Fior, Nicolae Labiş
Poate-am visat ceva rău şi-am uitat,
Poate-i doar pentru că vişinii s-au înflorat,
Poate-i doar vântul ce limpede sună,
Ori pentru că au muşcat astă noapte din lună
Vârcolacii, ori stele prea multe pe faţă
Mi-au picurat o otravă de gheaţă,
Ori poate e dimineaţă.
Cine eşti, ori ce eşti,
Abur ori duh străveziu de poveşti,
Care-ai pătruns şi îmi macini mereu
Trupul şi sufletul meu?
Privesc în oglindă – acelaşi mi-i chipul
Şi buzele groase tăiate ca-n lemn.
Pe pavăza frunţii văd bine că nimeni
N-a scris, încă nu, nici un semn.
Dar vorbele-mi murmură: sună-ne,-ncearcă-ne,
Sufletu-şi pâlpâie albe chemări,
Ochii îmi ard rotunjiţi peste cearcăne,
Inima-şi bate ecoul de zări.
Cine eşti, ori ce eşti,
Abur ori duh coborât din poveşti,
Undă prelinsă să mă învenine,
Stea fulgerată în mine?
Nicolae Labiş(n. 2 decembrie 1935, Poiana Mărului, comuna Mălini, judeţul Suceava – d. 22 decembrie 1956, Bucureşti) a fost un poet român, talent remarcabil. Criticul Eugen Simion l-a supranumit „buzduganul” generaţiei şaizeciste.
Posted on decembrie 2, 2008, in cultura, poezii and tagged Nicolae Labiş. Bookmark the permalink. 4 comentarii.
Intradevar,nu era chiar dimineata,dar atunci m-am sculat si m-am pus in fata calculatorului. 🙂
Acum e deja seara si inca nu am raspuns mesajelor.
Multumesc de vizita,palconi.
ei atunci inca nu era dimineata. dimineata este acum.deci buna dimineata tie si cititorilor acestui blog.
Mi-a placut si mie poezia. 🙂
N-am citit-o pana acum si am ales-o pentru ca aceleasi intrebari ni le punem si noicel putin odata-n viata.
Acum e deja dimineata…buna dimineata! 🙂
ce poezie frumoasa inainte de culcare, merge la fix 🙂