„Român absolut, asta înseamnă!”

petre-tuteaIn 3 decembrie  1991 a incetat din viata Petre Tutea, filozof român.Petre Ţuţea a vazut lumina zilei la 6 Octombrie 1902 în satul Boteni, Muscel, în familia unui preot. Urmează liceul Neagoe Basarab din Câmpulung, Gh. Bariţiu din Cluj; Facultatea de Drept la Universitatea din Cluj, Universitatea Humboldt din Berlin unde studiază formele de guvernământ. Termină ca doctor în economie politică şi drept si devine discipol al lui Nae Ionescu. Marele român Petre Ţuţea s-a stins din viaţă lucid, în ziua de 3 Decembrie 1991, într-o rezervă a spitalului „Cristiana” din Bucureşti pe când era intervievat de un grup de reporteri. Întrebat: „Ce înseamnă un om de dreapta?”, câteva clipe înainte de trecerea sa dincolo, Petre Tutea a răspuns simplu:

– Român absolut, asta înseamnă!”

petre-tutea2jpgCateva vorbe memorabile roatite de Petre Tutea.Am citit si eu cateva si cred ca se potrivesc foarte bine si acum,mai ales acum.Alegerile din 20 mai 1990
Au falsificat suta la suta alegerile. Ati citit „Complicatiile tehnicii votarii”? Nu puteam sa votez nici eu, atat era de complicat! Pai ce-i acest ceausesc 89% pentru niste golani care nu-s in stare sa conduca nici o gara? Incapacitatea de guvernare a astora s-ar putea sa fie sansa hoitului roman sa devina viu…

„Domnule Tutea, daca ati fi fost ales presedinte la 20 mai, prin absurd, care ar fi fost prima hotarare pe care ati fi luat-o?” – Prima hotarare: privatizarea, insemnand constructia celor doua comune: comuna agrara, intemeiata pe gospodarul dibaci si priceput, si comuna urbana, guvernata de intreprinderi, de acesti giganti ai lumii moderne. Si as fi creat institute sa sincronizeze poporul roman cu toate cuceririle speciei om, mutate in spatiul valah. Ca eu nu contest poporului roman ca limba lui si geniul lui intelectual ii permit sa mute creatiile speciei om la el acasa.
Bani
Eu nu detest burghezia. Eu m-am lamurit ca un om care vrea sa fie bogat nu este un pacatos. Spunea odata un preot batran: Circula o zicala ca banul este ochiul dracului. Eu nu-l concep ca pe ochiul dracului, eu il concep ca pe o scara dubla. Daca-l posezi, indiferent in ce cantitati, si te misti in sus binefacator pe scara, nu mai e ochiul dracului. Iar daca cobori, atunci te duci cu el in infern, prin vicii, prin lacomie si prin toate imperfectiile legate de orgoliu si de pofta de stapan.
Comunismul este un cancer social. Unde se instaleaza, ramane pustiu.
Comunistii sunt vacari: considera oamenii ca vacarii cirezile. Cum poti gandi egalitatea absoluta – ca asa trebuie s-o gandesti ca sa fii comunist – cand nici nu iesi bine in strada si te-ntalnesti cu ea, cu inegalitatea?
Impostori
Corpul social e atat de afanat incat, ca soparlele, se furiseaza la conducere si ajung acolo impostori. Exista fisuri in aparatul social si de stat prin care se prelinge incet, inevitabil, impostura. Chiar si in cele mai stralucite cetati. Ce, credeti ca in Franta ajung sus numai personalitati remarcabile?
Cand e vorba de personalitati n-ai incotro, trebuie sa le imiti. Fiindca imitatia e un fenomen social inevitabil. Dar nu poti sa imiti un prost, nici un impostor. Cel mult il compatimesti.„321 de vorbe memorabile ale lui Petre Tutea”

Posted on decembrie 3, 2008, in calendarul zilei, cultura, remember, Uncategorized and tagged , . Bookmark the permalink. 6 comentarii.

  1. Mare om!Mare caracter!

  2. CELLA,e de-ajuns „multumesc”,nu e nevoie de mai mult.
    Si eu iti multumesc. 🙂

  3. Palconi,nu stiam despre petre Tutea absolut nimic inainte de `90.Atunci l-am vazut la televizor si am citit cate ceva despre el.
    nu e tarziu niciodata sa inveti,nu-i asa?

  4. atîtea ţi-aş spune 😆 că nu-ţi spun decît
    MULŢUMESC !!!

  5. Petre Tutea a fost un mare filosof si un mare roman. Moartea lui a fost o mare pierdere pentru Romania.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: