Daily Archives: decembrie 26, 2008

Marea supravieţuire (Poem)

05_family_of_letters_detail_mixed_media_acrylic_2006_by_lauren_pressler

I

Ah, cuvintele, tristele,
ele curg în ele însele,
deşi sensul lor este static.

Ce tragedie cuvântul „iubito”!
După litera „I” urmează litera „U”,
după litera „B”, litera „I”,
apoi „T”, apoi „O”…

Şi asta-i ca şi cum ar trece un timp
între „I” şi „O”,
deşi „Iubito” nu are timp,
ci este tot şi dintr-o dată.
Sau nu: a fost… Sau nu: va fi
sau este pur şi simplu.

II

Prima literă a oricărui cuvânt
se află-n trecut, –
ultima literă – de asemeni,
Numai trupul cuvântului
e în prezent.

„Iubito, iubito, iubito…”
Uită-te la mâna mea
pe care o ţin împodobită cu un pahar.
Acum e sus,
acum lângă chipul meu,
acum, pe masă, paharul gol.

„I”, – a fost sus, „U”, – lângă chipul meu
„B”, – se află acum pe masă, gol.
Va urma din nou „I”,
lângă chip îl voi ţine pe „T”, şi
iarăşi „O” va sta pe masă, singur şi gol…

Iubito, tu,
viaţa mea despre care
nu pot striga
decât lucruri ale trecutului, –
viaţa împodobită cu sunete
care-ndată ce sunt
au şi fost…

III

Cuvintele – tristele
jumătate Timp – jumătate lucruri,
atât de multe încât
nelămuresc timpul,
atât de timp
încât adumbresc lucrurile.

Cuvintele
peşti abisali,
numai sub stratul de lucruri există.

Cum le scoţi în afară
în timp,
explodează.

Jalnică, tristă explozie –
încât îmi vine să strig:
„iubito”, „iubito”
rămâi înainte-mi, iubito;
lasă-mi cuvintele să se izbească de tine
ca să se întoarcă la mine.

Tu eşti cerul gurii mele
şi dacă
ai să râzi
şi-ai să-mi spui că ai chip
şi făptură cu braţe,
am să-ţi spun: nu-i nimic,
eu nu am nici făptură, nici chip…

IV

Cuvintele – tristele,
numai dacă se lovesc de ceva,
numai dacă le apasă ceva
există.

Cuvintele
nu au loc decât în centrul lucrurilor,
numai înconjurate de lucruri.

Numele lucrurilor
nu e niciodată afară.

Şi totuşi,
cuvintele, tristele,
înconjoară câteodată timpul
ca o ţeavă, apa care curge prin ea.

…ca şi cum ar fi lucruri,…
oho, ca şi cum ar fi lucruri…

V

Iubito, mai bine
ţi-aş aşeza o ramură în braţe.
(Numai timpul are timp
şi nicicând
nu-şi întrerupe creşterea nefinită…)

Cuvintele, laşele,
ele singure se ucid pe ele,
numai ele se pot nega
pe ele însele,
numai ele, neliniştitele,
se neagă tot timpul unele pe altele,
se ucid
numai între ele, pentru dreptul
întâiului născut,
tot timpul şi tot lucrul,
unele pe altele.

Niciodată un copac
n-a ucis un copac, –
Niciodată o piatră
n-a depus împotriva pietrei
mărturie.

Numai numele copacului ucide
numele copacului
numai numele pietrei
ucide, depunând mărturie
despre numele pietrei…

Iubito, iubito

pururi fără de nume, iubito.

Nichita Stanescu