină creştinismul occidental — catolic şi protestant, deoarece în aceste culte creştine, ziua tuturor sfinţilor este sărbătorită pe 1 noiembrie. Specific pentru Halloween este dovleacul cioplit, care reprezintă Lanterna lui Jack. Cu ocazia acestei sărbători, copiii se maschează în vrăjitori, mumii sau alte personaje şi colindă pe la case întrebând „Trick or Treat?” (Păcăleală sau dulciuri?), ca o ameninţare că dacă nu li se dau dulciuri, persoanei colindate i se va juca o farsă. În alte ţări Halloween este serbat prin parade şi carnavale.

Mai tarziu voi povesti despre Ziua mortilor care se tine la 1 noiembrie.Cei care sunt din zona Transilvaniei stiu despre ce e vorba.

Before I die I want to org.

13 si Joia Neagra

Pentru ca tot am vorbit despre fobia de vineri 13,despre cateva superstitii legate de 13,vreau sa mai adaug o poveste legata de 13,de data asta e vorba despre joi 13 si criza financiara care ne afecteaza pe toti.Criza economica mondiala din 1929 – 1933 a inceput brusc, intr-o perioada de prosperitate si optimism economic, printr-un crah bursier pe Wall Street, in 24 oct.1929, intr-o zi de joi. Acea zi a ramas in istoria SUA ca fiind „Joia Neagra”. Ceea ce ar fi interesant de stiut este care ar fi ziua inceperii crizei actuale care, sa speram ca, nu va fi tot atat de drastica precum cea din 1929, care a adus inflatie, somaj, pauperizare si al carei varf a fost in anul 1932. Se pare ca bancherii, finantistii si afaceristii anilor aceia, nu au avut superstitii sau, mai rau, n-au tinut cont de ele ! Revenind la vremurile noastre, vedem ca acum, criza a inceput tiptil-tiptil, dar efectul ei „domino” il vom simti, mai mult sau mai putin, toti ; bogati sau saraci. Primul efect al crizei actuale si cel mai interesant, pana acum, s-a reflectat in lista „Forbes” a celor mai bogati oameni din lume. Aflam astfel ca Bill Gates, fondatorul imperiului Microsoft, a fost „detronat” din varful clasamentului, cedand locul 1 in favoarea lui Warren Buffett, detinatorul de ani buni al locului 2. Nu stim ce superstitii are, sau daca are, Bill Gates. Cert este ca putem vedea in evolutia lui o… repetitie cel putin ciudata, care ne poate duce cu gandul la… superstitii. Astfel, se stie despre el ca la varsta de 13 ( ! ) ani isi crea primul program pe computer, iar la varsta de 31 ani ( care citit invers, da… 13 ! ) devenea cel mai tanar miliardar dintre cei care si-au facut averea singuri. Sa fie oare doar o… „coincidenta” a numarului fatidic 13, faptul ca Bill Gates a detinut locul 1 in lista bogatilor lumii alcatuita de revista „Forbes”, timp de 13 ( ! ) ani ; si tocmai in al 13-lea an el a fost detronat ? ramanad, e drept, pe unul din locurile 1 – 3 ?!
Mr. Bill, e bine sa tineti cont si de superstitii ! Mai ales in vreme de… criza ! Sursa

Joia Neagra din 1929 a durat ani buni.

Paraskevidekatriaphobia

Friggatriskaidekaphobia sau teama morbida, irationala de ziua de vineri 13.Terapeutul Dr. Donald Dossey, a carei specialitate e tratarea oamenilor de fobii,a inventat termenul paraskevidekatriaphobia.Cine reuseste sa pronunte cuvantul paraskevidekatriaphobia e vindecat de aceasta fobie,asa spune terapeutul.
Vineri poate fi considerata o zi nenorocoasa pentru ca e ziua cand Iisus a fost crucificat.Totusi,crestinii nu o numesc Vinerea Neagra.Vinerea era ziua spanzurarii in Anglia.Unii cred ca intro zi de vineri Dumnezeu i-a alungat pe Adam si Eva din Rai,ceea ce este improbabil pentru ca atunci inca nu fusese inventat conceptul vineri .

Teama irationala de orice este asociat numarului treisprezece este cunoscuta ca triskaidekaphobia. Unii cred ca 13 este numar ghinionist pentru ca au fost treisprezece oameni la Cina cea de taina.Altii cred ca 13 isi datoreaza  reputatia de zi cu ghinion datorita lui Loki, zeul nordic al raului vinovat de taraboiul iscat cand a distrus banchetul celor doisprezece zei la Valhalla.Cu toate acestea,13 a fost  considerat un numar norocos in anticele Egipt si China .
Exista cateva motive pentru care anumite zile,numere,culori etc. sunt considerate norocoase sau ghinioniste de diferite popoare sau culturi,dar motivul general pentru astfel de superstitii pare sa  fie datorat unui fel de stapanire a controlului asupra a ceea ce este nesigur.Credinta in ceva norocos sau ghinionist impune scopuri,sensuri ,importanta asupra a ceva de altfel indiferent si fara rost.
Confirmarea acestor prejudecati este  dovedita  printro multime de anecdote.
Este vineri 13 o zi cu ghinion?Este,daca asa credeti .

Regina Maria a României

In 29 octombrie1875 s-a nascut Maria Alexandra Victoria , Regina Maria a României (s-a stins in 18 iulie 1938). Maria s-a logodit, la numai 16 ani, cu Ferdinand de Hohenzollern, principe moştenitor al României.

Căsătoria a avut loc la Sigmaringen, la 29 decembrie 1892, întâi după ritul catolic, apoi după cel anglican. Perechea princiară a sosit la Bucureşti în 4 februarie 1893,cu care prilej preşedintele Consiliului de Miniştri a dat citire unui act prin care regele Carol considera căsătoria pe care o mediase drept o încununare a muncii sale pentru „propăşirea neamului românesc”. În aceeaşi zi, în mod simbolic, în 32 de biserici din Bucureşti s-au oficiat căsătoriile a unei perechi din fiecare judeţ al ţării. principesa Maria a abandonat pentru totdeauna toate drepturile sale de succesiune la coroana Marii Britanii. Până la urcarea ei pe tron, în 1914, a dat naştere la şase copii: Carol (viitorul rege al României), Elisabeta (viitoarea regină a Greciei), Mărioara (viitoarea regină a Iugoslaviei), Nicolae (viitor regent al României), Ileana şi Mircea.

În tot timpul domniei regelui Ferdinand, i-a fost colaboratoare de fiecare zi, participând la marile decizii, hotărâtoare pentru poporul român. Înzestrată cu calităţi multiple, cu o îndrăzneală şi energie aproape necunoscute la capetele încoronate, Regina Maria, odată cu intrarea României în razboi, s-a integrat în corpul surorilor de caritate. După ocuparea Capitalei de către inamic, a luat calea refugiului la Iaşi, dar a participat la toate durerile poporului cauzate de război. Gata de ajutor oricând şi oriunde, cu riscul sănătăţii sau al vieţii, vizitează raniţii şi bolnavii de pe front,aşa cum o făcuse încă în războiul din 1913, prin lagărele de holerici. Prezenţa ei pretutindeni mărea curajul şi dădea tuturor siguranţa biruinţei finale.

Regina Maria a Romaniei scrie in „Povestea vietii mele” despre viata ei alaturi de Regele Ferdinand.

„Ce e drept, simţeam o oarecare nerăbdare când vedeam şovăiala altora. Cu firea mea de femeie luam, dintr-un salt, orice hotărâre; mintea nu-mi era niciodată împrăştiată şi mă simţeam ageră şi gata să dau de rostul oricărei împrejurări. Era uşor oricui să stea de vorbă şi să se înţeleagă cu mine, de aceea nimeni nu mă ocolea. Niciodată nu mă feream de discuţii; o contradicţie nu mă speria, o luptă mai grea îmi punea la încercare energia. În fiecare ceas al zilei simţeam în mine viaţa, ca o forţă aproape electrică. Acestea le ştia soţul meu; ştia, de asemenea, că felul meu de a discuta era decis şi neşovăielnic, că eram totdeauna gata de luptă; astfel luase încetul cu încetul obiceiul să se întoarcă spre mine când era nedumerit. Găsea adesea în tovarăşa lui un sfetnic chibzuit, care se arăta neaşteptat de nepărtinitor.

La mine nu era niciodată nimic socotit dinainte: aveam o fire deschisă şi cutezătoare şi nu mă dădeam la o parte de la orice primejdie, nepregătindu-mi nici o portiţă de scăpare; eram totdeauna gata să lupt sau să cad în slujba credinţelor mele; n-aveam nimic din diplomatul viclean. Totdeauna am fost îmboldită de un nestăvilit instinct de a fi de folos fără să stau vreodată să cântăresc dacă hotărârile mele pripite erau înţelepte sau nu, dacă aveau să mă expună să fiu nedrept judecată sau rău înţeleasă. Un altruism spontan şi neprecupeţit e cheia firii mele; sunt nevoită să spun aceste lucruri, pentru ca astfel să lămuresc mai bine faptele mele şi purtarea mea în tot timpul domniei regelui Ferdinand.”

Inima reginei a fost înmormântată din ordinul ei la Balcic, reşedinţa sa de pe malul Mării Negre. Regina Maria a României Mari a avut ca ultima dorinţă ca trupul să-i fie înmormântat la mănăstirea Curtea de Argeş, iar inima la reşedinţa de la Balcic. După pierderea Cadrilaterului (1940), inima a fost adusă lângă castelul Bran, a doua reşedinţă a Reginei Maria. În anul 1968, comuniştii au spart cu răngile sarcofagul de marmură şi au luat casetele cu inima. Casetele au fost trecute în Tezaurul Istoric al Romaniei, iar inima reginei zace pe undeva prin Muzeul Naţional de Istorie. Oamenii din Bran au făcut numeroase apeluri ca inima reginei să fie readusă la locul ei.